1,904 matches
-
dintre clasa morfologică a substantivului și desfășurarea flexiunii, Paula Diaconescu 10, a identificat patru tipuri de flexiune, cu diferite subclase, diferențiate prin opoziția de dezinențe singular/plural, nominativ. Cele patru tipuri de flexiune se disting între ele prin numărul temelor omonime și prin raporturile dintre ele în declinarea nearticulată a substantivelor, la cazurile nominativ, acuzativ, genitiv și dativ (cele mai generale), singular și plural. Tipul I de flexiunetc "Tipul I de flexiune" Substantivele prezintă două (trei) forme în desfășurarea opozițiilor dezinențiale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-e/-i: coli/coale -i/-uri: vremi/vremuri Neutre: singular: -Ø: chibrit hotel plural: -e/-uri: chibrite/chibrituri hotele/hoteluri Observații: Când cele două forme de plural se caracterizează prin sensuri lexicale diferite, ele reprezintă pluralul diferit al unor substantive omonime la singular: mâncare - mâncări (activitatea de „a mânca”, repetată: „Două bătăi strică, două mâncări nu.”), mâncăruri („tipuri de bucate”), corn - coarne (la animale), cornuri (în patiserie). Unele substantive prezintă forme și de singular și de plural fără ca acestea să fie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
confuziei cu pluralul substantivelor masculine formate prin varianta masculină a sufixului: -tor: dansatori, directori, educatori. Substantive feminine cu aceeași dezinență dar fără trăsătura semantică + uman formează pluralul cu dezinența -i: ciocănitoare - ciocănitori, privighetoare-privighetori. În felul acesta pluralul distinge unele substantive omonime la singular: semănătoare - semănătoare (ființa umană), semănători (mașină agricolă). • substantive feminine denumind primele cinci zile ale săptămânii: luni, marți, miercuri, joi, vineri; • substantivele masculine denumind litere, cifre sau note muzicale: alfa, a, b, doi, trei, do, re etc. • alte substantive
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
două forme distincte dezinențial numai la singular: una pentru nominativ-acuzativ-vocativ: mamă, alta pentru genitiv-dativ: (unei) mame. Vocativul prezintă dezinențe specifice în limbajul familiar: bunic-o. La plural, cazurile nominativ-acuzativ-genitiv-dativ sunt omonime: mame. În interiorul sincretismului număr-caz, forma de genitiv-dativ singular este omonimă cu forma unică de la plural: unei mame - niște(unor) mame. Fac excepție de la această distribuire a omonimiei substantivele din tipul IV de flexiune, care au la plural, prin una din dezinențe, o formă distinctă de genitiv-dativ singular: (N.Ac.) vreme
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
apărea oricare din ele. Dezinența -e caracterizează substantivele proprii: Antoane, Dane, Daniele, Ioane, Petre, Tudore etc. Fac excepție substantivele terminate în -u; acestea primesc dezinența -ule: Radule, Mihule, Gelule, Puiule etc. Substantivele comune cu dezinența de singular -e au vocativul omonim cu celelalte cazuri: frate, părinte, rege. Dezinența -ule este condiționată mai ales de structura fonetică și morfematică a substantivului; primesc această dezinență: • substantivele terminate în diftong: eroule, leule, zeule, pigmeule, zmeule, puiule etc.; • substantive provenite din adjective: nemernicule, idiotule, prostule
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
toate substantivele provenite din adjective sau prin personificări și care tolerează numai dezinența -ule: urâtule, răule etc., dobitocule, măgarule etc. iar, în funcție de context, și alte substantive cu această dezinență: eroule, puiule, pigmeule etc. Unele substantive prezintă o formă de vocativ omonimă cu nominativul-acuzativul-genitivul-dativul nearticulat, ca o a treia variantă: chelner!, șofer!, birjar!, sau ca unică variantă: elev!, soldat!, tată!, caporal!, ofițer! etc. Încărcate de mai multă energie, aceste forme dezvoltă adesea diferite conotații stilistice, în interiorul funcției expresive a limbii (circumscrisă subiectului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
