5,469 matches
-
la cină ăluia care țipase la rîu. - Nu te-te înțeleg, domnule, i-o tăie acesta - mîine cînd o să vă mai re-re-ve-veniți ceva în fire, o să tragi și dum-dum-neata cu pușca. Dar de fapt, ce-ce odaie v-au dat? - Odaia verde, nu-i așa? - se amestecă în vorbă al doilea călător - că dacă e verde, să luați aminte la ce-o să visați la noapte. - Dar de ce, mă rog frumos? - i-o întoarse Opujić rîzînd. - Prin odaia asta am trecut cu toții
Milorad Pavic - Ultima iubire la Țarigrad by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11058_a_12383]
-
odaie v-au dat? - Odaia verde, nu-i așa? - se amestecă în vorbă al doilea călător - că dacă e verde, să luați aminte la ce-o să visați la noapte. - Dar de ce, mă rog frumos? - i-o întoarse Opujić rîzînd. - Prin odaia asta am trecut cu toții noi ăștia care așteptăm acum în carantină. Imediat am cerut alta. Noi, cei care am înnoptat în odaia asta, am visat la fel. - Și anume ce, dacă ne e permis să știm și noi? - continuă Sofronije
Milorad Pavic - Ultima iubire la Țarigrad by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11058_a_12383]
-
aminte la ce-o să visați la noapte. - Dar de ce, mă rog frumos? - i-o întoarse Opujić rîzînd. - Prin odaia asta am trecut cu toții noi ăștia care așteptăm acum în carantină. Imediat am cerut alta. Noi, cei care am înnoptat în odaia asta, am visat la fel. - Și anume ce, dacă ne e permis să știm și noi? - continuă Sofronije cu o nuanță ironică în glas. - Ești o făptură greu de dovedit! - zise un al treilea - frățioare, noi toți l-am visat
Milorad Pavic - Ultima iubire la Țarigrad by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11058_a_12383]
-
treilea - frățioare, noi toți l-am visat pe același tip care miroase a nuci. Și care are chica părului strînsă într-un fluture de sidef. Omul poartă un mundir și vrea să-i lichideze pe cei care îl visează în odaia aia. Și pe mine a încercat să mă trăsnească cu sabia, dar m-am trezit la vreme. Alții nu. - Și ce s-a întîmplat cu ei? - Toți o bîl-bîl-bîie - i-o întoarse cel de pe mal. - De aia tragem cu puș-puș-ca
Milorad Pavic - Ultima iubire la Țarigrad by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11058_a_12383]
-
singură. - în coji de nucă. Cu ele trec apa rîului forțele necuratului dinspre Turcia la noi. Fiindcă forțele necuratului nu pot sta pe apă. Și atunci sunt purtate pe coji de nucă. Ieri, cineva l-a visat pe ăla din odaia verde și l-a dibuit. Se zice că ar avea o turnătorie de clopote la Zemun. - Pih, ce mai corăbioare cu vrăjitoare sunt cojile astea de nucă, și mai vreți să-l opriți pe vrăjitor. Geaba atîta trudă! D^ăștia
Milorad Pavic - Ultima iubire la Țarigrad by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11058_a_12383]
-
Iorga. Cu imense deosebiri însă. Iorga a fost un om public. Noica, un singuratic, un schimnic laic. Pe Iorga îl găseai pe baricade, în parlament sau la catedră. Baricadele lui Noica sînt poetice, parlamentul său e biblioteca, iar catedra, o odaie mai săracă decît sărăcia, cu doi-trei ucenici." Alăturea lor, sînt prietenii foști, dar niciodată trecuți, Lucian Bădescu, Dinu Pillat, Mircea Popescu, Ioan Cușa, Noel Bernard, Mihai Cismărescu, N. Petra și Mihai Fărcășanu, zis Villara. Nume lipsite de lustrul înșelător al
Popasuri. Zăbave by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10186_a_11511]
-
