1,095 matches
-
strălucește pe cer; când stelele trezesc spre visare, visurile noatre devin realitate. E vremea, necunoscutule, să te oprești să-ți măsori timpul și să taci, precum tace orologiul între două lumi paralele. Iar eu, salcia aplecată de vânt, să mă-nalț către cer și să-ți număr, cu degetele frunzelor, razele soarelui și stelele, ca-ntr-o permanentă căutare de a afla tainele nepătrunsului... Pentru neuitare... Lasă-ți inima pătrunsă de mugurii primei iubiri descoperindu-ne în fiecare culoare până la venirea
TESTAMENT de ROBERTA SANDERS în ediţia nr. 2139 din 08 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374164_a_375493]
-
curată strigare: ,,Clipe dragi adu-mi Doamne.../ Clipe dragi ce vei arde/ Pe-al iubirii blestem/ Sunt tăciuni ce-or rămâne,/când la mine te chem”. Tema dragostei, dar și nostalgia, inundă paginile, într-o suferință tăcută. (Dialog). Poetul se’nalță cu ,, aripi largi de fluturi..., mângâiat în lumină, /...modelat de humă,/ Din apă vers și stele ”, implorând cerul la o întoarcere “Când nu Te simt în mine,/ Îndepărtează răul.../ Întoarce-te, SUBLIME“ (Înălțare). Poezia religioasă îl situează pe autor printre
CATARGE PESTE TIMP de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 2207 din 15 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374191_a_375520]
-
cu aripi suave`` discret :``O, ...ce dor mi s-a facut de tine!`` (Pământul s-a trezit desculț). Exprimată original, iubirea domină memoria afectivă. O apoteoză a erosului într-o zi de Armindeni în care ``inimile noastre ardeau (...) /amândoi ne-nălțam în poeme`` / impresionează plăcut (A cântec timpul murmură). Dragostea se înalță mai presus de orice. Tonul ferm, indiferent de timp sau de meridian, străbate vibrant :``Putea să ne ardă și miezul crud din soare/ ce vărsa căldura peste noi și
O NOUA CARTE DE LIA FILOTEIA RUSE de LIA RUSE în ediţia nr. 2180 din 19 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374189_a_375518]
-
Autor: Ovidiu Oana Pârâu Publicat în: Ediția nr. 1538 din 18 martie 2015 Toate Articolele Autorului Plămânul pământesc respiră-n pace, Eliberat de alba apăsare. Își duse iarna albele cojoace, Spre alte zări din lumea asta mare. Aburi firavi se-nalță către zare, Semn că-s urnite sevele și-asudă Semințele ascunse în covoare Și cresc, pentru țărani să fie trudă. Doar vânturile-adie grijulii, Să nu doboare florile din ramuri, Țesute ca baticuri colilii Și mișcă-ncet perdelele la geamuri. Decorul
PRIMĂVARĂ de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1538 din 18 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374259_a_375588]
-
mă frământă de veacuri tot întruna. Întinde palma bine! Cuprinde-n ea chemarea! Nicicând să ai alături Trufia ori Minciuna! Picură-mi otrava, în sânge-al ei venin! Căci Patima se-ntinde în mine; e firesc. Durerea ei plăcută mă-nalță în sublim, Dar totul e zadarnic răspunsul nu-l găsesc. Și mă întreb acum de toate au un rost, Când Pandora, vicleană, Speranța mi-a lăsat Tovarășe de viață, din toate câte-au fost - Tot mai aștept răspunsul! Și tu
RĂMÂNE ÎNTREBAREA DE GÂNGU ELISABETA-SILVIA de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1538 din 18 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374258_a_375587]
-
CUVÂNT Autor: Geanina Nicoleta Publicat în: Ediția nr. 2274 din 23 martie 2017 Toate Articolele Autorului "Cuvânt" Uneori,plămada de lut se usucă atât de mult Și cade zăcând în dinții mlaștinii negre tăcut.. Se-aude Cuvânt din grădina Ghetsimani 'nălțând, Petalele pocăinței urcă spre cer și în gând! Sub aripa mirului încă urmez firul tăcerii, Se bucură huma-mi de darul din slova iertării, Mai cad uneori zăbovind spre Dealul Măslinilor, Toiagul de ceară închină pecetea spinilor. -Privește!..îmi zice
