10,298 matches
-
care nu se putuse elibera. Mărturisise că atunci când tăiase cireșul făptuise o mare nelegiuire. Nu mai scosese rădăcina cireșului din care se ivise o nuielușă firavă. Îi lăsase mlădița aceea ca testament, sperând ca de viitorul cireș să se bucure nepotul lui pe care n-a avut bucuria să-l țină pe genunchi să-l dezmierde și să-i spună tainicile povești ale lumii... Am bănuit, mai spuse Nana Floarea, de mai multe ori, cum încerca să dezvăluie ceva anume, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Copacii desfrunziți, tăcuți și foarte atenți la orice adiere, așteptau momentul În care seva vieții lor se va trezi. Poate tocmai această tăcere grea, această așteptare plină Încărca atmosfera cu un aer nefiresc și tulburător. Arisa și Vicent , cei doi nepoți, plecau dimineața la școală și se Întorceau puțin după ora prânzului ( În funcție de orele pe care le aveau). După ce-și pregăteau temele pentru o nouă zi de școală, urmăreau anumite emisiuni la televizor sau navigau pe internet. Destulă liniște, monotonie
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
din Colentina. Ne-am dat În leagăn. Un sentiment plăcut, care m-a dus cu gândul la anii copilăriei. Zăpada se topise, soarele Își arătase fața, dar atmosfera din jur era destul de cenușie. Cei aflați la plimbare cu copiii sau nepoții făceau parte din categoria celor modești, cu venituri puține. Se vedea asta pe chipul lor Îngândurat, lipsit de strălucirea pe care ți-o imprimă Îndestularea. Îmbrăcămintea ștearsă, uzată de vreme, Își spunea cuvântul asupra fiecăruia În parte. Cei Îmbogățiți coborau
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
apă?, o întreb eu. - Știu, pentru că ei nu-i dau apă ca să bea, pentru că vor să moară mai repede. Au lăsat-o într-un șopron singură și se duc numai dimineața ca să vadă dacă mai trăiește sau e moartă. - Cine? Nepoții? Eu mă gândisem imediat la buneii mei și nu puteam să-mi închipui că li s-ar putea întâmpla un lucru asemănător. - Nu, zice ea. Ea nu are niciun nepot aici, și chiar de vin, moș Grigore nu le dă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
dimineața ca să vadă dacă mai trăiește sau e moartă. - Cine? Nepoții? Eu mă gândisem imediat la buneii mei și nu puteam să-mi închipui că li s-ar putea întâmpla un lucru asemănător. - Nu, zice ea. Ea nu are niciun nepot aici, și chiar de vin, moș Grigore nu le dă voie să o vadă sau să-i dea ceva și ei se tem de el. Chiar și mătușa Ileana se teme de el și nici ea nu-i dă nimic
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
El îi răspunse: „Adevărat a Înviat, Alexandra!” Vocea lui tremura. Nici el, nici ea nu ziseră nimic mai mult, dar era sigur că ambii se gândeau la același lucru. Casa părintească Așteptase mult acea zi pentru a se revedea cu nepoții săi. Era o adevărată bucurie pentru toți. Are cinci nepoți și locuiesc toți în același oraș. Ce bine! Când merge în ospeție la ei, îi poate vedea pe toți odată. Era vineri seara și se adunaseră toți cu soții, soțiile
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Nici el, nici ea nu ziseră nimic mai mult, dar era sigur că ambii se gândeau la același lucru. Casa părintească Așteptase mult acea zi pentru a se revedea cu nepoții săi. Era o adevărată bucurie pentru toți. Are cinci nepoți și locuiesc toți în același oraș. Ce bine! Când merge în ospeție la ei, îi poate vedea pe toți odată. Era vineri seara și se adunaseră toți cu soții, soțiile și copiii lor la Ionel acasă. Se pregătise masa cu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pregătise masa cu de toate și nu lipsea nici un pahar de vin de la mama de acasă, care fusese păstrat anume pentru acea zi timp de două luni. Erau toți bucuroși că se aflau din nou împreună. Ioana își iubește mult nepoții, pe fiecare din ei l-a purtat în brațe, l-a îngrijit și l-a văzut crescând cu ochii ei. Nu le vorbește niciodată despre dragostea ei, niciodată nu le-a spus cât de mult îi iubește pe toți și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