cu bărbatul sub pom. Spunea că mama ei o obliga să se mărite cu un bogătaș, iar ea a fugit departe de casa ei. Plângea de ți se rupea sufletul. Pentru prima oară Grigore oferi cuiva ajutor. Îi dăduse o odaie micuță, dar curată în care să doarmă. Trecură câteva zile, iar fata deveni slugă la casa moșului. Ea avea grijă de grajdul vitelor, făcea mâncare, curăța bătătura. După o săptămână de stat, bărbatul se furișă noaptea în odăița ei. Am
Şerpoaica. In: Editura Destine Literare by ANDREEA VIOLETA BOBE () [Corola-journal/Journalistic/101_a_272]
-
ocean/ și să fondeze o înfloritoare insulă de salivă" (ibidem). Normal, poetul care întrezărește în preajma sa o statuie care vomită n-ar putea fi decît un inadaptabil categoric, un dezamăgit incurabil. Proclamînd că ,durerea mea e un perete fără nici o odaie/ e colbul care se depune pe fețele de obiecte ale oamenilor/ e semnul de carte disputat de mormolocii dintr-o mlaștină", se cufundă în umilință, se socotește nu altminteri decît ,o vînătaie ce apare pe-un steag nou-nouț/ și care
Nedreptățitul Abăluță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10784_a_12109]
-
tăcute ca un sicriu/ acestei lumi pătrunse de nemișcarea pereților a sunetelor/ pot să nu spun nimic în multe feluri/ cel mai simplu e să arăt/ cum pe asfalt trec umbre cu sodă în gură/ săculeți cu sodă în fiecare odaie în fiecare dulap/ și-un miros vag de gutuie în subsuoara statuii după ploaie". în consecință se petrec diverse substituții. în locul semenilor sînt cîntați homunculii alcătuiți din trăsăturile umanului dezagregat, produse ale unei amare fantezii combinatorii: ,Homunculii atîrnă de pereți
Nedreptățitul Abăluță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10784_a_12109]
-
niște ochi așa de mirați... a venit la mine, i-am pus mâna pe cap și apoi a fugit... ca o căprioară spărioasă. De la deal de această grădină e casa în care locuiește administratorul moșiei și în care este și odaia mea, destul de încăpătoare, cu o canapea cam ca cele îndămânoase de la m[ada]me Lupașcu, o comodă, un dulap p[entru] haine, o masă solidă de stejar, o piele de urs la picioare și cu fereastra înspre sat, iar înaintea
G.T. Kirileanu și cercetarea literară by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/3741_a_5066]
-
de Artă Medievală! În planul opus, bătrână Olga Sâmbure aparținea cu trup și cu suflet trecutului. Degeaba i-a adus nepoata pliantele care promovau câteva aziluri particulare, Olga i-a refuzat oferta. A rămas pe poziție. Acum este singura În odaia cu tavanul găurit și cu tapetul de matase transformat În flenduri ce se scurg de-a lungul pereților. Totul este scos din uz În fostul conac glorios odată. În odăile igrasioase, moliile se Îngrașă cu țesătura covoarelor de Buhara, covoare
Vara Leoaicei. In: Editura Destine Literare by Melania Cuc () [Corola-journal/Journalistic/99_a_392]
-
refuzat oferta. A rămas pe poziție. Acum este singura În odaia cu tavanul găurit și cu tapetul de matase transformat În flenduri ce se scurg de-a lungul pereților. Totul este scos din uz În fostul conac glorios odată. În odăile igrasioase, moliile se Îngrașă cu țesătura covoarelor de Buhara, covoare scumpe și care, pe vremea comunismului ajunseseră un fel presuri, În care se Împiedicau conțopiștii cu socoteau veniturile pe zi muncă, În gospodăria colectivă. Parcă anume ca să Îi facă În ciuda
Vara Leoaicei. In: Editura Destine Literare by Melania Cuc () [Corola-journal/Journalistic/99_a_392]
-
data asta, o ruină medievală și pe care, a denumit-o „La Diligenta”. Situat În inima Transilvaniei, așezământul abia de mai amintea de hanul ridicat În urmă cu secole peste zdrobitura unor fortificații de Ev Mediu timpuriu. O parte din odăi, insalubre, mai erau totuși În picioare, năpădite de vegetație luxurianta și cu o fauna care Își Împărțea perfect spațiul de supraviețuire. Povești cu stafii și vampiri care se hrăneau cu sângele călătorilor ce poposeau acolo peste noapte, Inca persistau În
