KorAP: Find »[drukola/base=nomad & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...31 32 33 ...35 >

869 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

cuman, împăratul Manuel Comnenul îi urmărește în persoană la nord de Dunăre. În această împrejurare, în mâinile bizantinilor cade prizonier una din căpeteniile barbarilor (cumanilor), Lazăr, nume neobișnuit pentru turanici, de unde deducem că era un autohton supus cumanilor sau un nomad creștinat.9 După câțiva ani, cumanii organizează o nouă incursiune în Imperiu, cu forțe mai numeroase, ei înfrâng armata bizantină și revin în nordul Dunării cu o pradă bogată. La o vreme, a urmat altă năvălire, dar în urma sosirii trupelor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
altă năvălire, dar în urma sosirii trupelor imperiale, turanicii s-au retras în nord. Aceste invazii repetate, însoțite de jafuri, denotă întărirea grupurilor cumane aflate în nordul Dunării. În urma acestor atacuri, trupele bizantine ajung să fie conduse de ei, dovadă forța nomazilor turci. Forțele militare ale cumanilor din teritoriile extracarpatice erau sporite și prin cooperarea forțelor locale ale autohtonilor Lazăr, menționat mai sus, ar putea fi o căpetenie românească. Pe de altă parte, năvălirile cumane, de la mijlocul secolului al XII-lea, n-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de-al XI-lea, acestea au afectat doar teritoriile de la Dunăre. În a doua parte a domniei lui Manuel Comnenul (după 1160), invaziile cumane au încetat datorită ripostelor energice ale armatei bizantine, ca și încheierii de tratate între bizantini și nomazi. În 1066, când armatele lui Leon Vatatzes au traversat teritoriile extra-carpatice, îndreptându-se spre Ungaria, cumanii au păstrat neutralitatea. Apoi "sciții paristrieni" (cumanii) sunt menționați ca mercenari în armata împăratului. Cumanii sunt atestați în regiunile de la nordul Dunării de Jos

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
însoțiți uneori de români din nordul fluviului. Și după 1204-cucerirea Constantinopolului de cruciați călăreții cumani au continuat să lupte ca aliați ai Asăneștilor împotriva statului latin de Răsărit. Datorită participării active la evenimentele tumultuoase din sudul fluviului, o parte din nomazii din câmpiile nord-dunărene s-au scurs (instalat) spre celălalt mal. Dar această infiltrare în teritoriile sudice nu s-a răsfrânt asupra forței militare a turanicilor rămași în stânga (nordul) Dunării, dimpotrivă, la începutul secolului al XIII-lea, se produce o activizare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
opus rezistență sau le-au stat în cale, atât ale comunităților de stepă cât și ale societăților sedentare. Victoriile mongole s-au datorat mai ales forței militare și tacticii folosite-ei au dezvoltat în cel mai înalt grad tehnica militară specifică nomazilor și au preluat de la alte popoare arme și mașini de asediu. Nucleul principal al armatei mongole era constituit din cavaleria ușoară ce îngăduia deplasarea rapidă a trupelor lor, învăluirile și replierile surprinzătoare, de mare eficacitate. La acțiunile războinice participau toți

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
constituit din cavaleria ușoară ce îngăduia deplasarea rapidă a trupelor lor, învăluirile și replierile surprinzătoare, de mare eficacitate. La acțiunile războinice participau toți bărbații, iar femeile mongole contribuiau la confecționarea echipamentului de luptă. Armatele mongole erau organizate precum cele ale nomazilor turanici, potrivit sistemului zecimal, în unități de 10, 100, 1000 și 10.000 de războinici, și doar în împrejurări speciale își sporea efectivele. În rândul trupelor de războinici mongoli domnea o disciplină de fier, care începea de la recrutarea și dispunerea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
stepelor sudice din răsăritul Europei. Expediția scurtă din 1222-1223 a reprezentat pentru mongoli o inițiere necesară cu factorii naturali, etnici și politici din răsăritul european. Ținuturile de stepă din spațiul nord-pontic (dintre Marea Caspică și Marea Neagră) erau foarte prielnice pentru nomazii mongoli, iar ocuparea lor era ținta următoarei campanii militare. Căpeteniile mongole (printre care, fiul cel mare a lui Gingis-han, Djuci) erau încântate de aspectul acestor ținuturi: "În toată lumea, nu pot exista pământuri mai frumoase ca acestea". După întoarcerea din expediție