soldat, caporal, sergent, ofițer etc. rămân, în general, fără valori stilistice speciale când sunt întrebuințate în sintagme cu substantive proprii antroponomastice: elev Ionescu, soldat Păvăloaia, caporal Dionisie etc. În astfel de sintagme substantivul domn are uneori, în stilul conversației, formă omonimă cu nominativ-acuzativul articulat: domnul director!, domnul profesor! Substantivele proprii sunt cel mai adesea întrebuințate fără dezinență specifică: Radu, Ștefan iar unele dintre ele nici nu acceptă o asemenea dezinență: Andrei, Mihai etc. Substantivele feminine prezintă la vocativ dezinența specifică -o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau determinare nehotărâtă; sunt incompatibile cu determinarea Ø. Datorită acestui sincretism caz - determinare, extins și la categoria gramaticală a numărului, deci: caz-determinare-număr, se înlătură, prin formele articolului, omonimiile de la nivel dezinențial. La masculin, la nivelul articolului, cele patru forme cazuale omonime se reduc la două: nominativ-acuzativ: sg.: un, -l: un student, studentu-l pl.: niște, -i: niște studenți, studenți-i genitiv-dativ: sg.: un-ui, -lui: unui student, studentu-lui pl.: un-or, -lor: unor studenți, studenți-lor Observații: La substantivele proprii denumind ființe, articolul hotărât
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcțiile dezinenței: student-a, poezi-a. La plural, distincția între cele două serii de cazuri se realizează numai prin articol: nominativ-acuzativ: niște, -le: niște studente, studente-le genitiv-dativ: un-or, -lor: unor studente, studente-lor În interiorul sincretismului număr-caz-determinare, articolul hotărât distinge formele omonime de genitiv-dativ singular - nominativ-acuzativ-genitiv-dativ plural: studente-i vs studente-le, studente-lor. Articolul posesiv-genitival, morfem cu formă variabilă după gen și număr: a, al, ai, ale, semnalează sau marchează situarea substantivului în genitiv, prin prezența sa în sintagme nominale genitivale: „Reia
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lui Gabi etc. În limbajul popular are poziție proclitică și în fața substantivelor mama, tata, bunica, bunicu’; lui bunicu’, lui mama. Observații: Substantivele feminine terminate la singular în -ie sau -ia, când sunt determinate prin articol hotărât nu mai prezintă dezinențe omonime pentru genitiv-dativ, singular - nominativ-acuzativ-genitiv-dativ, plural; prin acțiunea funcției poetice, pentru evitarea succesiunii a trei de i, dezinența de genitiv-dativ este omonimă cu cea de nominativ-acuzativ singular: opoezi-e/unei poezi-i/poezie-i. Când sunt determinate prin articol definit, substantivele masculine cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Substantivele feminine terminate la singular în -ie sau -ia, când sunt determinate prin articol hotărât nu mai prezintă dezinențe omonime pentru genitiv-dativ, singular - nominativ-acuzativ-genitiv-dativ, plural; prin acțiunea funcției poetice, pentru evitarea succesiunii a trei de i, dezinența de genitiv-dativ este omonimă cu cea de nominativ-acuzativ singular: opoezi-e/unei poezi-i/poezie-i. Când sunt determinate prin articol definit, substantivele masculine cu dezinența -a la singular realizează corelația nominativ-acuzativ vs genitiv-dativ, ca și substantivele feminine, la nivelul dezinențelor și articolului (-a/e-i
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
clasei ca o constantă: albastru, înalt, rotund, triunghiular etc.; 2. adjective mobile, caracterizate prin trăsătura lexico-gramaticală a clasei ca actualizare nominală a unor termeni virtual polisemantici, sub aspectul sensurilor lexico-gramaticale de gradul I sau ca variantă ajectivală a unor termeni omonimi sub aspectul sensurilor lexico-gramaticale de gradul I. Fac parte din clasa adjectivelor mobile: • adjective care intră în corelație de actualizare lexico-gramaticală cu substantive: bătrân, tânăr, înțelept, bogat, sărac etc.; „De-un veac el șede astfel - de moarte-uitat, bătrân.” $adjectiv$$/„Bătrânul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
