951 matches
-
a sărutat ușor pe frunte, privindu-l plină de dragoste, înduioșată. Când s-a ridicat, Tudorel a șoptit: Mamă, ești aici? Ce dor îmi era de tine, mama mea dragă...! Deschise ochii încet s-o privească. Dar... era singur. Clipi nedumerit de mai multe ori, privi în jur și înțelese. Visul se terminase. Cu regret mare în suflet se ridică de pe bancă și plecă în curte. Merse la rondurile de flori și culese cu grijă până făcu două buchete mari. Le
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
nu are timp de joacă, Ionuț... Știi bine că pe șantier nici nu sunt animale și nici nu se poate juca el... Tatăl meu se joacă, să știți! a vorbit micuța fetiță care-l urmase pe Ionuț. Au privit-o nedumeriți. N-o cunoșteau. Ilinca tocmai scosese câteva pachețele din rucsacurile așezate lângă pături, la umbră. Se întrerupse din treabă și se adresă fetiței: Tu cine ești, păpușă frumoasă? Eu..., eu sunt Alesia. L-am auzit pe băiat că nu știe
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
târziu și eram amândoi epuizați de atâtea emoții, mi-am luat rămas-bun de la ea. XI În timpul călătoriei îmi priveam cu destulă îndoială misiunea. Acum că eram eliberat de spectacolul chinurilor dnei Strickland, puteam să evaluez mai calm toată chestiunea. Eram nedumerit de contradicțiile pe care le-am observat în comportarea ei. Era foarte nefericită, dar pentru a-mi stârni compătimirea fusese în stare să facă din nefericirea ei un adevărat spectacol. Era evident că se pregătise să plângă, deoarece își luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mine și eram gata să mă duc. L-aș fi îngrijit ca o mamă și în ultima clipă i-aș fi spus că n-a contat, că l-am iubit mereu și că i-am iertat totul. Întotdeauna m-a nedumerit patima femeilor de a se comporta exemplar la căpătâiul muribundului pe care l-au iubit. Mi se pare că ele se supără pe longevitatea care le amână șansa de a juca o scenă de mare efect. — Dar acum... acum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ea. — E neomenos. — E abominabil. Bineînțeles că Stroeve era încântat de ea. Nici nu știa cum să-și arate mai bine recunoștința pentru devotamentul total cu care acceptase sarcina pe care i-o aruncase el pe umeri. Dar era puțin nedumerit de felul cum se purtau Blanche și Strickland unul cu altul. — Știi că i-am văzut uneori șezând ceasuri de-a rândul împreună fără să scoată un cuvânt? Cu un anume prilej, când Strickland se făcuse atât de bine, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
patul pe care mi-l făcusem mie era destul de incomod încât să nu mă lase să închid ochii toată noaptea, așa că am învârtit pe îndelete în minte toate lucrurile pe care mi le povestise nefericitul olandez. Nu eram atât de nedumerit de felul în care acționase soția lui, căci vedeam în el doar rezultatul unei atracții fizice. Presupuneam că niciodată n-a ținut prea mult la soțul ei și ceea ce luasem eu drept dragoste nu era decât reacția feminină la mângâieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
farfuria nu e rotundă, iar portocalele sunt diforme. Portretele erau supradimensionate și asta le dădea o înfățișare neplăcută. Ochilor mei, fețele acelea li se păreau niște caricaturi. Erau pictate într-o manieră complet nouă pentru mine. Și mai tare mă nedumereau peisajele. Erau vreo două-trei imagini de la Fontainebleau și mai multe străzi ale Parisului. Prima mea senzație a fost că le putea perfect de bine picta și un birjar beat. Eram de-a dreptul năucit. Culorile mi se păreau extraordinar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
impresionează mai mult ca oricând perspicacitatea lui Stroeve. El a văzut de la început că aici e vorba de o revoluție în artă și a recunoscut încă din fașă geniul pe care acum îl laudă întreaga lume. Dar dacă am fost nedumerit și deconcertat nu înseamnă că nu am fost impresionat. Până și eu, în ignoranța mea cumplită, n-am putut să nu simt că aici exista o forță reală care-și căuta calea de exprimare. Îmi stârnise interesul și emoția. Simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-ți pot spune decât că umbrela mătușii grădinarului e în casă. Impresia finală a fost aceea a unui efort prodigios de a exprima o stare sufletească și mi-am închipuit că în acest efect trebuie căutată explicația lucrurilor care mă nedumereau în atât de mare