1,013 matches
-
desfășurarea finalului intervine o variaține într-o mișcare liniștită ( poco andante ), ca un intermezzo visător. Melodia, cântată de oboi, capătă din ce în ce mai multă largheță, până când răsună triumfătoare. Încheierea simfoniei se face într-o mișcare rapidă ( presto ) - un adevărat torent de bucurie năvalnică, cucerită cu prețul multor lupte și suferințe. SIMFONIA IV, op.60, în SI BEMOL MAJOR Este o simfonie a iubirii, inspirată compozitorului de dragostea pentru Therese Brunswick, o devotată admiratoare a sa. Zămislită în 1806, Simfonia IV e luminoasă, senină
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
dar prescurtat - numai prima lui secțiune. Partea a IV-a (allegro ma non troppo) este construită, ca și prima, în forma de sonată. Înfățișarea ei jovială ni-l reamintește pe Beethoven din prima perioadă a activității sale creatoare. Acest final, năvalnic ca un pâriu de munte ce se prăvălește peste stânci, spumegând în lumina soarelui, are aspectul unui perpetuum mobile. Iată tema I expusă de coarde: Ea e continuată printr-o melodie asemănătoare unui cântec câmpenesc. Oboiul aduce apoi tema II
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
fost concepută în vremea în care se simțea apropiata catastrofă a lui Napoleon, întâmplată în iarna lui 1812 pe câmpiile Rusiei. Fără îndoială că aceste stări de lucruri și-au pus amprenta pe caracterul simfoniei. Unii comentatori au legat impetuozitatea, năvalnicul suflu de viață care țâșnește din Simfonia VII, de speranța luminoasă către viitor a popoarelor, de bucuria resimțită de masele largi la aflarea căderii lui Napoleon. Iată de ce muzicologul Karl Schnewolf, denumește Simfonia VII-a ,,Simfonia 1812”. Optimismul care străbate
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
I, ca o variantă a ei: În dezvoltare, care începe după două pauze ale întregii orchestre, acest ritm se desfășoară în formule variate. Partea I a simfoniei capătă aspectul unei fresce sonore a avântului entuziast; ea devine pe alocuri o năvalnică expresie a bucuriei. Repriza (tema I reapare în fortissimo, la viorile prime) deși reproduce în bună parte expoziția, aduce un colorit de nuanțe sonore noi, prin orchestrație. Multitudinea combinațiilor de timbre este realizată de compozitor prin mijloace simple, dar de
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
tema exemplificată mai sus, se împletește cu cea a bucuriei. La începutul mișcării allegro ma non troppo tanto (coda), tenorul și baritonul, pe urmă soprana și altista, preamăresc încă odată bucuria. Corul proclamă: ,,Toți pe lume frați noi suntem”...bucuria năvalnică scânteiază din nou ca un fulger; ea cuprinde întreaga masă corală și orchestrală în aceeași expresie a dragostei și fericirii, ce va fi cucerită prin înfrățirea a milioane de oameni. ORCHESTRA SIMFONICĂ Orchestra simfonică cuprinde multe și felurite instrumente muzicale
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
Vioi, dar nu prea repede Mișcare lentă, ca un mers liniștit Un ,,Andante”, puțin mai animat Animat; înviorat Cu patimă; cu avânt Cântând Cu durere; îndurerat Cu foc; înflăcărat Cu sentiment; sentimental Hotărât Dulce, suav Jucăuș; vesel Grav, sever Impetuos; năvalnic Mișcare foarte rară Rărișor Rar; lent Accentuat ( Bine accentuat) Marțial; eroic ( de obicei ritm de marș) Mai puțin mișcat Moderat; reținut; mai potolit Nu prea Patetic Mai vioi; mai însuflețit Mai mișcat Puțin Extrem de repede Cât se poate de repede
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
În viața fiecărui om există momente de reflecție, mai multe sau mai puține, mai dese sau mai rare, în care mii de întrebări curg năvalnice în căutare de răspunsuri: „Cine sunt eu acum?”; „Ce reprezint eu pentru ceilalți?”; „Îmi îndeplinesc menirea pentru care Dumnezeu m-a lăsat pe Pământ?”; „Ce persoane au contribuit la formarea mea?” Navigând printr-o astfel de mare de întrebări, mi
Arc peste timp 40 ani 1972-2012 by Diana Mazga () [Corola-publishinghouse/Memoirs/795_a_1860]
-
practică ? ! Nu, pentru el nu mai erau gesturi ce le învăța jenat și silnic, ca la o lecție de dans, cu mișcările îngreunate de propria-i prea mare atenție -, biată balerină începătoare, paralizată de reflectoarele rampei ! O pornire lacomă și năvalnică, purtându-l pe un drum ce-l recunoaște, mergând acum pe el pentru prima dată, o depărtare înaltă, el însuși, cel fără trup, plutind, vâslind leneș, ușurat de propria-i greutate... Și ceea ce părea a fi viața lui - un neînsemnat
