1,712 matches
-
43 spectacole, restaurarea Thermelor lui Septimius Severus și transformarea vastului edificiu (...) într’un focar cultural: Teatrul Experimental al Independenților care a dat într’un an 20 de comedii, 25 pantomime muzicale și 50 dansuri clasice, laboare realizată cu ajutorul tinerilor artiști moderniști. Actualmente, Bragaglia, după ce a reprezentat, în montări personale, operele lui Pirandello, Wedekind, Shaw, Marinetti, Soficci, prepară o carte în 2 volume despre Teatrul teatral adică Teatrul, Ed. Gobetti, Torino”. Atenția acordată lui B. culminează cu un grupaj special în nr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dreptate, criticul de film George Littera considera, într-un articol din 1967 („Preocupări de teorie cinematografică în revistele de avangardă românești”, în Caiet de documentare cinematografică, nr. 5), că aceste texte despre film „nu pot fi izolate de programul estetic modernist” - și, am zice noi, avangardist -, ele ilustrînd „notele specifice” ale curentului. Demn de reținut ar fi, în acest sens, și studiul Doinei Curticăpeanu despre „Cinematograful în revistele românești de avangardă”, în Studii literare. Din istoria presei culturale și literare românești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
imensă (...) Charlot învinge totul pentru că scapă din orice, respinge orice asociație și nu investește niciodată în om decît omul, numai omul. Anarhia lui (...) reprezintă, poate, în artă, forma cea mai eficace a revoluției”. Capitolul XIII. Receptarea avangardei românești de către critica modernistă. Breșe interbelice O discuție despre începutul asimilării avangardei literare de către critica românească interbelică ar presupune, ea singură, un studiu amplu. Cîteva lucrări apărute în ultimii ani prefigurează deja un asemenea demers. Mă refer în special la capitolul „Șansa (ratată) de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
82-101, și la capitolul introductiv „Preliminarii: receptarea critică a avangardismului românesc” din cartea lui Ovidiu Morar despre Avangardismul românesc, Editura Fundației Culturale Ideea Europeană, București, 2005. Ambele au un caracter succint și sintetic, urmărind (prima) „traseul de creastă” al receptării moderniste interbelice (E. Lovinescu, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu, G. Călinescu - nu și Perpessicius!) sau „recuperînd” (cea de-a doua) și perspectiva extremelor ideologice, de la autohtonismul legionarizant și conservatorismul extrem pînă la stînga radicală de după cel de-al Doilea Război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
periferice” în raport cu canonul epocii. Prima teză de doctorat din România despre fenomenul avangardist. Anarhismul poetic de Const. I. Emilian. Spiritul modern în oglinda conservatorismului academist Susținută în 1931, prima teză de doctorat din România avînd ca obiect lirica avangardistă și modernistă autohtonă („anarhismul poetic extremist și cel moderat”) a fost Anarhismul poetic. Studiu critic de Const. I. Emilian (Emil Constantinescu, 1894-1977). Lucrarea a apărut în 1932, la Institutul de Arte Grafice „Bucovina”, I.E. Torouțiu, dar a fost redactată, potrivit unei note
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
material bogat pentru uzul viitorilor cercetători ai modernismului literar” (op. cit., pp. 280-282). Episodul fusese relatat de același Sașa Pană în volumul interbelic Sadismul adevărului (Editura Unu, București, 1937, p. 184), unde citează cîteva pasaje privind „natura morbidă a acestor curente moderniste, căci acești pseudoliterați nu fac altceva decît să aducă în public - printr-o greșită înțelegere a teoriilor profesorului Freud - confesiunea tuturor invertirilor și perversiunilor erotice”, de pe urma cărora s-ar resimți nu numai literatura ci și „pictura și sculptura timpului”. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
