KorAP: Find »[drukola/base=ochelari & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...31 32 33 ...276 >

6,900 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

am șoptit, arătând către ecran. Adevărul era că, de când ne Întorseserăm de la Megève, nu prea mai puteam să dorm. Ultimele zile fuseseră un coșmar, căci Hunter era din ce În ce mai mulțumit și bucuros, În timp ce eu fierbeam de supărare În spatele afurisiților ălora de ochelari de soare pentru schi. Am fost atât de uimită și de zăpăcită de ceea ce se Întâmplase În acea zi la L’Idéal, Încât am decis să aștept până ajungem acasă la New York, ca să iau atunci o hotărâre În legătură cu ceea ce era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Gustavia din St. Bart’s, un golfuleț drăguț Înconjurat de dealuri verzi, presărate cu case roz și galbene. Ne-a Întâmpinat Antonino, căpitanul, un italian ars de vânt. Era Îmbrăcat În pantaloni scurți cafenii, un tricou alb, imaculat și purta ochelari de soare cu rame din carapace de țestoasă. Se asorta perfect cu barca, așa cum se asortau și cei șase membri ai echipajului. Fiecare scaun și șezlong era Împodobit cu un material de aceeași culoare ca pantalonii lui Antonino, iar lemnăria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
de a-mi deschide ochii. Era mult prea plăcut să zac acolo, pe jumătate adormită, la soare. — S-ar putea să vrei să vezi asta, zise Hunter. Fără nici o tragere de inimă, mi-am Întredeschis ochii și mi-am pus ochelarii de soare. M-am ridicat În capul oaselor. Un pic mai Încolo, În direcția plajei, se vedea un iaht foarte mare care intra, fără zgomot, În golf. Nu sunt un pic cam prea aproape? l-am Întrebat, căci auzeam zgomotul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
pe soția lui... arată incredibil de bine... e Îmbrăcată cu un caftan mini superb, cu broderie aurie... mamăăă! picioarele sunt foarte bronzate și are un fund perfect. Am mutat binoclul pe partea de sus a corpului tipei. Purta niște enormi ochelari de soare negri, care Îi ascundeau aproape În Întregime fața, iar În jurul capului avea Înfășurată strâns, ca un turban, o eșarfă turcoaz. Arăta chiar mai bine decât Lee Radziwill În vacanță În Capri, În anii ’60. Mi-am continuat comentariul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

flaușat. Se aude soneria. Mona se întoarce, traversând salonul. Așezând un alt pahar de vin roșu pe consolă, zice: — Nu mă face de râs de față cu ceilalți vrăjitori! Și deschide ușa. În prag stă o femeie scundă, care poartă ochelari cu ramă groasă, de plastic negru. Femeia poartă mănuși de bucătărie și ține în mâini o caserolă. Eu am cumpărat o cutie de salată de fasole. Helen a adus paste de la Chez Chef. Femeia cu ochelari își dă jos saboții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
femeie scundă, care poartă ochelari cu ramă groasă, de plastic negru. Femeia poartă mănuși de bucătărie și ține în mâini o caserolă. Eu am cumpărat o cutie de salată de fasole. Helen a adus paste de la Chez Chef. Femeia cu ochelari își dă jos saboții, ștergându-i pe talpă de covorașul din fața ușii. Se uită la Helen și la mine și zice: — Ai musafiri, Coacăză. Și Mona se lovește peste tâmplă cu încheietura palmei și zice: — Asta eu sunt. Ăsta e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
bucătărie, cu Stridie, dar fără halat. Lângă ușa de la intrare e un morman de haine murdare; eu și Helen suntem singurii care mai avem haine pe noi. În adâncurile mormanului sună un telefon, iar Vrabie scormonește după el. Purtând doar ochelarii cu ramă neagră, cu sânii atârnându-i în timp ce se apleacă peste morman, Vrabie răspunde la telefon: — Biroul de avocatură Dormer, Dingus și Diggs... Descrieți-mi eczema, vă rog, zice. Îmi ia ceva timp până s-o recunosc pe Mona doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

