KorAP: Find »[drukola/base=nord-vest & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...31 32 33 ...178 >

4,439 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

1247 nu consemna toate formațiunile politice aflate la sud de Carpați. Cumania era situată la răsărit de Olt, în Muntenia. "Țara" lui Seneslau, amintită nominal în document, se afla în spațiul "Cumaniei", adică la est de Olt, în partea de nord-vest a Munteniei. Ea cuprindea ținutul istoric Argeș-Muscel, dar se extindea și pe versantul nordic al Carpaților, până la Olt, asupra Țării Făgărașului, includea și Țara Loviștei, la nord, iar la sud, se întindea până în Vlașca și Teleorman. Centrul acestui mare voievodat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sălașele cetele ce acționau în sudul Dunării. Să precizăm că, între Nipru și gurile Dunării, locuiau cumanii lui Kutek. Aceștia au năvălit, în 1085-1086, în Ungaria, la îndemnul regelui detronat Solomon, care le-a făgăduit Transilvania. Ei au pătruns în nord-vestul Maramureșului, prin pasul Verecke, prin ocolirea Moldovei și Transilvaniei. Dar suferind un eșec în Ungaria, împreună cu aliatul lor Solomon, ei s-au îndreptat spre Bizanț, pătrunzând prin sudul Moldovei. Despre invazia cumană în sudul Dunării, din 1087, vorbește Anna Comnena

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dintre acestea. Cumanii controlau un teritoriu întins, de la Marea Aral până la Dunărea de Jos, dar acesta era lipsit de unitate politică; au fost identificate 5, 6 sau 8 grupuri cumane, unul din ele fiind și cel stabilit în stepele din nord-vestul Mării Negre și nordul Dunării de Jos. După cucerirea mongolă (1223-1241), izvoarele rusești vorbesc de 11 triburi cumane care înglobaseră și alte neamuri turce. Spre mijlocul secolului al XII-lea, reîncep invaziile cumane în sudul Dunării, teritoriul Imperiului fiind atacat din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
militare asupra unor populații simple de stepă, în 1211, ofensiva mongolă s-a îndreptat spre o civilizație sedentară superioară, China, împărțită, la începutul secolului al XIII-lea, în trei mari state: 1. Imperiul Xixia al tanguților, de origine tibetană, în nord-vestul țării; 2. Imperiul Jin al jurchenilor tunguși din nord, cu capitala la Yanjing și 3. Imperiul chinez Song, în sudul țării. Mai întâi, probabil în 1210, mongolii au atacat statul tanguților (Xixia), care se va supune în fața superiorității covârșitoare a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la conducerea uriașului imperiu mongol era fundamentală, încât principii din familia lui Gingis-han, angajați în luptele din Ungaria, s-au îndreptat în mare grabă spre reședința marelui han de la Karakorum. Ungaria nu fusese ocupată în întregime, mai ales partea de nord-vest a ei, iar aceasta cerea un timp și, pe de altă parte, forțele mongole erau istovite, după șase ani de campanie neîntreruptă, având mari dificultăți de aprovizionare. În aceste condiții, conducerea militară mongolă a decis să renunțe la ocuparea completă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au dus la exodul coloniștilor din Transilvania, ce-au părăsit regatul, dar au revenit după 1300, când formațiunile est-carpatice urmăreau stabilitatea prin dezvoltarea meșteșugurilor și comerțului. Coloniștii sași s-au stabilit pe valea Moldovei-concret, la Baia, începutul așezării sașilor în nord-vestul Moldovei a premers data emiterii documentului referitor la întemeierea orașului. Astfel, un act halician din 1334 face referire la un Alexandru Moldaowicz (adică din Molde-Mulda), cum se numea pe atunci orașul, actul fiind emis cu ani sau decenii după fundarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de români. Concentrările demografice la est de Carpați (Moldova) se aflau la curbura Carpaților, în zona Vrancei, în regiunea Neamțului, valea Moldovei, cu o sută de sate, în secolul al XIV-lea, apoi valea Sucevei, zona Rădăuților-partea de vest și nord-vest a Moldovei, în schimb, estul și sud-estul (Basarabia, Bugeacul) erau mai puțin locuite. Alte zone populate la est de Carpați erau, în secolele XIII-XIV, Podișul Central Moldovenesc, colinele Tutovei, ținutul Bârladului, iar între Prut și Nistru, zona de la est de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Oltenia, văile râurilor Ialomița, Argeș, Olt și Jiu sunt dens locuite. Astfel, treptat, în secolele XIII-XIV, s-a închegat structura rurală medievală a Țării Românești. În aceste secole, se generalizează marile concentrări de sate: în vestul și estul Munteniei, în nord-vestul și centrul Olteniei, în zona Vâlcei, în triunghiul Curtea de Argeș-Câmpulung-Pitești, în zona Bucureștilor, apoi Slatina, Ploiești, Târgoviște, Buzău, Râmnicul Sărat, Turnu Severin, Craiova, Enisala, Păcuiul lui Soare. În secolul al XIV-lea, creșterea demografică se accentuează. După stingerea ultimei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
putea fi vorba de un voievodat românesc în nordul Moldovei, care dispunea de.o forță militară însemnată; românii au acționat în convergență de interese cu regatul ungar și nu este o întâmplare că viitorul stat, Moldova, s-a născut în nord-vestul regiunii sub suzeranitate maghiară. Dar forța politică și militară ce avea să oprească, definitiv, expansiunea ungară în regiunea extracarpatică s-a închegat la est de Olt, în teritoriile voievodatului lui Seneslau, situate în Cumania unde, după 1241, regatul arpadian nu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pădure". Acest voievod român era domn (Herr) "peste ceilalți", adică peste alți conducători politici locali, ceea ce indică gradul de unificare politică a formațiunilor din aceste teritorii. "Țara Românilor" (Walachenland), cum este numită în cronică, era situată, după unele opinii, în nord-vestul Moldovei și ajunsese, la începutul secolului al XIV-lea, la un anumit prestigiu politic extern, dovadă și raporturile cu voievodul Transilvaniei, Ladislau Kan. Acest voievod, al cărui nume nu ne este cunoscut, a preluar misiunea unificării formațiunilor politice de la est

