4,695 matches
-
cât timp îi ofer o cafea? Judith Frank, o femeie înaltă, de o eleganță glacială, cu părul lung și blond și un nas la fel de lung și palid, a ridicat din sprâncene și a murmurat un „Bună“ în direcția mea. Am murmurat și eu unul înapoi. Și-a împins scaunul în spate și s-a ridicat în picioare, afișând un corp care se potrivea cu părul și nasul; lung, palid și acoperit de o rochie scumpă bej. Purta dresuri transparente și strălucitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pe un film prea lung și absurd, în care el fugise de la o femeie la alta, neputincios să ia vreo decizie, să se ia odată pentru totdeauna în serios. Puternica rază de lună care aluneca prin fereastră începuse să-i murmure nume de femei, uitate de mult. Ciudat, tocmai atunci telefonul începuse din nou să țârâie. Era un semn că nu murise. Ridicase receptorul. Era sora lui, Hanna, din Tel Aviv. Ca și cum ea simțise că fratele ei avea gânduri sinucigașe, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
domnule Cârpenișteanu, ați pus orgoliul personal desupra vieții unui om... Ce fel de scriitor sunteți?... Acum știu că nu cel pe care mi-l închipuiam eu... În felul acesta nu puteți fi un model pentru nimeni... - Așa e, așa e, murmurau prietenii puștiului. Că bine le zici, Elefterie... Capul lui Mircea Cârpenișteanu căzu, învins, izbindu-se de asfalt. Lecția pe care i-o servea puștiul era atât de dură în bunătatea și adevărul pe care le conținea, încât Mircea își dori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
se tângui Luca, cu mult mai breaz, parcă, decât până atunci. Cioran înlemni. Trăia totuși un vis urât, la care nu se gândise în nici una dintre diatribele sale. - Tu vorbești serios? - Da, lăcrimă cel de lângă el. - Să-m’ bag pula, murmură Cioran, ca pentru sine. Ăsta chiar vorbește serios. Nu glumește. - Da, da, confirmă o tânără familie ce trecea ca din întâmplare prin spatele lor. Evident, discutau despre altceva, dar ceea ce spuseseră se potrivea de minune. - Ești mai nebun decât mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Cioran, spuse el, vă rog, sunteți genial, susură moșul, cu gura pungă. - Mă cheamă Luca, nu Cioran!! urlă Dinulescu. Te ucid!!! Cioran nu există!!! Lumea din spate se agita, încercând să-l doboare pe moș. - Dar v-am citit cărțile, murmură acesta, încercând și reușind să reziste valului imens de muiști ce se-apropia din spate. Pe toate! L’inconvénient d’être né, Écartèlement, Précis de decomposition... Sunt geniale! - Știu, spuse Luca, mândru, doar eu le-am scris. - Și-atunci pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
unul dintre colegii săi, Marius Belvedere. - Bătrâne, n-am, îl minți acesta din urmă, surprins în timp ce tocmai cumpăra o ladă întreagă de bere de la parterul magazinului. Chiar azi bag întreținerea, că sunt în urmă de vreo patru luni. - Am înțeles, murmură Abdulah, privindu-l pe Marcel în timp ce fugea cu berile în spinare. Ceva mai târziu, fostul Abdulah era în aglomeratul autobuz 104, aproape strivit, cu costumul de Moș Crăciun atârnându-i strâmb, privind uluit oroarea orașului în care îl aruncase fapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
spuse el. Încântat de cunoștință. Abia acum înțelegeam. Era îmbrăcat în maro pentru că numele său era Maro. Normal. Și se numea Maro pentru că el însuși era culoarea maro, cum altfel? Tot maroul din lume era la el, probabil. - Salut, am murmurat și eu, cât de încet puteam, pentru a nu deranja tăcuta adunare. Eu... - Liniște acolo, Maro, începe cenaclul, urlă John Euripide, văzând cu nemulțumire că șușoteala noastră nu contenea. Tot timpul creezi probleme, Maro, la fiecare adunare, nu înțeleg, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
care îl poate concepe ființa umană! - Aah! urlă Euripide ca înjunghiat, speriindu-ne. Credeam că i se făcuse brusc rău, dar nu era decât sentimentul de profundă încântare pe care îl trăia ascultând cuvintele tinerei Sticlaru. Genială asta cu dragostea... murmură el aproape prăvălindu-se, atât de intens trăia acele clipe. - Ăăăă... Mama ei le interzicea dragostea ei virgulă dar asta nu era decât o așteptare virgulă o nuanțare ce și-o putea permite datorită caracterului pricinuit de nenumărații ani de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