pași, privește cîtva timp, apoi face un ocol mașinii, cercetînd-o, lovind fiecare roată cu vîrful pantofului. Cînd termină, dă din cap mulțumit, bagă mîna pe fereastră, ia cîrpa și pornește să șteargă parbrizul, meticulos, asemeni bătrînilor ce-și curăță lentilele ochelarilor. Asta-i cursa rapidă pentru Valea Brândușelor? întreabă un țăran, săltîndu-se de pe banca de alături. Șoferul se oprește din șters, mai privește o clipă bucata de fereastră curățată, merge la ușă, urcă un pas în mașină, fixează în suportul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
doarme dus sub pălăria mucegăită în magazia închisorii, gemenii stau pe genunchiul tatălui, cu nasurile lipite de geam, mama lor se sprijină cu tîmpla de umărul soțului, fata în minijupe își mișcă genunchii goi în ritmul mizicii, o bătrînă cu ochelari, care împletește de zor, face cînd și cînd o pauză, așternînd pe pieptul bătrînului bucata împletită, iar Dorin, încă transpirat de fuga pînă la autogară, stă jos, la ușa din spate, cu bărbia pe genunchi și cu privirea pierdută în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
bine-mi legam un pietroi de gît! Îmbracă cu greu copilul, îi trage pantalonii peste flaneluță și-l urcă alături de celălalt, pe genunchi, încercînd să-i amăgească pe rînd cu cîte o bucățică de carne. Ce bădăran! șoptește bătrîna cu ochelari, lăsînd o clipă împletitul, să se poată apleca spre urechea bătrînei cu cățelușa, care s-a aciuat la masa lor și-i arată în direcția bărbatului cu cei doi copii pe genunchi. Ce n-am putut să sufăr: bărbații prost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
că-s de gardă pînă mîine... Nu ieși din secție decît dacă ai întîlnire cu ăla, că-mi place de el. Cînd Paula, fără să se trădeze, ia hîrtia făcînd semn celeilalte asistente s-o urmeze, doctorul Runca își scoate ochelarii și se uită spre asistenta șefă, arătînd cu capul în direcția ușii: Am auzit-o cînd se plîngea unei surori cum o înnebunește cu telefoanele ăla cu motocicleta. Ce speră mai mult? Nu-și dă seama că se ofilește acuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
înapoi în cabinet, întrebîndu-se mereu dacă n-ar fi bine să facă o comandă fulger, în contul telefonului de acasă, cu restaurantul Sălcii. Doi erau morți deja spune asistenta șefă intrînd în urma lui în cabinet. Poveste veche, bombăne Runca, ștergîndu-și ochelarii -, dacă-i prinde viscolul, rămîn în mașină, lasă motorul să meargă, să aibă căldură, ei adorm, zăpada înfundă eșapamentul, gazele intră în mașină, îi asfixiază... I-ai transmis? ridică ochii miopi în direcția lui Radu, zîmbind. Ce, cui?! se miră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
I-ai transmis? ridică ochii miopi în direcția lui Radu, zîmbind. Ce, cui?! se miră acesta. Aurei. Ți-am strigat să-i transmiți sărutări de mîini. Am vorbit cu autogara. Cursa rapidă mai stă încă la "Sălcii". Runca își pune ochelarii, privindu-și lung colegul, nevenindu-i să creadă: Cum?! Aura stă de ieri la Sălcii? Da. Și tu? Eu ce? Te pomenești că nici n-ai vorbit cu ea la telefon. Pe-o vreme ca asta abia vorbești în interiorul orașului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
bastonul așezat lîngă piciorul bolnav, în vreme ce profesorul, așezat alături, plictisit de-a binelea, se ridică și începe să se plimbe, trăgînd uneori cu coada ochiului spre masa unde cele două bătrîne sporovăiesc continuu, iar de o vreme încoace, femeia cu ochelari a scos din sacoșă un pachet cu cărți și face pasiențe, mai mult ca un tic nervos, fără să fie atentă întotdeauna la ce iese, spre nemulțumirea soțului, care se tot ridică de pe saltea și o invită să se așeze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mulțumindu-se să strîngă puternic din măsele. Bătrîna și-a cules deja cățelușa de pe jos, a învelit-o în broboadă și o ține strîns la piept, ca pe un copil mic. În sală, rumoarea stîrnită se stinge greu. Bătrîna cu ochelari uită un timp de pasiență și-și amintește de primul ginere, obligînd-o pe stăpîna cățelușei să o asculte. Uite așa ar trebui să facă din cînd în cînd și Virgil cu Coca spune soțul, venind iarăși de pe saltea lîngă ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cînd în cînd și Virgil cu Coca spune soțul, venind iarăși de pe saltea lîngă ea -, că domn-domn, dar ești domn cînd ai o doamnă... Nu ți-e rușine, om bătrîn! clatină din cap spre el soția, potrivindu-și mai bine ochelarii. Cum poți accepta ideea că o femeie ca ea ar suporta o asemenea brută?! Tatăl copiilor, întors de la bucătărie cu un făraș și o mătură, se abate pe lîngă cățel, să vadă dacă nu a pățit ceva. Auzind-o pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
accepta ideea că o femeie ca ea ar suporta o asemenea brută?! Tatăl copiilor, întors de la bucătărie cu un făraș și o mătură, se abate pe lîngă cățel, să vadă dacă nu a pățit ceva. Auzind-o pe bătrîna cu ochelari, se apleacă spre ea: Cine-i brută? Dumneata răspunde în șoaptă, apăsat, femeia. Dar dumneavoastră, mamele, care dați drumul fetelor în lume fără să le învățați și altele decît cum să-și calce rochiile, ce sînteți? Oricum, nu accept să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cu ginerii și nici cu nurorile. Ești înfiorător! Ce să fac? surîde în șoaptă bărbatul. Am doi copii, nu-mi mai pot permite, în familie, să fiu un mare idealist, un mare domn!, ca Virgil Muraru. Bătrîna clipește des pe sub ochelari, lovită adînc de vorbele bărbatului, strînge cărțile de joc și, fără o vorbă măcar, se ridică, lăsîndu-se condusă de soț pînă la locul de pe saltea. Cu fărașul plin de mizerie, tatăl copiilor merge în capătul culoarului de lîngă bucătărie, unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
vii doar privirile bolnave de foame și de teamă ale pasagerilor. Lîngă sobă, Dorin șade cu fruntea pe genunchi, fără putere să mai plîngă. Istovită, Letiția dormitează, căutînd mereu să-și acopere picioarele goale cu colțul unei pături. Bătrîna cu ochelari, așezată lîngă soț, uită să mai clatine din cap, dar continuă șirul de oftaturi prelungi. Nina, întinsă, învelită pînă la brîu cu o pătură mai veche, roasă și aspră, își îndeasă cu putere tîmpla sub coasta actorului, simțindu-se mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
fleac. Doi-trei din ăia, cu colindul, au fost dați afară din facultate, iar după puțin timp, chemați înapoi... Eu însă am făcut un an de șantier, fără drept de apel. Ce ziceți? întoarce el vorba, arătînd în direcția bătrînei cu ochelari credeți că ne dă un ceas cărțile? Tu și pocherul! își repetă exclamația profesorul, făcînd un gest de lehamite. Rămăsese singura acuzație valabilă, care nu putea fi trecută la erori de optică. Măcar nu-mi pare rău! pufnește Lazăr superior