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în șapte cnezate de vale, conduse de un voievod, ales de adunarea cnezilor. Moldova s-a constituit, ca și Muntenia, prin unirea formațiunilor politice existente la răsărit de Carpați. Aceste formațiuni au avut drept liant elementele românești din Maramureș. Între nord-vestul Moldovei și Maramureș au existat legături încă din evul mediu timpuriu, astfel, pe măsura adâncirii feudalizării, se conturau instituții similare pe cele două laturi ale Carpaților, precum instituția "vitejilor". Izvoarele menționează contribuția "vitejilor", a păturii conducătoare din Maramureș la identitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1307-1308, condusă de un "domn peste ceilalți", adică peste alți voievozi din aceste teritorii. Un voievod "valah" stăpânea "peste munți" (în Moldova): se poate presupune că este vorba despre un organism politic prestatal din această zonă, probabil în partea de nord-vest a țării, ajuns la un avansat grad de unificare politică și mare prestigiu. Acest voievod român din nordul Moldovei, al cărui nume nu-l cunoaștem, a preluat misiunea unificării formațiunilor politice de la est de Carpați, la începutul secolului al XIV

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
maramureșeni la îndepărtarea primejdiei tătare și cu acordul fruntașilor români locali, în fruntea mărcii militare, menite să fie un zăgaz împotriva atacurilor mongole, a fost desemnat de rege, Dragoș din Bedeu. Numirea lui ducea la strângerea legăturilor dintre Maramureș și nord-vestul Moldovei. Acceptarea lui Dragoș ca voievod al noului stat în formare, Moldova, de către fruntașii politici locali a fost determinată și de faptul că acesta era de același neam și credință, ca și de continuarea luptei împotriva tătarilor, în scopul alcătuirii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Marea Baltică cu Marea Neagră. Persoana "descălecătorului" a fost identificată în figura lui Dragoș din Bedeu. Cine era acesta? Voievod din Maramureș, menționat într-o diplomă a regelui Carol Robert, din 1336. Întemeierea Moldovei, ca stat de-sine-stătător, a început din colțul de nord-vest al țării, "acolo unde se îmbinau influențele polone și ungurești" (P. P. Panaitescu), și unde au descălecat românii din Maramureș. În secolul al XIV-lea, pe văile Țării Maramureșului erau mai multe voievodate sau voievozi, aleși de sate, ca Bedeu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
contraofensive viguroase mongole anticreștine, iar regatele catolice (aflate în avangarda creștinătății) au încercat să readucă teritoriile extra-carpatice în sfera lor de dominație. Conform surselor istorice, ambele intervenții externe, poloneză și ungară, din 1359, erau îndreptate împotriva formațiunii statale românești din nord-vestul Moldovei (continuare a unei alcătuiri statale mai vechi), dar acestea nu au afectat direct partea de sud-est a țării, aflată sub dominația Hoardei. În aceste condiții, oștile poloneze și cele ungurești nu au intrat în coliziune cu cele mongole în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au afectat direct partea de sud-est a țării, aflată sub dominația Hoardei. În aceste condiții, oștile poloneze și cele ungurești nu au intrat în coliziune cu cele mongole în Moldova funcționa, la mijlocul secolului al XIV-lea, un condominium tacit: în nord-vest, polonezii și ungurii (creștini), în sud-est, mongolii (păgâni).32 Tradiția istorică moldovenească, înregistrată de letopisețele slavo-române, nu asociază evenimentul "descălecatului" de nici o confruntare cu forțele Hoardei de Aur. Astfel, Cronica moldo-rusă, ce oferă cele mai multe amănunte despre legenda "descălecatului" menționează doar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de izvoare dezvăluie că operațiile militare conduse de Dragoș vizau preluarea puterii (domniei) doar în teritoriile est-carpatice, ce se aflau în afara zonei stăpânite nemijlocit de mongoli. Aceste operațiuni (acțiuni) urmăreau substituirea voievozilor locali de la conducerea formațiunilor politice românești, închegate în nord-vestul Moldovei. Împrejurările în care Dragoș a fost instaurat ca voievod în această zonă rămân în cea mai mare parte învăluite în mister (necunoscute). Este cert că venirea lui de peste munți, din regatul Ungariei, n-a fost întâmplătoare și este exclus

