1,688 matches
-
motivul tanatic - fie ca agonie (Cei șapte care trebuiau să moară, Dumnezeu și zăpezile care au nins în iarna aceea), fie, mai ales, ca mort înviat, de vreme ce rămâne să locuiască împreună cu cei vii (Dies irae, Timpul cerbilor). Al doilea motiv obsedant este manuscrisul, fapt explicabil poate fiindcă scrierile lui S. au rămas mult timp în „sertar” înainte de a fi publicate. Considerată de autor cea mai complexă carte a sa, Manuscrisul de la Ciumați (scrisă în 1969 și publicată în 1989, la Tel
SAUCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289512_a_290841]
-
în 1954. Colaborează la „Luceafărul”, „Scrisul bănățean”, „Steaua”, „România literară”, „Tribuna”, „Viața românească”, „Ateneu”, „Contemporanul” ș.a., semnând și cu pseudonimele S. Cerna și S. Coryll. Primul volum al lui S., Manuscris, publicat în 1962, una din puținele culegeri rezistente ale „obsedantului deceniu”, amintește energia lui Nicolae Labiș prin sinceritatea și prospețimea cu care tratează teme inevitabil convenționale. Paradoxal, epoca de liberalizare a literaturii echivalează pentru S. cu o sărăcire a filonului liric: în Fântâni (1966) poetul explorează zonele naturii, erosului, folclorului
SCOROBETE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289570_a_290899]
-
e de părerea lui G. Călinescu că a-l da publicității este un nonsens. Nu îi place diaristica lui André Gide („operă ininteligibilă”). Acceptă, totuși, că jurnalul poate însoți opera „pe dedăsupt, luminând-o de aproape cu o lumină crudă”. Obsedantă la Marin Preda a fost și rămâne tentativa de a găsi și de a regăsi punctul de echilibru între vocația unui realism frust, neînduplecat în observarea aspectelor crude, de o cruzime inocentă (vocație ce s-a manifestat cu o violență
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
pentru valorile permanente în artă, pentru echilibrul și armonia culturii umaniste, revista încearcă, prin cercetările pe marginea arhitecturii și a artelor înrudite, să își asume „un spirit critic riguros și lucid”, eliberat atât de „arhaismele împovărătoare”, cât și de „inovațiile obsedante” (G. M. Cantacuzino, Notă explicativă, 7/1946). În credința că „simetria vitruviană este eternă”, dincolo de orice revoluție în artă, publicația se pronunță pentru restabilirea echilibrului dintre „cunoștință și simțire”, în contextul „analfabetismului spiritual” al timpului (G. M. Cantacuzino și Octav
SIMETRIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289678_a_291007]
-
identifică cel principal. Cu știința autorului, pare că plutește confuzia, alimentând ambiguitatea. Planurile se succedă cu repeziciune și se intersectează, eroii își schimbă partenerii, desfășurarea epică se orientează în direcții neașteptate, problematica este și ea complicată. Nu lipsesc referirile la „obsedantul deceniu”, frecvente în proza românească din anii ’80. Un episod remarcabil se desfășoară într-un sanatoriu de boli psihice - „Munții Nevrozei” -, unde inginerul Moțiu confecționează „pești mecanici”, scopul vizând „devierea unor energii care creează tensiuni”, ceea ce ar reprezenta „salvarea personală
SANDULESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289468_a_290797]
-
de cel mai mare poet al epocii. Momentul va fi invocat, din când în când, în publicistica (și chiar în beletristica) din perioada de relativă liberalizare a controlului ideologic, ca exemplu frapant de manipulare politico-propagandistică a valorilor literare în perioada „obsedantului deceniu”. Un studiu de Ion Vitner și o prefață de Sergiu Fărcășan sunt principalele piese ale dosarului proclamării lui T. ca poet oficial și al supraevaluării lui ca precursor al realismului socialist. Poet fără îndoială minor, de nivel modest, el
TOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290217_a_291546]
-