blând, duios, încet” (M. Eminescu, I, p. 32) $adjectiv$$/„Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe cer se suie.” (M. Eminescu, I, p. 234) $adverb$$. • adjective rezultând din participii verbale: ruginit, îngălbenit, ascuțit, copt, obosit etc. Dintre cele două clase omonime (participiul adjectival și participiul - formă verbal-nominală), sunt adjective termenii care se caracterizează, în planul lor semantic, prin convertirea sensului dinamic, procesual, într-un sens static; termenii nu mai exprimă acțiuni încheiate, ci însușiri: glas ascuțit, vârful ascuțit al săgeții, voce
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Sunt invariabile în funcție de caz adjectivele invariabile, la feminin, în funcție de număr: (o) fată stângace/(unei) fete stângace/(niște) fete stângace. Alternanțele care intervin în realizarea opoziției de număr caracterizează și opoziția de caz. La vocativ, adjectivele prezintă, ca și substantivul, forme omonime cu nominativul și forme cu dezinențe specifice. Se caracterizează prin forme omonime mai ales adjectivele care determină substantive feminine: frumoasă fată! (fată frumoasă!), iubită mamă!, dragă surioară! (surioară dragă!), dar și adjective care determină substantive masculine, în topică obiectivă: omule
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
stângace/(unei) fete stângace/(niște) fete stângace. Alternanțele care intervin în realizarea opoziției de număr caracterizează și opoziția de caz. La vocativ, adjectivele prezintă, ca și substantivul, forme omonime cu nominativul și forme cu dezinențe specifice. Se caracterizează prin forme omonime mai ales adjectivele care determină substantive feminine: frumoasă fată! (fată frumoasă!), iubită mamă!, dragă surioară! (surioară dragă!), dar și adjective care determină substantive masculine, în topică obiectivă: omule bun!, om bun!, oameni buni! Adjectivele prezintă dezinențe specifice la masculin singular
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin articolul morfem al genitivului al, variabil în funcție de gen, număr și, parțial, caz: G. al bălaiului copil/ D. bălaiului copil Distincția dintre nominativ și acuzativ se realizează tot la nivelul sintagmei, prin aceleași mijloace din flexiunea substantivului. Observații: Vocativul este omonim cu nominativ-acuzativul în anumite structuri sintactice (când între substantiv și adjectivul care-l precede se interpune un alt determinant): draga mea colegă!, dragii mei prieteni! Identitatea de vocativ a componenților sintagmei nominale este dată de intonație și pauză. Unele adjective
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pronume compuse (din substantiv și pronume posesiv). Desfășurarea specifică a raporturilor categoriale caracterizează numai unele pronume: 1. În stilul neutru, singularul și pluralul persoanei a II-a sunt omonime: dumneavoastră. 2. În flexiunea cazuală, în stilul neutru, toate cazurile sunt omonime, la amândouă persoanele: La persoana a II-a omonimia cuprinde și pluralul, iar la persoana a III-a, omonimia cazuală se desfășoară în forme diferite de singular și plural: Distincția nominativ-acuzativ este asigurată, direct, de morfemul pe, expresie a acuzativului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau obiectului (personal) al comunicării diferite coordonate ale actului lingvistic sau ale planului semantic al textului: Prin această atitudine am ac'ionat împotriva mea., Și-a adunat în jurul său toți parveniții și impostorii. Forma de persoana a III-a este omonimă cu pronumele posesiv; se distinge de acesta, ca și pronumele personal de genitiv, sintagmatic: este pronume reflexiv dacă este impus de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) cu recțiune genitivală: în jurul său. La plural, genitivul este omonim și cu genitivul pronumelui personal. Distincția
