994 matches
-
aș spune de unde și cum. Însă mă aflu cu mare grabă. Așa că amână pe altă dată întrebările și cată de ogoiește cei copii. SMARANDA: Noroc c-ai venit tu acasă să-mi dai de grijă, că altfel ce se făceau, mititeii? Află, Dănilă, că le-am dat fiecăruia cât se cuvine din ce-am avut, ba la câțiva le-am adăugat și ceva dobândă pe spinare, că mă amețeau de cap. M-oi dumiri eu și cu tine când te-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
Săcăluș, se bucură foarte de cele întâmplate. Să ne bucurăm și noi, bre. Așa-i porunca, așa facem! Altfel nu-i chip. Hai, ieșiți și voi la vedere. (din iaz ies, cu grijă, trei draci doi mai mari, unul mai mititel) Treceți la numărat, cum spune reglementul, fiecare cu prețul lui. Și să nu vă-mpingă păcatul s-o luați razna, c-atâta aștept: fulgii vi-i scot pe nas. Cine-i șeful? DRACII (în cor): Tu ești șeful! CODÂRLIC: Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
-l, Dănilă, și te veselește! Stau plozii cu gura căscată ca puii în cuib, și când colo tu-mi vii acasă, după două zile, fluturând o pungă goală. Vasilică, mamă, nu mai bate cele prunduri și mergi la ceilalți mai mititei, de vezi să nu se ia de păr prea tare. VASILICĂ (amărât): Iaca mă duc. Da' să nu zăbovești nici dumneata. (pleacă) DĂNILĂ: Acu' ce să fac, Smarandă? Eu le-am stricat, eu le-oi drege. Mă cuget c-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
prin tufe, vreun iepure. După acela să fugi, drace! (lui Codârlic) Ei, jupâne, stăi așa! CODÂRLIC: Am stat. DĂNILĂ: Și cată de vorbește ușurel. CODÂRLIC: Da' ce s-a-ntâmplat? DĂNILĂ: Pricepi tu acuși. Iaca, vezi colo, în tufăriș, ceva mititel, ghemuit jos? CODÂRLIC: Văd. Și ce-i cu asta? DĂNILĂ: Acolo-i copilul meu cel mai mititel. Acuma doarme, că i-a dat maică-sa să sugă. Da-l trezesc eu și-l îndemn să fugă. Tu, după el; și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
stat. DĂNILĂ: Și cată de vorbește ușurel. CODÂRLIC: Da' ce s-a-ntâmplat? DĂNILĂ: Pricepi tu acuși. Iaca, vezi colo, în tufăriș, ceva mititel, ghemuit jos? CODÂRLIC: Văd. Și ce-i cu asta? DĂNILĂ: Acolo-i copilul meu cel mai mititel. Acuma doarme, că i-a dat maică-sa să sugă. Da-l trezesc eu și-l îndemn să fugă. Tu, după el; și după ce li-i ajunge, întoarce-te să-mi povestești cum a fost. CODÂRLIC: Cum, bre omule, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
mâna pe dânsul, odată a cotigit-o și să te duci, duluță! Prinde orbul, scoate-i ochii! Era să plesnească rânza în mine alergând! DĂNILĂ: He, he, ce-am spus eu, ce-am povestit? Ș-apoi aista-i cel mai mititel, abia începe să se țină pe picioare... Să-i vezi pe ceilalți! Seamănă toți lui tătâne-su... Acu' hai de te-ntrece cu mine, dacă mai ai poftă. Și pe urmă să mă cam scutești de tovărășia ta. Haide! CODÂRLIC
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
aruncă undeva spre culise. Efect ascendent de rachetă) Acu' așteaptă pân-a cădea înapoi. Da' să știi c-o să mai treacă ceva vreme. Aici n-aș mai crede să mă-ntreci. Azvârlitul buzduganului e proba mea favorită încă de când eram mititel. Am antrenament... DĂNILĂ: Proba... favorită... antrenament... Tu știi ce spui; numai dracu' poate pricepe! CODÂRLIC: Iară pân-a veni înapoi, să ne hodinim oleacă. (se culcă într-un cot. Pauză, fond muzical astral.) DĂNILĂ: Ei, meștere Codârlic. Ai adormit? CODÂRLIC
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
facere de bine. (trage pe jumătate din sân sfoara cu smochine, dă din cap, o pune la loc) BABA LUȚA: Iară dacă-l scarmeni, și-l tunzi, și-l ghilești oleacă, eu mă bănui că nici n-arată prea rău, mititelul... BABA SAFTA: Ș-apoi mie mi s-arată a fi încă în putere... BABA RADA: Ce-are-a face asta la sfinția sa? L-a pus el pe picioare pe un hodorog ca Sandu Țurlacu... și-apoi pe-acela îl știu eu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
înăuntru. MICUL PRINȚ: Bravo! Chiar așa mi-o și doream! Crezi că oaia asta a mea are nevoie de multă iarbă? La mine e așa de puțin loc... OMUL: Fii fără grijă, îi va ajunge. Ți-am dat o oaie mititică. MICUL PRINȚ (se uită atent la desen): Ei, nu-i chiar așa de mititică. E atât cât trebuie să fie. Ia te uită! A adormit... să umblăm cu grijă, trebuie să se odihnească. (duce desenul spre dreapta, îl așază jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
