1,009 matches
-
de servici, care le spală și le pune la păstrare într-un sertar din dulapul acela cu pupitru la care epitropii împlinesc cele de cuviință. Așa să știți și să spuneți urmașilor, ca să se știe! Cu zahereaua la zahana În nemărginirea amiezii pășim plini de o sfioasă cutremurare la fel cum, în alte vremi, pășise Calistrat Hogaș ținând Pisicuța de căpăstru în acea grotă ce avea să-i țină de adăpost în noaptea în care o neuitată tornadă îl va face
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
Își amintea viața ce-o avuse Și peste pieptu-i își îndoae gâtul 175Și trist privea un punct cu ochii țintă, Și se uscă ca și la umbr-o plîntă. - "Eu mor de n-oi vede seninul, cerul, De n-oi privi nemărginirea vastă, Răceala umbrei m-a pătruns cu gerul 180Și nu mai duc, nu pot - viața asta. Ah! Ce ferice-aș fi să văd eterul Și să văd lumea, codrii din fereastă, Și de voiți cu viața. să mai suflu Deschideți
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mor mai bine. - " Tu-i pismuiești... și pismuiești aceea, Ce ei în lume numesc fericire - Au nu ți-i milă când privești scînteea, Cum că la soare e a ei pornire? - Astfel și ei își aruncar - ideea, Dorința, păsul, în nemărginire, Dar cum scântei se sting, în drum spre soare, Astfel și omu - aspiră, dară moare. Ca ei să fii? Să vezi că sub blesteme De ură e - nfierat umanul nume, Să ai de semenul tău a te teme, Să fii
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Să-ți numeri anii după mersul lunei Pentr-o femee? Vezi iubirea unei: Într-adevăr - n-adînca depărtare Văzu călări pe fată cu Florin. Odată-n evii ochiul lui cel mare, Și sfânt, ș-adînc de lacrimi este plin, Ce cad tăind nemărginirea-n mare, Mărgăritari frumoși și mari devin. Încet bătând din aripi, maiestos, Geniul mândru se pornește-n jos. Cu fața tristă le privi în urmă Și-ntinde mâna ca dup-or ce-i dus. În fundul lumei, unde apa scurmă Al
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Murray îi propuse să-l conducă cu mașina și se întoarse pe jos la redacție, ca să aibă timp să reflecteze. Peste drum de hotel, soarele amiezii lumina sculpturile încurcate de pe fațada catedralei, cu garguii profilați ca niște siluete decupate în nemărginirea albastră a cerului. Vânzătorul de ziare îl salută, dar nici unul din lucrurile astea nu-l încântă pe Jack așa cum o făceau de obicei. În pofida tuturor motivelor de bucurie pe care le găsise lucrând la redacția unui ziar în acest oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mă simt azi cel mai singuratic suflet și străbătut de-avînt alerg, dar nu știu - unde. Un singur gând mi-e rază și putere: o stelelor nici voi n-aveți în drumul vostru nici o țintă, dar poate tocmai de aceea cuceriți nemărginirea! PAN Acoperit de frunze veștede pe-o stâncă zace Pan. E orb și e bătrân. Pleoapele-i sunt cremene, zadarnic cearc-a mai clipi căci ochii-i s-au închis - ca melcii - peste iarnă. Stropi calzi de rouă-i cad pe
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
șovăitor (ca orice călător stingher la țărmul mării) și mergeam parcă îndemnat de o forță neștiută. Cine știe? Poate chiar Îngerul trimis de sus să o păzească m-a ajutat să o văd pe tânăra domniță. Am rămas impresionat de nemărginirea frumuseții ei. Doamne, ce frumusețe ai creat! Valurile îi împleteau în păr panglici de un albastru diferit (de la întunecat până la verde deschis), iar norii adunați în grabă o păzeau discret, printr-un paravan, de privirile curioase ale Soarelui. Din respect
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
transparent Îi ducea la ore regulate pe turiști să vadă reciful de corali din nord. Mă bucuram de golf. Ne oferea o Împrejmuire. Îmi plac demarcațiile. Mă simt bine când mi se trasează marginea. Nu mă găseam acolo ca să sfidez nemărginirea, ci ca să Înot și să plutesc calm. Ca să mă pot gândi la Ravelstein. Adeseori Rosamund mă remorca sau mă purta În apă, scufundându‑mă până la umeri. Își Încolăcea brațele sub mine și mă balansa Înainte și Înapoi. Nu era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Dumnezeu le are deodată toate nemuririle ce or veni și au trecut; omul cuprinde un loc în vreme. Dumnezeu e vremea însăși; și sufletul nostru are vecinicie, dar numai bucată cu bucată”. Se exprimă ideea spațiului nemărginit: numai Dumnezeu stăpânește nemărginirea, pentru om spațiul este „tot ca vremea, bucată cu bucată, poți fi în orice loc dorit”. Este prezent mitul faustian: Ruben este Satana, iar Dan face un pact cu acesta, semnificând sacrificiul omului superior în dorința de a atinge absolutul
