6,230 matches
-
pe care-l scobisem, îi tăiasem dinți, să fac felinar și să pun lumânarea înăuntru. - Hai să luăm cârpe, le dăm foc și-l afumăm... - O să ne muște, i-am zis gâtuit de frică. Nu... - O să ne muște, o să ne muște... m-a maimuțărit. Faci pe tine? Am căutat prin cutii, am dat foc la niște Flacăra vechi și la una dintre piei, am învârtit-o în aer să-mprăștii cât mai mult fum și ne-am apropiat. Viespile au început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cum vă mai cheamă, nu mai jucați tananica și geamparale pe pieptul meu, au, nu mai pot să respir! Mă-nțeapă, mă zgârie. Degeaba încerc să-nhaț pe vreunul, îmi scapă, îmi trec pe sub brațe, printre picioarele răscrăcărate. Unul mă mușcă de pulpă! Îmi lasă pene la cap, multe pene, dar pe mine nu mă pot păcăli, știu cine sunt, nu-i pot confunda așa de ușor. - Nu guițați degeaba! Gata, fac lumină! M-am săturat de tot tărăboiul! Vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de plastic până la subsuoară, de i se rupea carnea pe el, săracul, zicea Mălăchioaia. De-aia i-a ieșit copilul lingav. Acum e bine că nu e noapte, numai atunci iese omul negru, care e rău, prinde copiii și-i mușcă. Dincolo de cișmea, e un teren viran unde-s puse fuste la uscat, pe sârme ridicate cu prăjini. Fuste roșii cu verde, cămășuici roz și albe, multe, și prin salcâmi. Și cazane în care nimeni nu știe ce fierbe. Altruismul are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
uman, râd gros. Maxențiu, amicul meu, se melancolizează și-și plimbă privirea peste adunare. - Nu c-aș vrea să mă laud, dar am prevăzut că lucrurile încep să miște... Mișcă, zice criticul. Max e tot mai întunecat la față, își mușcă buza de jos, se trage de mustață și presimt că se apropie momentul exploziei. Nu știu ce formă va lua, mai contondentă sau doar verbală, dar știu că va avea loc. Nu durează mult așteptarea. Maxențiu vrea coniac, dar s-a terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
deși el o străpungea cu cuțitul și o tăia În bucăți. CÎnd, În cele din urmă, Îi retezase dintr-o singură lovitură capul și broasca se prăbușise la pămînt, avusese ocazia să constate, uimit, că Încă mai Încerca să-l muște și avea să facă asta aproape o jumătate de oră, iar trupul continuase să trăiască și inima să-i bată, cu aproape desăvîrșită normalitate, vreme de o săptămînă și mai bine. Asta era pricina pentru care balenierele veneau din toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de acea casă. Rodrigo de San Antonio bîntui prin Quito vreme de doi ani Încheiați, ca o umbră amețită, se Îmbarcă apoi pe Amazon, Într-o aventură nebunească, pornind În căutarea fabuloasei comori a generalului Rumiñahui, și dădu ortul popii, mușcat de țînțari, pe malul rîului Aguaruna, fără să poată Înțelege, nici măcar În ultima clipă, unde anume greșise. CÎt despre Carmen Ibarra, aceasta - cu toate că rămăsese În continuare Niña Carmen pentru unii - se Întoarse În casa părinților ei, refuză să dea vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
privirea, descoperi că Încă mai sîngera, ca și cum violul ar fi fost făptuit cu un obiect ascuțit. Picioarele refuzară să o susțină În primul moment și Înțelese pe dată că fusese În egală măsură sodomizată, deoarece sîngera și prin anus. Își mușcă buzele ca să nu strige din nou sau pentru a nu izbucni Într-un plîns nereținut, fiindcă plînsese prea mult În viața ei pentru propriile-i greșeli ca să o mai facă și acum, cînd se socotea nevinovată pentru această nouă nefericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se scandalizeze excesiv pentru că cineva smulsese o pagină dintr-o carte, tot astfel nici el nu avea să se scandalizeze dacă Într-o zi i s-ar fi năzărit să-i smulgă captivei sale un deget. Îi plăcea s-o muște și s-o lovească peste tot În afară de față, și contempla satisfăcut urmele dinților lui sau ale mîinilor, nu din sadism, ci pentru faptul că găsirea acelor urme pe trupul ei confirma indiscutabilul lui drept de proprietate asupră-i. Carmen de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
