KorAP: Find »[drukola/base=nemișcat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...31 32 33 ...154 >

3,831 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

achite de toate îndatoririle impecabil. Urmaseră apoi alte chemări în biroul CI-stului, și un interogatoriu și mai amănunțit. După mai bine de o lună, Cerkatov îi propusese să meargă la școala de subofițeri. Nu vreau, tovarășe căpitan! răspunsese răspicat Boris, nemișcat în poziție de drepți și cu privirea ațintită undeva deasupra capului ofițerului. Nu? rostise acesta, descumpănit. Nu, tovarășe căpitan. Nu-mi doresc să fiu subofițer. De ce, soldat? întrebase acesta scurt. Nu-ți place armata? Ba da, tovarășe căpitan. Atunci? Eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
sus în jos, ca și cum ar fi coborât de pe versantul vertical. Știa că acest lucru era imposibil, scutură iarăși din cap clipind repede, convins că nu vede bine. Umbrele și semiîntunericul îi jucau feste. Acum, sprijinit în nelipsitul toiag, bătrânul stătea nemișcat cu fața spre masivul stâncos. Privea țintă spre gaura ce se deschidea în munte, părând a o examina cu atenție. Cum oare ajunsese acolo? Cum sărise gardul dar, mai ales, cum reușise să treacă de oamenii lui care păzeau perimetrul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
ascultând atent orice sunet ar fi putut veni din interior. Nimic, totul era neclintit. Se aplecă și atinse cu palma una dintre șinele de metal. Spera să perceapă o vibrație, ceva, nici el nu știa ce. Constatând că totul rămâne nemișcat, porni mai departe. Se deplasa încet, cu mișcări line, atent pe unde calcă, ca să nu facă zgomot. Vuietul râului subteran rămăsese în urmă, acum liniștea era deplină. Pereții înguști îl apăsau, ar fi trebuit să audă zgomotele ciocanelor de abataj

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
că îl va putea desface. Se concentră asupra lațului. Avea noroc, nodul alunecător era unul în dublu opt, destul de superficial. Apropie-te de mine! îi ceru el lui Pop. Încearcă să ții mâinile cât mai departe de corp și stai nemișcat! Cu dinții, apucă de mijlocul nodului, încercând să-l slăbească. Bineînțeles că nu reuși din prima încercare. Perseveră, până ce simți că nodul cedează. Cred că am reușit, spuse el satisfăcut, unul din capete e desfăcut. Nu trage încă, legătura e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Nu-și făcea nici o iluzie, dar trebuia să încerce să deschidă capacul. Poate că va reuși să învingă rezistența arcului puternic ce îl acționa, ținându-l închis. Cu toiagul întins în față, se strecură pe lângă bestia ce continua să rămână nemișcată. Nu ajunsese încă la chepeng, când, auzi afară niște zgomote slabe. Înțelese pe loc ce se întâmpla, Boris se asigura că nimic nu mai putea ieși dinăuntru, punea lacătul în belciugele pe care le văzuse mai devreme. Bătu cu pumnii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
se folosise puțin și de toiag ca să-l convingă atât pe el cât și pe agentul Pohoață să uite de cele câteva ceasuri petrecute acolo. Imediat ce lucrurile se liniștiseră, se grăbise să urce la peștera vâlvei. Remorca și containerul erau nemișcate. Se plimbase în jurul ei, cercetând încuietoarea capacului. Totul părea a fi în ordine, nimic nu se schimbase. Urcase pe platforma remorcii și își plimbase mâinile pe suprafața metalică, rece și dură. Vâlva era înăuntru, peretele vibra ușor, ca și cum, dincolo de suprafața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282

se apropiară și bătură cuiele. Petru Îi șopti ceva unui Învățăcel, care se duse să verifice cuiele, dînd din cap. Petru ridică o mînă tremurîndă, iar groparii traseră de frînghia care susținea coșciugul, coborîndu-l grijuliu În groapă. Sofia stătea deoparte, nemișcată. Țărîna Începu să cadă pe capac. Zgomotul era aidoma bubuiturilor Înfundate Într-o tobă uriașă. Curînd, pe locul unde fusese adîncitura de la poalele unui palmier uriaș, se ivi o movilă aidoma dunei de nisip. Petru se urcă pe movilă, Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
binecuvîntați, voi cei care ieșiți În Întîmpinarea Împăratului! - Nu, ăsta nu mai era vis; mai avea Încă În urechi glasul acela, deci nu atît chipul, ci glasul extaziat, Înfiorat de teamă ori de ardoare. „Oh, fiți binecuvîntați!“ Deodată, cum stătea nemișcat În car, văzu o barbă roșiatică și niște ochi albaștri ai unui tînăr care se aplecă deasupra lui de-a curmezișul, deci cu chipul răsturnat peste fața sa, care, Îndoit peste el, Îi lua tot soarele. „Oh, fii binecuvîntat!“ Oare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600

