1,324 matches
-
ale căror expresii de tristețe erau contrazise parcă de pasul săltăreț al actrițelor gata să își înceapă numărul. Roland Bell stătea acum într-unul din canioanele artificiale ale Manhattanului: pe Strada Centrală, chiar între cele două clădiri guvernamentale cu aspect mohorât, încoronate de Podul Suspinelor, și clădirea de birouri cu multe ferestre de vizavi. Nimic despre Volvo-ul lui Charles Grady. Repetă (pentru a câta oară?ă mișcarea circulară, asemănătoare unui far. Unde, unde, unde? Un claxon foarte puternic se auzi dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
metal blocau intrările la casele de amanet și la bănci. Chiar și garda de onoare, formată din cocoșați, din fața Teatrului Cathay Își părăsise posturile. Absența lor Îl descumpăni pe Jim. Fără cerșetorii lui, orașul părea cu atît mai sărac. Ritmurile mohorîte ale noului Shanghai erau stabilite de vaierul nesfîrșit al claxoanelor japoneze. Străzile păreau mai greu de străbătut decît ținea el minte din plimbările lui anterioare prin oraș și deja se simțea obosit. MÎinile Îi erau mai reci decît ghidonul. Încercînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
dușmanii poporului!” „Iar tu”, Îi spune nevestii, „să iei icoana aia a lui Sfântu’ Anton din casă, că de nu ți-o tai cu toporul În bucăți! Să dispară din casa mea”, urlă În timp ce iese pe ușă, Împlecitindu-se În primăvara mohorâtă, urmat de plutonier. Mulți ani de zile icoana a stat ascunsă printre prune uscate și păstăi de fasole, În cămară. În ziua În care Își ispășea pedeapsa tuns chilug, afară era Înnorat și-n piațeta rotundă erau două cozi, una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
fierte și chifle. Mai ai și un pachet de biscuiți. Astăzi pleci cu școala În excursie la Podul Prieteniei. La ora opt, autobuzul pus la dispoziție de fabrica Vasile Roaită Înaintează pe șoseaua care duce la Giurgiu. Este o zi mohorâtă. Tot În jurul orei opt cauciucul din spate al autobuzului se sparge. Șoferul dă toată lumea jos ca să pună cricul și să lipească cauciucul cu un petec cald. În timp ce petecul cald se Încălzește, profesoara de limba română ține o lecție de istorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ne obișnuiserăm să stăm uneori În pat după ce copiii adormeau și să citim Împreună reviste din care Învățam să facem lucruri pe care nu le știuserăm Înainte. Compromisul, considerația și concesia coloraseră viața noastră sexuală Într-o nuanță de maroniu mohorât. E adevărat, nu aveam prea multe subiecte de conversație. În fond, nu sunt prea interesată de ortopedie. Dar tăcerea nu ne era niciodată grea. Puteam să stăm o seară Întreagă și să citim. Ascultam muzică Împreună. Ne uitam la televizor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
acela distins pe cale de dispariție, așa cum îl cunoscuse în locuința de lângă sinagogă, pentru că îi amintea de Sils, îndepărtându-l astfel de restricțiile severe ale tinereții lui. Dar, de când ne-am întors în ambianța rurală din S., peisajul familiar și atmosfera mohorâtă și ploioasă în cea mai mare parte a timpului, ca și modul de viață al oamenilor, dialectul lor, l-au apropiat iar de originea lui, transformându-l într-o parte integrantă a acestei ruralități. Oamenii i se adresau cu „domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mai topi nici la aperitiv - gestul oferit de Hackler cercului de prieteni ai tatei - când le fu servit în pahare grele de cristal, ca un accesoriu potrivit întâlnirilor prietenești după partidele de curling, whisky on the rocks. Într-o dimineață mohorâtă, pe la unsprezece, tata veni pe nepregătite de la birou și spuse absent, în timp ce își așeza pălăria pe cuier: —Așadar, a murit! Și se cufundă în fotoliu, în camera de zi. M-am gândit la bunicul, cu care am stat încă acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
alură care amintea de W., când era treaz, și de „Oha“, când era băut. Și totuși, în acea după-amiază, cei doi ședeau față în față fără să știe deocamdată cât de asemănători aveau să-i facă pe viitor privirile lor mohorâte și trăsăturile lor buhăite. Ciocniră pentru vânzări, simțeau o simpatie reciprocă, o legătură strânsă, își aminteau cum fusese atunci când în pauza de prânz - cum Dumnezeu o chema pe mica brunetă care a fost obligată pe urmă să se mărite cu dulgherul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
