2,283 matches
-
tu aici? spune ea, și scoate produsele, pe rând, întinzându-le lângă chiuvetă. Ei bine, spune ea, și mă privește. Unele ți se vor potrivi, dar altele nu. Dacă iei câte ceva de la mine, atunci va fi bine. ― Fii fără grijă, mormăi, încercând să nu par demoralizată, pentru că încep brusc să mă răzgândesc. Nu sunt sigură că merită deranjul. ― Jemima! mă ceartă Geraldine. Uneori ești de-a dreptul exasperantă. De zile întregi, mor să pun mâna pe tine. Acum că slăbești, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
și acum pot să văd totul în detaliu, pot să simt fiecare apăsare a brațului lui Ben pe corpul meu. ― Tu ești singura mea prietenă, îmi spune el, întorcându-se și îngropându-și fața în umărul meu. Te iubesc, Jemima, mormăie el în bluza mea, iar eu îngheț. Și lumea stă în loc. ― Ce-ai spus? întreb eu șovăielnic, convinsă fiind că am auzit greșit. Atunci Ben se uită fix la mine pentru câteva secunde, și mă sărută cam cum l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
vedere că aveam de slăbit un miliard de kilograme în trei luni. Am rezervat deja biletul, așa că acum nu mai am decât să-mi fac timp. ― Ce să mai zic de decizii luate în mers, spune Geraldine și se îndepărtează mormăind cu glasul scăzut. ― Intră, intră, spune redactorul-șef, ridicându-se de pe scaun și venind să-mi deschidă ușa să intru, ceea ce este uluitor, pentru că niciodată n-a mai făcut așa ceva înainte. Mă bucur c-ai venit să mă vezi, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
plescăie din limbă. Hainele astea, continuă, arătând spre geanta mea, sunt complet nepotrivite pentru zbor, fie și numai ca să te schimbi în ele la sfârșit. Ridic din umeri, iar ea îmi deschide valiza și începe să scotocească prin ea. ― Asta, mormăie ea, scoțând un tricou alb imaculat. Asta, mai spune, ținând în mână o pereche de pantaloni strâmți și dând aprobator din cap. Și asta, adăugă, alegând un pulover negru mare, ca să ți-l pui lejer pe umeri. Poți să porți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
o duce în pat. El trece pe lângă camera de oaspeți, și o așază pe partea stângă a patului lui imens, de dimensiuni regale. Trage cuverturile până sub bărbia ei, în caz că i se face frig de la aparatul de aer condiționat. Jemima mormăie ceva și se întoarce pe-o parte, complet adormită. ― Îți mulțumesc, Doamne, șoptește Brad și o sărută tandru pe ceafă. Îți mulțumesc că ai făcut-o perfectă - și cu asta se duce la baie să facă un duș. Capitolul nouăsprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
un pic. Deși pe de o parte, își dorea ca femeia să vorbească mai încet, să n-o audă toată lumea, pe de alta își dorea totuși ca ea să fi strigat ceva mai tare, să audă toată lumea. ― A, da, a mormăit el atunci, afișându-și zâmbetul sfios care avea să-i asigure curând statutul de mare cuceritor în devenire. ― Prietena mea și cu mine credem că ești fantastic! A exclamat femeia repede, scotocind prin geantă, de unde a scos un stilou și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
mahmureala de vreun alt sunet brutal ce-ar putea veni din cealaltă parte a apartamentului, îmi fac ușor drum spre bucătărie. Rămân în tăcere în prag, uitându-mă la Brad și întrebându-mă ce să fac și ce să zic. Mormăie ceva ca pentru el în timp ce amestecă o omletă în tigaie. Pe masa de lângă el se află un platou de lemn pentru micul-dejun, așezat impecabil pentru o persoană. Mai sunt acolo o pungă cu brioșe, un pahar de suc de portocale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
pe lângă ei și-i zâmbește lui Ben, care-i răspunde cu cel mai fermecător zâmbet și se întoarce la Simon. ― Vezi despre ce vorbesc? Femei frumoase, șampanie pe gratis, mâncare delicioasă. ― Tu îți poți permite să mergi cu clasa business, mormăie Simon. Cu salariul meu de două parale, aș ajunge la clasa vitelor, cu scaune de rahat și mâncare la fel. ― Nu eu am plătit pentru asta, spune Ben. ― Da, dar ai fost înnobilat pentru că ești celebru. Nu prea cred c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
