KorAP: Find »[drukola/base=nălța & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...31 32 33 ...45 >

1,125 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914

numai români nu? - O! nu trebuie oameni mulți pentru asta... Spiritul public este fapta puținor oameni. O singură frunte unsă cu mirul lui Dumnezeu e în stare să forme din oceanul cugetărilor omenești o singură volbură gigantică, care să se-nalțe din fundul abisului mărei până sus în nourii gânditori din ceriul luceafărului ce se numește geniu.. Arătați-le iasma viitorului și se vor speria de el... Arătați-le unde - ar ajunge de-ar urma tot astfel și se vor întoarce

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
mele haine. Orașul se aprindea din ce în ce mai mult, cu - atât mă apropiam, păream a distinge vaiete slabe și depărtate, calul fugea mai iute, vântul începu a vâjâi și a fluiera, astfel încît vedeai cum cu el creșteau aripele flacărilor ce se-nălțau la cer. Din ce în ce m-apropiam, din ce în ce vedeam cu[m ] vântul s-arunca cu furie în brațele mărei de foc care creștea în toate părțile, prinzând din vântul cel rece și barbar mii și mii

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
unei dumbrăvi de spinișe, zării cuibul unui foc în cari clipeau cei din urmă cărbuni prin cenușa cea sură. Il adusei lângă foc, pusei în el frunze uscate și vreascuri câte putui aduna în clipă, astfel încît în curând se-nălță un foc mare, palălăind cu fum mult. Mai strânsei frunze uscate și făcui un pat... pe care așezîndu-l pe Ioan îi desfăcui pieptul ca să-i cercetez rana. Nu era decât o gaură mică, neagră - roșie, sub coaste, fără ca să curgă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
numește viață. Pe-o stâncă, departe, sta un român cu flinta-n soare și păzea privind în nouri. Un vultur ținând în căngile lui de aramă o turturică albă zbură asupra capului meu croncănind și dând din aripi, apoi se - nalță rotindu-se în sus, în nori, speriat de prezința mea. Românul și-ntinse flinta și punctul cel negru, ce plutea, din aer și dete foc - atunci, rostogolindu-se prin aer, căzu vulturul cu turturică cu tot în prăpastie. - Răzbunarea! murmurai

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
stradele lungi, apoi ieși în câmp pe drumul de țară... Părea câmpia o pânzărie întinsă și verde presarată cu buchete de flori felurite... Astfel merseră până cam la două după miezul nopții... Un castel vechi c-o grădină părăginită se-nălța pe o coastă de deal... Părea mai mult o grămadă de pietre decât o zidire, cu[murii ei risipiți, cu copacii uscați, pe a căror tulpină creștea generații tinere de arbori noi și subțiri... Era un parc cu o pădure

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369

puțin traseul întortocheat pe care, plin de brațe, cotituri, lățiri și gâtuiri îl făcea râul. Acolo, după ce s-a despărțit în două brațe la o milă în amonte, râul se reunește la poalele unei ridicături de pământ, pe care se-nalță un străvechi paraclis, împrejmuit de plopi, în mijlocul unei pajiști. Ușa bisericii era deschisă, și, din instinct, m-am dus să văd ce era înăuntru. Între cercul de copaci și paraclis se vedeau câteva morminte având deasupra cruci grosolane. Rotari m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
anumite lămuriri. - Trebuie să merg să-l văd, dar se prea poate să nu vrea să mă vadă; au fost ceva neînțelegeri între noi. S-au uitat la mine, fără să spună nimic. Iată-ne ajunși în fața casei ce se-nălța, căci ea încă exista, în mijlocul unui mic ocol de ziduri. Poarta de la intrarea în curte era ferită de soare printr-o boltă de vie. Cu o mână tremurătoare, am ridicat ciocănașul. După trei lovituri, poarta s-a deschis, și servitorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
avut pentru Garibaldo decât un mare respect, de vreme ce el citea în inima oamenilor și, nu știu dacă dăruit sau pedepsit fiind, era capabil să le prevadă viitorul. Am plecat de la domeniu la vremea când soarele împrăștia aburii albi ce se-nălțau din pădure, la calendele lui aprilie, cu patru cai, doi pentru mine și pentru Rotari, unul pentru bagaje și ultimul pentru Garibaldo și Ansoald, care cântăreau împreună cât un bărbat. Arialdo și Gundo ne-au escortat până la apa numită Tagliamento

