1,526 matches
-
care se păstrează - Minorii și Dezordine - se vor satirice, însă inabilitatea autorului e vădită: pe de o parte, se acumulează detalii naturaliste și șarjări excesive, pe de altă parte, intriga alunecă în melodramă, sfârșitul fericit datorându-se unor intervenții exterioare, neverosimile. Intenția moralizatoare devine predică și lecție directă în „teatrul ostășesc și sătesc”, dar și în cele trei volume de proză. În acestea, totuși, fac notă distinctă unele pagini de jurnal intim și câteva tablete lirice, nu lipsite de o anume
BACALOGLU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285522_a_286851]
-
certitudine că îi aparțin sunt însă mult mai puține. Cea mai cunoscută dintre aceste localizări este Urâta satului, prelucrată după o dramatizare a romanului La Petite Fadette de George Sand. Transpunerile sale dramatice se conformează modei romantice a vremii (intrigi neverosimile, subiecte contorsionate, motivație psihică precară) și manierei vodevilului și comediei franțuzești de atunci. Efortul de a se apropia de realitatea națională se face simțit în localizările Bucureștenii, Ion cucierul, Cimpoiul dracului, Păcatele vechi, Căpitanul negru, Frații din munte (în colaborare
CARADA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286087_a_287416]
-
cutie, și luă o prăjitură. ― Gaia le-a făcut, Îi spuse Desdemona. Îți plac? Milton mestecă, absorbit de gânduri. După un timp arboră salutul Tinerilor Cercetași: ― Nu pot să mint, spuse el. Prăjitura asta e ca naiba. Există ceva mai neverosimil ca povestea de dragoste dintre proprii tăi părinți? Ceva mai greu de acceptat decât faptul că acei jucători trecuți, aflați permanent pe banca de rezerve, au fost cândva În echipa mare? E imposibil să mi-l imaginez pe tata - care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
capătul puterilor și oferind astfel animalului hrană pentru câteva zile. Unidirecționalitatea vânătorii tradiționale era în acest fel suspendată. Omul vâna animalul în aceeași măsură în care animalul îl vâna pe el. Graful nu mai contenea să povestească expediții ce păreau neverosimile. În pădurile Engliterei ademenise, cu ajutorul fecioarelor, licorni îndrăgostiți, pentru a pune mâna pe roș-alb-negrul și spiralatul corn unghios, ce te face imun la veninuri și insensibil la dureri. Aceeași slăbiciune o speculase și la vânarea cerbilor. Primăvara, cu o cochilie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
mă complică inutil? Sau poate că lângă ființa tragică și ireală a lui Hacik orice deznădejde găsește un teren prielnic? Ce ciudate contradicții în Ioana! Nu-i place decât literatura clasică, și totuși e victima celor mai romantice zbuciume. Pare neverosimil ca o fată să-și petreacă timpul numai în lectura lui Racine sau La Fontaine, și totuși așa este. Prin mine i-a cunoscut, e un gust pe care i l-am transmis eu. Când i-am fost recomandat, abia
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în tot ce pretindea, căci n-a mințit niciodată și nici nu se pricepe să mintă. E amuzant de văzut această femeie atât de inteligentă ce puerilă e când încearcă vreo minciună. Complică, se supără, argumentul ei pare tot mai neverosimil și la urmă avem scandal. În orice caz, atâtea îmi povestise Ioana despre Charles, încît îl priveam cu curiozitatea cu care privești la iarmaroc un fenomen, vreun animal sălbatic, și stăteam cu toții în preajmă, îngrijați să nu se întîmple cine știe ce
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dacă uneori totuși spunem: "cînd" vor trece toate acestea și vom fi "fericiți", nu ne facem nici o iluzie că ar fi altceva decât o poveste irealizabilă de a adormi copiii și că putem adauga, în cazul acesta, planurile cele mai neverosimile. Dar ele nu par ridicole, căci se potrivesc cu fantastica noastră existență, cu atâtea întîmplări și suferințe pe care le desăvârșim, fără ca altcineva să poată pricepe logica lor. Dacă aș fi pictor, aș picta - și aș fi ocupat pentru toată
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în fundul inimii disperarea, fac tot ce pot ca să o consolez. Dacă nu mi-aș arăta chinurile, aș putea afla orice, cu toate că punând multe întrebări, denot că sufăr, oricât de stăpân aș fi pe mine. Totodată îmi fac o imagine foarte neverosimilă de viața pe care o dusese în lipsa mea, cu toată truda mea de a fi cât mai exact, căci o plăsmuire a imaginației (mai ales bolnave) nu poate să se suprapună unei realități, chiar dacă aș avea explicații precise de la care
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
