874 matches
-
eu? Oamenii Își complică existența, ca și cînd n-ar fi deja Îndeajuns de complicată. Știți dacă mai trăiește? — Sper că da. Era mai tînăr decît mine, numai că eu ies puțin și de cîțiva ani nu mai citesc anunțurile mortuare, fiindcă toți cunoscuții cad ca muștele și adevărul e că, de fiecare dată, rămîn paf. Cu siguranță, Carax era numele de familie al mamei. Tatăl se numea Fortuny. Avea un magazin de pălării În Ronda de San Antonio și, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
a zis că zăcea acolo de două zile. Ce trist e să mori așa, singur ca un cîine. Și vedeți că el și-a căutat-o, dar, chiar și așa, vedeți că Îmi dau lacrimile. M-am apropiat de fotoliul mortuar al domnului Fortuny. LÎngă Biblie era o cutiuță cu fotografii alb-negru, vechi portrete de studio. Am Îngenuncheat să le examinez, aproape neîndrăznind să le mîngîi cu degetele. M-am gîndit că profanam amintirile unui biet om, Însă curiozitatea a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
dormea în tăcere, Flașneta plângea cavernos. Plângea caterinca-fanfară O arie tristă, uitată... Și stam împietrit... și de veacuri, Cetatea părea blesemată. Finis Cadavrul impozant pe catafalcul falnic, Sub gaza de argint visa în vasta gală... Iar sânul ei pierdut în mortuara gală - Pe veci oprit, înmărmurise falnic. Pustiu... Departe, în cetate viața tropota... O, simțurile-mi toate se enervau fantastic... Dar în lugubrul sălii pufneau în râs sarcastic Și Poe, și Baudelaire, și Rollinat. Plumb de iarnă Iarna, de-o vreme
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
orașul de vitrine Pierdut, mă duc și eu, cu brațele învinse, Plângând, Și fredonând, Gîndindu-mă la mine. Vals de toamnă La geamuri, toamna cântă funerar Un vals îndoliat, și monoton... - Hai să valsăm, iubito, prin salon, După al toamnei bocet mortuar. Auzi, cum muzica răsună clar În parcul falnic, antic, și solemn - Din instrumente jalnice, de lemn, La geamuri, toamna cântă funerar. Acum, suspină valsul, și mai rar, O, lasă-mă acum să te cuprind... - Hai, să valsăm, iubito, hohotind, După
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
răsună clar În parcul falnic, antic, și solemn - Din instrumente jalnice, de lemn, La geamuri, toamna cântă funerar. Acum, suspină valsul, și mai rar, O, lasă-mă acum să te cuprind... - Hai, să valsăm, iubito, hohotind, După al toamnei bocet mortuar. Nocturnă O, nu mai cânta, harmonie pribeagă Că plâng, și nu știu unde să mă duc, În toamna care plânge pe-o veche modestie, Cu ploaia care curge în mahalaua bleagă, În noaptea asta-n care am devenit năuc. Oh, plouă, și
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
a cărei păstoriță suverană este. În momentul acesta moartea avu presentimentul funest că accidentul ar fi putut fi și mai grav decât i se păruse la Început. Se așeză la masă și Începu să consulte de la coadă la cap listele mortuare din ultimele opt zile. Imediat În prima listă de nume, cea de ieri, și contrar așteptărilor, văzu că nu figura numele violoncelistului. Continuă să răsfoiască, una, alta, alta, Încă una, și Încă una, și doar În a opta listă, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
un fel cumplit. Căci, în aceeași clipă, orchestra s-a oprit, cei de la parter s-au ridicat și au început să părăsească încet sala, mai întâi în liniște, așa cum se iese dintr-o biserică după slujbă sau dintr-o cameră mortuară după o vizită, femeile strângându-și rochiile și ieșind cu capul plecat, bărbații conducându-le și ținându-le de cot, ferindu-le să se lovească de strapontine. Dar, încetul cu încetul, mișcarea s-a precipitat, șoaptele au devenit exclamații și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
a adresat-o vreodată: „Nu se știe niciodată, drumurile noastre s-ar putea Încrucișa”. „Mama” mea se hotărâse să ia legătura cu prințesa cu prilejul ceremoniilor dedicate trecerii a patruzeci de zile de la moartea bătrânului șah, ultima etapă a ritualurilor mortuare. În inevitabila Îmbunlzeală de gură-cască și bocitoare mânjite cu funingine, nu i-a fost greu să facă hârtia să treacă dintr-o mână În alta; prințesa o citi, Îl căută din priviri, cu teamă, pe bărbatul care-i scrisese; mesagera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
frică, pare sa sugereze el ; pentru că unicul În stare să biruie deșertul este surîsul ; adică soluția zeilor ; În timp ce Oedip se pregătește tocmai să spună mîndru : Omul. Buzele de calcar surîd ele Însele iluziei acestui animal abstract, indiferent și inexplicabil ; mască mortuară a timpului dispărut și totodată fantoma lui tatuată de nisipuri. N-ar trebui totuși să mă mir. Din deșert nu putea ieși un sfinx care să pună Întrebări, ci numai unul cu fălcile Încleștate Într-un surîs metafizic. Probabil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
