945 matches
-
și animale, dar fiind obosită se cufundă într-un somn adânc și odihnitor. Se sculă în zori trezită de trilul fascinant al păsărelelor și îndărătnicile raze ale soarelui, care o mângâiau străbătând cu voinicie ramurile dese ale codrului. Mergea în neștire, când întâlni în față o stâncă, din care susura un izvor cu apă limpede și rece. După ce s-a odihnit bând apă și s-a spălat pe mâini și față porni la drum temerară. Soarele era sus pe mijlocul cerului
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
întruna și neluându-și ochii de la idol, vrăjitorul a posedat-o repede, cu răutate, fără să se vadă ceva din chipul femeii, îngropat în cutele grele ale rochiei. Singur, cu mintea tulburată, am început atunci să strig și eu în neștire, da, am urlat de spaimă către idol, până când am fost zvârlit cu o lovitură de picior lângă perete, și am mușcat din sare, așa cum astăzi mușc din piatra stâncii, cu gura mea fără limbă, așteptându-l pe acela pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
o gaură, revine, rupt, o aripă, aici, dincolo, amețeală, înec, lovitură, una și încă, te ridică din scaun, te clatină, te plesnește, te împinge spre ceilalți. „Dacă ar fi arme, în sala asta, s-ar descărca. S-ar trage în neștire...“ Tovarășul Manole : obraz palid, proaspăt ras, părul muiat de transpirație, privirea calmă, clară. Ochii nu clipesc decât la mari intervale. Și-a dezbrăcat haina, adevărat dezmăț : umerii înguști și osoși înveliți într-o cămașă vernil cu mâneci scurte și guler
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de transpirație, privirea calmă, clară. Ochii nu clipesc decât la mari intervale. Și-a dezbrăcat haina, adevărat dezmăț : umerii înguști și osoși înveliți într-o cămașă vernil cu mâneci scurte și guler descheiat peste cravata galbenă. „S-ar trage în neștire. Unii în alții, în neștire. Descărcând totul, totul. Neputință și ură și complicitate.“ Colegul Vornicu, nebărbierit, buzele mult subțiate, dunga mustății nesigură, perii rebeli năpădind pungile fălcilor, gura, gâtul, bărbia. Ochii acoperiți, sprâncene zburlite, mâinile moi, cu palme umede, ieșind
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Ochii nu clipesc decât la mari intervale. Și-a dezbrăcat haina, adevărat dezmăț : umerii înguști și osoși înveliți într-o cămașă vernil cu mâneci scurte și guler descheiat peste cravata galbenă. „S-ar trage în neștire. Unii în alții, în neștire. Descărcând totul, totul. Neputință și ură și complicitate.“ Colegul Vornicu, nebărbierit, buzele mult subțiate, dunga mustății nesigură, perii rebeli năpădind pungile fălcilor, gura, gâtul, bărbia. Ochii acoperiți, sprâncene zburlite, mâinile moi, cu palme umede, ieșind din manșete scorțoase. Cămașă albă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
-i, ce s-a întîmplat? întrebă Apostol tulburat. ― Bine, domnișorule, tot bine, dar azi-noapte a murit domnul avocat, de inimă, și m-a trimis doamna să te aduc și pe d-ta la înmormîntare... Până în Parva, Apostol a plâns în neștire... Înmormântarea a fost impozantă. Mii de oameni au petrecut coșciugul la groapă, și multe cuvântări jalnice. Pe urmă, câteva zile, Apostol a stat acasă. Nu mai plângea, dar ședea ceasuri întregi încremenit în fața unei fotografii care reprezenta pe tatăl său
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
totuși strălucitori într-o lumină ademenitoare. Privindu-i însă mai adânc, Bologa se spăimântă și tresări, ca și când și-ar fi aruncat căutătura în adâncimea prăpastiei de care se ferise toată seara. Vru să zică ceva și se pomeni murmurând în neștire: ― Iubirea... iubirea... ― Iubirea voastră însă ne hrănește cu gloanțe sau spânzurători, zise Gross cu o asprime răutăcioasă. Azi Svo-boda, mâine eu sau poate voi, cei cu iubirea... Și încaltea Svoboda a încercat să se smulgă din murdărie, pe când noi ne
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
rostească două cuvinte în telefon, ca să corecteze tragerea tunurilor, nu-și mai putu întoarce privirea. Dezmierdarea razelor tremurătoare începea să i se pară dulce ca o sărutare de fecioară îndrăgostită, amețindu-l încît nici bubuiturile nu le mai auzea. În neștire, ca un copil lacom, întinse amândouă mâinile spre lumină, murmurând cu gâtul uscat: ― Lumina!... Lumina!... Chiar în clipa aceea însă, parcă le-ar fi retezat un paloș de călău, razele muriră, și ochii lui Bologa se umplură de întuneric. Nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că mi-au căzut în baltă planurile, se gândi el abătut. Și mă prăpădesc cu firea din pricina unei țărăncuțe..." Aruncă pe masă foaia de concediu și începu să se plimbe de ici-colo, cu mâinile la spate, pipăindu-și degetele în neștire. Atunci simți verigheta de logodnă în inelarul stâng și se opri trăsnit. De câtă vreme nu și-a adus aminte de Marta, logodnica lui? Și nici măcar inelul nu l-a luat în seamă, desigur tot din pricina fetei groparului... Plecă din