pentru eradicarea nedreptăților și abuzurilor comise”, Ț. va fi avut un rol de executant în recuperarea unor mari scriitori, rămânându-i intacte mentalități și reflexe de odinioară, când se afla în preajma potentaților politici ai vremii. Din aceeași sferă a dosarelor „obsedantului deceniu” fac parte Istoria și limba română în vremea lui Gheorghiu-Dej (1999), Tinerețea lui Petru Dumitriu (2001) și Dosarul Brâncuși (2001). Pe de altă parte, Ț. își canalizează interesul spre consultarea arhivelor sau a periodicelor, încercând să completeze cu date
ŢUGUI-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290295_a_291624]
-
că textele lui Ț. absorb o suită de referințe la vremuri și episoade mai mult sau mai puțin prohibite în epocă, de la relațiile de „prietenie” româno-ruse din perioada primului război mondial (care se întind de la chiolhan la viol) până la abuzurile „obsedantului deceniu”, din toate acestea putându-se reconstitui o veritabilă histoire en miettes a României moderne. De altfel, scriitorului i s-a atribuit statutul de „prim autor de proză retro din comunism” (Eugen Negrici). Numai că romancierul evită asumarea unui punct
ŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290210_a_291539]
-
și lichele. În maniera lui Thomas Mann, atât locatarii arcei, cât și speciile submarine emit judecăți categorice cu privire la orice. Dintre acestea merită reținute reflecțiile lui Hary Brummer, de o luciditate și de un curaj rare chiar și între practicanții romanului „obsedantului deceniu”: „Baza democrației este [...] sau decurge din «prezumția de inocență», tipică societăților evoluate, în care, până la proba contrarie, orice individ este considerat nevinovat [...]. Și, invers, catastrofală pentru om, pentru cultură, politică, societate, ce vrei, este cealaltă poziție posibilă [...], numită prezumția
ŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290210_a_291539]
-
Utopia, pe scară mică sau mai mare, e însăși propaganda speciei, mereu reînnoită, și care o propulsează naiba știe unde, dar într-o direcție precisă și programată”. În Barbarius (1999) Ț. nu renunță la temele și procedeele mai vechi (marota „obsedantului deceniu”, dublul și martorul, pluriperspectivismul, plăcerea submersiunii în trecutele vremi ș.a.), dar nici nu depășește producția sa antedecembristă. Cezar Zdrăfculescu, protagonistul cărții, este un fost procuror din anii ’50, exilat în Italia și revenit în țară pentru a-și înfrunta
ŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290210_a_291539]
-
întregește cu o lumină nouă asupra faptelor și oamenilor, născută din spiritul de contradicție, suflul polemic, superbia, subiectivitatea judecăților autorului. Se pot afla multe lucruri și despre o față mai puțin știută a preacunoscuților săi rivali. Cât privește episodul „colaboraționismului” - obsedant și în Memorii -, sunt greu de pus în balanță moralitatea și imoralitatea acestuia în cazul lui T.-S. SCRIERI: Arta publică, București, 1906; Arta în România, vol. I: Studii critice, București, 1909; Mărturisiri si-li-te, București, 1920; Fundațiunea Universitară
TZIGARA-SAMURCAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290320_a_291649]
-
modă în deceniul al șaptelea și „romanul document” al deceniului al optulea. Notabil este aici faptul că, deși era în tonul epocii și avea o tradiție redutabilă, cea din urmă paradigmă (pe care U. tinde să o echivaleze cu evocarea „obsedantului deceniu”) îi prilejuiește criticului o disociere categorică: „Dacă citim cu atenție romanul document, vom observa că nu o dată tocmai documentul se află în mare suferință”. Compasul interpretului se lărgește în Contextul operei (1978; Premiul Uniunii Scriitorilor) atât pe axa temporală
UNGUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290347_a_291676]
-
instituționalizat, cu bazar, palate și minarete nu mai surprinde, priveliștile din Țara de Foc se detașează prin ineditul vieții primitive. Toate pânzele sus! se situează deasupra întregii proze românești de aventuri, numărându-se, totodată, printre puțin numeroasele scrieri viabile ale „obsedantului deceniu”. Următoarele romane ale lui T. par a fi scrise, într-o măsură decisivă, fie sub dictatul „comenzii sociale”, fie sub constrângerea tentației de a obține succes de public. Ele nu coboară în subliteratură, dar literaturizează convențional, reduc la manieră
TUDORAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290289_a_291618]
-
adorm conștiința îndurerată a omului”. Eminescu este „cel dintâi și a rămas cel mai de seamă poet muzician al literaturii românești”, constatare reconfirmată la fiecare nouă lectură; versul său face să stăruie în noi mult timp o impresie extrarațională, învăluitoare, obsedantă, motiv pentru care „gândim la Eminescu așa cum cugetăm la Schumann sau Chopin” (Junimea - Marii creatori). Intră în calcul percepția integratoare, în viziune structurală, gestaltistă. Esteticianul face distincție între armonia exterioară (de nuanță prozodică), sesizabilă la mulți, și melosul eminescian intern
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
5-6; Z. Ornea, Vulcănescu despre Nae Ionescu, RL, 1992, 26; Gheorghe Grigurcu, Un candidat la canonizare: Mircea Vulcănescu, F, 1992, 9; Eliade, Împotriva, 251-256; Mircea Iorgulescu, Contribuție de istorie literară, RL, 1993, 24; Ierunca, Subiect, 9-17; Romulus Vulcănescu, Un proiect obsedant, L, 1994, 7; Arșavir Acterian, Jurnal în căutarea lui Dumnezeu, Iași, 1994, 51-59; Marta Petreu, Mircea Vulcănescu, APF, 1995, 3-4; Cicerone Poghirc, Mircea Vulcănescu sau Conștiința românească fără complexe, CC, 1995, 3-4; Caraion, Tristețe, 91-95; Mircea Vulcănescu, MS, 1996, 1-2
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
greu de calificat și, pentru mulți comentatori (printre care și Vladimir Streinu), de neînțeles. Dacă pentru E. Lovinescu el reprezenta „echilibrul între avânt și stabilizare”, pentru alții a rămas un ermetic obscur, atras de viziunile morbide ale romantismului baudelairian. Temă obsedantă, destinul omului și al poetului, minat de contradicțiile interioare ale ființei, este tratată cu aplecare spre atitudinile extreme, cu preferință pentru imaginile funebre, pentru înmormântări și viziuni autoscopice. Este probabil cel mai bacovian dintre poeții români care și-au propus
STOLNICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289962_a_291291]
-
intelectuale, reflexive, a primelor impulsuri, morbidețea lor se comunică în forme perfect prelucrate muzical și într-o imagistică bine controlată, adesea obscură. O mare reprimare a sentimentului, vizibilă pretutindeni, e intensă în poemul Pod eleat, unde se impune ca simbol obsedant al viziunii lui S. puntea între lumi, formă eliberată, înălțată, smulsă abisului, intrată prin asceză în transcendent. Aluziile livrești, trimiterile culturale fac semnificația destul de greu accesibilă, ținând seama că acestea se alătură unei propensiuni spre apropierile cele mai insolite între
STOLNICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289962_a_291291]
-
o zi...” (Va mai trece o zi). Deși cinismul se prelungește în poemele din Post-ospicii (1997), unde partea secundă a cărții e o utopie negativă livrată într-un limbaj arhaic și regional, primul ciclu anunță deja o nouă etapă. Temele obsedante sunt nebunia, animalitatea și moartea, iar poezia îmbracă un veșmânt funebru. Explorarea zonelor liminare ale umanului continuă în Poemul animal (crepuscular) (2000), unde titlurile textelor împrumută numele părților corpului (Cap, Nas, Ochi, Dinți, Gură etc.), iar conștiința pierde teren în fața
STOICIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289956_a_291285]
-
moderniste) despre timp. Odată cu Desfacerea (1994), titlu care reia titlul mai multor poeme din Lumină de la foc, se propune o „lirică de semne”, realizată uneori și prin intermediul ludicului de limbaj, dar fără intenția parodică optzecistă. Timpul, trecerea, moartea devin teme obsedante, înscrise în confesiuni discursive (Locul de trecere, Corabia) sau în false scenarii narativ-alegorice (Formele interioare, Nici o inimă). Se remarcă tendința spre un limbaj cât mai concret, spre conglomeratele de imagini și desfășurările lingvistice stufoase (Nici o inimă, Etcetera), mai ales în
STRATAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289971_a_291300]
-