flagelului, au fost aplicate măsuri riguroase de carantină asupra persoanelor aflate în deplasare, alimentelor, mijloacelor de transport, mărfurilor, corespondenței. Populația Timișoarei a trăit aproape trei luni de groază, claustrată în case, viața orașului fiind moartă, pe străzi circulând numai carele mortuare și auzindu-se peste tot doar dangătul funebru al clopotelor de la biserici. În lupta aprigă dată împotriva holerei s-a distins corpul sanitar al Spitalului civil, unde au fost internați majoritatea celor atinși de boală; dintre medici s-au remarcat
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
mare parte a timpului mergeam de colo colo cu o mătură mare în mână, deoarece pe rampa de lângă cuptoarele de ardere a gunoiului rămâneau adesea resturi casnice nearse - păpuși fără brațe, pansamente folosite, mingi de tenis, cadavre de pisici, coroane mortuare - și eu împingeam cu mătura tot acest gunoi pe care îl lăsau în urma lor camioanele în clădirea uzinei. Uneori trebuia să îndeplinesc și alte însărcinări: să car găleți cu apă, să împing tomberoanele de ici colo, să mătur cenușa după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
capelei erau pictați lotuși roșii și albi. Unul câte unul, oamenii intrară și se așezară. Numai Hideyoshi nu apăru. Ochii oamenilor erau cuprinși de îndoială. Dar, pe când generalii priveau în direcția altarului din depărtare, printre articole austere ca tabernacolul, placa mortuară, paravanul auriu, florile de jertfelnic și arzătorul de tămâie, îl văzură pe Hideyoshi așezat comod și calm sub altar, cu micul Samboshi pe genunchi. Cu toții se întrebară ce făcea. Când, însă, stătură să se gândească, își amintiră că, după-amiază, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Nobutaka, ridicându-se primul. Acum era rândul lui Nobutaka să fie nemulțumit. Părea să considere că, dacă stătea în spatele lui Nobuo în fața generalilor adunați acolo, avea ca, pe viitor, să se afle într-o poziție subordonată. Nobuo privi placa mortuară a tatălui său, închise ochii și-și împreună mâinile în rugăciune. Oferind tămâie, se rugă din nou în fața altarului, apoi se retrase. Văzând că tânărul era pe punctul să se întoarcă la locul lui, Hideyoshi își drese glasul o dată, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
tot și-a zburat creierii, înseamnă că oricum nu-i mai păsa de nimic, la care eu i-am zis că la școală se vorbea că nici nu și-ar fi zburat creierii, iar moartea tragică și neașteptată, din anunțul mortuar, nicidecum nu înseamnă că s-a sinucis, ci numai că făcuse comoție cerebrală, dar mama a râs, spunând că asta-i versiunea pe care o răspândește prin oraș idioata de bunică-mea, ca să nu se facă de rușine, și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
cu capul ținut sus, ca o tavă. Am văzut tocuri cui, ciorapi negri, un chimono turcoaz, cu o grămadă de tăieturi și franjuri. Genele negre erau groase ca niște epoleți, ochii se profilau aidoma unor păienjeni pe crusta de fard mortuar întinsă pe obraji și pe frunte. Vron și camera în care se afla păreau să fie făcute din aceleași materiale - dulciuri, șerbeturi, lichioruri. În timp ce vorbea (despre Barry, despre Rod, despre defectele coafurii lui Lady Di) își masa sânii cu antebrațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
niște porci, desigur, În amintirea lui Matei. În capul mesei, genitorul mitoman al mortului delira, femeile În negru râdeau, li se vedea clar dantura galbenă, de hienă. Unchii de la țară erau proști, murdari, nu aveau ce să caute În soarele mortuar al acelei veri a minciunii. Fiecare Înghițitură de țuică Îi sporea dezgustul, creștea parcă În el un animal cu intestinele, ficatul, plămânii și celelalte organe ieșite pe spinare, atârnându-i În afară, Împuțite, vorace. Și-l Închipuia pe Siboiu râzând
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
câteva ori, se ridică și fugi mai departe. Cu genunchii zdreliți, udă până la piele, ajunse la curtea părinților lui George. Poarta era deschisă. În verandă se aflau câteva persoane care aprindeau lumânări în sfeșnicul mare adus de la biserică împreună cu steagul mortuar. Îi bătea inima puternic și i se înmuie picioarele de parcă toată puterea i s-a scurs în pământ. Se prăbuși pe prima treaptă de la intrarea principală, fără vlagă, având halucinații: George venise mai devreme la biserică și făcuse un