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a obținut permisiunea regelui Bela IV al Ungariei de a se așeza în țara sa, în 1239. În același timp, alte cete de cumani au trecut Dunărea în ținuturile balcanice (bulgare). În legătură cu migrația cumanilor, cronicarul oriental Ibn Tagribirdi menționează că nomazii au intrat în legătură cu suveranul "vlahilor", Unus-han, care a acceptat stabilirea lor într-o regiune stăpânită de el. Dar, ulterior, acesta și-a schimbat atitudinea binevoitoare față de cumani și i-a atacat. Se pare că acel "Unus-han" nu este o căpetenie

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Europa răsăriteană din Asia Centrală. Berendeii sunt menționați pentru prima dată de izvoare, în 1097, alături de pecenegi și uzi, aflați la periferia statelor rusești. Ei erau așezați acolo cu acordul cnejilor ruși, interesați să protejeze statele lor de cumani, cu ajutorul altor nomazi. De la mijlocul secolului al XII-lea, atestările documentare ale acțiunilor berendeilor în slujba Rusiei se înmulțesc-în a doua jumătate a acestui secol, ei constituiau cel mai puternic trib din uniunea "tichiilor negre". Berendeii s-au așezat îndeosebi în cnezatele de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Călmățui (sudul Munteniei). Putem menționa și nume de localități: Bârlad, Tecuci, Caracal sau ținuturi ca Teleorman sau Bărăgan, deja amintite. Frecvența acestor nume în Moldova, între Prut și Siret, și în sudul Munteniei este o dovadă că, fiind populații de nomazi, de locuitori ai stepei, ei n-au pătruns în regiunea subcarpatică și muntoasă. În regiunile în care s-au așezat, ei locuiau împreună cu românii, în Codex Cumanicus, scris în Ungaria, apar cumani cu nume românești. După trecerea la viața sedentară

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vechile vetre de dăinuire ale obștilor. Ei duceau o viață simplă, mai curând patriarhală, de păstori și plugari, încadrați în uniuni de obști, cnezate și voievodate, așa cum apucaseră din vechime, de la începuturile neamului românesc. Aflați sub dominația neamurilor turanice de nomazi asiatici, ei plăteau dijmele cerute de stăpânitorii pământurilor (ținuturilor) lor, fără a mai fi supărați de cineva și, uneori, la cererea acestora, îi însoțeau în expedițiile organizate de migratori.25 Năvălirea tătarilor și românii Ultima migrație a neamurilor stepei în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la acești canesi pentru a câștiga favoarea mongolilor". În plus, prezența unor "vlahi" între mongolii coborâți în Italia este adeverită de o povestire contemporană două detalii semnificative pentru o istorie neconvențională a românilor. Dealtfel, conviețuirea timp de secole sub alți nomazi, pecenegi și cumani, a deprins pe români cu datina turanicilor, "cuceritori prin iureș și dominatori prin hoardă" (Iorga); trăind în simbioză cu pecenegii și cumanii, românii au consimțit ușor să coopereze cu tătarii.27 Societatea nomadă și relațiile sale cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în 36 de puncte diferite. Complexele funerare (mormintele) aparțin pecenegilor și cumanilor și datează din secolele X-XIII, dar unele morminte tumulare ale cumanilor sunt după 1241-1242, ceea ce arată că mongolii n-au exterminat cu totul pe cumani. Aceste morminte ale nomazilor turci s-au aflat în extremitatea nordică a Moldovei, în ținuturile de câmpie din preajma Dunării, situate în prelungirea stepelor eurasiatice. O situație identică se constată și la sud de Carpați, în câmpia munteană, unde mormintele turanicilor sunt masate în Bărăgan