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
decît imaginea iazului secat. Pe lîngă el, în întreaga sală a restaurantului, ca și cum i-ar face lui în necaz, larma și buna dispoziție s-au instaurat definitiv. Andrei umblă printre mese cu canistra și mai toarnă un rînd. Bătrîna cu ochelari a chemat-o lîngă ea pe stăpîna cățelușei să aibă cu cine discuta. Copiii și-au mai potolit foamea, dar observînd paharele ce le-au fost interzise, întind mîinile cu ambiție, ca pînă la urmă părinții să-i lase să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
un bărbat în costum de schior, cu țurțuri pe fularul de la gură, cu un rucsac mare în spate și cu schiurile și bețele de aluminiu sub braț. Face un pas, lasă schiurile și bețele lîngă perete, închide ușa, trage nervos ochelarii în jos, pe gît, și-și rotește privirea peste cei din sală, așteptînd. Aura! strigă el, parcă să-și dezghețe buzele. Pasagerii continuă să se uite speriați spre el. Apoi, încet-încet, întorc privirile unii spre alții. Aura!! strigă bărbatul din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
se întinde să-și înmoaie toate degetele, ca apoi să le sugă. Tatăl a luat și el pe celălalt băiat, rugînd-o pe soție să ducă paharele la bar. De unde-o fi știind-o ăsta pe Coca? întoarce capul bătrîna cu ochelari spre soțul ei, arătînd în direcția matematicianului. A zis că-l știe pe Virgil corectează bătrînul. Nu-i chip, dragă, să existe o femeie mai frumoasă se precipită bătrîna spre vecină, care se îngrijește de cățelușă că-i și ies

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
arată spre soție cu ceilalți doi mai mari, Coca, la bunici. Pe urmă, bunicii n-au mai dat-o, nici ea n-a vrut, că, de cîte ori venea pe la noi... Și tu acum! îi dă un ghiont bătrîna cu ochelari. Ce te-a apucat?! Erați amîndouă înțepate, îți semăna răbufnește bătrînul. Cînd venea la noi, o rupeai din bătaie. Abia a așteptat să plece în lume, să-și ia serviciu, cînd s-a făcut mai mare. Ce știi tu? M-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ea o privire spre vecină. E absurd? "Neînțelegerea" lui Camus e un coșmar pentru mine, deși n-am agreat vreodată absurdul. Cu puțină imaginație, însă, inversînd sexul personajelor, tragedia oedipiană poate, eventual, avea loc... Da, desigur, încuviințează ferm bătrîna cu ochelari devine tragică situația noastră aici. Bătrîna, cu cățelul în brațe, tace. Discret, încearcă să-și șteargă coada ochiului cu colțul năframei, din care iese capul mic al cățelușei. Alături, vecina cu ochelari, vorbește întruna despre cît de bine i-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]