doar o „răstălmăcire” a teoriilor freudiene... În cursul anului 1932, Gh. Adamescu susținuse - pe aceeași linie de ostilitate conservatoare - o serie de prelegeri la Universitatea „Ateneului Român”, pe care le va publica într-o broșură de 27 de pagini (Curente moderniste în literatură, București, Imprimeriile „Independența”, 1933). Pătrunderea avangardei în citadela universitară va fi marcată peste cîțiva ani de Cursul de poezie al lui G. Călinescu ținut la Universitatea din Iași și de prelegerile despre Geneza curentelor literare de avangardă ținute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o adiere de idealitate față de trivialul și violența stilului la modă acum - o statornică aspirație față de acea dhvani indiană”. Vorbind despre Sburătorul (literar), autorul apreciază lipsa unei „doctrine precise”, însă „larga ocrotire spirituală a tuturor inovatorilor” și „bunăvoința față de ereziile moderniste” a unui „om de gust și de cultură” precum E. Lovinescu îl nedumeresc: snobism (cf. D. Caracostea, Un mare critic român modernist), simpatie instinctivă față de orice elan juvenil sau „credință neclintită într’un nou concept de artă”? Pe întreg parcursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
literar), autorul apreciază lipsa unei „doctrine precise”, însă „larga ocrotire spirituală a tuturor inovatorilor” și „bunăvoința față de ereziile moderniste” a unui „om de gust și de cultură” precum E. Lovinescu îl nedumeresc: snobism (cf. D. Caracostea, Un mare critic român modernist), simpatie instinctivă față de orice elan juvenil sau „credință neclintită într’un nou concept de artă”? Pe întreg parcursul lucrării, Const. I. Emilian ține să-și afirme, cu suspectă insistență, „imparțialitatea”, obiectivitatea „științifică” a rechizitoriului său psiho-estetic (ex.: „Cartea de față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
deformării, a dezechilibrului, a exteriorității și excesului, Emilian adaugă, nu fără maliție, că „deformarea naturii e și mai facilă decît imitarea ei”. Observații acute au în atenție cultivarea disonanței „anarhice” în locul oratoriei romantice, a melodiei simboliste și a simfoniei poetice moderniste. Relevante sînt și cele privind omologiile dintre literatura anarhică și muzica primitivilor, jazz, compozițiile lui Stravinski ori Satie și baletele lui Djaghilev. Refuzîndu-i valoarea estetică, autorul îi concede anarhismului poetic doar o valoare documentară (ca formă de „reflectare” a fizionomiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din drepturile ei și i-a denunțat toate insuficiențele. În consecință, poeții sînt absolut liberi s-o nesocotească, atît pe ea cît și instrumentul ei specifc: limbagiul. De aci, toată anarhia în concepția și tecnica formală a școalelor de artă modernistă”. Influența vitalismului nietzschean și a ideii „Supraomului” e prezentă în „glorificarea libertății și forței neîngrădite” sau în „individualismul anarchizant” al futurismului și expresionismului. În fine, „Prin rolul excepțional pe care Freud îl acordă inconștientului și instinctelor, se stabilesc raporturi directe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a ideii „Supraomului” e prezentă în „glorificarea libertății și forței neîngrădite” sau în „individualismul anarchizant” al futurismului și expresionismului. În fine, „Prin rolul excepțional pe care Freud îl acordă inconștientului și instinctelor, se stabilesc raporturi directe între psicanaliză și literatura modernistă”, ultima preluînd însă doar „elementele morbide și excitante” indicate de medicul vienez. Un alt element important îl constituie dislocarea identității „clasice” europene de către influențele orientale: „Asiatismul haotic și disolvant se înfiltrează și se amplifică prin metafizica germană și bolșevismul slavic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la rolul semnificativ al evreilor în propagarea „atitudinilor anarhice”: „Trebuie să înregistrăm, însă, faptul brut, remarcînd rolul activ pe care l-a avut elementul semit în declanșarea și amplificarea elementului anarhic, ca și în stabilirea relațiilor de solidaritate între nucleele moderniste