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
apus de Siret, înainte de 1241. Necropolele triburilor turce din teritoriile extra-carpatice se remarcă prin numărul redus de morminte-nomazii se deplasau în grupuri mici, în zone de durată scurtă. O caracteristică a ritului de înmormântare la turanici sunt mormintele tumulare-la moartea nomazilor, caii erau sacrificați și depuși alături de ei. După Wilhelm de Rubruk, nomazii turanici așezau statui de piatră pe morminte (tumuli). În perioada îndelungată în care triburile nomade turcice au sălășluit în teritoriile nord-dunărene extra-carpatice, ele au stabilit legături cu populația

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
remarcă prin numărul redus de morminte-nomazii se deplasau în grupuri mici, în zone de durată scurtă. O caracteristică a ritului de înmormântare la turanici sunt mormintele tumulare-la moartea nomazilor, caii erau sacrificați și depuși alături de ei. După Wilhelm de Rubruk, nomazii turanici așezau statui de piatră pe morminte (tumuli). În perioada îndelungată în care triburile nomade turcice au sălășluit în teritoriile nord-dunărene extra-carpatice, ele au stabilit legături cu populația autohtonă, românească. Pe de altă parte, pătrunderea călăreților nomazi turanici în regiunile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Bizanțului. Neînțelegerile triburilor nomade turanice cu autohtonii se datorau economiei specifice practicate de migratori. Principala lor ocupație-păstoritul nomad de stepă-conferea trăsături aparte modului lor de viață, bazat pe mișcarea continuă în funcție de anotimp cu familiile și turmele lor. Îndeletnicirea fundamentală a nomazilor, creșterea animalelor, era îmbinată cu expedițiile (incursiunile) de pradă împotriva populațiilor sedentare agrariene, care le procurau periodic bunuri suplimentare. Dimensiunea războinică a societății nomade era impusă de necesitatea de apărare împotriva triburilor rivale și de dorința de extindere a perimetrului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
perimetrului de pășunat. Astfel, câmpiile din preajma celor două fluvii românești, Dunărea (Istru) și Nistru, fiind din cele mai adecvate păstoritului nomad, interesul turanicilor s-a concentrat asupra acestor teritorii, de unde au încercat să înlăture comunitățile umane autohtone. Rezultatul confruntărilor cu nomazii turanici a constat în reducerea așezărilor localnicilor din Bărăgan și Bugeac, începând din prima jumătate a secolului al XI-lea, iar în perioada următoare (secolele XII-XIII), acestea au devenit foarte rare deoarece autohtonii, sub presiunea nomazilor, s-au retras în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
autohtone. Rezultatul confruntărilor cu nomazii turanici a constat în reducerea așezărilor localnicilor din Bărăgan și Bugeac, începând din prima jumătate a secolului al XI-lea, iar în perioada următoare (secolele XII-XIII), acestea au devenit foarte rare deoarece autohtonii, sub presiunea nomazilor, s-au retras în regiunile de deal și podiș, unde se puteau apăra mai lesne.28 Prin pătrunderea turanicilor, apoi a mongolilor, întinse teritorii au fost dezafectate vreme îndelungată agriculturii, iar câmpia Bărăganului și stepa Bugeacului au avut o redusă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lesne.28 Prin pătrunderea turanicilor, apoi a mongolilor, întinse teritorii au fost dezafectate vreme îndelungată agriculturii, iar câmpia Bărăganului și stepa Bugeacului au avut o redusă populație până în epoca modernă. Pe lângă aceasta, populația ce locuia în apropierea teritoriilor unde sălășluiau nomazii se pare că a fost supusă unor prestații tributare-nu sunt date concrete în acest sens, dar se presupune că erau dări din produsele vegetale și animale. Relațiile autohtoni-alogeni (migratori) n-au fost mereu războinice, erau și legături comerciale între ei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
se pare că a fost supusă unor prestații tributare-nu sunt date concrete în acest sens, dar se presupune că erau dări din produsele vegetale și animale. Relațiile autohtoni-alogeni (migratori) n-au fost mereu războinice, erau și legături comerciale între ei. Nomazii erau mai curând păstori, dar ei practicau și activități meșteșugărești, confecționau arme, podoabe, echipament de luptă. Deși neamurile turce au locuit o perioadă îndelungată în regiunile extra-carpatice, acestea viețuiau separat de români, deosebirile radicale de sistem economic și social, ca