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ceva. Glasul înfundat deșteptă pe Pălăgieșu din aiureală și-l făcu să înțeleagă brusc ce caută Apostol. Pe o mescioară zări un revolver de care atârna în jos o curelușă galbenă. Se întoarse repede, deschise ușa și ieși bolborosind în neștire. ― Bine... Bine... Bine... În antreu își luă pălăria din cuier și văzu pe Rodovica, speriată. Din urmă ușa se trânti cu zgomot așa de mare, că se cutremurară pereții casei... 10 Doamna Bologa, care nu fusese acasă, află de la Rodovica
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tindă, aiurit, nesigur dacă a fost aievea Ilona sau poate numai închipuirea lui veșnic nesăturată și-a bătut joc de dânsul. Pe buze îl ardea sărutarea ei și în inimă o fericire atât de vie, că începu să strige, în neștire, ca și cum ar fi încercat să înăbușe un glas tulburător: ― Petre!... Petre!... Ordonanța apăru în pragul odăii, crezând că s-a întîmplat ceva. Apostol își veni în fire, se uită foarte vesel la Petre o clipă și-i zise, numai ca să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o privire care parcă vestea o taină nouă. Toată lumea căzu în genunchi. Apostol asculta dus, cu ochii pe buzele preotului. Cuvintele se legănau, pluteau și se împreunau într-o melodie stranie, care-i picura în suflet nemărginită încredere. Încet, în neștire, plecă fruntea în pământ, simțindu-și inima copleșită de ceva nespus de amar. Apoi deodată auzi iar glasul preotului, triumfător și puternic, vesel ca o trâmbiță de argint: ― Hristos a înviat din morți... Apostol sări în picioare. Toți oamenii cântau
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la o parte picioarele celea! ― Domnule locotenent... poftiți divizia... a sosit divizia! strigă telefonistul, sculîndu-se și scoțând receptorul din cap. Apostol Bologa, istovit, se lăsă pe colțul patului. Sufletul îi era plin de recunoștință, în vreme ce buzele-i fripte bâlbâiau în neștire: ― Mulțumesc... foarte bine... După ce se odihni o clipă, se simți mulțumit și se uită împrejur, întrebîndu-se nedumerit: "Ce caut eu aici?" Văzu pe aghiotant în fața multiplului telefonic, și pe Varga, alături, îndoit de șale, plecat puțin înainte, trăgând cu urechea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
apăru în suflet Ilona și îndată simți o căldură binefăcătoare, ca și cum chipul ei i-ar fi umplut inima de o iubire vie, ca o lumină uriașă, în care se cuprindeau toți oamenii și toată lumea. Fericit, cu privirile strălucitoare, șopti în neștire: " Iubirea trăiește veșnic, fără început și fără sfârșit... Prin iubire cunoști pe Dumnezeu și te înalți până la ceruri..." Se scufundă câteva clipe într-o liniște adâncă peste care sufletul lui plutea lin și se legăna ca o frunză pe oglinda
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
niște blesteme pentru cei nevoiti să le populeze, dar tragedia celor plecați la muncă pentru eternitate mă afectase mult. Țin minte că în ziua aceea am cumpărat o ladă cu colaci și un kilogram de lumậnări și am pomenit “în neștire” pe cei dispăruți fără vreo vină, decật aceea de a se fi născut cu aroganța că sunt americani. Impresia aceasta avea să mi-o confirme ceva mai tậrziu dezastrul uraganului Catrina. Rămasă singură, în vậrful unui maldăr de gunoaie, ca
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Mâine va veni o zi mai frumoasă, Nu contează cât de multe vorbe rele s-au spus, Contează ce simțim în acest moment, Și nu vreau ca despărțirea să ia locul iubirii, Nici să mai stau și să plâng în neștire. Încetează! M-am săturat să îți tot explic, Totul e doar o pierdere de timp, El nu te înșeală, el e lângă tine, Nu vorbește cu alta, te iubește pe tine, Suflete, dacă nu poți să crezi asta, Spune-mi
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
Căci e inutil să stau și să cerșesc. Mi-e teamă, dar e o teamă incomparabilă, Ce voi găsi acolo, dincolo de viață, Când voi păși prin tunelul ce duce la nemurire, Tu prinde-mă de mână, nu mă lăsa în neștire. Un înger sau chiar doi vin să îmi vadă viața, Ce trist că n-am reușit să spulber speranța, Poate ai crezut că acolo îmi va fi mai bine, Dar nicăieri nu e ok, decât aproape de tine. Și uite așa