Vara Leoaicei. In: Editura Destine Literare by Melania Cuc () [Corola-journal/Journalistic/99_a_392]
-
carte. Deși cifră vânzărilor se triplase, patroana d e „La Diligenta” nu bătea darabana În târg, Isi savură succesul fără să-și piardă mințile. În clădirea fostului han, la etaj, aliniate de-a lungul unui culoar cam alambicat, erau toate odăile apartamentului particular. Jos, funcționa magazinul, plin cu mărfuri promovate prin cataloage de lux. Îndeobște, vestea despre un artefact important, mergea din client la client. Un cerc de barosani. Mărțina Sâmbure lucra că Într-un club select, negocia doar la recomandare
Vara Leoaicei. In: Editura Destine Literare by Melania Cuc () [Corola-journal/Journalistic/99_a_392]
-
bănuielile: Miroiu învârte ceva necurat. Evident, el nu e vreun doctor Faust, iar inchizitoarea o biată ființă frustrată, îmbătrânind plictisitor într-un târg cu bârfe și mici scandaluri ocazionale. Pista cercetărilor e și ea falsă. Adevărata surpriză e alta. În odaia de pustnic neglijent a lui Miroiu pică, evadată din propriai colivie, Mona, o fatală de oraș, o jucătoare de cazinou, care-i aduce în fața ochilor, pe pământ, steaua pe care o caută de-atâta amar de vreme, și pentru care
Orașul de provincie by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3842_a_5167]
-
era intenționată, o sesizase corect. Ea și-a aranjat tacâmurile. - Acceptabil, a zis. - I s-a construit până la urmă o biserică? Prostule, s-a gândit ea, prostule, tu crezi că mie-mi pasă de Hasset? - Slujba se ține într-o odaie deasupra unei cizmării, a zis ea. Pe predecesorul lui l-au aruncat în râu. - Vai de mine. - Poate, a zis ea, că or să-i facă și lui la fel. Oscar a ridicat brusc ochii, dar Lucinda își termina supa
Peter Carey Oscar și Lucinda by Iulia Gorzo () [Corola-journal/Journalistic/3860_a_5185]
-
el. N-are în schimb organ pentru poezia lui Nichita Stănescu, îl amuză superlativ ritualismul lui Ioan Alexandru (în jurul căruia construiește calambururi), îi spune deschis lui Dimov ce nu-i place când nu-i place (de pildă celebrul Poem al odăilor), denunță crisparea din scrisul lui Florin Mugur cât se poate de fățiș. Despre sine are certitudini relative (nu degeaba îi emulează pe clasicii ruși): „I. Negoițescu, într-un articol scris prin 1971 și apărut abia acum într-un volum, spune
Un mare scriitor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4187_a_5512]
-
de Claudiu Komartin și o selecție de poezii traduse de Rodica Grigore. 2 Dintre cele mai importante, Premiul național de literatură spaniolă, 2005, Premiul național de poezie, 2006, Premiul Criticii, 1974. Propria-mi profeție este memoria mea Mă-ntorc la odaia unde stau singur în fiecare noapte, depozit al zilelor prăbușite în iremediabila lor oglindă. Acolo, printre mărturii cu mâinile legate, zace neclintită viața mea, tributurile schimbătoarelor strădanii. Lemnul, tremurul lămpii, geamul vizionar, fragilele rosturi ale mobilelor, păstrează printre rudimentele lor
Premiul Cervantes 2012 – José Manuel Caballero Bonald by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3972_a_5297]
-
