KorAP: Find »[drukola/base=nour & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...31 32 33 ...53 >

1,324 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914

gândi, "și ce-ar și fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmăcat? Cine mă vede și cine mă știe? - Să făcuse noaptea. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea, sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumu-i. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori; dealurile străluceau sub o pânză de neguri, apa molcomă a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită și, tremurând, își arunca din când în când undele sclipitoare

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
manta peste umerii ei albi, i-ncongiurai talia c-un braț, strîngînd-o tare la pieptul și la gura mea, iar cu cealaltă mână fluturând cealaltă parte a mantalei ne rădicam încet, încet prin aerul luciu și strălucit de razele lunei, prin nourii verzui * ai cerului, prin roiurile de stele, prin ploaia de raze - până ce ajunserăm în lună. Călătoria noastră nu fuse decât o sărutare lungă. O lăsai acolo, în aerul cald de pe malul mirositor a unui lac verde și strălucit, și mă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
de aș petrece o noapte în acest rai fermăcat cine mă vede și cine mă știe? " 2286 Ca cusute p-o pânzărie albastră trămurau stelele mici și albe pe cer și argintul cald al lunei trecea, sfâșiind voalul transparent de nouri albi ce se-ncrețeau țeau pe dânsul. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori ce acopereau cu viața-nfoiată întinderea insulei... dealurile străluceau ca sub o pânzărie diamantină, apa molcomă a lacului ce-ncunjura dumbrava era poleită și. tremurând bolnavă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
câte un fulger strălumina pe un moment chilia, astfel încît, sub această repede strălucire, toată casa și obiectele păreau a tresări, a avea viață, ceea ce constituie fantasticitatea luminei de fulger. Ea s-apropie de fereastă. Era o vreme cumplită afară. Nouri se grămădeau negri pe cer, rupți de fulger, marea făcea o larmă adâncă, asemenea mugirei depărtate a unor tauri, dar deodată ea văzu un foc aprins. "D-zeule, gândi ea spăimântată, Ieronim a aprins focul și în această noapte... Poate că

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
o purtau ca pe o frunză și o zvârleau dintr-un roi de spume într-altul... Ea -nota cu toată puterea, un întunerec ca smoala acoperea cerul, numai din când în când se smulgea câte o scânteie de fulger din nouri... Ea -nota... era deja aproape de jăratic... când... când văzu că jăratecul plutea pe apă.. \ \ Ea strigă... atunci cunoscu că e un foc pe-o luntre în mijlocul mărei. În momentul în care strigă, jăratecul se stinse. Atunci pierdu toată speranța... Ea

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
se furișau prin întunecoasa verdeață a copacilor. El șezu pe o bancă, cu mînile unite și lăsate preste genunchi, cu fruntea plecată și părul risipit preste ea, gândea lucruri de care nu-și da sama și numai luna lunicînd printre nouri împlea noaptea de vis. S-auzi un foșnet ușor care-l trezi... Era ea. Cum se schimbase acum? Fața ei nu mai era trasă, ci se rotunzea vădit, sânii ei erau mai plini, numai roșața din obraz dispăruse, făcând loc

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
gândi - și ce ar și fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmecat? Cine mă vede și cine mă știe? ....................................................................................................................................... Se făcuse noapte. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumu-i. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori; dealurile străluceau sub o pânză de neguri, apa molcomă a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită și, tremurând, își arunca din când în când undele sclipitoare

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
se furișau prin întunecoasa verdeață a copacilor. El șezu pe o bancă, cu mînile unite și lăsate preste genunchi, cu fruntea plecată și părul risipit preste ea, gândea lucruri de cari nu-și da sama și numai luna lunicînd pintre nouri împlea noaptea de vis. S-auzi un foșnet ușor care-l trezi... Era ea. Cum se schimbase acum? Fața ei nu mai era trasă, ci se rotunzea vădit, sânii ei erau mai plini, numai roșața din obraz dispăruse, făcând loc

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
gândi - și ce-ar fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmăcat? Cine mă, vede și cine mă știe? Să [Se] făcuse noaptea. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumu-i. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori; dealurile străluceau sub o pânză de neguri, apa molcomă, a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită și, tremurând, își arunca din când în când undele sclipitoare