neîn-semnătății lor sau le alterez cu bănuieli că poate mă înșel. E greu să crezi într-un noroc special pentru un om. Dar nu se poate să nu te impresioneze un vecin căruia îi reușesc toate, chiar ceea ce pare mai neverosimil. Eu n-am avut niciodată o bucurie mare pe neașteptate. Totul s-a îndeplinit în lungi etape, ca și cum soarta a ezitat îndelung până să-mi facă vreun dar. Bineînțeles, la capătul atâtor îndoieli, nu poate fericirea să mai fie mare
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
toate aceste observații au o valoare obiectivă sau sunt rezultatul caracterului meu întunecat. În orice caz, toată lumea spune că orice neplăcere ia la mine proporții. Toată povestea cu Ioana va fi fost numai rezultatul exagerărilor mele? Totul poate să pară neverosimil unui om normal? Durerea însă cu care construiesc este certă. - Eu nu sunt gelos! Stăm unul lângă altul pe nisip, în fața mării, soarele pătrunde în noi, dar eu, cu această afirmare, am alungat brusc tot calmul. De ce am spus vorba
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
-l mai irit! " N-are nici o bănuială de ce unelteam. Crede, dimpotrivă, că făceam și eu combinații de împăcare. Ce groaznice combinații! Dar nu mă mai gândesc, căci căldura corpului ei m-a calmat deodată. Iar gândurile rele au devenit ceva neverosimil, un vis rău fără nici o legătură cu realitatea. Credeam că logica mea precisă nu avansase nimic nesusținut și acum mi se pare că am fost în voia fantomelor, aduse o dată cu noaptea, care în sfârșit a pus stăpânire deplină pe întreaga
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
atentă, se dovediră a fi pereții unei antice villa, cu siguranță distrusă de vreo incursiune nu foarte recentă a barbarilor, dacă nu chiar de bagauzi înșiși. Dintre ierburi apărea mozaicul pavajului, cu desene geometrice ori scene de vânătoare reprezentând pantere neverosimile pornite să urmărească căprioare în fugă. Mulți bagauzi care în mod clar așteptaseră în iarbă sau printre ruine, se ridicară în picioare la apariția noilor veniți și se strânseră în jurul lor plini de curiozitate. Mergând încet printre ei pe calul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
capătul puterilor și oferind astfel animalului hrană pentru câteva zile. Unidirecționalitatea vânătorii tradiționale era în acest fel suspendată. Omul vâna animalul în aceeași măsură în care animalul îl vâna pe el. Graful nu mai contenea să povestească expediții ce păreau neverosimile. În pădurile Engliterei ademenise, cu ajutorul fecioarelor, licorni îndrăgostiți, pentru a pune mâna pe roș-alb-negrul și spiralatul corn unghios, ce te face imun la veninuri și insensibil la dureri. Aceeași slăbiciune o speculase și la vânarea cerbilor. Primăvara, cu o cochilie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
culoare decât a bradului, de obicei invizibile, acum se detaliau în transparența desăvârșită a aerului. Departe, la orizont, spre Fălticeni, nouri cenușii argintați păreau alți munți, nemaivăzuți pe lume, înalți până la cer, spintecîndu-l cu vârfuri de gheață, realizând, tocmai prin neverosimilul lor, ideea pură de munte. În dreapta, spre Moldova îndepărtată, într-o minimă boare alburie - câmpia multicoloră, semănată cu sate văzute de ani și ani în pâlcurile lor de arbori, niciodată vizitate și de aceea mereu mai misterioase, din care se
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
un stereoscop mic și alb cu pâlnia mâinilor ei. Dar în curând, ridicat în picioare, nu mai contemplam varietatea de culori. Nu mai vedeam, nu mai puteam privi decât pe Adela, care încă nu consimțea să se sature de priveliștea neverosimilă. În rochia roz, cu capul gol, cu o mână pe sân, cu linia corpului ondulând și accentuând depresiunea taliei, cu poala rochiei în evantai, era acolo jos, pe fondul negru al pelerinei, un bloc de frumuseți vii și calde... În
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dispăruseră și ele, În locul lor oaspetele purta acum o pereche de pantofi galbeni, lăcuiți, cu toc Înalt și catarame lucitoare. De altfel, Întreaga Înfățișare a vizitatorului venit din alte galaxii era impunătoare. Chipul său prelung, palid, Încadrat cu o barbă neverosimil de lungă și subțire, aproape transparentă, care-i crescuse parcă peste noapte, făcându-l să semene de la depărtare cu un sfânt desprins din icoane, precum și ochii Încercănați contrastau cu prospețimea aerului dimineții. Gălăgia pe care o făceau orătăniile În ogradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
prorocului Iona care fusese Înghițit de o balenă uriașă ce l-a ținut prizonier În pântecele ei vreme de trei zile și trei nopți În șir și apoi l-a scuipat pe țărm. Povestea i se păru lui Ippolit destul de neverosimilă. Poate că Iona avusese o viziune. Trăise, ca și Subotin, din pricina unor abuzuri, o halucinație. Nu era posibil să stai trei zile și trei nopți În șir În pântecul unei creaturi marine și să inhalezi un aer Încărcat de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