simte când îi vede. Nici ei nu vorbesc despre aceasta. Dragostea se vede foarte bine în tot ce face unul pentru altul, este bine păstrată legătura strânsă de rudenie dintre ei. Deși este cu mulți ani mai mare ca ei, nepoții o numesc cu drag „Ionica”. Au încercat unii din ei să o numească „mătușica”, „lelica”, dar până la urmă revin la „Ionica”, nu li se primește, zic ei. Chiar și copiii lor, pentru care este bunică, o numesc la fel. Se
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
alergă prin curte, fugi apoi în grădină, unde începuse a cuprinde toți pomii și tufele de vie pe care taică-său le îngrijise toată viața, sperând că, după el, se va îngriji mai departe un copil de al său sau nepot... Își aminti cum bunelul își ridica cu dragoste nepoții pentru a-și alege strugurul pe care-l doreau din via pe care o ridicase cu măiestrie în sus, care apăra toată curtea de soare. Via aceasta îi era atât de
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
a cuprinde toți pomii și tufele de vie pe care taică-său le îngrijise toată viața, sperând că, după el, se va îngriji mai departe un copil de al său sau nepot... Își aminti cum bunelul își ridica cu dragoste nepoții pentru a-și alege strugurul pe care-l doreau din via pe care o ridicase cu măiestrie în sus, care apăra toată curtea de soare. Via aceasta îi era atât de dragă! Când veneau în ospeție și coborau spre casă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
tânăr din mahala care o cumpărase. Ea are casa ei, mare cât o școală (vorba ei), de ar putea avea grijă de ea. Și apoi, cât le trebuie lor doi? Casa stă mereu încuiată, doar când vin vara copiii cu nepoții stau în ea. Ei și-au făcut o căsuță în fața casei cu o bucătărioară, o baie și o odaie și nu le trebuie nimic mai mult. De-ar avea sănătate! Ioana era conștientă că de-ar fi dorit să treacă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
eu făceam facultate și îmi doreau un viitor mai bun și mai luminos. Nu erau singuri, sora de la Chișinău, între timp, se întorsese acasă și le era de mult ajutor, ea făcea totul în locul mamei. Mama acuma se bucura de nepoți. Devenise mai liniștită, dar vorbea puțin, numai ce credea că era neapărat necesar. Îmi amintesc, după primul an de studii, plecasem cu grupa la muncă pe trei luni la uzina de conserve din orășelul Glodeni, la nordul Moldovei. Mi se
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
îmi aducea satisfacție. Dorul de părinți și de sfaturile lor le simțeam mereu. Plecam în ospeție imediat cum se ivea o posibilitate. Ce mult se bucurau când ne vedeau! Ce mult își iubeau nepoțeii! Clipele, când se juca bunelul cu nepoții, erau niște clipe cu adevărat frumoase. Pe de-o parte, părinții care mai erau tineri și copilașii mici și nemiloși, care nu-i jeleau defel, cerând de la aceștia să îndeplinească toate cerințele jocurilor. Erau momente când râdeam toți, ne bucuram
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
decât la căsuța lui, acolo unde și-a trăit viața alături de mama și unde, împreună, și-au crescut copiii. Toată mângâierea lui era Biserica, credința și nădejdea pe care niciodată nu le pierduse. Reușise să cultive multă dragoste și la nepoții, pe care foarte mult îi iubea. Aceștia se adunau la el acasă ca albinele la flori. Datorită tatălui meu, ei toți erau și sunt ca frați. Când se întâmplă câteodată să se supere de la ceva între ei, era deajuns să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
când nu-l găseam acasă și pornisem să-l caut. Era la finii lui. Era sărbătoarea Schimbării la față a Domnului și el, după Sfânta Liturghie, fiind invitat de fina, se dusese la ea acasă. Noi eram mulți, copii și nepoți. Când ne văzuse, începuse a plânge de bucurie. Ne întoarserăm toți la căsuța lui și petrecurăm câteva ore împreună. Ne arătă grădina, via, pomii, ne servise cu de toate din ce avea. Trebuia să plecăm. Grea a fost despărțirea. Ne
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
timp pentru a-i avea, niciodată nu-i târziu să-i ai. - Desigur, zisei eu, niciodată nu-i târziu să-i ai, doar că poate fi târziu pentru a-i putea vedea mari, a te putea bucura de ei, de nepoți, dacă îi ai la o vârstă mai înaintată. E bine să se facă toate la timpul lor, Aurica. Nu zise nimic. Tăcea, dar tăcerea ei vorbea. Eu nu îndrăzneam să o mai întreb ceva, cu toate că simțeam că avea ceva de