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ducînd spre hotel, au ceva pitoresc în lumina difuză a dimineții. Sus în cameră, Mihai își lasă paltonul pe spătarul fotoliului, aruncă pălăria pe televizor și se întinde pe pat, oftînd prelung, cu ochii subțiați de beția plăcerii. Un somn năvalnic trece peste pleoapele lui, închizîndu-le, în timp ce întreaga-i ființă e cuprinsă de o stare de fericire profundă. Peste un timp însă, tresare speriat și se uită la ceas: șase și jumătate. Cere centralistei un fir cu orașul și formează numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
nu a Înțeles că imaginea pe care o are despre el Însuși e diferită de aceea pe care ceilalți o au despre el. Desigur, În clipa În care am să părăsesc acea cafenea În care intrasem plin de o bucurie năvalnică, nu voi avea altă imagine despre mine Însumi decît pe cea pe care și-o făcea și cumătra patroană de bordel: un client agățat de scumpa de Virginia și pe care trebuia să-l jumulească bine. În loc să mă țină În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
pentru nimic în lume natura nu va merge mai departe de cele patru case, care vor reprezenta apogeul lui Ptițân. O cu totul altă persoană era surioara lui Gavrila Ardalionovici. Și ea avea dorințe puternice, dar mai degrabă perseverente decât năvalnice. Avea în ea multă prudență când lucrurile ajungeau până la ultima limită, dar prudența n-o părăsea nici înainte de ultima limită. Ce-i drept, și ea făcea parte dintre oamenii „obișnuiți“, care visează la originalitate, în schimb apucase să-și dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
faptului că unele dintre ele conțineau informații despre familia Epancin și, ceea ce-i mai important, despre Aglaia. În privința ei, într-o scrisoare destul de incoerentă expediată din Paris, Evgheni Pavlovici dădea de știre că, după ce se îndrăgostise fulgerător și neobișnuit de năvalnic de un emigrant, conte polonez, se căsătorise cu acesta, împotriva voinței părinților care, dacă și-au dat, în sfârșit acordul, au făcut-o numai pentru că povestea amenința să se transforme într-un scandal neobișnuit. Apoi, după o tăcere de aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nereușite de râs, care trădează însă natura echivocă a acestuia. Așa se explică de ce astfel de accese ne lasă un gol mai amar decât o beție sau o noapte de dragoste. Pragul sinuciderii e un fior ce urmează unui râs năvalnic, fără măsură și fără cruțare. Nimic nu degradează vitalitatea mai mult ca veselia, atunci când n-ai chemare și nu ești învechit în ea. Oboselii delicate a tristeții, veselia este un atletism istovitor. Până și tristețea este un meșteșug. Căci nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dragostei o seriozitate mai gravă decât deznădejdii. Pe când aceasta ne închide accesul spre viitor, azvîrlindu-ne fără scăpare în dezastrul pur al timpului, iubirea amestecă lipsa de speranțe cu o ispită de fericire unică. Deznădejdea-i o înfundătură furioasă, un ireparabil năvalnic, o exasperare a imposibilului, pe când iubirea-i o deznădejde înspre viitor, deschisă fericirii. Până și faptul de a bea apă este un act religios. Absolutul se desfată și-n ultimul firicel de iarbă. Absolutul și Vidul... Unde nu-i Dumnezeu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
zbor cu toată existența, cu tot ce e ființă? Simt în mine atâta fluiditate, încît mă mir cum de nu mă topesc și nu curg. Aș vrea ca ființa mea să se transforme într-un fluviu cu ape tulburi și năvalnice, care să poarte numele meu și care să curgă ca o amenințare apocaliptică. Oare va stinge această apă focul din mine, și focul din mine va evapora această apă? În mine sânt numai aburi și scântei, inundații de foc și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
selectează din istoria umană perspectiva teologică. În fața lui Dumnezeu națiunile nu pot fi salvate, decât în măsura în care Îl realizează. Cum Dumnezeu n-are o înțelegere specială pentru fenomenul forței, rămânem, prin ceea ce e mai esențial în noi, de capul nostru. Destinul năvalnic al marilor culturi depășește toate valorile eticului. Dacă istoria ar fi rămas în interiorul binelui și al răului, ea s-ar fi desfășurat pe o direcție de mediocritate, și în locul tragicului care o definește am fi asistat la un spectacol cu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
față... Fulcinius protestează neconvingător. — Vă roade invidia că Libo se comportă altfel decât voi toți și nu e gata să-și vândă sufletul pentru averi și măriri! — Stăpâne...! îngaimă distrus nefericitul. — Să taci! îl repede Augustus. Vocea i se înalță năvalnică: — Vascularius și cine o mai fi în spatele lui... Aceeași întrebare îl macină și pe Trio. — ...frumoasă metodă, n-am ce zice, de a acuza prin interpuși! urlă principele. Bate din picior. — De ce n-a venit el personal? Își răspunde singur
