1,027 matches
-
uliță, care strecurându-se pe sub porți, care sărind peste garduri. Erau de toate neamurile și de toate mărimile: creți și lânoși; zbârliți, cu păr aspru în jurul botului; bocși grași cu nasurile turtite; copoi sprinteni; dulăicu hămăituri răgușite - și toți dădură năvală în jurul veneticului. Piatra copilului porni și pocni într-un gard - străinul își încovoie în sus spinarea, își ridică buzele și-și arătă dinții, pe când hămăiturile celorlalți umpleau strada de larmă. Unul, mai îndrăzneț, se avântă. Veneticul se întoarse ca fulgerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ți pare dumitale, cucoane, nu trece anul, și pe la iarmarocul lui Sfântul-Ilie, pe când se întorcea vornicul - îl chema Gheorghe Timofte - cu nevastă-sa spre casă, ici, în pădure, după deal, iese un cioban din sihlă, sare în căruță, și dă năvală asupra barbatului. Sare și femeia, și apucă ea baltagul ciobanului și trage-n capul vornicului. Ce-a mai fost nu știu. L-au omorât. Au lăsat căruța și mortul acolo și ei au fugit. Au umblat ei așa ca fugari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Tudorița avea de câteva zile bănuieli. De ce nu mai este fata lui Sanis ca nainte vreme? De ce a început să vorbească așa, înfrigurată, despre atâtea? De ce spionează? De ce dă tot mai rar prin casa ei, și-n schimb, una-două, dă năvală ziua în maghernița roșie a Reizei? Începu să pândească dughenița din față. Căuta să înțeleagă ce se spune acolo, între cele câteva rafturi sărace. De auzit nu auzea vorbele; dar mânile Reizei ș-ale Haiei se zbăteau, se încâlceau, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
au sfârșit între noi... Stăi, de ce te zbați? Stăi să-ți spun numai o vorbă... Fata lui Sanis tremura înfrigurată; parcă se grămădeau în sufletul ei lacrimi, spaime și bucurii. Iar Ștefan Bucșan simțea tremurul brațelor sub degetele lui; o năvală de sânge i se sui în ochi, cerca să tragă la piept pe fată, se lupta tăcut prin întuneric, cu dinții strânși. Lasă-mă! gemea înăbușit fata. Lasă-mă, că mă așteptă acasă. Ah! lasă-mă! Acuma ți-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
toamnă; privea un timp la sâmburele de lumină al candelei și la rumeneala de vis și de zori a icoanei; apoi adormea. Iar pe la începutul lui octombrie, într-o sară, Reiza de peste drum auzi țipete sfâșietoare. Cu papucii clămpănind dădu năvală, lungă și osoasă, și deschise ușa. Acuma țipetele se schimbaseră în gemete lungi, dureroase. Ovreica închise ușa în urma ei, se apropie de pat, unde Tudorița, ghemuită, zvârlită ca de un vânt de spaimă, tremura. Ce este? ce ai? întrebă Reiza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am să mor... am să mor!... O clipă se liniști; apoi se strânse cu genunchii la gură; și ca subt o lovitură de fulger se întinse și iar izbucni într-un țipăt de groază. Vecina de peste drum înțelese, și dădu năvală afară. Glasul i se auzi prelung, tărăgănat, în uliță, chemând. Femei ieșiră din casele scunde și o împresurară; sosi și Haia cu maică-sa; dar nu stătu mult; numai maică-sa rămase cu părul zbârlit, întrebând întruna, cu milă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în stufării, în pădure, freamătul sfârșitului de zi. Broaștele răcneau în cor, uneori, așa de puternic, încât parcă se lamentau pentru criza solstițiului și scăderea în care intra zeul luminii. Țânțarii au început să mă atace în roiuri; simțeam, în năvala lor învierșunată, hotărârea să mă deșerte de sânge și să mă adaoge lucrurilor moarte în care dospește iar viața. Atunci moș Mitrea Pescăruș mi-a declarat: — Mă duc s-aduc stuful. S-a dus și s-a întors: — Am adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și genuni. Uncheșul Mitrea mă admira, recunoscând în înfățișarea mea o veche icoană din vreun pridvor în biserică. Pe când el mă privea cu gura pe jumătate deschisă în spinii cărunți ai bărbii ce-i căptușea obrazul, țânțarii dădură din nou năvală asupră-mi. Pielea mea le era mai plăcută, mai moale și mai ușor de străpuns. Poate aveau și alte motive să mă prefere; Mitrea Pescăruș rămânea oarecum în afară de viforul lui. Recunoșteam în asaltul lor vitejie, dar mai cu samă totală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tremuri de ei", am zis. Dinu ridică din umeri: "Mă rog, dacă vrei tu, așa să fie. Dar tu?" Își fixase ochii cenușii, apoși, asupra mea. Am simțit o mare dorință să-l impresionez. "Eu? Dacă nu mă cheamă, dau năvală în sala cu oglinzi". Dinu mă măsură neîncrezător. "Ai face asta? "Dar de ce să n-o fac?" "Ești nebun, Daniel". "Ba nu sânt nebun deloc, m-am înflăcărat eu. M-a chemat aici, vreau să știu în ce condiții trebuie