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
însoțiți și de Mișu Leibovici, coborâră să mai arunce o privire și la subsol, deși era practic inutil. Aici, în semiobscuritate, zăceau adunate în chip de memento mori, mostre felurite din articolele comercializate cândva prin firma de pompe funebre: coroane mortuare aurite, cruci de marmură frumos șlefuite, de diverse forme și culori, ba chiar și un coșciug bogat ornamentat pe dinafară și capitonat cu catifea roșie pe dinăuntru, deosebit de bine lucrat, adevărată capodoperă a artei funerare. Se părea că Iorgu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
spre finalul vieții Walt Disney. Atât insula aceea mică, cât și cetatea părăsită sunt apăsate de istoria neagră a coloniei de leproși. Fortificațiile datează din 1578, iar în 1584 acestea au fost reîntărite cu noi construcții. Te apasă liniștea aceea mortuară și copleșitor de multă energie negativă, atât de multă, încât mi s-a făcut rău și am renunțat la ultima parte a vizitei. Mi-am revenit miraculos când am urcat pe puntea vaporului și m-am întors cu spatele spre
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și marmura de rece. {EminescuOpIV 228} 185Ci profetic se arată preoteasa culinară - Ia pe mort în poala-i sacră, de-a lui haină îl despoaie; Ea îl spală-n apă sfântă, și în scumpe măruntae Pun miresme felurite pentru jertfa mortuară. N-învîrtiri misterioase peste focul vetrei sfinte, 190Ea-l întoarce, curățindu-l de lumeștile-i păcate. Palamarul ce slujește pământeasca zeitate În Olymp îl ia și-l duce, jertfa zeilor fierbinte. Și în râsuri nesfârșite, artificia de glume, În vorbiri spirituale, observații
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cinci secole. Lumea își împarte florile între poeți și monștri. Când am fost la Sant' Onofrio, biserica era încuiată și a trebuit să rog un preot să-mi deschidă. Mi-a arătat călimara de lemn a lui Torquato Tasso, masca mortuară și coroana de lauri pe care urma s-o primească pe Capitoliu și n-a apucat . Între zidurile reci, glasul preotului suna cavernos și trist. Oamenilor le place să se înduioșeze de nefericirile altora, ca să se arate simțitori, dar asta
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
zăriră o clipă chipul verde al fratelui, speriat ca un șobolan. - Intrați, spuse el scurt. Cioclii înțeleseră că ceva nu era în regulă și se strecurară repede dincolo de poartă, urmîndu-l pe bărbatul necunoscut care tocmise 217 acum trei zile echipajul mortuar. Ajunși în casă, cioclii își scoaseră pălăriile caraghioase și își făcură cruce. - Gata, ați venit? întrebă o femeie, cu putină spaimă în glas. - Am venit. - Să pornim, atunci, adăugă altcineva dintr-un colt. Bateți capacul coșciugului... Cioclii se mirară: - Cum
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
șase case pe Grivița din dobînzi! - Se ținea cu judecătorii și cu sergenții. - Ne scotea trențele în stradă și-și bătea joc de sufletul nostru... Cioclii loveau caii tot mai tare. Dricul se hâțâna ca o corabie și mersul echipajului mortuar se transformase într-o goană bezmetică. Rudele se țineau bine, agățate de arcurile de la spate, trăgând înspăimîntate cu coada ochiului înapoi, pentru că nimic nu este mai fioros decât mânia unui grup de oameni. Când s-apuce spre Ateliere, dricul fu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
oroare, liberaliștii voștri, oroare, virtutea, oroare, viciul, oroare, stilul curgător, oroare, progresul, oroare”1. În același an poate fi văzut, iarna, rătăcind bolnav pe străzile Bruxelles-ului, cu capul Înfășurat Într-un turban muiat În terebentină. Ultima imagine, un portret mortuar semnat la 3 septembrie 1867, la doar trei zile după stingerea poetului, de către unul din prieteni, Alfred d’Aunay, ni-l restituie În toată tragica sa unicitate: „Când s-a ridicat vălul care-i acoperea fața, am văzut ochii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
pe bătrânul duce de Montmorency „În haine roase, cadaveric, acoperit de mușchi și licheni, cu jobenul sub braț, formidabil totuși ca alură și eleganță”, pe Rolling Stones „Îmbrăcați În mătase zmeurie, cu jobene roz, cămăși din lamé argintiu, solemne și mortuare, care-ar fi putut servi drept manechine pentru Schiapparelli”, pe David Bowie, tot un sclipici, cu inconfundabilele sale platform-boots, sau pe Alain Pacadis, Înveșmântat În toate modele, dar mereu cu aerul de „tânăr șic”. Să te cheme prințesa Murat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]