tine, îmi replică Maria. Tu practic ai fost o femeie măritată de la șaisprezece ani. Habar nu ai cum e viața de tânără celibatară. —Mă bazam pe tine că mă vei scoate în lume și-mi vei arăta, am spus eu mohorâtă, două tinere celibatare îmbarcate în marea aventură. Ar fi trebuit să-mi arăți ce să fac, cum să stau pe scaunele de la bar fără să mi se vadă chiloții, chestii de-astea. Maria țâțâi. —M-ai ascultat pe mine toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
moral, adăugă Lisa. Alfie dădu din cap aprobator de pe scaunul șoferului. —Chiar vreau să înțeleg, dar încă nu reușesc să țin minte diferența dintre bulinele roșii și cele albastre. Restul mă depășește complet, mă tem. Și pe mine, am remarcat mohorâtă. Tally era în fața ușii când am ajuns, punea niște sticle într-un sac de gunoi. Alfie se aplecă în față ca s-o vadă mai bine. Nu e femeia cu degetul? —Vezi, începi să înțelegi, spuse Lisa plină de admirație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
posibilă contrabanda. - Dezbrăcați-vă! Spuse savantul, sau mai bine zis, se răsti el. - Să vedeți, începui vorba. Tata mi-a murit subit, bolnav de inimă, la cincizeci și opt de ani. - Mai aveți destul până să ajungeți vârsta răposatului, întrerupse mohorât pântecosul, după ce mă consultă. - Nu sunteți bolnav organic și nu vă dau nici o rețetă. - Domnule profesor, mai încercai să spun, piticul dinlăuntrul meuă - Mda!... Piticul dumneavoastră nu mă privește și dacă m-aș pronunța, ați plăti onorariul pentru două persoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
lângă momeală, m-am smuncit, fluturând o aripă oloagă, scuipând în mâna plină de iubire a omului milos, care cu vorba blajină a încercat să desferece poarta de ramă a splendidei mele izolări. Și mai urâtă este moartea în toamna mohorâtă a marelui oraș, când orientul scăldat de soare și ape albastre, corăbii sprintene se vor strădui să smulgă ancorele înfipte adânc în așteptarea celui care am fost. ă În curând voi fi dus, totuși, în duba neagră, la cuptor. Mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
puteau fi făcute lemne de foc. Dar priveliștea ca atare a hoitului dezmembrat al copacului iubit, la umbra deasă și foșnitoare a căruia stătuse atât de des În veri trecute, era cu totul altceva. — E un simbol, Burgess, spuse el mohorât. Un simbol și o prevestire. Întâi bietul dud bătrân, pe urmă bietul, bătrânul H.J. Burgess Întâmpină această sentință așa cum Întâmpina toate enunțurile stăpânului, dacă nu erau instrucțiuni sau Întrebări, cu o tăcere respectuoasă. Experiența Îndelungată Îl Învățase că aceasta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
o Înșele curând). Era ușor de văzut că prietenul său era profund afectat de faptul că fiica mai mare se pregătea să părăsească nu peste multă vreme cuibul părintesc și făcea un efort să nu se piardă Într-o tăcere mohorâtă când restul membrilor familiei dezbăteau incitați aranjamentele pentru ziua cea mare. Când ziua cea mare sosi, Du Maurier Îi făcu, bineînțeles, față cu eroism - zâmbi tuturor, ținu un discurs plin de vervă și o mustră pe Emma pentru că izbucnise În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
zile se preschimbă pe neașteptate În femeie și nu mai are nevoie de protecția ta. — Înțeleg, Îi răspunse Henry plin de compasiune. Dar așa e viața, prietene. Cum altfel să se Înnoiască rasa? — Da, așa e viața, repetă Du Maurier mohorât. Ce n’est pas gai. Era una din expresiile sale preferate. — La urma urmelor, și tu ai despărțit-o pe Emma de tatăl ei - și tu Însuți mi-ai spus că s-a opus cât a putut. — E adevărat, recunoscu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
provele negre ale gondolelor tăind ca niște coase prin vârtejurile de fulgi - dar pentru puțin timp. Pâcla cenușie reveni. Apartamentul său se găsea Într-o anexă din spatele Casei, cam Întunecat și cam umed, cu vedere spre un canal minor și mohorât. Conștiința faptului că, nu demult, același apartament fusese ocupat de Robert Browning nu Îl făcea mai atrăgător. Henry simțea cum Îl cuprinde depresia și Îi scrise lui Du Maurier, momindu-l să o aducă pe Emma la Veneția, În vacanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Compton, scoțând ciorna din buzunarul hainei. — Și sper că sunteți de acord cu el? — E bine scris, dar cam deprimant. — Deprimant? Dar are un final fericit. Eroul se alege cu mireasa. — Abia În ultimele două rânduri. Până acolo, tonalitatea este mohorâtă și aspră, mai mult de tragedie decât de comedie - dar nu