a mea are nevoie de multă iarbă? La mine e așa de puțin loc... OMUL: Fii fără grijă, îi va ajunge. Ți-am dat o oaie mititică. MICUL PRINȚ (se uită atent la desen): Ei, nu-i chiar așa de mititică. E atât cât trebuie să fie. Ia te uită! A adormit... să umblăm cu grijă, trebuie să se odihnească. (duce desenul spre dreapta, îl așază jos încet. Revine) Și spui că ăsta... avionul ăsta, zboară? OMUL: Desigur. Când e reparat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
e om, e o ciupercă! OMUL: O ce? MICUL PRINȚ: O ciupercă, nimic altceva! Eu știu o floare fără seamăn pe lume și care nu trăiește în altă parte decât pe planeta mea, și dacă într-o dimineață o oaie mititică e în stare s-o nimicească, așa, dintr-odată, fără să-și dea seama ce face, ăsta nu-i un lucru important? OMUL: Nu mai fi supărat. Ai dreptate! MICUL PRINȚ (spre plâns): Sigur că am dreptate! Când cineva a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
puieții de baobab. MICUL PRINȚ (se liniștește încet): Da? OMUL: Sigur că da! N-am știut, tu nu mi-ai povestit aproape nimic despre tine și despre floarea ta. MICUL PRINȚ: Floarea mea... Vezi, la început aveam doar doi vulcani mititei. Unul este stins, altul scoate fum. Dar cu vulcanii trebuie să fii foarte atent! Pe urmă a apărut floarea. Întâi a fost o sămânță, venită de undeva... N-am știut de ea până când n-a răsărit o mlădiță firavă. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
sticla sub tălpi. M-am dezechilibrat și aproape am căzut în brațele Raffaellei. „Fii atent, Timo, că eu nu te refuz!“ și râse cu gura până la urechi, râseră și Livia și Manlio, care acum țopăia în spatele meu, căutând complicitatea unei mititele cu privirea rătăcită. Am cuprins talia groasă a Raffaellei și am tras-o după mine într-un duet clătinat. Ea se împiedica în caftanul prea lung, burta-i grasă gâlgâia lipită de a mea când o catapultam în mulțime. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
și cântă Încetișor Suntem peste tot acasă, porțile ni se deschid, nu-i echipă mai frumoasă și iubită ca Rapid... Sandu Șpriț nu dă semne că ar fi În vreun fel afectat. Când erați În be nu mai aveați glas, mititeilor, ați uitat cum vă spunea toată lumea? ABBA, un an În an, doi În be... Gore face pe Îmbufnatul și se trage mai la o parte cu scaunul. Nu intru În polemici cu suporterii echipelor venite pe tancurile sovietice, mai bine
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
te exclud din mica noastră comunitate bahică. Tu chiar crezi că pedeleul se pretează la furt? Mă Întristezi. Și acolo unde este Întristare se lasă cu lacrimi și bocete. Ce, pesedeul n-a furat? N-a zis Ponta - Titulescu ăl mititel și fără forță pe el - că sistemul adversarilor a funcționat mai bine decât al lor? A zis, s-a scăpat În fața camerelor de luat vederi. Toți fură, bă, toți fură... În țara asta, cine nu fură ori e prost, ori
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
un geamăt ciudat și chiar sinistru s-ar putea spune. ÎȘI SCARPINĂ CAPUL. ― După părerea mea, operația trebuie să fie dureroasă. Firește, am intrat. Împinseseră o ușă și se găseau în pragul unei odăi luminoase, dar mobilată sărăcăcios. Un om mititel, scurt și gros, stătea culcat într-un pat de bronz. Respira tare și se uita la ei cu ochii congestionați. Doctorul se opri. În pauzele dintre respirații i s-a părut că aude chițcăituri de șobolani. Dar nimic nu mișca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
era un salon de primire, sanctuar liturgic al căminului, unde noi, copiii, nu eram lăsați să intrăm, pentru ca nu cumva să pătăm pardoseala ceruită sau să mototolim husele jilțurilor. De tavan spânzura un soi de sferă în care te vedeai mititel și deformat, iar pe pereți atârnau litografii biblice, dintre care una îl înfățișa - parcă o văd și-acuma - pe Moise scoțând cu o nuielușă apă din stâncă, așa cum eu acum scot amintirile acestea din stânca eternității copilăriei mele. Lângă salon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