carnală a memoriei, întreaga confluență simultană a uitărilor și dorințelor ce mă asediază. Lume recuperabilă, toate câte le-am trăit se-adună impregnând pereții de unde iar se nasc cele trecătoare. Reconstruite rafale ale istoriei grămădesc imperfecțiunile iubirii. (Oh întunecata mea odaie, brusc diafană sub felinarul timpului imprecator). Răsună urme de lumină înlăuntrul nopții. Sunt singur și mâinile mele când respinse, când dăruite, ating hârtii (acea iubire, acel vis), uitate siluete, profeții frustrate. Acolo viața-mi o sfredelește memoria în fiecare zi
Premiul Cervantes 2012 – José Manuel Caballero Bonald by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3972_a_5297]
-
abuzînd, mai ales în prima mea tinerețe, de îngăduința sa (în societate, nu și în scris!). Nu ne prea vizitam între noi, decît cu prietenii intimi, ca Vladimir Streinu și mai jos iscălitul. Grupul primilor kalendiști (1928-1929) ne întîlneam în odaia de hotel a lui Tudor Șoimaru. Am fost însă invitat de mai multe ori, cu soția, de familiile Liviu Rebreanu și Ion Minulescu, la masă, într-o plăcută atmosferă convivială. Pe G. Călinescu l-am vizitat exclusiv după cel de-
texte inedite by Șerban Cioculescu () [Corola-journal/Memoirs/10967_a_12292]
-
i se plimbă pe chip ca nimbul de foc al Cercului Militar la amiază pe care-l împăturește-n servietă ca zumzetul erudit al frunzelor Cișmigiului pe care-l consultă ca pe-un dicționar ca și cum m-aș întoarce într-o odaie unde-am locuit cîndva acum ocupată de altul. Evoluții O muscă intră-n calendar și e sărbătorită aidoma Sfîntului un Sfînt iese din calendar devine iarăși om și-o muscă i se-așează pe-obraz sfîntă oricum. Zid 1 Zid
Poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/10040_a_11365]
-
Emil Brumaru Florile mov Se deschid pe degeaba Zădarnic le rog Să-mi mîntuie graba De-a fi și-a iubi Pe-oricine mă chemă-n Odăi de-oglinzi vii Pe paturi de-alamă Ca-n dulce istov Să mîngîi podoaba Florile mov Se deschid pe degeaba
Cîntecel de spus degeaba by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/10271_a_11596]
-
dar bubele mele nu se lasă păcălite nici azi de fervoarea luminii călcînd prin poieni. Lumina vechea mea prietenă a cărei voce dă exact pe spatele tuturor lucrurilor și le-ncearcă tăria precum semințele care crapă în timp ce pași intră-n odaie iar legăturile de hamei fortifică punctele cardinale, mamă, aveam atîția ani cîte fructe îmi aruncai tu din copac, mai exact cîte puteam eu prinde și-a venit și ziua în care rîul a șoptit clar iar copacul a fost fulgerat
Iov In funicular by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/10097_a_11422]
-
știm asta și-i vară pe geam, dar ochii iubitei sunt micșorați și ei la scară și se pierd ca sporii într-o rază de soare. Acum șotronul scrijelat pe nisip se-acoperă încet de umbre, poate că alături în odaie sunt haine fără oameni și te așteaptă veioza unui cosmonaut, lumina improprie pămîntenilor sare ca șarpele la beregată și-i noapte pe toată întinderea pielii, arunci ancora unui crin în insule mîloase, îți răbufnesc în față primele scîntei ale focului
Iov In funicular by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/10097_a_11422]
-
face să meargă la pas ca să poți sări în ele ca-n niște lifturi orizontale trase de caii albaștri ai soarelui pe trasee furate după curgerea rîurilor în fîntîni. Mereu această depărtare care dublează străzile, care apropie casele, care scoate odaia în grădină și pendula o face să plutească pe lac, minți cu nerușinare scribule, în mîneca ei cîrtița e infinită, adolescenții n-au nimic de pierdut, dinții lor sunt ca dicționarele niciodată știute în întregime, mușcătura cea mare e mută
Iov In funicular by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/10097_a_11422]