1,158 matches
-
o binecuvîntez pe mama că a aruncat toate scrisorile pe care i le-am trimis tatei! O Înțelepciune de femeie sfîntă! Nu-i place să răscolească trecutul. Îi dau dreptate. Are optzeci de ani. N-am de gînd s-o necăjesc cu fleacurile astea. Înțeleg să-i fi cerut socoteală unui Heidegger octogenar asupra trecutului său nazist, dar mamei! Pentru că mi-a aruncat scrisorile! Parcă Îi aud vocea fermecătoare, vocea unei fete care a primit În mod regulat premiul Întîi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Încordat, la o căsătorie care naufragiase de mult, ca În acele povestiri science-fiction În care personajul e condamnat să retrăiască, repetînd la infinit, episoadele vieții lui care continuă să-l facă să sufere. Eram trist. Tata tocmai murise și eram necăjit că gîndisem urît despre cărțile lui, regretînd amar că nu vorbisem niciodată Împreună despre ele. Morala: dacă aveți o critică de făcut cuiva, faceți-o imediat! Veți fi cruțat, la nevoie, de complicații postume. Franz Weyergraf se dedicase ridicării În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
bine, nu e decît un roman! E ficțiune! Îmi spui “pune-te În locul lui“! Ar putea și el să se pună În locul meu! — N-o face pe nevinovatul. Pentru el nu contează dacă e ceva trăit sau inventat. Nu te necăji. Totul se va aranja pînă la urmă. Tata e obosit În perioada asta. Abia și-a revenit după suferințele provocate de gută. I s-a spus să nu mai fumeze. L-am implorat să consulte un alt cardiolog. Nu face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
fără să suflu o vorbă, tiptil, încă neînzdrăvenit, m-am suit în vagon și iată că mă întorc; descuie poarta, frățioare Semion Semionâci! Lui taică-meu, răposatul, m-a ponegrit destul, știu eu. Însă, ce-i drept, atunci l-am necăjit pe părintele meu din pricina Nastasiei Filippovna, n-am să mint. Numai eu am fost de vină. M-a împins păcatul. — Din pricina Nastasiei Filippovna? repetă slugarnic funcționarul, parcă începând să înțeleagă ceva. — Taci, că n-o știi! strigă la el Rogojin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fără de hal, încât îi era rușine să se arate în sat; de când se întorsese, nu mai umbla decât desculță. În aceste zile, mai ales copiii, cu toată ceata - și erau vreo patruzeci și ceva de școlari -, au început s-o necăjească și chiar să arunce cu noroi în ea. Ea s-a rugat de un păstor s-o lase să păzească vacile, dar păstorul a alungat-o. Atunci ea, fără voie, a început să plece de acasă ziua întreagă, ținându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fie și mai urâtă de toată lumea. Am auzit chiar că sătenii au vrut s-o judece și s-o pedepsească, dar, slavă Domnului, au renunțat; iar copiii s-au înrăit și mai mult, n-o mai lăsau în pace, o necăjeau și mai abitir ca înainte, aruncau în ea cu noroi; o goneau, ea fugea ca să scape de ei, fiind bolnavă de piept, se sufoca, însă o urmăreau în continuare, țipând, ocărând-o. Odată eu era cât pe ce să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu Ivan Feodorovici. Acesta îl apucă iute de mână, se uită în jur, parcă speriat, apoi îl trase în vagonul de clasa I, ca să călătorească împreună. În primul rând, dragul meu prinț, nu te supăra pe mine; dacă te-am necăjit cu ceva, uită. Aș fi trecut singur aseară pe la tine, dar n-am știut ce părere ar avea Lizaveta Prokofievna... Acasă la mine, pur și simplu... e un iad, s-a instalat acolo un sfinx misterios, iar eu umblu aiurea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de tratament în Elveția, doctorul ar fi dat descurajat din mână și, precum atunci, ar fi spus: „E idiot!“ XIItc "XII" ÎNCHEIEREtc "ÎNCHEIERE" Plecând în grabă la Pavlovsk, văduva învățătorului se înfățișă de-a dreptul la Daria Alexeevna, care era necăjită din pricina întâmplării din ajun, și, povestindu-i tot ce știa, o sperie de-a binelea. Cele două doamne hotărâră pe loc să ia legătura cu Lebedev, tulburat și el în calitatea pe care o avea, de prieten al chiriașului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
la ureche: — Umplutura, zici? Decide imediat: — Ne trebuie câte o bucată din coadă, din pulpă și de la gât. — Care umplutură? șoptește Velleius Paterculus. — Pentru cârnații ce vor fi arși pe altar, îi explică Tiberius. Simte o bucurie răutăcioasă să-l necăjească: — Ce, crezi că zeul se mulțumește numai cu ciurucuri? Tânărul tace rușinat. — Trebuie să-i dăm și lui ceva din ce mâncăm noi, adaugă ironic Nero. Paterculus întoarce privirea, ofensat. Nu gustă acest gen de glume. Tiberius Nero se cufundă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