întorci de unde plecasei. Bărcile cu motor te duceau până acolo. Una dintre aceste bărci a pornit motorul în spatele Jinei și-a prins imediat viteză, ca să poată să plutească la suprafața apei. Poveștile pe care li se spusese Jina păreau acum neverosimile, nu mai aveau decât valoarea de material de ficțiune potrivit pentru cartea lui Alice. Acum, pe râu, erau mult prea mulți oameni, prea multe bărci și prea mulți salvamari pentru ca vreun navigator să mai poată să se piardă pentru totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
nici nu se află măcar în slujba unor interese naționale, ba dimpotrivă; gândește-te și ai să vezi. Social și economic, o aberație... - S-au făcut unele arestări, dar n-au arestat nici un fost judecător. - Nu înțeleg... Nu înțelegea, părea neverosimil, vorbea din unghiul de vedere al zilei în care ne aflam, fără perspectiva a ceea ce avea să urmeze și avea să fie dincolo de imaginația noastră, un tăvălug imens, o societate arată ca un câmp, așteptând, se spunea, împlinirea altor recolte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
judecător. Dar cum puteți lipsi de la serviciu tocmai acum în săptămâna mare? - Se mai poate, doamnă... așa câteodată, zâmbii. Ana mă privea ca din altă lume. - Pari neschimbat! - E o părere, răspunsei și ochii mi se fixară într-ai ei, neverosimil, neputând să se smulgă acelei atracții nemaipomenite, din lungimea timpului când venisem aici prima dată, încât se auziră - pentru urechile noastre - între noi, zgomote de înnebunite foșniri de mătase. După o oră sau două, imediat după masă, ne duserăm, mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
N.A.T.O., italianul Manlio Brosio, cu prilejul unui discurs rostit în fața Adunării Uniunii Europei Occidentale, în luna octombrie 1971. Unghiul din care înaltul demnitar occidental percepea propunerea de înființare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa era, oricât de neverosimil putea să pară, unul negativ. Din neînțelegere, eroare sau în mod deliberat, Manlio Brosio își exprima temerea că acceptarea ideii instituirii unei noi organizații de securitate ar echivala cu subminarea N.A.T.O., conducând, finalmente, chiar la desființarea acesteia. Evident, această
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
Oamenii se opreau mirați să o privească dacă trecea pe stradă. Cât era de mare! Uitau pentru ce treburi veniseră în piața aproape goală. Se clătinau pe biciclete încercând să mai arunce o ultimă privire pântecului aceluia care se profila neverosimil în fața ei, ca o excrescență uriașă pe un copac plăpând. Ochii îi erau atât de întunecați, de negri și de vehemenți, că oamenii aceștia care-și suceau capetele ca să se holbeze în urma ei se întorceau rapid, neliniștiți, nemaifiind în largul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
e o agenție de publicitate care se Îndeletnicește cu crearea și promovarea acelei ciudate poezii care glorifică ciorapii din bumbac, laptele praf și articolele sportive pentru afaceriștii de mare clasă. Trebuie să mărturisesc că Într-o zi, invocînd niște pretexte neverosimile, m-am dus acolo și am cerut să vizitez casa. Vechea bibliotecă În care am fost pe punctul de a-mi pierde viața e acum o sală de ședințe Împodobită cu afișe publicitare pentru deodorante și detergenți cu puteri miraculoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
dematerializarea, accidentalul, defectuosul. În pictură și în sculptură, formele nu mai sunt idealizate, ci sunt scoase din starea lor perfectă prin surprinderea detaliului care amplifică și contorsionează forma și mișcarea. Pe când grotescul manierist inventează plăsmuiri subiective, artificiale prin deformările lor neverosimile, lipsite de credibilitate în plan obiectiv, grotescul baroc valorifică deformările deja existente în natură sau pe cele potențial reale. Artiștii ale căror lucrări se înscriu în specia grotescului baroc evită să deformeze nejustificat, subiectiv, ci “multiform”, în sensul potențării ideii
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
cât uman. Ridurile Însă nu se lăsau cu una, cu două descrețite, ci, asemenea unor benzi elastice, reveneau la forma lor inițială, indiferent de forțele de torsiune ce acționau asupra lor. În interiorul ridurilor, dar și În afara lor, se aflau peri neverosimil de groși, care-i Înțepau buricul degetelor. Simțurile Îi erau dilatate. Universul se umflase. Fața i se lățise, crescând ca un aluat. Aluatul Întinzându-se, i se scurgea acum, iată, printre degete, picurând pe podea sub forma unor cocoloașe mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]