CUVÂNT de GEANINA NICOLETA în ediţia nr. 2274 din 23 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/378689_a_380018]
-
Poezie > Delectare > PRIVEȘTE MAREA Autor: Florica Gomboș Publicat în: Ediția nr. 1952 din 05 mai 2016 Toate Articolele Autorului PRIVEȘTE MAREA Privește marea prin geamul deschis; mereu se-apleacă să-ți caute ochii. Ani de-a rândul, valuri repetate se-nalță ca-ntr-o operă de debut, se desface învolburată de dorul tău, apoi, blând, se-ntinde să se odihnească, obosită de truda dimineților, când te-aștepta la ceasul cafelei cu caimac. Pe luciul ei se-ntind bucăți din iubirea spartă
PRIVEŞTE MAREA de FLORICA GOMBOȘ în ediţia nr. 1952 din 05 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378698_a_380027]
-
Autor: Rodica Constantinescu Publicat în: Ediția nr. 2170 din 09 decembrie 2016 Toate Articolele Autorului Este decembrie și iarna tristă-mi pare O, de-aș avea pe palme, din aur o tiară, S-o pun pe tricolor și să mă-nalț spre zare, Apoi să-ncoronez această mândră țară. Dar parcă un blestem lovește-n suflu-i gol Și-o rană adâncă pe trup bolnav ea poartă, Plânge pământul sfânt c-a devenit podmol, Oare cât mai avem de chin în
DECEMBRIE de RODICA CONSTANTINESCU în ediţia nr. 2170 din 09 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378720_a_380049]
-
vreme de când nu ți-am vorbit Și întrebări noian am strâns în cuibul meu, De-nvolburarea clipei atras și amăgit Am rătăcit cărarea uitând de drumul Tău. Mă lupt cu mine, Doamne, să aflu un răspuns, Să știu cum să mă-nalț, să trec acel hotar, Încerc din răsputeri să țin privirea sus Măcar pentr-o secundă să fiu lângă altar. De la o vreme, Doamne, parcă îmi caut loc Mă simt ades străin în casă și obor, Aștept de nu știu unde semnal spre
AŞTEPT de RODICA CONSTANTINESCU în ediţia nr. 2165 din 04 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378730_a_380059]
-
de hrană Și mușcă-apoi din noi cu disperare, E foc, care ne arde și ne doare, Balsam de pus pe-a inimilor rană. Eu sunt convins c-am renăscut din tine, Mai zămislit din cântec și visare Iar dragostea ne-nalță către soare, În simfonii de râsuri cristaline. Simt, uneori, cum fulgeră prin noi Fiori de viață, descărcând lumină, Pe care îi sorbim din cupa plină, Sperând să ne îmbete pe-amândoi. Referință Bibliografică: SIMBIOZA / Nicolaie Dincă : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593
SIMBIOZA de NICOLAIE DINCĂ în ediţia nr. 1890 din 04 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/377721_a_379050]
-
Acum, ne ducem rând pe rând, cu inimile pline, În Betleemul Iudeii, unde smerit, Tu, te-ai arătat În ieslea cea săracă, născut în zorii zilei prea divine , Tu, Însuți fiind Unicul Fiu de Împărat! Acum a glasurilor cinstiri se-nalță în cer, Iar heruvimii și serafimii saltă cu cântări: Leru-i ler și inima-i prin cer, Leru-i ler și colindele nu pier, Leru-i ler și inima-i prin ger Leru-i ler, ajungând la praznicul cu miel prier, Leru-i ler, aprinzând
UMBRELE CAILOR (POEME) de CLAUDIA BOTA în ediţia nr. 2203 din 11 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/377690_a_379019]
-
ființă diamantină"12, amintind de asceții Indiei, care prezidează peste goluri și peste înțelesurile lumii, magul eminescian stăpânește prin privire. Muntele este la Eminescu locul maxim al desfătării ochiului, punct nodal de interferență a două lumi: "jos firea, sus se-nalță puterea și voința", precum a tradus însuși poetul versul din Imnul creațiunii 13. Privirea este forța lui care ține de o demonie a cunoașterii, de o răscolire a "câmpului de astre": "Magul privea pe gânduri în oglinda lui de aur