degrabă aduc cu niște ciucuri, răspunde celălalt, sarcastic. Și el este subjugat nu atât de frumusețea, cât de vitalitatea Marciei Medullina. Femeia asta îți trezește pofta de viață, doar uitându-te la ea. Simte însă o plăcere răutăcioasă să-l necăjească pe tânăr. Prea belește ochii indecent la o matroană! Flaminica tocmai se întoarce spre Augustus și-l îndeamnă din priviri să-i ia partea: — Va urma cu siguranță și o a doua împărțire a cărnurilor, nu? Principele șovăie sub pupilele
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
putere. Mă Înroșesc ca racul, din cap pînă În picioare. Fir-ar al dracului. — Charlie, spune Caro, din celălalt capăt al Încăperii. Ce i-ai tot spus bietei Ellie? Orice-ar fi, Încetează, s-a făcut ca sfecla. Te-a necăjit cu ceva, Ellie? Nu-l băga În seamă, așa e el. — Nu, nu, e-n regulă, mormăi eu, iar Dan Îmi aruncă o privire Întrebătoare. — Flirtează cu tine? rînjește Jonathan, moment În care eu mă Înroșesc și mai rău. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
luîndu-mă de braț. Nu avem planuri diabolice. Ești prietena noastră, la fel ca Charlie, și ar fi tare drăguț, atîta tot. Dacă ești și tu pregătită, adaugă ea grăbită. Și știm amîndouă că nu e cazul. — Deci, nu mă mai necăjiți cu Charlie Dutton? Întreb eu. — Bine, ridică Marcus din umeri. Dacă Fran Încetează, termin și eu. — Bine, spune Fran. Soțul meu, În vîrstă de patru anișori, și cu mine promitem să nu te mai necăjim În legătură cu Charlie Dutton. SÎnt obișnuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cazul. — Deci, nu mă mai necăjiți cu Charlie Dutton? Întreb eu. — Bine, ridică Marcus din umeri. Dacă Fran Încetează, termin și eu. — Bine, spune Fran. Soțul meu, În vîrstă de patru anișori, și cu mine promitem să nu te mai necăjim În legătură cu Charlie Dutton. SÎnt obișnuită să fiu a cincea roată la căruță În compania celor doi, căci ne-am cunoscut cu mult timp Înainte de apariția lui Dan În scenă, așa că revenim rapid la relațiile relaxate de prietenie pe care le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
povestise că învățase ceva din limba lor, dar fusese mai interesat să-i învețe pe ei limba engleză. Engleza și Cristos, Cristos și engleza. Inseparabili. Lui Elspeth nu i se păru o metodă satisfăcătoare. Și mai era ceva care o necăjea la fel de mult. Se gândise mereu că Andrew era cel care se deschisese foarte mult în căsătoria lor, cel care trăia cu adevărat pentru ea și pentru această Indie, pe care ea încercase să o respingă. Acum, începu să-l vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pentru că e o plantă rară. E o alună porcească. Greu de găsit în oraș; singurele locuri în care crește așa ceva sunt parcurile centrale și... Uite! Vedeți bucata aceea mică verde-albastră? - Unde? întrebă Sachs. - Chiar nu vedeți? E chiar acolo, se necăji Rhyme că nu poate sări din scaun și să arate direct pe monitor. În colțul din dreapta jos. Dacă planta e Italia, atunci bucata cu pricina e Sicilia. - Am văzut acum. - Ce părere ai, Mel? Lichen, nu crezi? Bag mâna în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Liniștea e din nou stăpână pe pământ. În iarba mătăsoasă și mișcătoare, sute de greieri își cântă serenadele. Aerul s-a răcorit. Vântul susură ușor legănând frunzele. Simt cum mă cuprind fiori reci, de gheață. Luna îmi zâmbește palidă și necăjită de pe cer. Ecoul șters al unor lătrături a pătruns în ogradă, apoi s-a stins. Un glas cald mă cheamă... A trecut o zi de primăvară... Mirela Radu, clasa a VII-a C Floare de piatră A venit primăvara. Dar
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
după treburi, făcând semn fetei să plece și ea, să lase pe locotenent să se odihnească puțin. Ilona nu se clinti, parcă n-ar fi înțeles semnele ordonanței. Apostol, cu nasul în farfurie, se silea să rupă tăcerea și se necăjea că nu găsește ce să vorbească. În sfârșit, o întrebă brusc, fără să o privească: ― Românește nu știi, fetițo? ― Știu puțin, dar pe-aici toată lumea mai mult ungurește vorbește, c-așa-i obiceiul, răspunse Ilona repede, aproape speriată. Apoi fiindcă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