uitați că suntem, totuși, Trupa de Comedie Compton. Iar moartea fratelui, a lui Valentin, aruncă o umbră funerară. Dezbătură un timp acest aspect. Henry apăra energic moartea lui Valentin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Henry Îl Întrebă dacă i-a plăcut piesa. — A, da, foarte mult, răspunse băiatul. Dar cred că e păcat că fratele doamnei a trebuit să moară. M-a Întristat. — Ți-am spus eu, Îi spuse Compton lui Henry, cu satisfacție mohorâtă. Monty e un judecător foarte bun. — Bine, dar nu mai putem schimba acum sfârșitul, Îi replică destul de aspru autorul, care Îl bănuia pe Compton de a-și fi influențat dinainte fiul În legătură cu actul final. — Și cum i-a plăcut Alteței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
miercurea trecută a fost atât de dureroasă, că șterge orice oroare ipotetică. — Poate conducerea altui teatru se va arăta interesată, Îi sugeră dra Robins. Nu, nu, am terminat cu piesa asta. Daly mi-a stricat cheful pentru totdeauna, zise Henry mohorât. Ideea de a Încerca să găsesc alt director de trupă pentru ea mă umple de greață. Trebuie să plec, adăugă el, văzând-o cum Își Înăbușă un căscat. — Da, s-a făcut târziu, Îi răspunse ea ridicându-se În picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Încet, se Întoarse pe burtă și Își Îngropă fața În pernă. Ultimul lucru la care voia să se gândească acum era biata Fenimore; acum nu va mai putea adormi la loc. Dar sărăcia creatoare asupra căreia i se Îndreptau gândurile mohorâte fusese cu siguranță provocată, În parte, de moartea ei. Avusese nevoie de aproape un an pentru a-și reveni, dacă se putea spune că Își revenise. Parcă totuși nu, pentru că deja amintirea dureroasă a sentimentelor cu care primise veștile Îngrozitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pentru prima dată În viață, percepu atracția ideii de sinucidere. Fusese Întotdeauna de părere că valoarea supremă o reprezenta conștiința, dar la ce folosea să fii conștient dacă nu aveai decât conștiința eșecului, a umilinței și a regretului? Aceste gânduri mohorâte Îi aduseră aminte de Fenimore, care ajunsese, se vede, la concluzia că În viața ei nu mai era loc pentru bucurie și acționase rațional În consecință. Se cutremură la imaginea mentală a lui Fenimore zăcând zdrobită, Într-o grămadă gemândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
aflat în plină creștere. Încă nu se pot număra coșurile pe care mai târziu le-am combătut zadarnic cu Pitralon și clei de migdale, dar buza mea inferioară atât de pronunțată - progenia mea din naștere - atenuează expresia copilăroasă. Serios, aproape mohorât, arăt ca un elev cu o pubertate timpurie, care poate fi bănuit de ostilitate împotriva descălilor duri: dacă e provocat, poate deveni violent. Așa s-a și ajuns apoi ca un profesor de muzică gras și îndesat, al cărui Trandafir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
spate pe unul dintre paturi. Beth se chinuise o jumătate de oră ca să-i readucă la normal umerii dislocați și asta cu toate că-l anesteziase cu morfină. — Cum te simți acum? Îl Întrebă Norman. — Bine. Ted avea o mină rigidă și mohorâtă. Amețeala Îi dispăruse. Norman se gândise că avusese de suportat un șoc mai puternic decât cel cauzat de accidentul cu umerii. În multe privințe naiv ca un copil, Ted trebuie să fi fost profund afectat de relevația ostilității acestei inteligențe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
infinituri. Orice ar fi, eu am rămas, Cu setea mea, culcată-n alte timpuri Arzând la demoni, lacrimi pe obraz. Ei m-au iubit și m-au urât Și au vrut să fiu pe o altă lume Însângerând doar veacul mohorât, Îngenunchiat pe-o zare de furtună. II Amărăciunea zace peste-un vânt, Cutremurată-i viața în poeme. Văd cerul cum se pleacă într-un gând Cu sufletele albe ucise-ntre blesteme. Am mai lăsat în cimitirul deziluziei un ZEU Să
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
luându-mi la revedere. Amândouă plângeam. Și măcar de data asta copilul nu ne-a ținut isonul. —Heathrow, terminalul unu, i-am spus șoferului de taxi. Mașina a dat colțul. Domnul Andrucetti a rămas privind în urma noastră cu o expresie mohorâtă. În timp ce mă căzneam să parcurg culoarul din avionul Aer Lingus, i-am lovit cu geanta plină de provizii pentru bebeluș pe mai mulți pasageri foarte supărați. Când, în sfârșit, mi-am localizat scaunul, un bărbat s-a ridicat să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]