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de persoana a III-a este omonimă cu pronumele posesiv; se distinge de acesta, ca și pronumele personal de genitiv, sintagmatic: este pronume reflexiv dacă este impus de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) cu recțiune genitivală: în jurul său. La plural, genitivul este omonim și cu genitivul pronumelui personal. Distincția rămâne implicită în plan semantic și se realizează în plan sintactic, indirect, la nivelul pronumelui-subiect gramatical. Identitatea semantică subiect-obiect-circumstanță marchează pronumele reflexiv: Ei au construit în jurul lor un zid de nepătruns. Pronumele personal se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
posesive întrebuințate adjectival Aceste două subclase se caracterizează printr-o serie de trăsături distinctive la nivel morfologic și sintactic. Sub aspect morfologic, în legătură cu modalitatea specifică de realizare a raportului semantic de posesiune, pronumele posesiv cunoaște două variante structurale: • termeni simpli, omonimi cu genitivul pronumelui personal și reflexiv, formă accentuată: meu, tău, său9; acest tip structural este specific pronumelor întrebuințate adjectival; • termeni compuși, alcătuiți din articolul posesiv al, a etc. și termenul simplu: meu, tău etc., al meu, ai mei etc. MORFOLOGIA
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
empirică: Doi (ardei) și cu doi (ardei) fac patru (ardei). Caracterizându-se printr-un grad maxim de abstractizare, termenii din enunțul matematic se caracterizează prin neînscrierea lor în relații sintactice de tip lingvistic și prin invariabilitate morfologică absolută, în timp ce termenii omonimi din enunțul empiric pot varia în funcție de gen: Două (flori) și cu două (flori) fac patru (flori). Aceste caracteristici fac din categoria „numeralelor” abstracte nu atât o clasă lexico-gramaticală cât o clasă distinctă în sistemul limbii, care rezultă din denumirea prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-a. Prezintă trei teme distincte sub aspect formal: o temă polivalentă și două teme monovalente. A. - Tema polivalentă. Este constituită din rădăcina verbului și sufixul tematic, omonim și cauză a omonimiei tematice: -A-. Polivalența temei este extinsă la patru teme omonime: A1: tema infinitivului: cântA A2: tema II a prezentului (pl.): cânt|-(m), cântA-(ți) A3: tema imperfectului: cântA-(m), cântA-(i) etc. A4: tema perfectului: cântA-(i), cântA-(și) etc. (perf. simplu) cântA-(sem), cântA-(seși) etc. (m. m. c
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
m. m. c. p) cântA-(t) Observații: • La prezent, toate verbele limbii române prezintă două teme: una pentru plural (persoanele I și a II-a) și alta pentru singular (la care se cuprinde și pluralul persoanei a III-a, formă omonimă, când cu persoana a III-a singular, când cu persoana I singular). • La tema de plural a prezentului, sufixul tematic prezintă o alternanță fonetică: -ă/-a: cântă-(m), cânta-(ți). • Sufixul-variantă -ădevine -edin cauze fonetice (printr-un fenomen de asimilație
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
această dată, trivalentă) și trei teme monovalente. Din tema polivalentă s-a desprins, sustrăgându-se omonimiei, tema imperfectului, care se prezintă, la aceste verbe, ca o temă distinctă, monovalentă. A. — Tema trivalentă. Este forma sub care se prezintă trei teme omonime. E constituită din rădăcina verbului și un sufix tematic. În funcție de sufixul tematic, se disting două mari clase de flexiune: Tipul II1 (tipul II de flexiune, clasa l); cuprinde verbele din conjugarea a IV-a. În structura temelor omonime, sufixul caracteristic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trei teme omonime. E constituită din rădăcina verbului și un sufix tematic. În funcție de sufixul tematic, se disting două mari clase de flexiune: Tipul II1 (tipul II de flexiune, clasa l); cuprinde verbele din conjugarea a IV-a. În structura temelor omonime, sufixul caracteristic este -I-: A1: tema infinitivului: dorm-I, sos-I A2: tema II a prez.: dorm-I-(-m, -ți), sos-I-(-m, -ți) A3: tema perfectului: dorm-I-(-i, etc.), sos-I-(-i, etc.) dorm-I-(-sem etc.), sos-I-(-sem), dorm-I-(t), sos-I-(t
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]