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630

-al zecelea om 495 E cumpărat și e vîndut, și-n noapte neguroasa cuvîntul meu le va fi lege". Luváh răspunse: "Dictează Semenilor tăi; nu sînt eu Prințul oștilor de Oameni, și nici nu știu egal în Ceruri? De mă nălța-voi în Zenit, lăsîndu-te pe tine să păzești Pe Emanație și Fiii săi, Satan și-Anac45, 500 Sihon și Og, nu vei rămîne tu, rebel fiind legilor mele, În beznă să-ți zidești tronul puternic, și-n noaptea mea străveche, Sfruntînd

by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
Viziune în hainele de sînge-ale lui Lúvah. Astfel găoacea Lumii fu zidita prin marea Putere a lui Urizen. Triști merseră nainte Plantatorii să sădească, Semănătorii ca să semene; 250 Săpat-au făgașurile pentru rîuri, si revărsară-n depărtări Marile și lacurile; nălțară munții, stîncile și dealurile Peste pavilioane 84 largi, pește acoperișuri și portale și nalte turnuri ce-s sprijinite-n colonade, Într-o frumoasă rînduiala; de-acolo nouri dulci suiau și aburi 85 Rătăcind chiar pîn' la Cuburile de lumină 86

by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
bucuriei. Înfuriate și-nfricoșătoare se zbenguie și sfîșie-adîncimile de jos; 360 Adîncul își înaltă tumultuosul cap103, Si rătăcit în infinite-arípi fremătătoare c-un strigat piere. Și strigatul care se stinge moare pururi, Glasul cel viu trăiește pururea în tainițele bucuriei. Nălțați-vă, licăritoare aripioare și va cîntați copilăreasca bucurie! 365 Nălțați-vă și îmbătați-vă cu fericire! Căci este sfînt tot ce trăiește; căci pentru ca să fie prunc ce plînge Izvorul vieții se pogoară; Căci Rîma re-nnoiește umezeală cîmpiei nisipoase. Acuma

by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
planete 125. 170 Dar Urizen dormea într-o încremenita amorțire în Hăul cel de jos, O-ngrozitoare stare de visare, zbătîndu-se pe patul sau de gheață Și-nghețînd bocna totul dedesubt; chipul sau sur și de uitare-aducător, Întins peste nemărginire, se nalță-n fiori aprigi, tăcut îi este glasul, În tristă contemplare întinzîndu-se din Miazănoapte-n Miazăzi 175 În mare putere. În juru-i, Los roțile-i bubuitoare Și le rostogoli-nfuriat dintr-un cuptor în altul, veghind cu sîrg Contemplativa grozăvie înfricoșată

by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
Femeie, cea mai juna, înveșmîntată-n verde lucitor? Cu truda și cu luare-aminte împărți șiroiu-n patru. Regină-a ăstor înfricoșătoare rîuri, vorbeste și glasul lasă-mă să ți-l aud". 20 Și Urizen sulița își ridicắ, ele un zid de stînci nălțară. Un țipat scoaseră, căci tatăl și-l recunoscură: Se strînseră în ale lor canale, stîncosul țărm de sub picioarele-i uscîndu-l, Si in stîncoase chipuri ascunzîndu-se de Ochii lui Urizen. Atunci Urizen plînse și astfel vaieru-i se revarsă: 25 "O, oribilă

by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
înăbușitorii aburi, Iute Zburat-a Regele, desi puterile-i sleite, trudind pînă ce-n rătăcirea-i deasupra stîncilor Și Munților grozav de istovit ajuns-a într-un loc unde mulțimi erau închise în Munții țări și-n stînci ce se nălțau cu chinurile lor. 115 Se duse-apoi printre castéle și cetăți clădite din oțel arzînd. Apoi zărit-a chipurile tigrilor și Leilor 161, oameni decăzuți. Și multi în șerpi și-n viermi, întinși enorm de lungi Peste țarina mohorîtă și întinate

by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
răspunse: Citește cărțile mele, și explorează Constelațiile-mi, Întreabă-mi Fiii și ei te-or învăța să porți Război. Întreabă-mi Fiicele, care-,n întunecatele-afunzimi, afurisite, Frămînta pîine-a Suferinței la aspră mea porunca; căci eu sînt Dumnezeul Acestei groaznice ruine. Nălțați-vă, O, Fiicelor, la aspră mea porunca!" 95 Sfărîmînd Stîncile, Eleth și Uveth se nălțară, si Ona se nalta 197, Grozavnice cu vasele de fier, ce le purtau Prin aerul întunecos; cartea de fier o luară și așezat-o-au

by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
învăța să porți Război. Întreabă-mi Fiicele, care-,n întunecatele-afunzimi, afurisite, Frămînta pîine-a Suferinței la aspră mea porunca; căci eu sînt Dumnezeul Acestei groaznice ruine. Nălțați-vă, O, Fiicelor, la aspră mea porunca!" 95 Sfărîmînd Stîncile, Eleth și Uveth se nălțară, si Ona se nalta 197, Grozavnice cu vasele de fier, ce le purtau Prin aerul întunecos; cartea de fier o luară și așezat-o-au deasupra Pe nori de moarte, si cîntecele își cîntară, frămîntînd pîinea lui Orc. Orc cîntecul

by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
alinător în miazănoapte auzit. Și ea merse nainte și văzu chipurile vieții și ale încîntării 270 Umblînd pe Munți, ori în deschisa-ntindere a cerului zburînd. Dulci glasuri auzit-a-n vînturi și-n glasurile păsărilor Care din ape se nălțau; căci apele erau că glasul lui Luváh235, Ea nevăzîndu-le că ape sau că aceasta lume-ntunecoasă-a morții, Deși toate acele-ntruchipări senine a' desăvîrșirii, pe care oamenii doar după nume le cunosc, 275 Îi apăreau în minunate chipuri avînd