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
pentru asta... Spiritul public este fapta puținor oameni. O singură frunte unsă cu mirul lui Dumnezeu e în stare să forme din oceanul cugetărilor omenești o singură volbură gigantică, care să se-nalțe din fundul abisului mărei până sus în nourii gânditori din ceriul luceafărului ce se numește geniu.. Arătați-le iasma viitorului și se vor speria de el... Arătați-le unde - ar ajunge de-ar urma tot astfel și se vor întoarce... Dar în fine - adaose el c-un surâs

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
în fanatism, în vulgaritate; ci când Lumina abia se reflectă în ele, ea formează colori prismatice. Sufletul omului e ca un val - sufletul unei națiuni ca un ocean. Când vântul cu aripi turburi și noaptea cu aeru-i brun și cu nourii suri domnește asupra mărei și a valurilor ei - ea doarme monotonă și întunecată în fundul ei care murmură fără înțeles; pe când dacă, în senina și albastra împărăție a cerului înflorește Lumina ca o floare de foc, fiecare val reflectă în fruntea

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
în raze lungi adâncimilor poporului, astfel încît în sânul mărei întregi se face o zi senină, se răsfrânge în adâncul ei cerul. Poeții, filozofii unei națiuni presupun în cântec și cuget înălțimile cerului și-l comunică națiunilor respective. Dar sunt nouri cari, întunecînd ceriul, întunecă pământul. O, nourii - regi ai pământului vor mâna totdeuna tunetele lor - rezbele asupra popoarălor de valuri; cu toate că acei {EminescuOpVII 181} nori nu sunt alta decât însuși respirarea ghețoasă și întunecată a valurilor nenorocite. Nourii tună, fulgeră

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
în sânul mărei întregi se face o zi senină, se răsfrânge în adâncul ei cerul. Poeții, filozofii unei națiuni presupun în cântec și cuget înălțimile cerului și-l comunică națiunilor respective. Dar sunt nouri cari, întunecînd ceriul, întunecă pământul. O, nourii - regi ai pământului vor mâna totdeuna tunetele lor - rezbele asupra popoarălor de valuri; cu toate că acei {EminescuOpVII 181} nori nu sunt alta decât însuși respirarea ghețoasă și întunecată a valurilor nenorocite. Nourii tună, fulgeră și acopăr cu o perdea de fier

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Dar sunt nouri cari, întunecînd ceriul, întunecă pământul. O, nourii - regi ai pământului vor mâna totdeuna tunetele lor - rezbele asupra popoarălor de valuri; cu toate că acei {EminescuOpVII 181} nori nu sunt alta decât însuși respirarea ghețoasă și întunecată a valurilor nenorocite. Nourii tună, fulgeră și acopăr cu o perdea de fier Soarele aurit, și până ce vor fi ei tirani asupra frunților de valuri, până ce întunericul ce-l aruncă ei prin umbra lor cea mare va pătrunde sufletul adânc al mărei c-o

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
numai capetele cu coroane tiranice, ci și popoarăle ce tiraniză asupra altora! Bătu o oră. Atunci el se sculă repede, își băgă ziarul litografiat în buzunari și-mi întinse dreapta, pe când cu stînga-și puse pălăria-n cap. - Mă numesc Toma Nour... D-ta? Ii spusei numele meu. După aceea ieși, lăsând să-mi vâjie prin cap ideea de a-l [face] eroul unei nuvele. Întorcîndu-mă acasă, tocmai când aprind chibritul ca să dau foc la lampă, văd într-o lumină dubioasă cartea

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
dubioasă cartea de nuvele cu cele 6 gravuri. Chibritul se stinse și rămăsei în întuneric. - Uite, zisei, oare nu voi găsi în acest om un Tasso, să-l studiu mai de-aproape? întunericul din jurul meu era metafora acelui nume: Toma Nour. II După ce-mi propusesem să-nmărmuresc figura sa cea frumoasă în vro novelă a mea, a[m ] căutat negreșit să fac cu el o cunoștință mai de aproape. L-am văzut în urmă de mai multe ori și, fiindcă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
dacă mâna mea diletantă în pictură a putut să reproducă ochii ce ți se par încă frumoși, poți să-ți închipuiești ce frumoși trebuia să fie ei. Frumoși a-nmărmurit în sufletul meu întunecos, rece, nebun, precum ar rămânea pin nouri pe bolta cea brună a nopții două... numai două stele vinete. Tu, iubitule, mi se pare că ai să devii foiletonistul vre - unui ziari... După ce voi muri îți voi testa într-o broșurică romanul vieței mele și vei face din