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
care speriase neamurile negre din deșert și cutremurase liniștea chiar și a Marelui Preot, se afla acum în fața ochilor sclavului, în grâu, la câțiva pași! Auta se simțea năuc. Totul dimprejur îl cotropise ca într-o clipă cumplită. Privea în neștire, smulgea fără să-și dea seama spice de grâu fărîmițîndu-le între degete, deschise gura să spună ceva, dar tăcu, întinse mâna spre străin și o retrase îndărăt. Apoi deodată se lumină. Își aduse aminte că trebuie să facă ceva, să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se apropie pînă la contopire Întru spirit. Ca un freamăt mi-e aleanul unde merg și unde sunt. Din Înalt Îmi ține norul lung, ah, lung, ison profund. În cutreierul prin spații cari În altele răspund, cînte el ce În neștire mie Însumi eu mi-ascund. (Alean) E evident că Blaga nu descrie starea haiku, dar dispoziția lirică pe care o marchează În acest poem este involuntar tangentă la cea dintîi. În gol s-arată un adaos de destin Anecdota, după
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
a fi al doilea lector - virtuoz, iscusit și rafinat, pentru primenirea și împlinirea textului, prin publicarea lui, și, cum altfel, pentru bucuria unei prietenii aparte. Cum aș putea să nu îi mulțumesc Ioanei, fiica mea, de la care am furat în neștire ore și zile? Murim și renaștem cu fiecare clipă care trece, laolaltă. Se cuvine, de aceea, să le mulțumesc tuturor celor ce sunt, căci luminile înțelegerii se urzesc în această mare și de neînțeles lucrare împreună a firii. Nu în
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
trupului nostru? Este, cred, un exercițiu grăitor din perspectiva identității proprii. Cauzalitatea prin legătura Unului înseamnă a asculta și a urma mișcarea sufletului. Ea survine numai dacă sufletul nu este (prea) îngreunat de trup, lăsându-se purtat, orb și în neștire, de acesta. Buna ierarhie este aceea în care mișcarea, una, necompusă, atinge și întemeiază toate treptele, iar ele își urmează, armonios și fără capăt, una alteia. Numai partea are început și sfârșit. Singură, ea nu poate fi. III.4 Despre
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
și a lui Sebastian (lăsați să uneltească 188 împotriva vieții lui Alonso): „Intră Ariel nevăzut, cântând o melodie solemnă“, apoi dispare și se reîntoarce ca, în timp ce se aude muzică de instrumente, să cânte „în urechea lui Gonzalo“: „Vă dormiți somnu-n neștire, / Pe când treaza uneltire / Gând rău v-a pus. / Dacă vreți să mai trăiți, / Vă treziți și vă păziți - / Sus, iute, sus!“ Spre deosebire de celelalte patru cântece în versuri cântate de Ariel (primele două cu asistența altor spirite), acesta, lipsit de orice
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Antonio și a lui Sebastian (lăsați să uneltească împotriva vieții lui Alonso): „Intră Ariel nevăzut, cântând o melodie solemnă“, apoi dispare și se reîntoarce ca, în timp ce se aude muzică de instrumente, să cânte „în urechea lui Gonzalo“: „Vă dormiți somnu-n neștire, / Pe când treaza uneltire / Gând rău v-a pus. / Dacă vreți să mai trăiți, / Vă treziți și vă păziți - / Sus, iute, sus!“ Spre deosebire de celelalte patru cântece în versuri cântate de Ariel (primele două cu asistența altor spirite), acesta, lipsit de orice
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
sub creasta Mălușteniului... Acolo începea pădurea de fag și gorun. Mierlele gulerate cântau cuprinse de frenezie. De două zile și două nopți, după moartea bătrânului Toma, Anton cu nervii întinși să plesnească, n-a mai dat pe acasă, colinda în neștire pădurea, să și-i mulcomească. Un măcăleandru sus, pe o creangă de gorun, își înălța trilurile ascuțite făcând să răsune cu ecouri înmulțite pădurea, dar și penajul frumos colorat îl făcu pe Anton să tresară în fața minunii din fața lui. Viața
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
dorit să tot zboare! Si calul, însă nu des, Și culmea, a fost înțeles! De mult cât a huzurit, Se-ngrășa, era obosit, De la o vreme s-a-mbolnăvit, Arăta îmbătrânit, Și ntr-o zi ne-mplinit, Discret...a murit! Trăsura a plâns în neștire Nemaivenindu-și în fire! A rămas tristă și goală! Ba nu! Conține-o... Morală: Sunt oameni care neștiindu-și măsura, Și mai ales că viața și politica-i dură, Dau și altora viața în joacă ,,de-a..dura", Urcând aiurea
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]