existente în fiecare țară”. Nu este omisă, de altfel, nici contribuția - indirectă - a misticismului ortodox, prin „desconsiderarea pe care o aduce elementului rațional, singurul care coordonează și modelează forțele inconștiente în procesul creațiunii”, cu observația că „ambele curente, și cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Occident. Remarcabile sînt incursiunile avizate în istoria simbolismului autohton, de la primele traduceri ale lui Baudelaire (în Convorbiri literare, IV, 1 martie 1870, de către V. Pogor) pînă la „profilurile” unor precursori precum Macedonski, Petică, Arghezi, Iuliu Cezar Săvescu și ale revistelor moderniste (Linia dreaptă, Vieața nouă, Revista celor l’alți, Insula, Grădina Hesperidelor, Simbolul, publicațiile simboliste ieșene), unde informațiile sînt preluate - declarat - din Istoria... lui Lovinescu, dar „privite, bineînțeles, sub alt unghiu de vedere”. Este corect semnalată diseminarea ideilor și colaborărilor „revoluționare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
În opoziție cu cele două manifeste studiate anterior, cari atacau formele mai vechi de artă, Integral atacă dimpotrivă chiar pe cele mai nouă (...) Avea dreptate nu știu ce critic literar cînd spunea că e cu neputință să poți eticheta pe un scriitor modernist ca aparținînd unei anumite școale, căci seara se culcă dadaist și a doua zi se trezește suprarealist. Trăim doar în secolul vitezei!”, ceea ce în esență e corect... Mai mult decît un sîmbure de adevăr conține și afirmația potrivit căreia libertatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fi transpuși într’o lume haotică, morbidă, dar reală cel puțin”. Însă „fuga de real” e privită drept „falsificare ostentativă”, inclusiv a... „anarhiei spirituale” autentice: „Toată stilizarea devine o poză grotescă”. Fără a adera la opiniile pozitive ale majorității criticilor moderniști privind „capodopera” Ulise, autorul reia aprecierile lui E. Lovinescu din Istoria literaturii române contemporane referitoare la caracterul „static” și „decorativ” al acestei formule poetice; chiar dacă „imaginația prolifică” și „preocupările constante de artă” ale lui Voronca n-ar duce la creații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și teoreticieni de avangardă, aceștia au căutat să se ocupe de toate aspectele artistice (pictură, poezie, muzică nouă, teatru, cinematograf). Autorul nu uită să precizeze că „la noi Contimporanul a consacrat o serie întreagă de numere (...) sculpturii, arhitecturii, teatrului, cinematografului modernist, oferind astfel un material bogat pentru curioși”. Colaborarea efectivă dintre artele noi, exemplificată prin simultaneismul „poemelor sinoptice poliplane” ale paroxistului N. Beaudouin (care în 1923 a ținut o conferință la sfîrșitul căreia cîteva poeme au fost proiectate în film și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
criticei, extirparea legăturilor de afecție, reprezintă o imperioasă operație preliminară: așa și-a construit meșterul Manole mînăstirea și așa își construiește criticul opera”, sacrificarea manolică a elementului „feminin” fiind o calitate absentă la autorul Mențiunilor... Pe aceeași linie, evidențierea liniei moderniste a criticii lui Perpessicius („activitatea sa critică (...) îmbrățișează aproape în întregime literatura contemporană pînă în producțiile sale minore. Deși comprehensivă și primitoare, uneori (...) pînă la abdicare, linia ei modernistă se străvede”) este însoțită de cîteva delimitări semnificative. Este reproșat, între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o calitate absentă la autorul Mențiunilor... Pe aceeași linie, evidențierea liniei moderniste a criticii lui Perpessicius („activitatea sa critică (...) îmbrățișează aproape în întregime literatura contemporană pînă în producțiile sale minore. Deși comprehensivă și primitoare, uneori (...) pînă la abdicare, linia ei modernistă se străvede”) este însoțită de cîteva delimitări semnificative. Este reproșat, între altele, cultul arghezian „excesiv” și „global” (după cum se știe, Lovinescu nu s-a numărat de la început printre admiratorii necondiționați ai lui Arghezi, adeptul romanului „obiectiv” rămînînd rezervat față de formula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