by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
cu tărie strígă-Ahania spre-ale Mormîntului Caverne: "O haită de lupi298 voiești să ții și să conduci? vrei viforul 299 să-ți fie-al Mădularelor acoperămînt, ori vrei urgia verii să-ți fie cort în care să rămîi? 490 Voiești să nalți lăcaș dăinuitor în Cimitirul care-ncet se prăbușește în țarina 300? Ori o coloană și-un palat al Veșniciei în fălcile înfometatului mormînt? Plăcere căuta-vei din rană putreda, ori de Nevastă o să-ți iei Străvechea Lepră? pentru că Regele și

by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
noi spre miazănoapte". Fugit-au. Fiii Oamenilor 65 Îi văzură plecînd în înfricoșătoare cîrduri. Cu tărie răsunắ trîmbița Și toții Fiii Veșniciei Coborît-au în Beula. În fioroasele văpăi zăceau mădularele Tainei urlînd și mistuindu-se În deznădejde-adîncă. Duduind văpăile se nalță-n jurul Sinagogii Lui Satan. Șarpele Orc răcni cu strășnicie prin ale sale douăzeci și șapte 70 De încolăciri 310. Copacul Tainei se nalta în flăcări înfășurătoare. Sînge țîșni afară în șuvoaie repezi, curgînd în groaznice vîltori, Din ale Cerului

by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
adunau în jurul mesei mele largi. Au nu vezi caosul acesta nimicitor și furios? Vino din somnuri ale-nghețatei tale-abstracții! Vino, 130 Înalță-te-n Eterne nașteri! Și de pe tine scutură-ți recele repaos, Învățător al sufletelor, mare potrivnic al schimbării, nalță-te! Că Veșnicele lumi să-ți poată vedea față în pace și în bucurie, Ca tu, groaznice chip al Certitudinii, să poți ședea în sat și în oraș În timp ce copilași, cu teamă gíngașă, se joacă-n jurul picioarelor tale, 135

by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
ale Atotputernicului, De ne-nțeles, străbătînd totul, în mijloc și-mprejur, Împătrite, fiecare reflectîndu-se în cealaltă; ele se cheamă Ale Vietii în Veșnicie Patru-Înstelate Universuri ce merg nainte de la Vecie la Vecie. 285 Și Omul cel Căzut care a fost nălțat pe Stîncă Vremurilor Privit-a Viziunea Domnului, si de pe Stîncă se nalta, Si Urizen se înalță cu el, mergînd prin vîlvătăi Pe Domnul să-ntîlnească venind la Judecata; însă văpăile-i respinse Tot spre Stîncă; luptatu-s-au zadarnic să Intre

by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
cel prin care-ai înviat. Soarele-i adorat de păsări: jivinele se școală și-n razele-i se joacă, Și fiecare floare și fiecare frunză se bucură-n lumina-i. Și-atunci, O-ncîntătoareo, așază-te, căci ești că iarbă, Te nalți în roua dimineții și noaptea te-nfășori". 410 "Vai! sînt doar precum o floare? atunci mă așeza-voi jos, Atunci voi plînge, atunci jeli-mă-voi și suspina-voi pentru nemurire, Și-l voi mustra pe făcătorul meu, pe tine

by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
noaptea te-nfășori". 410 "Vai! sînt doar precum o floare? atunci mă așeza-voi jos, Atunci voi plînge, atunci jeli-mă-voi și suspina-voi pentru nemurire, Și-l voi mustra pe făcătorul meu, pe tine O Soare, care mă nalți să cad". Așa grăind ea șezu jos și plîns-a pe sub meri. "O, să piei, tu, Soare! care nălțatu-m-ai spre a ma tulbură, 415 Care mi-ai dat o inimă să jinduiesc, si m-ai nălțat, fantasma ta, Să-ți simt

by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
tine O Soare, care mă nalți să cad". Așa grăind ea șezu jos și plîns-a pe sub meri. "O, să piei, tu, Soare! care nălțatu-m-ai spre a ma tulbură, 415 Care mi-ai dat o inimă să jinduiesc, si m-ai nălțat, fantasma ta, Să-ți simt căldură și să îți văd lumină și-aicea singură să rătăcesc, Fără speranță, dacă-s că iarbă și-astfel eu mă voi petrece". "Înalță-te, trîndave Suflet, de ce să șezi aici? de ce șezi jos și

by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
spumele-i plămada./ A treia ceață felurite forme/ Închipuie-n pămînt și-n ele varsă/ Materia ce-n oale da în clocot,/ Prin țevi ciudate îndrumînd-o pînă/ În colțurile cele mai ascunse. Și, iată, din pămînt, un edificiu/ Imens se-nalță, ca un țîșnet nalt,/ În dulce son de simfonii și glasuri,/ Asemeni unui templu, împrejur/ Pilaștri-avînd și dorice coloane,/ Purtînd în cap de aur arhitrava; [...] Și-avea tavan de aur cizelat." Atît Milton, cît și Blake descriu procese cosmogonice. 69

by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]