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
-n depărtare, cu zidirile-i antice, Mur pe mur, stâncă pe stâncă o cetate de giganți " castel: "Dar poate acolo să fie castele Cu arcuri de aur zidite din stele..." (Mortua est) " Un castel vechi c-o grădină părăginită se-nalță pe o coastă de deal... Părea mai mult o grămadă de pietre decât o zidire, cu murii ei risipiți, cu copacii uscați pe a cărora tulpină creștea generații tinere de arbori noi și subțiri... Era un parc cu o pădure
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
pământului". Nu este vorba de o trădare, de o capitulare, ci de o clipă de "miracol" în care forța stă în fața gândirii și lumea ar putea lua o altă direcție. Am aflat acele legi după cari popoară se nasc, se-nalță, mor..." îi spune Împăratului, atrăgându-i atenția uneori cu vorbe grele asupra fatalității sorții, asupra istoriei ca "scenă", ca joc "vechi de glorie și cădere de viață și moarte". Vorbele dacului sunt adesea sentințe gnomice: Timpul e moarte, e spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
mens sana in corpore sano. Vă amintiți? Se numea Hala de pește. Și era teribil de aparte ca arhitectură. Dar mirosea a pește și tovarășa Ghițulică făcea alergie la hamsii. Și a fost rasă. Hala Acum, pe locul ei se-nalță un mastodont. Frumos. Dar nu i se putea găsi un loc alături, ca să nu fie sacrificată clădirea veche, cu aerul ei cochet-oriental? Nu. Mentalitatea parvenită de a distruge ce e vechi și a pune în loc noul, gigantescul, grotescul. Cunoașteți și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
literar. Identifică asemănările dintre diferite obiecte sau ființe: „Albe tulpane Fâlfâie-n soare Ies gospodinele Iuți ca albinele... Cerul e-albastru Ca o petală De miozot...” (George Topîrceanu, Rapsodii de primăvară) „Doamna gerului, bătrână, S-a sculat de la pământ Și-nălțând spre cer o mână, Ca o cumpănă uscată de fântână.” (Otilia Cazimir, Baba Iarna intră-n sat) „Gură fac ca roata morii; Și de-a valma se pornesc Cum prin gard se gâlcevesc Vrăbii gureșe, când norii Ploi vestesc.” „Uite
METODE INTERACTIVE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ - clasa a III-a by MARGARETA TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1588_a_2961]
-
-al zecelea om 495 E cumpărat și e vîndut, și-n noapte neguroasa cuvîntul meu le va fi lege". Luváh răspunse: "Dictează Semenilor tăi; nu sînt eu Prințul oștilor de Oameni, și nici nu știu egal în Ceruri? De mă nălța-voi în Zenit, lăsîndu-te pe tine să păzești Pe Emanație și Fiii săi, Satan și-Anac45, 500 Sihon și Og, nu vei rămîne tu, rebel fiind legilor mele, În beznă să-ți zidești tronul puternic, și-n noaptea mea străveche, Sfruntînd
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Viziune în hainele de sînge-ale lui Lúvah. Astfel găoacea Lumii fu zidita prin marea Putere a lui Urizen. Triști merseră nainte Plantatorii să sădească, Semănătorii ca să semene; 250 Săpat-au făgașurile pentru rîuri, si revărsară-n depărtări Marile și lacurile; nălțară munții, stîncile și dealurile Peste pavilioane 84 largi, pește acoperișuri și portale și nalte turnuri ce-s sprijinite-n colonade, Într-o frumoasă rînduiala; de-acolo nouri dulci suiau și aburi 85 Rătăcind chiar pîn' la Cuburile de lumină 86
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