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
religioase, au împiedicat asimilarea și chiar apropierea între autohtoni și alogeni. În sânul societății nomade nu s-a conturat orientarea spre viața sedentară pe scară largă, ci doar forme izolate, pe alocuri. Situațiile rare de sedentarizare și creștinare a turanicilor nomazi s-au produs doar sub presiunea unor factori externi, în urma izgonirii lor din pășunile bogate de către alți nomazi sau refugierii în statele creștine vecine (de pildă, cumanii s-au retras în Ungaria). Înainte de invazia mongolă, în teritoriile nord-dunărene nu se

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
conturat orientarea spre viața sedentară pe scară largă, ci doar forme izolate, pe alocuri. Situațiile rare de sedentarizare și creștinare a turanicilor nomazi s-au produs doar sub presiunea unor factori externi, în urma izgonirii lor din pășunile bogate de către alți nomazi sau refugierii în statele creștine vecine (de pildă, cumanii s-au retras în Ungaria). Înainte de invazia mongolă, în teritoriile nord-dunărene nu se înregistraseră forme de viață sedentară, urme arheologice (morminte) lipsesc. Natura raporturilor dintre români și turanici s-a modificat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în Ungaria). Înainte de invazia mongolă, în teritoriile nord-dunărene nu se înregistraseră forme de viață sedentară, urme arheologice (morminte) lipsesc. Natura raporturilor dintre români și turanici s-a modificat, în secolul al XIII-lea, când echilibrul de forțe era schimbat în defavoarea nomazilor. Dintre ei, cumanii au trebuit să accepte formele economice și sociale ale localnicilor și să coopereze cu ei pe plan militar împotriva unor dușmani comuni-simbioza cu ei avea ca nucleu principal cristalizările (structurile) politice autohtone, ca și în sudul Dunării

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
beci, dușman, olat, toi, gorgan, odaie ș.a. Există o serie de dificultăți de diferențiere ale lexicului pecenego-cuman de acela al mongolilor turcizați și al turcilor osmanlâi. Aceste dificultăți se datorează și lipsei unor texte vechi românești din perioada migrației turanicilor nomazi.29 NOTE 1. Istoria Românilor (tratat), vol. III, București, Editura Enciclopedică, 2001, p. 256-257; V. Spinei, Moldova în secolele XI-XIV, București, Editura științifică și enciclopedică, 1982, p. 122. 2. V. Spinei, op. cit., p. 122-123; Istoria Românilor (tratat), vol. III, p.

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
teritoriul, poporul (neamul), populația (masa umană) și structurile (formele) politice, militare, bisericești. "Țările" românești erau organisme prestatale ce gravitau în sfera de influență a unor mari puteri din vecinătate sau instalate în spațiul carpato-dunărean în secolele XII-XIII, precum Imperiul cumanilor (nomad), Regatul ungar, Țaratul vlaho-bulgar, Imperiul bizantin. Ca aspect, aceste formațiuni alcătuiau elementele unui adevărat mozaic politic românesc, conturat în nordul Dunării. Formele tradiționale predominante de organizare politică erau cnezatul și voievodatul. Cnezatul-țară este potențarea politică a stăpânirii pământului cu titlul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]