se opriseră atunci când sania noastră se poticnise la intrare, au pătruns în curte și, postați ceva mai departe, au început să ne urmărească. Așezat astfel ca Zinocika să nu-i vadă, am luat pe după umeri și-am început să-i murmur cuvinte de alint, ca „micuțo“, „fetito“ și altele de felul acesta, cuvinte lipsite de sens de nu le-aș fi pronunțat cu căldură. Simțind-o că cedează, că devine Zina cea de dinainte, dar nu Zina care mă privise atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
era ciudă pentru că în cameră, dincolo de paravan, Zinocika cea îmbolnăvită de mine m-a dezamăgit, continuând să fie la fel de plină de efuziune și, de aceea, asexuală, cum fusese în momentele când gângurea: „ah, ce minunat!“. Dezbrăcată, îmi mângâia obrajii și murmura - „Ah, dragul meu, micuțule!“ - cu un glăscior sonor și gingaș de copil. Această gingășie, nu, nu plină de cochetărie, ci izvorâtă din suflet, mă mustra parcă, împiedicându-mă să-mi etalez ceea ce se cheamă nerușinare. Un nume greșit de altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
chiar și coada de lopată ce se vedea ieșind de sub dărâmături. Se părea că minerul fusese surprins de surpare în timp ce lucra. Totul se petrecuse dintr-o dată, iar el nu mai apucase să se salveze. Își făcu o cruce mare și murmură în șoaptă o rugăciune pentru sufletul celui ce își găsise sfârșitul acolo. Oftă din adâncul rărunchilor și se rezemă de vagonet. Un gând însă nu-i dădea pace: bine, dar dacă minerul zăcea mort în galerie, atunci cine închisese intrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vii "fresh" la lucru ori ne despărțim! Plecase capul în jos, lăsându-se spășit de pe un picior pe altul. Șeful avea dreptate, umbla chior de somn și de câteva ori fusese la un pas de accident. Da, șefu', am înțeles murmură el cu glas moale, răsu cindu-se pe călcâie dând să plece. Renunțase să mai stea nopțile la garaj. Reușise să facă mașina să arate mai de doamne ajută. Lucra numai la sfârșit de săptămână punând la punct ce mai rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se rățoi Calistrat la el, nu plec nicăieri. Stăm aici amândoi, la fel cum am făcut când amăgeam bestia. Împreună am urcat aici, împreună coborâm. No, ce? Crezi că mi-e frică? Nu, moșule. Știu că nu ți-e frică, murmură inspectorul. Din moment ce ai curaj să dai piept cu vâlva, nu cred că te mai poate înspăimânta ceva. E bine totuși să nu punem toate ouăle într-un singur coș. Riscul este prea mare și inutil pe deasupra. Mai bine te îndepărtezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
defazaj între ele. Apoi își alungă acest gând, nu avea cum să facă asta, fitilul de care dispunea și lipsa oricărui dispozitiv de dare a focului făceau acest lucru imposibil. Ei, de acum înainte, cum o vrea Dumnezeu, pardon zeii, murmură el printre dinți, scoțându-și bricheta din buzunar. Scăpără și apropie flacăra de capătul fitilului. Se aștepta să vadă cum acesta se aprinde și se pregătea să o ia la fugă ca să se pună și el la adăpost. Numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
că Ileana avea dreptate, poate că pe stânca aceea chiar își aveau sălașul niște ființe supranaturale, zei ori cine știe ce altceva. Se întoarse și ridică privirea spre steiul uriaș de piatră sub care se afla. Ce a vrut să însemne asta? murmură el. Ce ați vrut să-mi spuneți? Așteptă câteva clipe dar, în afară de un fior pe spinare, care fără îndoială nu avea nimic de a face cu zeii, nu se petrecu nimic. Desigur că nici Cristian nu se așteptase în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în care se străduise să socotească vârsta bătrânului. Ba da, dragul meu, vorbi cu glas scăzut Ileana dând încet din cap, exact ce îți spuneam mai devreme, Calistrat încerca să îi păcălească pe zei. Aproape o sută cincizeci de ani ... murmură inspectorul. Își făcuse un calcul simplu. Neavând un succesor, pe care oricum nu era dispus să și-l aleagă, el ar fi rămas în continuare paznic până la calendele grecești. Tu, când ai apărut, i-ai încurcat toate socotelile. Amintește-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din minte. Nu se putea una ca asta. Nevastă-sa îi spusese că oamenii obișnuiți nu se puteau opune voinței domnițelor și paznicilor ce aveau toiagul în mâini. Cu el fusese altceva, el era paznicul ales de zei. Ei, poftim! murmură el. Am ajuns și eu să gândesc ca ea. Ridică din umeri și ieși afară din galerie. Deși trecuse prin atâtea întâmplări alături de Calistrat, întâmplări în care văzuse cu ochii lui o mulțime de lucruri care numai normale nu puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