o să te omoare? scoase un suspin de neputință. Doamne! exclamă. Nici măcar nu mă ascultă, iar dacă m-ar asculta, nu m-ar Înțelege... Taci, Knut, te rog! Taci! Îi puse o mînă pe gură, iar norvegianul Knut, prostul, i-o mușcă atît de tare, Încît s-ar fi zic că vrea să i-o găurească. Niña Carmen scoase un țipăt de durere, dar celălalt continua să strîngă dinții, pînă cînd se auzi o Împușcătură care-i zbură capul de pe umeri, aruncîndu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Înainte să ajungă la noi, v-aș trimite pe amîndoi pe fundul mării. Ți-am atras atenția... N-am de gînd să mă las prins... - Dar e singura noastră speranță! Îl imploră ea. N-avem nimic de mîncare, peștii nu mușcă momeala, apa ni se sfîrșește. - SÎntem aproape... - De unde știi? - Pentru că vaporul se Îndreaptă spre nord... Spre Guayaquil sau Panama, probabil, și prin urmare trebuie să meargă pe lîngă mal pentru a profita de curentul care vine dinspre sud... Dacă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ficatul, pe care-l smulse din două mișcări de cuțit. - Asta le place cel mai mult să mănînce, lămuri el. Și nu face mutra asta. La ce servește ficatul unui mort? Ceea ce trebuie să faci este să te rogi să muște momeala, fiindcă altfel o să te oblig să-ți mănînci un braț... Am să te duc pe mal În viață, m-auzi? Vom supraviețui, orice-ar Însemna asta... Mușcară momeala. Nu un pește sau doi, ci zeci de pești, pentru că atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ficatul unui mort? Ceea ce trebuie să faci este să te rogi să muște momeala, fiindcă altfel o să te oblig să-ți mănînci un braț... Am să te duc pe mal În viață, m-auzi? Vom supraviețui, orice-ar Însemna asta... Mușcară momeala. Nu un pește sau doi, ci zeci de pești, pentru că atunci cînd firele se duseră la fund, la vreo patruzeci de capete, peștii, de toate mărimile și din cele mai variate specii, s-au năpustit asupra momelii sîngerînde, rămînÎnd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mă poți iubi, povestește-mi măcar viața mea, zice Brandy. O fată nu poate să moară fără să-i treacă prin fața ochilor toată viața. Aproape nimeni nu reușește să-și satisfacă propriile nevoi sentimentale. Și exact atunci focul începe să muște din covorul de pe scări înspre curul gol al lui Evie, iar Evie țipă și sare în picioare și aleargă pe scări în jos cu pantofii ei albi cu toc cui făcuți scrum. Despuiată și fără păr, îmbrăcată în sârme și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
întotdeauna mult de tot rochia asta. Chimonoul ăsta a fost preferatul ei. Evie cea sensibilă ar zice: — Cu asta s-ar zice că are zero pe doi. Aș putea s-o omor pe Evie. Aș plăti niște șerpi s-o muște. Evie ar purta un compleu negru de cocteil cu fustă de satin cu tiv asimetric și un corset fără bretele de Rei Kawakubo. Umerii și mânecile ar fi de șifon simplu, negru. Evie, știi, în poșeta neagră fără baretă are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
dar ca Manus să aibă leziuni permanente pe creier e redundant. Păcat că sunt doar Valiumurile. Brandy își dă joc ochelarii Ray-Ban ca să arunce o privire mai atentă. Își dă jos eșarfa Hermès și-și eliberează tot părul, arătând bine, mușcându-și buzele, umezindu-și buzele cu limba doar în caz că Manus se trezește. — Cu tipii frumușei, zice Brandy, e de obicei mai bine să le dai barbiturice. Cred c-o să țin minte asta. Îl trag pe Manus până ce șade în portbagaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
-mi mai trebuie o felie? Să fie detectiv însemna să se fâțâie prin jur pe vreme frumoasă, în sandale și-n slipul lui roșu, norocos, în vreme ce doi bărbați în civil așteptau într-o mașină parcată în apropiere ca cineva să muște momeala. Asta se-ntâmpla mai des decât v-ați putea închipui. Manus era omul-campanie pentru curățarea lui Washington Park. Nu avusese niciodată așa succes ca polițist de rând și-n felul ăsta nu trăgea nimeni cu arma în el. Totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
oase-de-balenă din plastic cu colțurile și marginile lor ascuțite se înfig și taie. Mătasea e extrem de caldă, tulul - aspru. Numai respirația ei face să zăngănească oțelul și celuloidul vârâte înăuntru, ascunse, numai faptul că Brandy e vie le face să muște și să ronțăie stofa și pielea ei. Sari la vreme de noapte, tatăl lui Brandy îi zicea mereu, grăbește-te. Îmbracă-te. Trezește-o pe soră-ta. Pe mine. Luați-vă hainele pe voi și urcați pe bancheta camionetei, zicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