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ofensivă a regatului de extindere a sferei lui de dominație. Locul unde a "descălecat" voievodul Dragoș și centrul în care și-a fixat capitala a preocupat pe istoricii români. Se admite, în general, că nucleul statului său se afla în nord-vestul Moldovei, adică în imediata vecinătate a Maramureșului. Tradiția istorică asociază acțiunea lui Dragoș îndeosebi de regiunea de nord-vest a țării, unde toponimia îi evocă numele și faptele. Potrivit legendelor locale, el ar fi ridicat o biserică de lemn la Volovăț

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în care și-a fixat capitala a preocupat pe istoricii români. Se admite, în general, că nucleul statului său se afla în nord-vestul Moldovei, adică în imediata vecinătate a Maramureșului. Tradiția istorică asociază acțiunea lui Dragoș îndeosebi de regiunea de nord-vest a țării, unde toponimia îi evocă numele și faptele. Potrivit legendelor locale, el ar fi ridicat o biserică de lemn la Volovăț, unde a și fost îngropat, o cetățuie de pământ, a întemeiat orașele Baia și Siret, a construit bisericile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
căpitan regal", și a urmașilor săi, Sas și Balc, fiul și nepotul lui, de coroana ungară, contravenea în fond aspirațiilor românilor de la est de Carpați la o construcție statală proprie. De aceea, suzeranitatea ungară, impusă la 1359, asupra Moldovei de nord-vest n-a durat mult. Această situație a provocat nemulțumiri în sânul fruntașilor politici autohtoni, care au acționat pentru îndepărtarea urmașilor lui Dragoș și a suzeranității ungurești. Acțiunile românilor din Moldova erau sprijinite de fruntașii politici din Maramureș, nemulțumiți de politica

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de biograful oficial al regelui, care vorbește explicit de constituirea ca "stat" a țării moldovenești, în urma creșterii numărului locuitorilor ei. Iorga, în sinteza sa, Istoria Românilor, are o opinie aparte: o luptă a regelui cu Bogdan pentru Moldova de Sus (nord-vest) "nu e de conceput", nu este probabilă și "nimic nu o dovedește". El consideră că este mult mai probabilă "o dublă infiltrație", una "comandată și supusă", iar cealaltă "spontană și liberă". Pe de altă parte, pe lângă extinderea nucleului statal din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nu e de conceput", nu este probabilă și "nimic nu o dovedește". El consideră că este mult mai probabilă "o dublă infiltrație", una "comandată și supusă", iar cealaltă "spontană și liberă". Pe de altă parte, pe lângă extinderea nucleului statal din nord-vestul Moldovei, se admite că în acest spațiu se constituiseră unele formațiuni statale (necunoscute de noi), încă înainte de "descălecatul" lui Dragoș și Bogdan din 1359. În același timp, nu se poate vorbi la est de Carpați de un transfer masiv de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
până la sfârșitul secolului ak XIV-lea, să elibereze spațiul carpato-nistrean și să întindă hotarele până la Dunăre, Mare și Nistru. Acțiunea politică și militară ce viza eliberarea țării s-a desfășurat în două etape: 1. înlăturarea suzeranității ungurești asupra vestului și nord-vestului Moldovei, pentru consolidarea neatârnării obținute prin luptă și 2. alungarea mongolilor din sud-estul țării, în scopul unificării teritoriale a noului stat de la Carpați până la Mare.38 Constituirea Moldovei, ca stat de-sine-stătător, nu s-a înfăptuit în același timp cu unitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în paralel cu ele, mai rămânea Moldovei să-și întregească hotarele, prin includerea sud-estului țării în componența noului stat. Această regiune, aproximativ o treime din teritoriul carpato-nistrean, era în stăpânirea Hoardei de Aur. Se impunea unificarea ei cu voievodatul din nord-vestul țării, ceea ce asigura ieșirea la Mare și la gurile Dunării. Unificarea politică a teritoriilor românești est-carpatice într-un singur stat nu se putea înfăptui decât prin izgonirea mongolilor din această regiune. Momentul încetării stăpânirii Hoardei de Aur la nordul gurilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sprijinul lui Vladislav. Dar, în absența unor dovezi, nu cunoaștem dacă voievodul Giurgiu își disputase tronul cu Petru Mușat sau fusese doar pretendent, ori chiar preluase stăpânirea în sud-estul Moldovei. Includerea teritoriilor din nordul gurilor Dunării între fruntariile voievodatului din nord-vestul țării era firească, inevitabilă, pentru noul stat. Rezolvarea problemelor politice cu Ungaria, în vremea lui Lațcu, îngăduia reușita în privința teritoriilor din sud-est. Însă măsurile concrete ale domnului în scopul extinderii autorității sale spre gurile Dunării și Mare, ca și data

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]