o viață mai aventuroasă: tatonări destul de inocente de altfel, despre o viață mai boemă și mai depărtată de remote-controlul adolescenței. Apoi m-am împrietenit cu Adi și am devenit sobră: seminarii, bibliografii, hai, câte un whist și câte un chefuleț mititel și decent. De fapt, la mine, vârful de sarcină în materie de „destrăbălare” a fost atins în liceu, când m-am ținut cu ghearele și cu dinții de câte drăcii s-a putut. Și zău că je ne regrette rien
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cam târziu la sală. În rest, un program fericit: dimineața „procesam” ceea ce am citit în ziua precedentă, apoi plecam la micul dejun trecând pe lângă lac. Cele două lebede ale locului veneau să își ia din mâna mea porția de saleuri mititele, îmi mai făceau câteva grații și mă lăsau în plata Domnului. Mâncam atât de variat și de sănătos, aveam o viață atât de bună, încât uneori mă întrebam ce m-aș face dacă aș duce o astfel de viață constant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
avocado, guacamole, struguri cu brânzeturi franțuzești, baclava, cozonac, vinuri, sucuri naturale, bere. Adică, de toate și frumos, fără frustrații în afară de împrumuturi de tacâmuri de la eterna și solidara Adriana, căreia îi datorez patul în care dorm, vasele din care mănânc, televizorul mititel și, mai presus de toate, capacitatea să îmi înțeleagă nevoile fără să apuc să mi le formulez. Când am ajuns în Bloomington, „sindicatul” românesc era așa de bine organizat, încât știau precis și cine îmi dă o strecurătoare pentru ceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
nume. Fără datini creștinești și fără cântări popești; Ca pe‐ o tainică planetă Ea s‐a stins ca o cometă. Mama- n viață cât trăiește Toți copiii și‐ i iubește; Dar în sufletu‐i fidel Î‐ i drag cel mai mititel! 29.03.1992 SCRISOARE MAMEI Mamă, de comemorare Îți scriu strașnică scrisoare. De Ileana ca să‐ți spun Ea a dispărut pe drum. Nu știu, a căzut de‐o boală? Sau de‐ o mână criminală? Crud a fost al ei destin
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
timp, pe femeia lui Nichifor Lipan di n Baltagul.” Nicolae Barbu, „Cronica, Iași, 13 VII, 1979. CÂNTEC DE LEAGĂN Liu‐liu ... liu‐liu ... Lângă tine Somnul cum de nu mai vine? Ce privești din scutec treaz Să‐ți duci mâna mititică Peste ochi, peste obraz? Ori de‐ un fraged gând ți‐i frică Nani - nani ... prunc sărac, Cu ce cântec să te‐mpac? Fă ‐ ți în liniștea de - aici Pleoapele mai mici ... mai mici ... Stânjenei, și crini, și nuferi Nu ți
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Sfântul Mi-a luat căciula vântul Și mi-a dus-o-ntre copaci Și mi-a umplut-o cu colaci. Moș Vasile, moș Vasile, Ce-ai să faci cu atâta pâine? Dă-mi și mie un colăcel, Că taaare sunt mititel!” Amuzate, cu râs zglobiu și vesel, copilele îi răspunseră: Poftim! Ia pe ales! Măi omule, lasă copiii în pace! Nu ți-am făcut eu colaci? Uite acolo, pufoși și proaspeți! spuse mama, arătându-i un coș cu colaci împletiți frumos
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
cântărește pe toate. Poate așa-i voia Lui. Goncea ridică din umeri. Îl privi iar pe acela. Sta acum pe prichiciul ferestrei. Picior peste picior, se juca cu lanțul gherdanului. Din când în când strângea între degete fălcile craniului acela mititel și ele trosneau ca vreascurile rupte. Nervos îi făcea semne maiorului să-i scoată pe cei doi din încăpere. Goncea se ridică, ajutat de Nisip. Apăsă pe un alt buton, undeva la colțul mesei. Sergentul Pungă apăru pe altă ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
zbârlit, lucind catraniu. Îi strălucea părul ca blana la mâțele negre, de parcă îl unsese cu cine știe ce creme sau uleiuri. Mereu venea cu un fel de colier, dintr-un lănțug gros, împletit, din aur roșiatic. Și de lanț atârna un craniu mititel, cu fălcile larg deschise, de parcă hohotea de râs. Te lua cu fior, când vedeai fălcilea alea căscate. Mici, dar parcă mușcau din tine. Vorbea cu fălcile alea. Câteodată mai avea și un mătăuz din ciulini, ca o sorcovă, cum are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]