care-i ținea crucea în față: ― Iartă-mă, Constantine, că din pricina mea trebuie să te obosești atâta... atâta... Drept răspuns, Boteanu murmură un crâmpei de rugăciune. Apostol nu înțelegea nimic, voia să-l întrebe ce zice, dar ținutul necunoscut îl necăjea atât de rău, că uită ce-a vrut și iar se gândi, amărît: "Unde mergem?" O bucată de vreme urcară pe un drum tăiat într-o coastă de deal. Pârâul de sub podețul de scânduri noi acum gâlgâia gălăgios, în dreapta, la
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mă rog, domnișoară cu ei (am numit-o pe Cosetteî, băgară de seamă doar într-un târziu că afară se înserase și „roiuri de țânțari cu trompele însetate de sânge”, cum bine spunea cineva, soseau din înflăcărarea asfințitului să-i necăjească. Deci, cum dormim? - glăsui spătarul Vulture, abandonând gâlceava existenței sau nonexistenței sufletului la pești și consacrându-se cu totul problemei care începea să plutească în aer. — Socot că nu mi-o veți lua în nume de rău - începu Barzovie-Vodă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-l omoare - am folosit asta ca pe o expresie, a clarificat repede. Și l-am auzit odată pe Charles spunându-i ceva despre prietena lui. Prietena lui James, vreau să spun. A fost ciudat, de parcă avea un înțeles ascuns. Îl necăjea, însă nu într-un mod prietenesc - mai mult de parcă răsucea cuțitul în rană. Ar fi putut însemna orice. — Asta a fost recent? Nu știam că James are o prietenă. — Acum câteva luni. Dar ce anume i-a spus? Nicola s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
dincolo de paravan și era conștientă că nu are voie să mai zăbovească acolo. Îi era greu să-și lase fratele singur, dar felul în care medicii își făcuseră datoria până în acest moment îi dădu fetei încredere și forță. Ceea ce o necăjea și mai tare era felul în care va spune mamei despre starea fratelui și asta îi provoca o mare neliniște. Simțea că o lasă nervii și o nevoie acută de a se așeza pe ceva o zăpăcea și mai tare
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
nu este chiar un adolescent cum crezuse ea la început. Totodată observă că acel bărbat avea un zâmbet extrem de amabil și de cuceritor în colțul buzelor și regretă imediat că el își exprimă intenția de a se depărta. - Nu vă necăjiți, doamnă! o sfătui el. Se întâmplă și la profesioniști uneori. Tratați totul ca fiind o joacă... Îmi permiteți, vă rog, să mă retrag! Distracție plăcută! - Da... este o joacă, aveți dreptate! Distracție este, dar nu chiar plăcută... de una singură
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
serviciu. Răspunsurile la acestea, mai mult intuite ori fabricate tendențios la bârfa de pe la colțuri, te pot pune, de regulă, într-o lumină urâtă, deloc avantajoasă poziției tale sociale... A fost o luptă crâncenă... Dar tu cunoști toate astea. De ce mă necăjești, amintindu-le adeseori? - Uite, așa! Să te întăresc, draga mea Laura... Acum, când copila ta se apropie de trei ani, regreți toate cele întâmplate în vreun fel? - Să regret? Doamne ferește! Nu am regretat și nu voi regreta niciodată că am
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
de mare valoare, pentru că era pensie de invaliditate, dar, cel puțin, exista și prin ea contribuia la cheltuielile zilnice din casă. Periodic trebuia să prezinte acte după controale medicale, care să ateste că starea de invaliditate persistă. Acest aspect îl necăjea foarte mult. Nu înțelegea cum de se poate crede că și-ar putea recăpăta vederea peste noapte... Cum timpul tace și se scurge liniștit în infinita-i dimensiune, viața își urmează cursul ei firesc, antrenând oamenii într-o diversitate de
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
De obicei, cam cu asta mă ocupam eu, așteptându-l pe Moș Crăciun, care, după ce fugeam în casă, apărea așa: Stăteam liniștit lângă sobă, arătând nepăsare, ca și cum nici măcar n-aș fi bănuit că trebuie să vină Moș Crăciun. Mama mă necăjea, zicea că n-o să mai vină, că de-acum sunt prea mare, iar tata râdea pe sub mustăți. Priveam neîncrezător când la unul, când la altul, așteptând semnalul. La un moment dat, tata se ridica de pe scaun, punea mâinile în buzunar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]