983 matches
-
Narcis era, potrivit legendei, un tânăr frumos, fiul nimfei Liriope și al râului Cephios. Deși era înconjurat de dragostea și admirația celor care îl întâlneau, Narcis rămânea indiferent la atențiile și propunerile amoroase. De frumosul tânăr s-a îndrăgostit nebunește nimfa Echo, însă și ea a fost respinsă și
Narcis (mitologie) () [Corola-website/Science/300184_a_301513]
-
Narcis era, potrivit legendei, un tânăr frumos, fiul nimfei Liriope și al râului Cephios. Deși era înconjurat de dragostea și admirația celor care îl întâlneau, Narcis rămânea indiferent la atențiile și propunerile amoroase. De frumosul tânăr s-a îndrăgostit nebunește nimfa Echo, însă și ea a fost respinsă și s-a stins de durere, văzând că dragostea ei nu era împărtășită. Nemesis hotărăște să îl pedepsească pe Narcis, făcându-l să își vadă chipul în apa unui izvor. Tânărul s-a
Narcis (mitologie) () [Corola-website/Science/300184_a_301513]
-
zi, acesta voia să bea apă dintr-un izvor; reflecția chipului său îl face să creadă că Narcisa se uită la el. Astfel el moare de durere lângă apă, deoarece nu ajunge la sora lui. Deznodământul este același: Narcis moare, nimfele îl jelesc și trupul lui se transformă în floarea numită narcisă.
Narcis (mitologie) () [Corola-website/Science/300184_a_301513]
-
cântul, ci ruga fierbinte a fost cea care-i aduse izbăvirea . În versiunile mai vechi, Orfeu este recrutat de argonauți pentru a acoperi ademenirile sirenelor cu propriul său cânt. După despărțirea de ortacii lui Iason, cântărețul s-a îndrăgostit de nimfa Euridice, dar fericirea sa alături de aceasta a fost de scurtă durată. Există două versiuni ale morții nimfei, din cauza mușcăturii unui șarpe veninos. După Vergiliu, Euridice era râvnită de Aristaeus, care, urmărind-o o dată, o făcu să calce în goana ei
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
recrutat de argonauți pentru a acoperi ademenirile sirenelor cu propriul său cânt. După despărțirea de ortacii lui Iason, cântărețul s-a îndrăgostit de nimfa Euridice, dar fericirea sa alături de aceasta a fost de scurtă durată. Există două versiuni ale morții nimfei, din cauza mușcăturii unui șarpe veninos. După Vergiliu, Euridice era râvnită de Aristaeus, care, urmărind-o o dată, o făcu să calce în goana ei pe un șarpe. Ovidiu povestește că nenorocirea ar fi avut loc pe când nimfa culegea flori cu suratele
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
două versiuni ale morții nimfei, din cauza mușcăturii unui șarpe veninos. După Vergiliu, Euridice era râvnită de Aristaeus, care, urmărind-o o dată, o făcu să calce în goana ei pe un șarpe. Ovidiu povestește că nenorocirea ar fi avut loc pe când nimfa culegea flori cu suratele ei, naiadele. Orfeu o plânse îndelung și, nesuportând până la urmă despărțirea, coborî în infern să o caute. El reuși, cântând, să înmărmurească întregul Tartar și să-l înduplece chiar pe zeul Hades să-i dea iubita
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
constelația cu același nume. Izvoarele legendei afirmă în mod repetat originea tracică a lui Orfeu. Însăși arta cântului provenea în accepția vechilor greci din Tracia. Arrian pomenește în istoria dedicată patriei sale, "Bithynica" din secolul al II-lea î.Hr., o nimfă numită Tracia, cunoscătoare a plantelor tămăduitoare și născocitoare de melodii. Numele acesteia îl poartă ținuturile tracilor, cunoscute înainte sub denumirea de Pèrke (fragmentul 13 din "Bithynica"). Rădăcina indogermanică „per-/pir/per(k)” semnifică „stânca”, „piscul” sau "piatra", ceea ce denotă cultul
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
Rodin în momentul în care regretă că și-a zărit iubita, acoperindu-și deznădăjduit ochii. Dramatismul scenei amintește de cele două statui ale clasicistului Antonio Canova, „Orfeu” (1775-76) și „Euridice” (1773-75), care aveau de asemenea ca temă căderea definitivă a nimfei în Tartar (Museo Correr, Veneția). În ajunul primului război mondial, poetul Guillaume Apollinaire încearcă să lanseze „Orfismul” ca mișcare avangardistă în pictură, avându-l ca protagonist pe Robert Delaunay. Mișcarea s-a înțeles ca o continuare a cubismului analitic cu