la un antrenament de baschet, când ies din sală se apropie de mine un bărbat. E de la poliție, zice, iar ăsta-i un interviu confidențial. Brandy inhalează, se crispează. Depărtează iar gulerul și scoate dintre sâni o dischetă de Metadonă, mușcă jumătate din ea și restul îl pune la loc. Cabina de probă e fierbinte și neîncăpătoare, cu noi două și enormul proiect de inginerie civilă care-i rochia aia îngrămădite împreună. Brandy zice: — Darvon. Zice: — Repede, te rog. Și pocnește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
pentru că Mihai Mihail dorea să fie absolut autonom, să nu aibă de-a face cu alte instituții apropiate ori îndepărtate, dar cam din aceeași lume nesigură, răsucită în sine, semănînd în mintea lui Leonard Bîlbîie cu șarpele Uroboros care-și mușcă singur coada. Acest George Stan ar fi făcut, probabil, o carieră fulminantă în subordinea unchiului, fiind un copoi înnăscut, om de acțiune și plin de nerăbdare. Spre deosebire de mulți dintre funcționarii Serviciului, umbla înarmat și își făcuse un reflex de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
făcut plăcere, "o să vă dau una la etaj, cu vederea spre înlăuntru. Jos e praf, sînt muște, acum dorm, dar ziua, ah, cîte muște sînt, nici nu vă închipuiți. Și dinspre stradă miroase a măgar. A bălegar de măgar. Cîte muște tot atîția măgari sînt la noi." Ar fi trebuit să rîdă, cunoștea tipul de ins care face glume ca să poată ieși din stinghereală, din strînsoarea timidității. N-a rîs. Poate nici nu era de rîs. "O sută de lei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
aici erau de pus la contribuție mintea și mai ales simțul aceia special al agenților de mare clasă, simțul care nici măcar nu avea nume. Cînd reacționa corect, cînd găsea "urma bună", simțea în gură un gust acidulat-acrișor, de parcă ar fi mușcat dintr-o lămîie bine coaptă. I se strîngea gura pungă și abia mai vorbea. Asta era bine, pentru că avea mai mult de gîndit. Așa se simțea și în acel moment. Trebuia să bea ceva neapărat, ca un făcut nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
adun forțele, să‑mi strâng gândurile Într‑o singură pornire, să chibzuiesc cu toată tăria la grozăveniile trăirii pământene, la neajunsurile lumii, la miliardele de vieți care se sfârșesc, la sălbăticiunile care se hăituiesc Între ele, la șerpii care le mușcă pe căprioarele tolănite la umbră, la lupii care‑i sfâșie pe miei, la libelulele care‑și ucid bărbătușul, la albinele care pier după prima Înțepătură, la chinurile mamelor când ne aduc pe lume, la puii de mâță azvârliți de copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
lutul trupului, când mai fojgăiseră oasele, căci velința putredă și rugoasă se mâncase de la duritatea diamantină a stâncii grotei. Zăceau cu fața‑n sus În tihna tihnită a adormiților, iar zvâcnirea membrelor În bezna vremilor muruise velința jilavă de sub ei, mușcând urzeala părului de cămilă, care se mâncase temeinic, așa cum doar apa sapă În piatra dură. Zăceau cu fața‑n sus În bezna beznelor din dealul Celionului cu mâinile Împreunate a rugă, precum morții cei morți, ei trei, Dionisie și prietenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cu un ton neobișnuit de aspru. Dar e adevărat... Eu... — Liniște!... Vocea tunătoare și faima lui RoonuíRoonuí erau în măsură să impună respect unor oameni mult mai hotărâți că el. Vetéa Pitó îl înghionti pe Tapú, obligându-l să tacă. —Mușcă-ți limba, ca animalul asta e-n stare să te omoare, îl sfătui. E-ntr-o dispoziție cum nu se poate mai proastă. O neputința surda fu pe punctul de a-i umple ochii de lacrimi, însă, făcând un efort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dinspre babord? — S-o fi schimbat vântul, se aventură Tapú Tetuanúi cu sfiala, nemaiștiind ce să zică. Celălalt își ridică iarăși privirea către velele moleșite: — Care vânt? întreba. Lui Tapú Tetuanúi aproape că-i dăduseră lacrimile și trebui să-și muște buzele că membrii echipajului să nu-și dea seama cât se simțea de rușinat și de abătut. Miti Matái păru să-i înțeleagă starea de spirit, astfel că lasă jos armele și, arătând încă o dată către latura vasului, sublinie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]