bucuriei. Înfuriate și-nfricoșătoare se zbenguie și sfîșie-adîncimile de jos; 360 Adîncul își înaltă tumultuosul cap103, Si rătăcit în infinite-arípi fremătătoare c-un strigat piere. Și strigatul care se stinge moare pururi, Glasul cel viu trăiește pururea în tainițele bucuriei. Nălțați-vă, licăritoare aripioare și va cîntați copilăreasca bucurie! 365 Nălțați-vă și îmbătați-vă cu fericire! Căci este sfînt tot ce trăiește; căci pentru ca să fie prunc ce plînge Izvorul vieții se pogoară; Căci Rîma re-nnoiește umezeală cîmpiei nisipoase. Acuma
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
planete 125. 170 Dar Urizen dormea într-o încremenita amorțire în Hăul cel de jos, O-ngrozitoare stare de visare, zbătîndu-se pe patul sau de gheață Și-nghețînd bocna totul dedesubt; chipul sau sur și de uitare-aducător, Întins peste nemărginire, se nalță-n fiori aprigi, tăcut îi este glasul, În tristă contemplare întinzîndu-se din Miazănoapte-n Miazăzi 175 În mare putere. În juru-i, Los roțile-i bubuitoare Și le rostogoli-nfuriat dintr-un cuptor în altul, veghind cu sîrg Contemplativa grozăvie înfricoșată
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Femeie, cea mai juna, înveșmîntată-n verde lucitor? Cu truda și cu luare-aminte împărți șiroiu-n patru. Regină-a ăstor înfricoșătoare rîuri, vorbeste și glasul lasă-mă să ți-l aud". 20 Și Urizen sulița își ridicắ, ele un zid de stînci nălțară. Un țipat scoaseră, căci tatăl și-l recunoscură: Se strînseră în ale lor canale, stîncosul țărm de sub picioarele-i uscîndu-l, Si in stîncoase chipuri ascunzîndu-se de Ochii lui Urizen. Atunci Urizen plînse și astfel vaieru-i se revarsă: 25 "O, oribilă
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
înăbușitorii aburi, Iute Zburat-a Regele, desi puterile-i sleite, trudind pînă ce-n rătăcirea-i deasupra stîncilor Și Munților grozav de istovit ajuns-a într-un loc unde mulțimi erau închise în Munții țări și-n stînci ce se nălțau cu chinurile lor. 115 Se duse-apoi printre castéle și cetăți clădite din oțel arzînd. Apoi zărit-a chipurile tigrilor și Leilor 161, oameni decăzuți. Și multi în șerpi și-n viermi, întinși enorm de lungi Peste țarina mohorîtă și întinate
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
răspunse: Citește cărțile mele, și explorează Constelațiile-mi, Întreabă-mi Fiii și ei te-or învăța să porți Război. Întreabă-mi Fiicele, care-,n întunecatele-afunzimi, afurisite, Frămînta pîine-a Suferinței la aspră mea porunca; căci eu sînt Dumnezeul Acestei groaznice ruine. Nălțați-vă, O, Fiicelor, la aspră mea porunca!" 95 Sfărîmînd Stîncile, Eleth și Uveth se nălțară, si Ona se nalta 197, Grozavnice cu vasele de fier, ce le purtau Prin aerul întunecos; cartea de fier o luară și așezat-o-au
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
învăța să porți Război. Întreabă-mi Fiicele, care-,n întunecatele-afunzimi, afurisite, Frămînta pîine-a Suferinței la aspră mea porunca; căci eu sînt Dumnezeul Acestei groaznice ruine. Nălțați-vă, O, Fiicelor, la aspră mea porunca!" 95 Sfărîmînd Stîncile, Eleth și Uveth se nălțară, si Ona se nalta 197, Grozavnice cu vasele de fier, ce le purtau Prin aerul întunecos; cartea de fier o luară și așezat-o-au deasupra Pe nori de moarte, si cîntecele își cîntară, frămîntînd pîinea lui Orc. Orc cîntecul
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
alinător în miazănoapte auzit. Și ea merse nainte și văzu chipurile vieții și ale încîntării 270 Umblînd pe Munți, ori în deschisa-ntindere a cerului zburînd. Dulci glasuri auzit-a-n vînturi și-n glasurile păsărilor Care din ape se nălțau; căci apele erau că glasul lui Luváh235, Ea nevăzîndu-le că ape sau că aceasta lume-ntunecoasă-a morții, Deși toate acele-ntruchipări senine a' desăvîrșirii, pe care oamenii doar după nume le cunosc, 275 Îi apăreau în minunate chipuri avînd
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]