În tăcere dreapta ei. Am Înțeles instinctiv ce Îmi cerea să fac, și i-am călăuzit-o pînă la chipul meu. Atingerea ei era fermă și delicată În același timp. Degetele ei mi-au parcurs obrajii și pomeții. Am rămăs nemișcat, aproape fără să cutez a respira, În timp ce Clara Îmi citea trăsăturile cu mîinile. În timp ce făcea acest lucru, zîmbea ca pentru sine și am putut să bag de seamă că buzele i se Întredeschideau, parcă murmurînd În tăcere. I-am simțit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
Îmi năvăleau lacrimi de mînie atunci cînd am ieșit În strada dezolată, scăldată În frig și În lumină albastră. Aveam inima otrăvită, iar privirea Îmi tremura. M-am apucat să umblu la voia Întîmplării, ignorîndu-l pe străinul care mă observa nemișcat dinspre Puerta del Ángel. Purta același costum Întunecat și avea mîna dreaptă vîrÎtă În buzunarul de la jachetă. Ochii săi oglindeau crîmpeie de lumină la strălucirea unui trabuc. Șchiopătînd ușor, Începu să mă urmărească. Am bătut străzile fără nici un țel mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-mi cît. O mie de duros? Pe mine banii mă lasă rece. Prețul Îl stabilești tu. — V-am mai spus: nici nu e de vînzare, nici n-o am, am replicat eu. V-ați Înșelat, după cum vedeți. Străinul rămase tăcut, nemișcat, Învăluit În fumul albastru al acelei țigări ce părea să nu se stingă niciodată. Am observat că nu mirosea a tutun, ci a hîrtie arsă. HÎrtie bună, de carte. — Poate că tu ești cel care se Înșală acum, sugeră el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
și m-am strecurat peste prag fără să aprind lumina. Din antreu se putea vedea sufrageria În capătul culoarului și masa Încă pregătită de sărbătoare. Prăjitura era tot acolo, neatinsă, iar vesela aștepta În continuare cina. Silueta tatei se contura nemișcată În fotoliu, iscodind de la fereastră. Era treaz și rămăsese În costumul de oraș. Volute de fum se Înălțau leneș dintr-o țigară pe care o ținea Între arătător și inelar, ca și cînd ar fi fost o unealtă de scris

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
o ditamai poiata. Dacă preferați, intru eu singur, am sugerat. — Ați vrea dumneavoastră. Hai, dați-i ’nainte, că eu vin din spate. Am Închis ușa Îndărătul nostru. O clipă, pînă cînd privirea ni s-a obișnuit cu penumbra, am rămas nemișcați În pragul apartamentului. Am auzit răsuflarea emoționată a portăresei și am perceput mirosul acru de sudoare pe care-l emana. M-am simțit ca un hoț de morminte, cu sufletul Îmbătat de lăcomie și dorință. — Auziți, ce-o fi zgomotul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
aproape din Întîmplare, am găsit, În Cimitirul Cărților Uitate, un roman de Julián Carax pe care dumneavoastră Îl ascunseseți acolo pentru a evita ca un bărbat care Își spune Laín Coubert să-l distrugă, am zis eu. Mă privi fix, nemișcată, ca și cum s-ar fi temut că universul avea să se prăbușească În jurul ei. — Am să vă răpesc doar cîteva minute, am adăugat eu. Vă promit. Consimți, sfîrșită. — Ce mai face tata? mă Întrebă ea, ocolindu-mi privirea. — Bine. A mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
Cred că e mai bine să pleci, Daniel, șopti ea. Mi s-a părut că urma să plîngă și, Înainte să pot spune ceva, Închise ușa. Am rămas pe palier și i-am simțit prezența de cealaltă parte a ușii, nemișcat, Întrebîndu-mă ce se petrecuse acolo, Înăuntru. În celălalt capăt al palierului, vizorul vecinei clipea. I-am făcut un semn de salut și m-am avîntat pe scări În jos. CÎnd am ieșit În stradă, Încă mai purtam chipul, glasul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288

considerată un inconvenient și de către ministrul de interne și de către mine însumi, îmi mai rămâne de adăugat că inspectorul și agentul sunt oficial răspunzători să vă aducă în fața mea, putând să dea ordin de arestare dacă veți rezista. Comisarul rămase nemișcat uitându-se la robot și apoi, încet, ca unul care își ia rămas-bun de la cineva care pleacă departe, întinse mâna și apăsă pe butonul de ștergere. După aceea, intră în bucătărie, scoase plicul din buzunar, îl îmbibă în alcool și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372