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
acestei intrigi murdare, ce riscă să-i împroaște pe toți cu noroi, este Livia, de asta nu se mai îndoiește. Livia, cu ura ei bolnăvicioasă față de toți cei pe care nu-i poate controla. Năduful din suflet se i revarsă năvalnic asupra lui Trio: — Pe vremea republicii, recompensele erau, măcar, politice... Tușește. — Oamenii uitau de conștiință și deveneau informatori ca să capete statut civic... Își înșurubează un deget în pieptul lui Fulcinius: — Dar voi? Scuipă disprețuitor pe jos. Voi sunteți rușinea Romei
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
încă în legătură cu fata aceasta. Altarul Vestei este un loc prea confuz și prea restrictiv pentru una ca ea. Au ascuns-o de ochii lumii aici. Ar fi trebuit să se opună. Să pro te steze măcar. Pieptul i se ridică năvalnic și coboară la loc. Tot în van ar fi fost. Sunt toate sub supravegherea aspră a Marelui Pontif. Nu au nici un cuvânt de spus în deciziile pe care le ia. Un spasm îi contractă răsuflarea când se gândește că tocmai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fluviului Missouri. Acest afluent al lui Mississippi e mai lung decât patronul său, dar nu are măreția lui. El dă mâna cu patronul lângă orașul St. Louis din statul Missouri. De aici, Mississippi, cu puteri îndoite, devine majestos, puternic și năvalnic. Cu furia lui oamenii au avut și au de furcă. Valea lui e una din cele mai fertile pentru cultura bumbacului. De la Sioux City, prin localitatea Sioux Falls suntem în plină Dakotă. O câmpie nemărginită, rece, ne înconjoară. La data
30.000km prin SUA. 1935-1936 by Prof. dr. Nicolae Corn??eanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83483_a_84808]
-
călărisem niciodată, dar citisem cîte ceva, cred, Într-un anuar pentru fete. Mergeam la trap În susul și josul străzii, și-mi pocneam limba să imit galopul. Își aminti fiorul de Încîntare care-o străbătea, și brusc, o apucă o dorință năvalnică să galopeze ușor pe scara de incendiu. Îmi botezasem calul Fleet. Era foarte iute și musculos. Trase din țigară și apoi adăugă pe un ton scăzut: Numai Dumnezeu știe ce-ar spune Freud despre chestia asta. RÎseră amîndouă, Îmbujorîndu-se ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
era vorba de Amrita, păru surprins. „Vrea ceva?“ își întrebase el supușii. Când în sfârșit descuiaseră ușa, descoperiră că Amrita dispăruse. Nu pentru mult timp, dar se întorsese acasă, cu o privire sălbatică, vorbind fără noimă despre copaci și ape năvalnice. Moti Lal n-a aflat niciodată cine i-a adus drogurile și, curând, fata și-a pierdut orice interes față de viață. Stătea numai în pat, fără să vorbească. Ca și cum s-ar fi retras în altă lume. A trebuit s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ploaie cerul spuzit de stele; vânt tomnatic; vântul geme; val de brumă argintie; val de frunze ruginii; năframă galbenă a toamnei; faldurile piramidei pline de crizanteme; regina mândră în culori; clăi de frunze ruginii; frunze arămii dansează în aer; vânt năvalnic; ploaia cerne mărunt sita deasă; nori suri; harnică tristă; se plimbă prin grădinile cu crizanteme mirositoare; am primit o scrisoare de la toamnă; momente de melancolie; zilele trec ca niște bărcuțe albe; firea pare ostenită de muncă; pământul șters caută odihnă
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
dragoste. Îl întrerupse și aduse vorba despre Parva, despre cei de-acasă... Petre oftă și umplu adăpostul cu fel de fel de amintiri, care îi înduioșau deopotrivă. Apostol simțea din ce în ce cum îi crește inima, cum îi bate năvalnic și cum bătăile se încheagă într-un cântec de biruință. O dragoste mare îi înfiora sufletul. Se uita la Petre mișcat, având impresia că într-însul s-a întruchipat toată Parva, toți cei ce vorbesc românește. Îi venea să-l
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pământul amețit de întunericul fără margini. Apostol Bologa, cu casca de fier înfundată pe cap, strâns în ulancă blăniță, cu gulerul ridicat, înainta cu băgare de seamă, ferindu-se de băltoace, cu barba în piept. Inima îi bătea atât de năvalnic, că nici nu simțea plesniturile ploii. Cunoștea drumul și terenul. De vreo trei luni, de când s-a statornicit frontul, a făcut calea aceasta de sute de ori. Intră în labirintul de șanțuri de comunicație, unde apa se aduna ca în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]