măsură. Era evident că pentru Strickland și formele, și culorile aveau semnificații rămase cunoscute doar lui. Simțea o nevoie insuportabilă de a transmite ceea ce simt și le crea numai și numai în acest scop. Nu șovăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-l căuta. Lui, realitățile nu-i spuneau nimic, căci sub masa imensă de incidente irelevante căuta ceva semnificativ pentru el. Ca și cum ar fi devenit conștient de sufletul universului și simțea nevoia imperioasă de a-l exprima. Deși aceste tablouri mă nedumereau și mă încurcau, nu puteam să nu fiu mișcat de emoția evidentă în ele. Și fără să știu de ce, am descoperit în mine un sentiment pe care cel mai puțin mă așteptam să-l am față de Strickland. Am simțit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
era un bărbat corpolent cu haine proaste și când și-a scos pălăria am observat că e foarte chel. Mi s-a părut că l-am mai văzut cândva. Deodată mi-am amintit. — Abraham! i-am zis. S-a întors nedumerit spre mine, apoi, recunoscându-mă, mi-a strâns mâna cu căldură. După care ne-am manifestat surprinderea de o parte și de alta, aflând că am de gând să petrec noaptea la Alexandria m-a poftit să cinez cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
așteptat să se înnopteze, dar atunci nu mai aveam nevoie de bani. Altădată, plecasem la o întîlnire și, ca să nu întîrzii, rămăsesem cu uniforma de licean pe mine. Simțeam că mă sufoc, mă frământam fără să găsesc astâmpăr, încît fata nedumerită de purtarea mea m-a întrebat: ― Ce-a cu tine? Ai ucis pe cineva? ― Nu, i-am răspuns prompt, ridicîndu-mă în picioare, automat ca la școală. Am rugat-o să mă aștepte o jumătate de oră, în care timp am
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
așteaptă încă... Uitasem cu desăvârșire să mă întorc. Poate să aștepte mult și bine. Ce mi-o fi venit să intru la cinema? Am chemat asistentul: ― Fii bun, te rog, și anunță studenții că azi nu țin curs. Nu mă nedumerea contrazicerea în care mă puneam. Alergasem într-un suflet la facultate (luînd o mașină ca să nu întîrzii), iar acum când nimeni nu m-ar fi împiedicat să țin cursul, îl contramandam din senin, fără nici un motiv. ― Dar nu aveți ours
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
răgușit, avea un timbru aspru, strident. Nu puteam să-l aud, îmi zgîrîia urechile. I-am spus: "Taci! Lasă-mă doar să te privesc". El râse vulgar, zgomotos: "Ei drăcie! N-o să stăm muți!" " Te rog mult!" Mă privi lung, nedumerit de insistența mea, apoi ridică din umeri: " Ești ciudată, ma parole!" În clipa aceea, orchestra execută L'invitation à la valse. N-am recunoscut bucata chiar de la primele măsuri într-atît îmi păru de neașteptat s-o aud în acea împrejurare
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
și Mihaela. Era să adaug: ciudat de tot! Nu, nu-i ciudat deloc! Acum nu mai e nimic ciudat pentru mine, pentru bunul motiv că, în sfârșit, am înțeles tot ce nu puteam înțelege. Toate ciudățeniile firii mele, care mă nedumereau atâta, nu erau deloc ciudățenii, ci atribute perfect normale și logice, conforme cu gândirea și sensibilitatea mea. Într-o pornire înfrigurată de a mă salva în ultimul ceas, am dezbătut procesul existenței mele înaintea forului suprem: conștiința. Am disecat în
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
îi puse pe cei doi, cu totul pe neașteptate, față în față. În acele clipe, tulburat, sufletul bărbatului începuse parcă a se înăbuși în veșnicie, vertiginos. Avea senzația scufundării, dar care nici nu-l înspăimânta, nici nu-l bucura sau nedumerea, ca și cum orice fel de simțire pământească i s-ar fi șters din fire, fără urme. Acela a fost momentul când și-a dat bine seama că acea gingașă arătare din fața sa nu poate fi decât o creație a cosmosului, iar
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
că n-ai fost tu în locul ei și că, trăind, încă ești în puteri și poți munci! După aceste vorbe rostite pe un ton clar și categoric, urmă o scurtă tăcere generală. Adriana se uită cum nu se poate mai nedumerită la neînduplecata sa vecină, care părea că posedă câte un răspuns pregătit pentru orice întrebare, ce i s-ar fi adresat. Atunci, resemnată de tot și pierdută printre gânduri, Adriana spuse relaxată, în chip ușuratic, cuvintele pe care tindem să
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