La multe dintre ele, Boris nu putuse răspunde. Mihailovici părea să accepte fără șovăială tot ce îi povestea. Desigur că voia să știe orice detaliu, numai că Godunov nu era în stare să i le dea. Deci ăsta era blestemul, murmură Vlad după câteva clipe de tăcere, despre asta vorbeau minerii. Sincer să fiu, mă așteptam să se întâmple ceva. Lui Boris nu-i venea să-și creadă urechilor. Șeful, un om pragmatic și ancorat puternic în realitate, accepta fără cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acestora în interiorul tuburilor de aerisire. Un nou val de ură și mai intensă se prăbuși peste el, în timp ce ceața din mașină se retrăgea de unde venise. I se părea că stă acolo de o veșnicie. Își trăsese capul între umeri și murmura o rugăciune sau măcar ce își mai amintea din copilărie că ar fi așa ceva. Dintr-o dată, mașina se eliberă de sub greutatea aceea uriașă și lumina lunii pătrunse din nou prin geamuri. Negura se retrăgea cu repeziciune. Acum se adunase din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era aidoma bubuiturilor Înfundate Într-o tobă uriașă. Curînd, pe locul unde fusese adîncitura de la poalele unui palmier uriaș, se ivi o movilă aidoma dunei de nisip. Petru se urcă pe movilă, Își Înălță brațele la cer și Începu să murmure o rugăciune. Cu ochii Închiși, cu capul gol ușor Înclinat, dădea impresia că ar auzi voci Îndepărtate. VÎntul de peste zi ștersese deja urmele tălpilor și crepidelor de pe nisipul mișcător. După trei zile, Într-o vineri, mormîntul urma să fie dezgropat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
presimțind prezența caselor joase de după care soarele nu se adăpostea, dar la fel de prezente, de nevăzute și atît de reale, mai reale decît cerul de deasupra capului său, mai reale decît scîrțîitul oiștii carului și decît larma mulțimii care Îi Însoțea, murmurînd rugăciuni și cîntări. 16. Oh, fiți binecuvîntați, voi cei care ieșiți În Întîmpinarea Împăratului! - Nu, ăsta nu mai era vis; mai avea Încă În urechi glasul acela, deci nu atît chipul, ci glasul extaziat, Înfiorat de teamă ori de ardoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
o ia la goană pe scări În jos. Tata a dat fuga speriat În cameră și m-a luat În brațe, Încercînd să mă potolească. — Nu pot să-mi amintesc fața ei. Nu pot să-mi amintesc fața mamei, am murmurat cu răsuflarea tăiată. Tata m-a Îmbrățișat cu putere. — Nu te teme, Daniel. Am să-mi aduc aminte eu pentru amîndoi. Ne-am privit În penumbră, căutînd cuvinte care nu existau. Aceea a fost prima oară cînd mi-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Exhibîndu-și zîmbetul florentin, Barceló a localizat pagina de ediție și a inspectat cu o intensitate de polițist vreme de un minut. Ceilalți Îl observau În tăcere, ca și cum așteptau un miracol sau permisiunea de a respira din nou. — Carax. Interesant, a murmurat pe un ton impenetrabil. Am Întins din nou mîna, ca să-mi recuperez cartea. Barceló și-a arcuit sprîncenele, Însă mi-a Înapoiat-o cu un zîmbet glacial. — Unde ai găsit-o, puștiulică? — E secret, am replicat, știind că tata probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
obrajii și pomeții. Am rămăs nemișcat, aproape fără să cutez a respira, În timp ce Clara Îmi citea trăsăturile cu mîinile. În timp ce făcea acest lucru, zîmbea ca pentru sine și am putut să bag de seamă că buzele i se Întredeschideau, parcă murmurînd În tăcere. I-am simțit mîinile străbătîndu-mi lin fruntea, părul și pleoapele. S-a oprit asupra buzelor, conturîndu-le În tăcere cu arătătorul și cu inelarul. Degetele Îi miroseau a scorțișoară. Am Înghițit În sec, simțind cum pulsul mi-o luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
-ți povestesc subiectul, Însă ar fi ca și cînd aș descrie o catedrală spunînd că e o grămadă de pietre care se termină printr-un vîrf. — SÎnt sigur că dumneavoastră l-ați povesti cu mult mai bine decît atît, am murmurat. Femeile au un instinct infailibil de a afla cînd un bărbat s-a Îndrăgostit de ele fără scăpare, mai cu seamă dacă bărbatul În chestiune e prost ca noaptea și mai tînăr. Eu Îndeplineam toate condițiile pentru ca Clara Barceló să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]