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
teamă. Sfidasem primejdia, coborâsem și mai mult, dincolo de limita la care îndrăznise vreodată un alt pilot să coboare. Zburasem ca într-o noapte de foc și de fum. Când am revenit în aeroport, toți erau muți de admirație. Fotoreporterii dăduseră năvală. Interviuri. Fotografii. Am întors capul, zâmbind, întocmai ca piloții din poza pe care o ținea Laura. Apoi i-am rugat pe fotoreporteri să plece. Eram obosit. Vroiam să-mi beau cafeaua în liniște. L-am simțit pe funcționarul aeroportului apropiindu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nu mai există scindare, ci doar o unică lume în care totul coexistă și confluează, lumea noastră, de aici, această lume caldă de început de octombrie, când cele șapte dealuri respiră domol în jur, iar în cuptor focul își ascute năvala? Și mai aveam oare eu dreptul să trag linia care separă scaunele adevărate de scaunele povestite? Mai era oare această distincție valabilă sau vechile noastre categorii filosofice își scuturaseră sensul ca pe un polen prea copt pentru a mai sluji
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
fără țintă - nu știu și nu vreau să știu încotro. Și n-ajung departe, nici n-aveam cum s-ajung mai departe de geamul tău. Un milion de gânduri care-au stat la coadă până acum dau, pur și simplu, năvală în mintea mea. Era curat în mintea mea și acum, dintr odată, atâția musafiri nepoftiți. Și încălțați, pe deasupra. Încerc să respir mai adânc, închid ochii cât pot de strâns - nu se schimbă nimic, tu nu ești și nici nu știu
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
de vreo două săptămâni, cât a dat ea de știre și, mai cu seamă, s-a răspândit zvonul că s-a înzdrăvenit, iar curioșii, dar și cei de bună-credință și pe care nu-i poți învinui de nimic, au dat năvală să vadă minunea. O invidiau, chiar de n-ar fi recunoscut în ruptul capului. S-a întâmplat ca momentul acesta să se suprapună cumva și aniversării zilei de naștere a bătrânei doamne și, dacă nu aveau alt pretext, veneau, înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mărunt. Abandonează. Își face o cafea în care pune cuburi de gheață s-o răcească, o soarbe cu înghițituri mici. Ecoul străzii plutește neîntrerupt împrejur. Se așază pe patul îngust din cămăruța lui îngustă, aproape gol în zăpușeala care dă năvală prin fereastra larg deschisă. Nici o adiere nu flutură perdeaua și draperia subțire înflorată. Dar liniște încă nu e. Peretele de cărți nu-i spune nimic, gândul i-e neclar. Se ridică și trece alături, în încăperea mai mare, se așază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
intră în scenă făcând un zgomot asurzitor, în acordurile unei muzici „aproape sălbatice”. Strigăte răsună de pretutindeni, vacarmul ia proporții apocaliptice. În fața lor, în fața acestor făpturi telurice care amintesc de primele generații mitologice, „ai zice”, observă Cromo, „că asiști la năvala unei hoarde barbare”. Cum am putea să nu apropiem tabloul final din Uriașii munților de scena defilării Îngerului călare, urmat de alaiul sufletelor din Purgatoriu? Uriașii sunt, desigur, niște tenebroase creaturi subpământene, dar nu evocă ei oare acea La Mesnie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
un no pus sub lumina reflectoarelor modernității, fantomalul pare să fi invadat întregul spațiu. Modernitatea, a spus-o și Maeterlinck, se definește prin pierderea credinței în spectre, în posibila lor revenire efectivă. Paradoxal însă, ea a determinat și o bizară năvală a spectralului în sânul lumii vii. Suntem cu toții niște strigoi, niște morți în viață - iată lecția teatrului lui Ibsen. Se profilează astfel, încă de la începutul secolului XX, un altfel de spectral, spectralul anonim, fără chip, fantoma fără corp și fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