gata; toți stau și se uită la ceas. Apoi se deschide ușa: tot asistenta. ― N-aș vrea să vă deranjez, dar există oare vreo șansă s-o vedem curând pe domnișoara Aldridge? întreabă Ben politicos. ― Cum ar fi anul acesta, mormăie Simon, așa ușor, încât să nu fie auzit. ― O, îmi pare rău, spune asistenta. Ar trebui să vi se alăture în cel mai scurt timp. Tocmai a terminat cu îmbrăcatul. O jumătate de oră mai târziu, ei tot acolo stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
să mă văd cu o prietenă aici în câteva minute, dar am vrut doar să-ți spun că ești cea mai grozavă femeie pe care am văzut-o. Glumește? Despre ce tot vorbește? Ce se întâmplă? Ben roșește. ― Sincer, scuze, mormăie el. N-am vrut să te fac să te simți stânjenită. Ridică din umeri și se întoarce zâmbind și se așază la masa la care urma să iau eu loc. Nu nu știu ce să mai fac, cum să-i spun că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ceas. ― Rahat! spun el și sare din pat. Trebuie să prind avionul. Mă ridic din pat, și atunci aud un ciocănit la ușă. ― Ben? Sunt Simon. Plecăm în zece minute. Ești gata? ― Aproape, strigă Ben, poticnindu-se în pantofi. Rahat! mormăie el, fugind prin dormitor. ― Te ajut să împachetezi, spun eu, dându-mă jos din pat fără ezitare, cu toate că sunt complet goală. Ben stă și se uită la mine, apoi își lasă hainele să cadă și-și pune brațele în jurul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvîrtește, Scoate limba, Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocolește, Sforăe înverșunat, Apoi mormăind se-ntinde Lângă el. Regele mai face-un semn, Și pe două porți deschise Se asvîrl-doi leoparzi, Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste tigru. Dar acesta îi apucă în cumplitele lui ghiare - Leul muge, Se
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
în felul său. Samuraiul îi aruncă o privire neîncrezătoare. — Nu veniți și dumneavoastră? Senior Velasco, tălmaciul, îi învață limba țării sale pe negustori. — Nishi, dacă noi, solii, ne amestecăm cu negustorii, o dată și o dată tot o să ne atragem disprețul spaniolilor, mormăi amar Tanaka. Dojenit în acest fel, Nishi se îmbujoră. — Dar dacă n-o să fim în stare să înțelegem nici un cuvânt când o să ajungem în țara aceea... — Avem tălmaci, nu? Uitându-se la Nishi cum primea mustrările lui Tanaka, în adâncul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și roșcate, și cooperativa vopsită-n verde de unde-și cumpărau vinul - un vin bun și ieftin. În rest nu se vedeau decât zidurile tencuite și ferestrele vecinilor. Vecini care, În nopțile În care cineva zăcea beat În stradă, gemând și mormăind, pradă acelei ivresse franțuzești despre care propaganda Încerca să te convingă că nu există, deschideau ferestrele și Începeau să murmure: Unde-i sergentul? Când n-ai nevoie de el e mereu pe aici, javra. Doarme cu vreo administratoare. Ia chemați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
răspundă, că, iată, toată lumea este acum lângă patul lui Sorin. Ce-ai pățit colega? (Așa le spunea nenea doctorul copiilor, de când a aflat că și ei, când vor crește mari, vor să fie tot medici). Mă doare capul. Și stomacul, mormăie Sorin. De când? Păi, ăă, de când am venit de la grădiniță. Dar la grădiniță te-ai simțit bine? Da, foarte bine. Da’ m-am bătut cu Gicu. Și el m-a dat cu capul de masă și m-a trântit pe jos
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
cu mare chef de joacă. Știi ce? spune Sorin. Hai să ne jucăm de-a spectacolul. Cum se joacă jocul ăsta? întreabă Sorina. Păi, foarte simplu. Luăm toate jucăriile; artiștii vor fi cei care știu să facă ceva. Adică: ursulețul mormăie, rățușca are piuitoare, la fel și găinușa. Iar pe alte jucării, care nu știu mai nimic, le facem spectatori. Când „trupa” a fost completă, iar spectatorii s au așezat toți, pe locurile lor, a început spectacolul. Interpreți și regizori (adică
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