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
perversiuni sexuale, abuza de bebeluși, se înconjura de grupuri de biati spintriae și se deda la acte homosexuale. Instruia copii pentru a se juca între coapsele sale când înota, numindu-i "peștișorii săi". Costuma tineri în fauni și tinere în nimfe și îi punea să facă dragoste în grotele de pe insulă. Dormitoarele îi erau decorate cu picturi și sculpturi erotice. Fiecare participant trebuia să aibă modelul poziției pe care el îi cerea s-o folosească. Avea o slăbiciune pentru vin și
Tiberius () [Corola-website/Science/298632_a_299961]
-
Unirii Principatelor Române (Moldova, Transilvania și Țara Românească); Cortina de fier, pictată de Al. Goltz, cu motive ornamentale dispuse simetric, separă etanș scena de restul sălii; Plafonul pictat de Al. Goltz, în culori pastelate, reprezintă alegorii paradisiace, fiind ilustrat cu nimfe și îngeri și încadrat în stucatura rococo; Candelabrul din cristal de Veneția cu 109 becuri. În prezent, această clădire găzduiește și Opera Națională Română Iași. Până în 2011 Naționalul din Iași își desfășoară activitatea în mai multe locații. Datorită lucrărilor de
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași () [Corola-website/Science/299858_a_301187]
-
documente scrise despre vechile regilii finlandeze; de lângă asta numele zeităților și practicile de venerare s-au schimbat din loc în loc. Urmează un rezumat al celor mai importante și larg venerate zeități. Vezi și: Demizei, Driade, Fates, Erinyes, Graces, Horae, Muzele, Nimfele, Pleiadele, Titanii. Unii dintre cei mai importanți Deva: Vezi și kachina În plus față de zeii listați în alte locuri, există mai multe ființe mitologice despre care se vorbește în actuala cultură vestică. Vezi și Zeii bucătăriei. Zeii lusitani (sau Portughezii
Listă de zei după zona geografică () [Corola-website/Science/299875_a_301204]
-
sunt nemuritori și au puteri magice. J. R. R. Tolkien, în trilogia sa, "Stăpânul Inelelor", pune accent pe caracterul angelic, pe inteligența elfilor, ceea ce a făcut aceste personaje foarte populare în fantezia modernă. În linii mari, elfii se aseamănă cu nimfele din mitologia greacă și cu viliile și rusalkiile din mitologia slavă. Primele descrieri ale elfilor apar în mitologia nordică, unde ei sunt numiți "alfar". Ei sunt creaturi de aceeași statură ca omul, dar mai frumoși și mai puternici. Sunt semi-divinități
Elf () [Corola-website/Science/299947_a_301276]
-
inițiată de Joyce în "Ulise" și prelungită până la exagerare în romanul intraductibil "Veghea lui Finnegan". Nici opțiunea scriitorului pentru figura legendarului Ulise nu este întâmplătoare. Ca fiu al lui Laertes, tată al lui Telemah, soț al Penelopei și amant al nimfei Calypso, regele Itacăi întrupa, în viziunea lui Joyce, toate ipostazele umanității, fiind astfel un „om complet”, mai reprezentativ decât Hamlet sau Faust. De asemenea, Ulise i se asemăna scriitorului irlandez prin destinul itinerant, interesul pentru muzică (Ulise este singurul care
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
Norris, Anna Livia Plurabelle nu este altceva decât reprezentarea unei femei de către mintea unui bărbat, în timpul visului. În opera lui Joyce, femeile sunt adesea tratate ca simple instrumente sau se definesc strict în raport cu personajele masculine: ele sunt fie muze sau nimfe involuntare (ca fata de pe plajă în "Portret" sau Gerty MacDowell în "Ulise"), fie mame, soții sau fiice, fie chelnerițe sau prostituate. Proza lui Joyce, crede Florence Howe, perpetuează ideea că femeia este „altceva” ("other"), în conformitate cu o întreagă tradiție literară axată
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
dur dojenit pentru lașitatea sa de către fratele său Hector. Singura sa victimă va fi Ahile, ucis cu ajutorul unei săgeți otrăvite. În cele din urmă, Paris cade lovit de o săgeată otrăvită a lui Philoctetes; murind, imploră ajutorul fostei sale soții, Nimfa Oinone, părăsită de el pentru Elena. Oinone refuză să-l ajute pe Paris, apoi se sinucide.