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
legendelor!” adaugă el. Vasilica îl urmărea fascinată... cum se lumina în vorbele lui simple, obscuritatea cerului... cum deveneau atât de clare acele constelații îndepărtate de mii de ani lumină, până la marginea universului, care, ei i se păreau de nepătruns în nemărginirea lor. Vedea acum, cu limpezime, spectacolul magnific pe care îl înfățișa cerul înstelat... Era fericită... În palida lumină ce picura din stele, Iorgu o văzu cât era de frumoasă și bine clădită, cu ochii mari și frumoși, buzele pline frumos
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
vrut să oprească bătăile inimii care loveau în tâmple, în creier... Măsură camera de câteva ori, în lung și în lat, se opri în fața ferestrei și privi câteva clipe cerul în tăcere. Pe bolta înnegrită a cerului, stelele sclipeau pe nemărginirea lui, ca tot atâtea făclii, ca la o înmormântare infinită și neînțeleasă. Gândurile îi rătăceau tulburi, neostenite, răscolindu-i alte amintiri, amărăciuni... speranțe, izgonind mereu liniștea sufletului. Ar fi vrut să plângă, tare ar mai fi plâns... Dar, nici o lacrimă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
si cunoaște... necunoscutul. Nu erau gândurile lui, pătrunsese acum lăuntric gândurile rânduite de-alungul creierilor... Nu-l mai mărgineau pereții lui strâmți. Neputința înțelegerii pe cale rațională... semnifică intrarea în adevărata viață, viața cea veșnică, fără despărțire, fără spații fără timp, în nemărginire. Fiecare urcă Golgota pe propria cărare, într-o călătorie dramatică spre întâlnirea cu Dumnezeu. Prin iubire omul e legat de Dumnezeu... Iar inima e locul întâlnirii cu Dumnezeu ”- Schimbarea la Față pe muntele Tabor, pogorârarea luminii primordiale prefigurează Învierea pe care niciun
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Încoace, dacă o instanță morală supremă ar fi vegheat totul. Pămîntenii erau stăpînii unei grăunțe din univers, făceau și desfăceau după cum Îi tăia mintea pe bobul lor minuscul, Dumnezeu judeca la scară mare, poate erau alte ființe mai ticăloase În nemărginirea lumilor, pe acelea le ardea Domnul mai Întîi. Chiar și El, tocmai de acolo, de sus, cu greu ar fi distins Danemarca; un vîrf de ac pe bobiță, Copenhaga s-ar fi dovedit aproape invizibilă; Thomas, subatomic, ar fi fost
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
cu adevărat triști sânt acei care, neputând răsturna totul, s-au acceptat ca ruină a idealului lor. Timpul este crucea pe care ne răstignește plictiseala. În năpădirea de farmece și-n suflul de extaz ce-mi risipește rosturile pe latura nemărginirii, scârba de mine e singurul meu stăvilar. Ce să mai fac cu atât eu? Bach e un decadent în sens ceresc. Numai așa se explică descompunerea solemnă de care nu te poți feri de câte ori te întîlnești cu lumea creată de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
omului aripi nu pentru a se bucura de lume, ci pentru a fi singur. Ce sens are singurătatea în melancolie? Nu este ea legată de sentimentul infinitului intern și extern? Privirea melancolică este inexpresivă, concepută fără o perspectivă a nemărginitului. Nemărginirea interioară și vagul lăuntric, ce nu trebuie asimilate acelei infinități fecunde din iubire, cer cu necesitate o întindere ale cărei margini sânt insesizabile. Melancolia prezintă o stare vagă care nu intenționează ceva determinat și precizat. Trăirile comune cer obiecte palpabile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
intenționează ceva determinat și precizat. Trăirile comune cer obiecte palpabile și forme cristalizate. Contactul cu viața se face, în acest caz, prin individual; este un contact strâns și sigur. Desprinderea de existență ca dat concret și calitativ și abandonarea în nemărginire ridică pe om din încadrarea lui firească. Perspectiva infinitului îl arată singur și părăsit în lume. Sentimentul propriei finități este cu atât mai intens cu cât conștiința infinității lumii este mai mare. Dacă în unele stări această conștiință este deprimantă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
puncte sigure și delimitate, astfel ca lumea să poată fi asimilată unei istorii cu convergență universală și precisă, așa cum face concepția progresului. Infinitul nu duce la nimic, fiindcă în el totul e provizoriu și caduc. Totul e prea puțin față de nemărginire. Nimeni nu poate avea experiența infinitului fără amețeli, fără o tulburare adâncă și care nu se poate uita. Și cum să nu te tulburi, când în infinit nici o direcție nu e mai valabilă decât cealaltă? În spațiu, infinitatea stabilește echivalența