-mi spună adevărul, vreo sugestie a derutei sau amărăciunii. I-am cercetat fața și fruntea în căutarea vreunei cute care să indice o emoție puternică. Dar chipul ei era o mască pe care nu puteai citi nimic. Mâinile îi stăteau nemișcate în poală, una peste alta. Știam că e o femeie care poate cădea pradă unor pasiuni violente. Iar lovitura aceea jignitoare pe care i-o dăduse lui Dirk, omul care o iubea și-i era atât de devotat, trăda un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
bine, iar apoi disperat pentru că datorită complicației de care se temuse doctorul că va surveni, vindecarea era imposibilă. Sorei îi era milă de tristețea lui, dar avea prea puține lucruri să-i spună ca să-l consoleze. Biata femeie zăcea absolut nemișcată, refuzând să vorbească, cu ochii ficși de parcă ar fi pândit venirea morții. Acum era doar o chestiune de o zi-două. Și când, târziu, într-o seară, m-a vizitat Stroeve, am știut că a venit să-mi spună că e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
tine va tânji după legăturile obișnuite din sânul omenirii. Vino să te uiți la tablourile mele. — Te-ai gândit vreodată la moarte? — Ce rost ar avea? Nu contează câtuși de puțin. M-am uitat lung la el. Stătea în fața mea, nemișcat, cu un zâmbet batjocoritor în priviri. Și totuși, o clipă am avut parcă intuiția unui spirit înflăcărat și chinuit care țintește la ceva mai măreț decât poate fi conceput de orice lucru legat de carnea muritoare. O clipă am avut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

de la pupa, sub castel. Ușa de la cabina căpitanului se legăna ușor, ca și când cineva dinăuntru l-ar fi invitat să intre. Cabina era cufundată În Întuneric. În mijlocul careului, sub un candelabru de fier care le atârna deasupra capetelor, erau trei bărbați nemișcați, În jurul unei măsuțe, șezând În jilțurile lor Împodobite de parcă abia și-ar fi Întrerupt o conversație În fața câtorva cupe de vin, surprinși de un somn neașteptat. La picioarele lor, o grămadă de fragmente metalice, În mijlocul unei bălți de lumină. Dante

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Pieptul ei delicat, cu sânii abia schițați, părea să se miște ritmic. - Respiră... e vie! auzi pe cineva strigând de lângă el, printre miile de alte exclamații care explodau În jur. Capul relicvei Începuse să se rotească, scrutând cu ochii săi nemișcați spațiul dinainte, ca și când ar fi căutat pe cineva. Relicva era cu adevărat vie, oricât de incredibil ar fi putut părea. Primele rânduri căzuseră În genunchi, copleșite de masele care se Împingeau În față, Întinzându-și gâtul ca să vadă mai bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ca o mărturie de erezie. Tânărul Își plecă fruntea. - Dar nu acum. Mă voi Întoarce, ca să aflu ceea ce vreau. Spre spitalul de la Santa Maria Novella - Oh, Dante! Mereu În goana mare, de parcă Furiile ar fi pe urmele tale! Poetul rămase nemișcat, recunoscând glasul dizgrațios care Îl apostrofase. Noul venit stătea Înfipt, cu picioarele despărțite, de partea cealaltă a străzii și Îi făcea cu ochiul, cu o expresie vulpească. Apoi ridică mâna, agitându-și degetele cu grație, ca o fată Îndrăgostită. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
blestemând, nemaibăgând În seamă pietrele care continuau să cadă de jur Împrejur. Se aruncase pe brânci spre a căuta frenetic ceva pe jos, iar mai apoi se ridică În picioare strângând În pumn o bucată de cărămidă. Rămase o clipă nemișcat, socotind cu repeziciune, după care azvârli piatra spre omul care continua să urineze cântând. Arrigo Îl văzu arcuindu-se către țintă, cu ochii fixați asupra proiectilului, ca și când i-ar fi ghidat traiectoria cu puterea minții. Își Îndoi și el capul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
seama că, În fierbințeala urmăririi, lăsase jos țărușul de fier. Scoase anevoie daga din buzunarul de sub haină, agitând-o În față ca un recrut aflat În prima zi pe Câmpul lui Marte. - Aruncă spada sau ești pierdut! strigă. Celălalt rămânea nemișcat. Dintr-o dată, poetul auzi un glas. - Messere, te rog, cruță-l pe omul acela. Dante tresări. Din spatele lui, parcă de la mare depărtare, răsunase un glas melodios, pe care Îl mai auzise. Glasul Fecioarei din Antiohia. Se Întoarse brusc, cu inima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
superior. Străbătu coridorul aruncând câte o privire În fiecare chilie goală, apoi se aventură În ultima, cu daga În mână. Chilia nu era pustie. În picioare, rezemată de peretele din fund, femeia pe care o Întrezărise În biserică Îl fixa nemișcată, cu o scânteiere de frică În ochi, frângându-și mâinile. Respira greu, ca și când i-ar fi lipsit aerul. Dante se opri În pragul ușii, trăgându-și și el sufletul după luptă. Coborî arma, nedumerit de ființa peste care dăduse. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]