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
nădejde, nici credință în Domnul, care nu te lasă atunci când îL chemi în ajutor, dacă crezi cu adevărat în El. Vecinul lor, moș Ion Dascăl, își așezase toți copiii la locul lor și, de sărbători, veneau toți împreună, copii și nepoți, umplând de bucurie sufletele lor. Cu vecina lor, nu puteau discuta, deoarece ea îi ocolea pe toți. Era stranie, lucrul acesta se observa, dar nimeni nu îndrăznea să se băge în viața și în sufletul ei. Nu mai fusesem pe
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
palmele mânuțelor, una de alta (așa făcea, și face și acum încă, când era mulțumit tare de ceva) și se culcă. Acum, peste mulți ani, vreau vă zic la toate vecinele mele: „Să aveți parte și voi și copiii cu nepoții voștri de toată bucățica de pâine și toate bucuriile cu care ne-ați bucurat pe noi! Vă mulțumim din suflet și să știți că trăiți în amintirile noastre!”. Binecuvântați! Mă aflam de câteva zile în Chișinău. Venisem pentru o lună
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
alergă prin curte, fugi apoi în grădină, unde începuse a cuprinde toți pomii și tufele de vie pe care taică-său le îngrijise toată viața, sperând că, după el, se va îngriji mai departe un copil de al său sau nepot... Își aminti cum bunelul își ridica cu dragoste nepoții pentru a-și alege strugurul pe care-l doreau din via pe care o ridicase cu măiestrie în sus, care apăra toată curtea de soare. Via aceasta îi era atât de
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
a cuprinde toți pomii și tufele de vie pe care taică-său le îngrijise toată viața, sperând că, după el, se va îngriji mai departe un copil de al său sau nepot... Își aminti cum bunelul își ridica cu dragoste nepoții pentru a-și alege strugurul pe care-l doreau din via pe care o ridicase cu măiestrie în sus, care apăra toată curtea de soare. Via aceasta îi era atât de dragă! Când veneau în ospeție și coborau spre casă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să răspundă, bătrâna miroase urât, s-ar ridica să plece. "Aștepți pe cineva?" Da", spune aproape mecanic, sperând să o alunge pe bătrână cu un asemenea răspuns. "Așteaptă, așteaptă, cine știe ce derbedeu o să aibă noroc cu tine". Face ochii mari. "E nepotul dumneavoastră?" încearcă să schimbe discuția. "E fetiță, a noru-mi, bat-o dumnezeu s-o bată, eu i-am spus copilului ăsta: nu te însura cu aia că nu-i de tine, da el zice: dacă nu mă însor cu ea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
viața ei, chiar dureros, fiindcă nu avea cum să le explice celor din jur că ea nu fusese în slujba comuniștilor, ea slujise cu dragoste pământul acela, care îi era mai drag, uneori, decât propriul ei copil. Dar fiii sau nepoții celor care avuseseră pământ pe locurile unde ea semănase grâu furajer, pentru folosința oamenilor, un soi proaspăt experimentat, productiv, la fel de productiv precum cel pentru animale, dar la fel de gustos precum cel pentru oameni, veniseră și devastaseră culturile frumos înfrunzite, băgaseră plugurile
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
dovadă că ei există, au venit să-și ia pământurile înapoi, pământuri furate de comuniști și lucrate atât de prost de aceștia. Ea nu îndrăznea să le spună că nu comuniștii au lucrat pământurile, că au făcut-o chiar ei, nepoții și strănepoții celor care cultivau rapiță pe aceste pământuri acum o sută de ani, la unii chiar le-a plăcut C.A.P.-ul, au furat cât au putut din averea comună, mult mai mult decât ar fi obținut din propriul
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
fost dintotdeauna cel mai bun prieten al etniei țiganilor!... Bătrânul lua rând pe rând câte un bețigaș, se prefăcea a-l pune în gura pipei, din care fumul deja năvălea din belșug. Pentru a-i mulțumi pe toți năzgâmbii lui nepoți, lua de la fiecare rămurica, se prefăcea a o folosi, după care o arunca socotind-o netrebuitoare. Aceasta, aproape stinsă, o dată ajunsă în vatra încă încinsă cu jăratic, se reaprindea. Întotdeauna, la asemenea prilejuri, Vișinel, unul dintre cei mai răsăriți copii
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]