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
e gest mărunt, tot ce e insignifiant și întîmplător. În fața infinitului, chiar și durerile par mai mici. Ce bine că, după ce ne-am pierdut toate speranțele, ne mai putem arunca în infinit, că avem dreptul la un salt absolut în nemărginire, că putem participa la anarhia universală, la tensiunile acestui vârtej. Să străbatem, prinși în evoluția lui, până la epuizare, toate nebuniile acestei mișcări neîncetate, să ne consumăm într-o avântare de cel mai înalt dramatism, gîndindu-ne mai puțin la moarte cât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în urechile diferiților oameni - numai individul, acelaș Rămâind, o aude într-un fel. Și, într-un spațiu închipuit ca fără margini, nu este o bucată a lui, oricât de mare și oricât de mică ar fi, numai o picătură în raport cu nemărginirea? Asemenea, în eternitatea fără margini nu este orice bucată de timp, oricât de mare sau oricât de mică, numai o clipă suspendată? Și iată cum. Presupuind lumea redusă la un bob de rouă și raporturile de timp, la o picătură
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
consecutivitatea e în cugetarea noastră - cauzele fenomenelor, consecutive pentru noi, aceleași întotdeauna, esistă și lucrează simultan. Să trăiesc în vremea lui Mircea cel Mare sau a lui Alexandru cel Bun - este oare absolut imposibil? Un punct matematic se pierde-n nemărginirea dispozițiunii lui, o clipă de timp în împărțibilitatea sa infinitezimală, care nu încetează {EminescuOpVII 94} în veci. În aceste atome de spațiu și timp, cât infinit! Dac-aș putea și eu să mă pierd în infinitatea sufletului meu pîn-în aceea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lor - un zâmbet fin și cu toate astea atât de inocent trecu peste fața lui la spectacolul ce-l privea. - Ce era adică: Un băiet de țigan cu capul mic într-o pălărie a căror margini erau simbolul nimerit al nemărginirii, cu ciubote în care ar fi încăput întreg și într-un surtuc lung de-i ajungea la călcâi și care fără îndoială nu era al lui, schinjuia c-un arcuș ce rămăsese în câteva fire de păr și, cu degetele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lipi un fir de colb. Acest fir va trece prin toate locurile prin care trece roata învîrtindu-se, dar numai în șir, pe când roata chiar în aceeași clipă e în toate locurile cuprinse de ea. - Sânt încredințat, dascăle, în privința vremei, dar nemărginirea - spațiul? - Tot ca vremea, bucată cu bucată poți fi în orice loc dorit, pe care n-o poți părăsi neîmplută. Știi că în puterea unei legi: Nu este spațiu deșert. Dar este un mijloc pentru a scapa de această greutate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lui Zoroastru, deschise unele file și începu a citi județul pământului, și fiecare literă era un an, fiecare șir un secol de adevăr. Era ceva înfricoșat câte crime au putut să se petreacă pe acest atom atât de mic în nemărginirea lumei, pe acest bulgăre negru și neînsemnat ce se numește pământ. Fărmăturele acelui bulgăre se numesc imperii, infuzorii abia văzuți de ochii lumei se numesc împărați, și milioane de alte infuzorii joacă, în acest vis confuz, pe supușii... El își
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în salba ei de mărgăritare... Oare fără s-o știu nu sunt eu însumi Dumne...... " Vum! sunetul unui clopot urieșesc - moartea mărei, căderea cerului - bolțile se rupeau, jumalțul lor albastru se despica, și Dan se simți trăznit și afundat în nemărginire. Râuri de fulgere îl urmăreau, popoare de tunete bătrâne, vuirea nemărginirei ce tremura mișcată... O, gând nefericit! aiuri el. - Spasmotic ținea în mâna lui cartea lui Zoroastru, instinctiv rupse mărgeaua pământului de la gâtul Mariei. Ea cădea din brațele lui... {EminescuOpVII
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
crengile spre el și striga căzînd: "Dane! ce m-ai făcut pe mine? " Și un glas răsună în urmă-i: "Nefericite, ce-ai îndrăznit a cugeta? Norocul tău că n-ai pronunțat vorba întreagă!... " Supt ca de-un magnet în nemărginire, el cădea ca fulgerul, într-o clipă cale de-o mie de ani. Deodată întunericul dimprejurul lui de veni liniștit, negru - mort, fără sunet și fără lumină. El deschise cartea, aruncă mărgeaua și începu a ceti: mărgeaua cădea luminoasă prin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]