auzit țipetele slugilor și ne-am trezit deodată înconjurați de cazaci. Am crezut că era vreo farsă, că totul făcea parte din organizarea petrecerii, până când mi-am văzut prietenul privind uimit spre Zass. „Dar ce se petrece, generale? A dat năvală turcimea de ne-ai adus, foaie verde și-o lalea, toată căzăcimea?” Omul încă mai spera că era vorba doar de o glumă. Generalul Zass și-a pus paharul jos și, în tăcerea aceea îngrozită, a tras cu un gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pentru asta... de-desigur!... Zâmbi cam confuz, salută regulamentar, dar găsi cu greu drumul spre ieșire, nimerind mai întâi într-un taburel, apoi în cufărul de voiaj al primadonei, iar în final fu înghițit de mulțimea slugilor care tocmai dădeau năvală să ofere și ei buchete din partea stăpânilor lor. În sală lucrurile avansaseră mult. Doi servitori îmbrăcați în șalvari și cu turbane din aceeași mătase roșie stingeau lumânările din sfeșnicele de tinichea, în timp ce alți doi trăgeau încet cortina și așezau mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
se apropia să-l domolească pe Marcu. - Eu plătesc! răcni Marcu, aruncându-i banii de argint și de nichel, munciți o săptămână întreagă. Fă-mi socoteala! Țiganca scâncea, spălându-i rănile cu un prosop și străduindu-se să-i oprească năvala sângelui. Consumatorii localului fugiseră fără să plătească și lăutarii dispăruseră ca prin farmec. Numai cântăreața, cu chipul schimonosit de suferință, rămase pe loc. Apoi, îl luă pe Marcu de subsuori și-l sprijini până peste drum, în „Salonul de ras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de pe o ilustrată pascală, în care, totuși, aparențele pledează contra nevoii de a se bălăci prin mlaștină. Are ochii calzi și negri, cu reflexe cărămizii, umeziți de umană bunătate. Când îi sărut pleoapa lăsată, un val de sânge îmi dă năvală în inima îmbătrânită. Îmi promit să uit mocirla în care se afundase și unde se simțea mai la largul ei. Mi-am pus în gând să uit. Vreau și trebuie! O doresc însă pe Gloria, mai bătrână cu treizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
În primul și ultimul meu ceas, după moartea Gloriei voi coborî storurile și îngenuncheat în fața patului în care ne-am chinuit pentru greșelile noastre, voi săruta smerit chipul ei de sfântă. Mă voi înclina să-i umezesc buzele reci, cu năvala nesecată a lacrimilor, mângâindu-i brațul gol, întins de-a lungul trupului acoperit, și sărutându-i mâna. „Domnule Bonciu, îmi spuse la plecare Ferdinand Sinidis, - mă preocupă o invenție cu adevărat impresionantă. Este vorba de un pistol automat, care la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
atât de diferite, precum acalmia din spațiul de producție și febrilitatea din birou. Dacă eu aș fi unul dintre muncitorii din fabrică (și aș fi probabil unul foarte mare și înspăimântător, așa cum spuneam mai înainte) de mult aș fi dat năvală în birou și aș fi cerut un salariu decent. Aici trebuie să fac o digresiune. Pe când urmam în mod nesistematic cursurile post-universitare, am întâlnit într-o zi la cantină o domnișoară numită Myrna Minkoff, o tânără studentă, o fată guralivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mândră (și, aș zice, destul de sugestiv) o urmă de colț în partea de sus a coapsei. Ochii mei uluiți și neîncrezători au observat cu acea ocazie că purta ciorapi negri și nu pantaloni colanți. Sângele meu, totuși, n-a dat năvală. Corespondăm cu destulă regularitate, tema obișnuită din scrisorile Mymei fiind îndemnul să particip la tot felul de proteste, stând culcat, stând pe jos, trecând prin apă și așa mai departe. Cum însă nu mănânc la restaurante cu autoservire și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de el. Deoarece vom avea de a face cu însuși Gonzalez, presupun că batalionul va fi chemat să intervină după scurt timp. Dacă Gonzalez nu va fi impresionat de spectacolul acesta emoționant, voi striga „La atac“. La acest semnal, dați năvală. Are cineva vreo întrebare? Unul dintre ei spuse: „Rahat“, dar Ignatius ignoră acea voce. Urmă un moment fericit de tăcere, pricinuit de domnul Palermo, șeful de echipă, care apăru, beat turtă, dintre două cuptoare, ca să dispară apoi imediat. Se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
niciodată. — Cum naiba a putut să dea jos din mașină o copilă de patru ani? Insch râse amar. — Așa vorbește cineva care n-a avut copii. Imediat ce Învață să vorbească mucoșii ăia mici, nu se mai opresc până nu dau năvală hormonii și devin adolescenți. Atunci nu mai scoți de la ei nici un cuvânt. Dar un copil de patru ani poate să se smiorcăie toată ziua și toată noaptea dacă vrea ceva cu-adevărat. Așa că, În cele din urmă, mama se enervează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]