o structură vitală În care conduită vieții este deficitară În sensul că procesele morții Învăluie ritmurile vitale viciindu-le.Ceea ce la categoria oamenilor obișnuiți ,se ținea În echilibru, vădește În această structură o carenta a vieții. Ideea morții nu este obsedanta În mod obligatoriu pentru acești indivizi, dar pulsul lor vital este așa de puțin afirmat Încât, Împrejurările cele mai utile conduc la autosuprimare. Frână voluntară, frica sau excesul de vitalitate care Îi Împiedică pe indivizii care aparțin categoriei vitale să
CONSIDERAŢII ASUPRA COMPORTAMENTULUI AUTOAGRESIV (SINUCIDEREA) DIN PERSPECTIVA PSIHOLOGICĂ ŞI PSIHIATRICĂ. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Florescu Daniela, Surdu Gabriela, Dobriţa Preda, Sorina Ropotă () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1463]
-
independent și împotriva voinței bolnavului, repetându-se permanent și incoercibil; de falsitatea acestora bolnavul este conștient, dar, cu toate acestea, nu se poate elibera de ele. F. Leuret descrie, la începutul secolul al XVII-lea agorafobia. Moritz (1783) descrie frica obsedanta de apoplexie. Esquirol descrie monomaniile, iar Trélat delimitează la folie lucide. R. van Kraft-Ebbing (1867) le va numi tulburări obsesive (Zwangsvorstellungen), termen care va fi preluat de A. Wesiphal. P. Janet, carem la sfârșitul secolul al XIX-lea, descriu cadrul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
simte asaltat de o „putere străină” exterioară și opusă voinței sale, de a cărei absurditate este conștient; d) orice obsesie presupune atât repulsie, cât și dorință din partea bolnavului. Fenomenele obsesive sunt extrem de variate și ele constau din următoarele: 1) Ideile obsedante: au un caracter de ruminații intelectuale și neproductive (Legrand du Saulle, P. Janet). Ele au, de regulă, un caracter interogativ (aritmomania, onomatomania, evocarea obsedantă, idei contrastante în totală opoziție cu sentimentele, concepțiile și atitudinile bolnavului, îndoiala obsedantă sau la folie
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și dorință din partea bolnavului. Fenomenele obsesive sunt extrem de variate și ele constau din următoarele: 1) Ideile obsedante: au un caracter de ruminații intelectuale și neproductive (Legrand du Saulle, P. Janet). Ele au, de regulă, un caracter interogativ (aritmomania, onomatomania, evocarea obsedantă, idei contrastante în totală opoziție cu sentimentele, concepțiile și atitudinile bolnavului, îndoiala obsedantă sau la folie du doute). 2) Fricile obsedante sunt temeri nejustificate ale bolnavului reprezentate prin: agorafobie, claustrofobie, ereutofobie, nosofobie, dismorfofobie etc. 3) Impulsiunile obsedante sau „obsesiile impulsive
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
următoarele: 1) Ideile obsedante: au un caracter de ruminații intelectuale și neproductive (Legrand du Saulle, P. Janet). Ele au, de regulă, un caracter interogativ (aritmomania, onomatomania, evocarea obsedantă, idei contrastante în totală opoziție cu sentimentele, concepțiile și atitudinile bolnavului, îndoiala obsedantă sau la folie du doute). 2) Fricile obsedante sunt temeri nejustificate ale bolnavului reprezentate prin: agorafobie, claustrofobie, ereutofobie, nosofobie, dismorfofobie etc. 3) Impulsiunile obsedante sau „obsesiile impulsive” constau în apariția în câmpul conștiinței a unor porniri puternice, irezistibile de a
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ruminații intelectuale și neproductive (Legrand du Saulle, P. Janet). Ele au, de regulă, un caracter interogativ (aritmomania, onomatomania, evocarea obsedantă, idei contrastante în totală opoziție cu sentimentele, concepțiile și atitudinile bolnavului, îndoiala obsedantă sau la folie du doute). 2) Fricile obsedante sunt temeri nejustificate ale bolnavului reprezentate prin: agorafobie, claustrofobie, ereutofobie, nosofobie, dismorfofobie etc. 3) Impulsiunile obsedante sau „obsesiile impulsive” constau în apariția în câmpul conștiinței a unor porniri puternice, irezistibile de a comite acte fără sens, ridicule, absurde sau chiar
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]