Numele meu este Kong Xianglu. Puteți să-mi spuneți Xiao Kong sau domnișoara Kong, zise ea. Sau dacă vreți, porecla mea americană este Lulu. Deci, repet, porecla e Lulu. Puteți să pronunțați? Făcu o pauză ca să primească răspunsul corect. —Lulu, mormăi toată lumea. —Pardon? Lulu Își făcu mâna pâlnie În dreptul urechii. —Lulu! se execută toată lumea cu ceva mai mult entuziasm. —Foarte bine. Când aveți nevoie de ceva, doar strigați Lulu. Repetă lungind vocalele: —Luuu-lu! În drum spre autocar, Lulu Îi spuse lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ridică mâna precum Buddha cerând să se facă tăcere pentru a medita. — Fără probleme, fără griji. Bennie remarcă faptul că toată lumea din China care vorbea un pic de engleză repeta expresia asta: „fără griji“. Cine știe ce australieni trecuseră pe acolo, cu toții mormăind plini de solicitudine „fără griji“ În orice situație. V-ați pierdut bagajul? Fără griji! Camera e infestată de purici? Fără griji! Bennie Își dorea să creadă că afirmația „fără griji“ a lui Lulu era reală, că toate problemele fuseseră rezolvate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
violente În Myanmar? Dwight părea În mod bizar interesat de acest lucru. Pe Roxanne o durea capul. Se Întreba dacă nu cumva era semn că-i vine ciclul, adică vești sumbre că iar nu rămăsese gravidă. Nu suport microfonul ăla, mormăi ea. Poate cineva să-i spună să-l dea mai Încet sau chiar să ne ofere câteva momente de liniște În loc să tot dea din gură? Lulu continuă: — Povestea e așa. Tribul Kachin face des insurecție Împotriva guvernului, guvernului militar. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
e aici. Bennie se uită la ceas. Rahat, era șase dimineața. Cine naiba era cretinul care suna la ora asta? — Știți cumva când se va Întoarce? Vocea avea un ușor accent britanic, dar sigur nu era Harry Bailley. Nu știu, mormăi Bennie. Încă nu-și venise În fire. Cine Întreabă? se gândi el să Întrebe Într-un final. Sunt Walter din Mandalay, de la Golden Land Tour... Bennie se ridică brusc În capul oaselor. Mandalay! —Am stabilit o Întâlnire cu domnișoara Bibi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
-mă, hei, așteptați-mă, stop, stop. Își puse mâna streașină la ochi urmărind autocarul imaginar cum dispare În beznă, lăsându-l În această Încurcătură groaznică. Și-au plecat. Pa-pa, cretinilor. —Cretini? spuse cel mai tânăr și Începu să râdă. Îi mormăi ceva partenerului lui și amândoi izbucniră În râs ca nebunii. Harry se prinse imediat. Anii Îndelungați În care studiase comportamentul animalelor Îi veniră În ajutor. Observație. Analiză. Ipoteză: recunoscuseră Înjurătura americană. Ca toți tinerii, se dădeau În vânt după astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
numele lui Dumnezeu, iar el stătea acolo, groaznic de plictisit pe când ei alergau peste tot ca niște drăcușori neastâmpărați, cu nasurile roșii de la atâtea beri birmaneze - și, o, sigur că da, făcând glume pe seama nopții trecute. Oriunde ar fi fost, mormăi el pentru sine, era al naibii de lipsit de considerație din partea lor să nu-l sune să-i spună pe unde sunt. Deși, dacă stai să te gândești, oare exista telefon Într-un loc așa de izolat? Harry se gândi că poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Împărtășit și ei. La sfârșitul ritualului, bunica gemenilor s-a apropiat de Rupert cu o tunică lungă, ca un sac, dintr-o țesătură de culoare albastru regal, țesută cu un model În zigzag. I-a făcut o plecăciune și a mormăit În limba Karen să accepte acest dar modest care simbolizează devotamentul lor pentru că s-a Întors. Fetele din apropiere s-au pus pe chicotit cu mâinile la gură. — Ia tu, Îi spuse ea lui Rupert. Rupert Îi arătă mâinile goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mângâia pe spate și îl întreba: «Ești bine? Ești bine?». Se pare că și el, ca și mine, mersese pe linia Hibiya. Parcă îmi aduceam aminte că locuia în orașul Urayasu. Când l-am întrebat ce i se întâmplase, a mormăit: «În metrou...» Deoarece știam că la stația Tsukiji mulți oameni leșinaseră, mi-am dat seama imediat: «Este grav. Nu e o afecțiune ușoară precum anemia», mi-am zis. Trebuia să-l transportăm de urgență la spital. Imediat am format 119
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
metrou. Un observator era căzut în stație. Celălalt observator a venit sus și ne-a rugat să-i dăm o mână de ajutor. Am coborât din nou la metrou cu alți călători. Aerul deja era îmbibat cu gaz sarin. Observatorul mormăia ceva: «Nu, eu trebuie să rămân în stație.» I-am spus că nu e cazul, că este periculos. Încă era conștient, dar nu putea sta în picioare. Spunea: «Trebuie să mă așez.» A trebuit să-l scoatem afară cu forța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]