noutății radicale. Avem de a face cu o critică „mioapă”, care privește „de aproape” textele. Riscul e, aici, acela de a nu vedea pădurea din cauza copacilor. Dacă E. Lovinescu e un critic de direcție, un post-maiorescian a cărui opțiune ideo-estetică - modernistă - intră uneori în contradicție cu fondul său de conservatorism „moldav” reprimat, autorul Mențiunilor critice se dovedește a fi mult mai apropiat, prin formula lui sufletească, de estetismul modernist. În „Lămurirea” volumului Repertoriu critic din 1925, acest cronicar prin excelență al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Lovinescu e un critic de direcție, un post-maiorescian a cărui opțiune ideo-estetică - modernistă - intră uneori în contradicție cu fondul său de conservatorism „moldav” reprimat, autorul Mențiunilor critice se dovedește a fi mult mai apropiat, prin formula lui sufletească, de estetismul modernist. În „Lămurirea” volumului Repertoriu critic din 1925, acest cronicar prin excelență al actualității care este, deocamdată, Perpessicius (cu timpul își va dezvălui admirabile calități de istoric literar), „nu-și recunoaște însușiri didactice, nici un anume dogmatism fără de care, pare-se, criticul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
iată atîtea altele (...) al căror efect este de anihilare, și nicidecum de potențare” (ibid.). Deschis printr-o fină ironie la adresa lui E. Lovinescu („Dl Ilarie Voronca este dintre poeții pe cari dl Lovinescu și-i poate cu succes revendica pentru contribuția modernistă a Sburătorului), comentariul rezervat despre Colomba este echilibrat „strategic” prin cuplajul cu cel despre Ulise, volum apărut în 1928 la aceeași editură pariziană. Atît Perpessicius, cît și - mai tîrziu - G. Călinescu și Șerban Cioculescu văd în acest volum suprema reușită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a elementelor înconjurătoare, de surprindere în imagini - se obîrșește - ce admirabilă tradiție! - din seva eminesciană. E la mijloc mai mult semnul unei mari iubiri, al unui cult, și aceasta cinstește pe dl Ilarie Voronca și pe atîția dintre tinerii poeți moderniști”. Și: „Toată poezia de compoziție, din cea de-a doua etapă, a d-lui Ilarie Voronca amintește prin largile evoluții ale ritmului și versetelor de sborul vulturilor și de zeniturile de unde spectacolul universal se întinde nesfîrșit, divers, contradictoriu” (Mențiuni critice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
comentariu plin de justificate rezerve la adresa lucrării Anarhismul poetic de Const. Emilian (comentariu în care nu ezită, totuși, să salute prima abordare serioasă a liricii noastre ultramoderne de către critica universitară), Perpessicius evită, din nou, o circumscriere mai precisă a poeziei moderniste sau avangardiste. Cu toate acestea, ceea ce foiletonistul îi reproșează discipolului mihaildragomirescian este confuzia tipologică: elementele denunțate drept „anarhice”, „exhibiționiste” și „deplasate” în poezia unor Vinea, Tzara sau Arghezi sînt, de fapt, mostre de virtuozitate modernă, de o intelectuală, elaborată expresivitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
puncte de vedere: mai întîi, pentru că o parte din comentariile incluse se referă la autori ai avangardei anilor ’20. În al doilea rînd, pentru că tînărul comentator - secretar de redacție, pentru o scurtă perioadă, la Contimporanul (unde publică eseuri despre autori moderniști, cel mai important fiind amplul comentariu despre romanul Ulysses al lui James Joyce) și co-director, în 1932, al revistei moderniste Ulise (alături de Em. Ungher) - a fost cel mai apropiat de literatura avangardistă dintre foiletoniștii noștri interbelici. În capitolul dedicat lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]