Paris (mitologie) () [Corola-website/Science/298747_a_300076]
-
ei Cefeo și fiica lor Andromeda. Cassiopea era foarte mândră de frumusețea ei,și mult mai mult de frumusețea fiicei ei Andromeda,dar într-o zi vanitatea ei o îndrumă să spună că frumusețea lor o depășește pe cea a nimfelor mării declanșând mânia lui Poseidon,zeul mărilor! Iar în cele din urmă Poseidon a trimis un monstru teribil CETO (balena) pentru a distruge întreg orașul,singura modalitate de a potoli setea mâniei lui Poseidon era aceea de a o sacrifica
Cassiopeia (constelație) () [Corola-website/Science/298776_a_300105]
-
grupurile statuare de la Cimitirul Flămânda și de la intrarea în stadion. Din patrimoniul Muzeului de Artă din Constanța fac parte patru lucrări realizate de Constantin Baraschi: "Faun" (1938), "Tors", "Extaz" și "Portret George Enescu". Tot în Constanța se află "Satirul și Nimfa", statuie amplasată, în anul 1964, în parcul Teatrului Constanța. Sculptura "Extaz", aflată în muzeu, a fost lucrată din marmură, iar o variantă turnată în bronz este amplasată în stațiunea Mamaia. În Muzeul Județean de Artă Prahova "Ion Ionescu-Quintus"- Ploiești, Constantin
Constantin Baraschi () [Corola-website/Science/307088_a_308417]
-
la comanda lui Girolamo Marcello, introduce o noutate ce va avea un succes uriaș în istoria de mai târziu a picturii: reprezentarea, fără nicio reținere, a nudului feminin. Este suficient să amintim aici ""Venus din Urbino"" a lui Titian sau nimfele lui Lucas Cranach. Tabloul "Furtună" (""La tempesta"", 1507-1508), în care peisajul reprezintă pentru prima dată tema principală și nu numai un cadru convențional, a fost pictat cu o tehnică deosebită, ceea ce Văsari numește "stilul nou" (""manieră nuova""), fără un desen
Giorgione () [Corola-website/Science/307327_a_308656]
-
apărea o femeie făcând baie. Acest fapt i-a determinat pe unii cercetători să atribuie lucrarea genului peisagistic. Există însă și studii iconografice care interpretează tematica lucrării cu ajutorul unor izvoare literare; astfel, în scenă este văzută despărțirea lui Paris de nimfa Oinona, ilustrarea visului lui Poliphilio, Dionis alături de Semele și Io, Zeus alături de Io ori legendă ermetica a nașterii lui Moise. Un cercetător precum Edgar Wind interpretează tema mult mai general, văzând în lucrare o alegorie pastorala a vietii omului. Soldatul
Giorgione () [Corola-website/Science/307327_a_308656]
-
specii femelele mor după aceea, iar altele protejează coconii prin atașarea lor de pânză, ascunderea în cuiburi sau le anexează de diferite părți ale corpului. Tinerii păianjeni după formă sunt similari părinților. Ei trec prin câteva stadii de dezvoltare larvă, nimfă. Ca și altor artropode, păianjeni trebuie să năpârlească pentru a-și mări dimensiunile. Unii păianjeni îngrijesc de puii lor, de exemplu juvenilii din familia Lycosidae se agăța de părului de pe spatele mamei. Femelele unor specii aduce pradă puilor săi. Păianjeni
Păianjen () [Corola-website/Science/308507_a_309836]
-
ar fi să revadă ""mersul grațios și fața de lumină"" a Anactoriei, care acum se află departe. Divinitățile proslăvite în imnurile pe care le compunea la diferite ocazii, fac aproape toate parte din cortegiul Afroditei. În afară de Grații, Muze, Nereide, și Nimfe un loc aparte îl ocupă Adonis, o divinitate asiatică minoră, legată, ca și Afrodita de cultul plantelor. Într-un cântec meșteșugit pe baza antifonică, după modelul cântecului popular, se deplânge moartea demonului în accente care amintesc de ""threnosul"" (cântec de
Sappho () [Corola-website/Science/308762_a_310091]
-
sănătatea trupului femeiesc. De aceea modelele pe care le-a ales au fost de obicei planturoase, el fiind interesat de un studiu realist al lor fără o portretizare pe care la începuturile sale artistice o conferise într-un mod poetic nimfelor și bancantelor realizate. Strălucitoare și expresive sunt naturile moarte, dintre care se remarcă "Crapul" sau "" pictați la Broșteni, precum și o mulțime de tablouri cu fructe ca pepeni, mere, cireșe, gutui sau portocale. În naturile moarte, artistul a adus și obiecte
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
turnată în bronz și formată din două grupuri simbolizând Victoria și Sacrificiul. Victoria este înfățișată de un cavalerist călare avântat în plină șarjă, cu cască pe cap, având în mână o suliță și în spate o carabină, însoțit de o nimfă (înger) care are în mâna întinsă o cunună de lauri. Nimfa simbolizează îngerul de pază sau mama, soția, fiica pe care eroul nu avea să le mai vadă niciodată. Soclul statuii are 6 metri înălțime, în el existând o criptă
Statuia Cavaleristului în atac din Iași () [Corola-website/Science/307918_a_309247]
-
Sacrificiul. Victoria este înfățișată de un cavalerist călare avântat în plină șarjă, cu cască pe cap, având în mână o suliță și în spate o carabină, însoțit de o nimfă (înger) care are în mâna întinsă o cunună de lauri. Nimfa simbolizează îngerul de pază sau mama, soția, fiica pe care eroul nu avea să le mai vadă niciodată. Soclul statuii are 6 metri înălțime, în el existând o criptă a Sacrificiului, în care se intră prin Poarta Nemuririi (confecționată și
Statuia Cavaleristului în atac din Iași () [Corola-website/Science/307918_a_309247]
-
sculptată în marmură, iar cei doi giganți în piatră de Rusciuc. Statuile sunt înscrise în Lista monumentelor istorice 2010 - Municipiul București - cea a lui Dumitru Paciurea la nr. crt. 2321, și cea a lui Frederic Storck la nr. crt. 2322, .. Nimfa adormită
Statuile Giganții () [Corola-website/Science/307973_a_309302]