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ul ] ei dulce, moale și încet. Părea că geniul divinului brit Shakespeare espirase asupra pământului un nou înger lunatec, o nouă Ophelia. Am închis iar ochii, astfel încît, recăzut iar în pustiul cel lung, palatul cel alb se confunda cu nourul de argint, iar juna fată albă cu îngerul în genunchi. Apoi, strângând [ochii] silit și tare, am învăscut visul meu în întuneric, n-am mai văzut nimica, ci auzeam dispărând ca o suvenire întunecată: rugăciunea unei vergine. Muzica încetase de

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
secat și că apele sale se pierd în nisipul secăciunei soțiale, se ard de căldura unei soțietăți de oameni ce trăiesc numai din ura unuia cătră celălalt. A nu iubi nu-i nimica - a nu putea iubi e grozav. Toma Nour, după ce sfârșise acest apolog al urei și răcelei, el se sculă din pat și începu să traverse * spațiul cel larg al camerei sale, cu pași mari. Lumina lunei bătea în fața de marmură a icoanei din părete, a cărei ochi păreau

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Scrie-mi curând, căci poate - oi mai primi încă. După ce-oi muri, vei căpăta o ciudată moștenire din partea mea. Ține minte. Rămân al pământului cu corpul, al tău cu sufletul, cel ce-n curând nu va mai fi. Toma Nour O lacrimă se scurse tremurând din genile [mele] strălucitoare și aruncai scrisoarea în foc. Ochii mei painjeniți de lacrimi și insomnie întrevedeau într-o sălbatecă fantasmagorie capul vânăt al acelui amic nefericit, cu creierii roșii de gândire, cu fălcile înfundate

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Tasso. Epistola stătuse de mult în cronică. Era veche. Trecu încă o lună și primii un pachet dintr-un mic oraș al Germaniei - reședința unui rege - miniatură, rege - parodie, rege - satiră. Pachetul era c-un manuscript, manuscriptul biografiei lui Toma Nour. Printre foi, o fâșie de hârtie cu cuvintele următoare: Amice, N-am murit încă, însă sunt condamnat la moarte. Esecuțiunea mea va fi în curând. Locuiesc într-un palat mare - la poarta mea sunt santinele superbe - numai că e cam

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
eu, ci că sunt turturică... Pe brațele mamei m-am schimbat din turturică într-un copilaș alb și frumos, cu niște aripioare de puf de argint. Raza cea de aur se suia cu noi.. am trecut printr-o noapte de nouri, prin o zi întreagă de stele, pîn-am dat de-o lume de miros și cântec, de-o grădină frumoasă deasupra stelelor. Copacii erau cu foi de nestimate, cu flori de lumină, și în loc de mere luceau prin crengile lor mii de

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
la cari era datoria mea de-a ținea. - Sărman copil! Cât ești de nenorocit! Eu aș fi nebunit de mult! zise ea, plecîndu-se și sărutând fruntea cea curată a lui Ioan. Fruntea lui rămase liniștită, dar se acoperi c-un nour de vise. - O voi urma, zise el încet și mișcat, și ochii săi se împlură de lacrimi, o voi urma în curând. - Taci, zise ea, să nu ne - audă! Arătă cu ochii la tată-său, ce stătea pierdut în durerea

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
de ce eram trist! Cu mînele unite și lasate leneș peste genunchi, cu fruntea plecată și cu părul risipit peste ea, astfel ședeam în grădina ei și gândeam lucruri de cari nu-mi pot da cont, pe când luna, lunecând alene printre nourii de argint ai cerului albastru, gândea și visa ce neci un om nu știe. Un foșnet ușor prin cărările nisipite mă trezi din reveria mea. Era ea. Un neglige ce părea o negură de argint scălda în albeța sa fantastică

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
bici își țipa eternul său hăis, ho!... Ascuns în maluri dormea Murășul, pe el trosnea de căruțe podul de luntri, pe care-l trecui și eu... De departe se vedeau munții mei natali, uriași bătrâni cu frunțile de piatră spărgând nourii și luminând țepeni, suri și slabi asupra lor. Una câte una se - aprindeau stelele tremurând în nemărginirea albastră a cerului, când mai sus, când mai jos - și luna, balana lor regină, palidă ca o mireasă, trecea ca o secere de

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]