o rază de lumină. Hanbei se afla aproape de moarte și nici chiar Hideyoshi nu putea fi sigur de propriul său răstimp de viață, dar, pentru un moment, ochii li se luptară în tăcere. — Știu că, în adâncul inimii, probabil sunteți nedumerit de lucrurile pe care le spun, fiindcă acum îl serviți pe Seniorul Nobunaga. Vă înțeleg sentimentele. Dar Providența l-a adus în mod vădit pe scenă pentru a îndeplini o misiune dificilă. Nici dumneavoastră, și nici Seniorul Ieyasu nu aveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fie frig. Dați-i de mâncare și trimiteți-l cu un permis de liberă trecere, ca să nu mai fie arestat iarăși pe drum. Am înțeles, stăpâne. Vasalul îl dezlegă pe mesager. Evident, omul fusese hotărât să moară, iar acum era nedumerit. Se înclină tăcut spre Hideyoshi și dădu să se ridice. — Nădăjduiesc că Seniorul Kikkawa e bine sănătos, spuse Hideyoshi. Te rog să-i transmiți cele mai calde salutări din partea mea. Emisarul clanului Mori îngenunche în poziție cuviincioasă. Simțind cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
atât de nepotrivit, la jumătatea coborâșului. Mâncaseră deja o rație înainte de a fi plecat de la Capela Hachiman, în aceeași noapte. De ce nu urmau să mănânce la răsăritul soarelui, în Yamazaki sau Hashimoto, unde-și puteau priponi și caii? Deși erau nedumeriți, încă mai presupuneau că se aflau în drum spre provinciile din apus. Drumul spre Bitchu nu era singurul care i-ar fi dus la destinație. Dacă din Kutsukake coteau la dreapta, puteau trece prin Oharani, pentru a ieși în direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ale celor circa zece clădiri ale mânăstirii, ceva puternic ca un cutremur zguduind toată scoarța pământului se transmitea printr-un zgomot greu de definit și un înspăimântător curent de energie. Orice om, cât de puternic, e firesc să se simtă nedumerit într-un asemenea moment. Sângele se retrase chiar și din obrajii lui Nobunaga, iar pajii care-l slujeau păliră cu toții. Dar probabil că nu stătură nemișcați mai mult timp decât să respire de două ori. Aproape imediat, cineva veni în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
judecăți meschine. Chipurile lor arătau să se lăsaseră amăgiți crezând că, deocamdată, n-avea să mai înceapă nici un război. — Însuși Seniorul Hideyoshi călărește în frunte. Au venit forțele lui Tsutsui, precum și armata Seniorului Niwa. Dar vocile de pe marginea drumului erau nedumerite cu privire la destinația acelei expediții. Coloana șerpuitoare de armuri și coifuri trecu foarte rapid prin Keage și se uni cu efectivele care așteptau la Yabase. Corăbiile de război încărcate cu trupe începură să despice valurile albe în formație strânsă, îndreptându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să ia poziție în calea avansării inamice, dar praful acoperea armata lui Hideyoshi, care refuza să-și continue drumul în raza armelor. După ce se despărțise de Genba, Inuchiyo se oprise la marginea muntelui, observând, de departe, situația. Intențiile sale îi nedumereau chiar și pe generalii din jurul lui. Doi dintre samurai, însă, îi aduseră calul. „Ei, acum s-a hotărât să intre în luptă.“ În adâncul sufletului, asta părea să fie speranța soldaților. Dar, în timp ce se sălta în scări, Inuchiyo îi șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
complet năuc. Atâta tot spunea expresia lui. Cei doi stătură astfel o bucată de vreme. În sfârșit, Ieyasu clipi din ochi de două-trei ori. Apoi, își ciupi lobul mare al urechii cu mâna stângă și-și frecă un obraz. Era nedumerit. Spatele său rotund începu să se miște puțin, dintr-o parte în alta. Mâna stângă îi căzu la loc pe genunchi. — Tadatsugu, ești sigur? întrebă el. — N-aș fi venit cu una cu două să vă raportez așa ceva. Dar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
recunoscând locurile pe care tata, la începutul eternității sale, pentru prima oară nu le mai vedea, durerea ascunsă cu greu i-a încrețit fața într-un spasm fără a-i stăvili lacrimile. Dar a continuat și după aceea să fie nedumerită. Nedumerită și nefericită, așa cum fusese toată viața, fără să fi apucat vreodată să-mi spună cam ce-și dorise totuși de la viață. N-a spus niciodată Sunt nefericită, și nici nu obișnuia să se plângă, dar mi-a mărturisit într-
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]