1,225 matches
-
Înveselea. — Maimuță, cum mai merge treaba? — Bine! Rezultatelor se văd deja, dar Încă mai aveți de lucru. — Tot nu-i de-ajuns? — Ar mai fi multe. Mai lipsește ceva? — Modul de viață de la castel trebuie să le fie imprimat și orășenilor. — Hm. Înțeleg. Nobunaga Îl asculta pe Tokichiro. Vasalii săi Îi priveau Întotdeauna pieziș, cu mutre posomorâte. Puține erau cei care, ca Tokichiro, Într-un răstimp atât de scurt, să fi avansat de la munca de jos la a sta așezat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
se mulțumi să clatine din cap, fără o vorbă. OSTATICUL LUI YOSHIMOTO Locuitorii provinciei Suruga nu-și numeau capitala Sumpu; pentru ei, nu era decât Sediul Guvernării, iar castelul său era Palatul. Cetățenii, de la Yoshimoto și membrii clanului Imagawa până la orășeni, considerau că Sumpu era capitala celei mai mari provincii de pe litoralul răsăritean. În oraș domnea un aer aristocratic și până și oamenii de rând imitau moda din capitala imperială Kyoto. În comparație cu Kiyosu, Sumpu era o altă lume: atmosfera de pe străzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Shibata Katsuie, Hayashi Sado, Ikeda Shonyu, Sakuma Daigaku și Mori Yoshinari. Foarte recent, i s-a alăturat un om extraordinar, cu numele de Kinoshita Tokichiro. E de rang umil dar, din cine știe ce motiv, numele lui se aude mereu de pe buzele orășenilor. — Ce părere au oamenii despre Nobunaga? — ăsta-i lucrul cel mai extraordinar. E firesc ca ocârmuitorul unei provincii să se dedice guvernării poporului său. Iar poporul, de regulă, Își ascultă stăpânii. În Owari, Însă, lucrurile stau altfel. — Cum așa? Jinshichi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
asemenea felinarelor aprinse chiar Înaintea dezlănțuirii iminente a unei furtuni violente. Copacii care se Înălțau În nemișcarea tăcută a curții castelului aminteau de neclintirea ireală din ochiul unui taifun. Iar de la castel Încă nu se trimiteau nici un fel de instrucțiuni orășenilor. Nu se dădea comanda de evacuare sau de pregătire pentru asediu și, În lipsă de altceva, nu se transmitea nici măcar vreun mesaj de Încurajare. Negustorii Își deschideau prăvăliile, ca de obicei. Meșteșugarii Își făceau meseria, ca În fiecare zi. Până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
avuseseră loc mari schimbări. Planul susținut cândva de el fusese adoptat: Castelul Kiyosu, situat dezavantajos din punctul de vedere al terenului și al aprovizionării cu apă, urma să fie abandonat, iar Nobunaga se muta la reședința sa din Muntele Komaki. Orășenii Își urmau și ei seniorul și construiau un oraș Înfloritor sub Castelul Muntelui Komaki. Când Îl primi pe Tokichiro la noul său castel, Nobunaga spuse: — Ți-am promis ceva. Te vei instala cu reședința la Castelul Sunomata și-ți măresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
de apărare și lăsau iarna În seama zăpezilor și a vânturilor Înghețate. Odată cu acest armistițiu neoficial, numărul călătorilor și al convoaielor de cai cu samare dintre cele două provincii creștea. Trecu Anul Nou și, În sfârșit, bobocii prunilor căpătară culoare. Orășenii din Inabayama credeau că lumea avea să-și continue viața netulburată timp de Încă o sută de ani. Soarele de primăvară scălda zidurile albe ale Castelului Inabayama, Învăluindu-le Într-un aer de nepăsare și de plictiseală. În asemenea zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Inabayama credeau că lumea avea să-și continue viața netulburată timp de Încă o sută de ani. Soarele de primăvară scălda zidurile albe ale Castelului Inabayama, Învăluindu-le Într-un aer de nepăsare și de plictiseală. În asemenea zile, când orășenii priveau În sus spre castel, se Întrebau de ce construiseră o fortăreață pe piscul Înalt al muntelui. Erau sensibili la stările de spirit ale castelului. Când centrul vieților lor suferea tensiuni, le simțeau imediat; când era plin de lene, și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
niscaiva trădători. Dar cel mai important factor al Înfrângerii, Înțeles numai după aceea, fu rezultatul sfatului cuiva. Cu câteva zile În urmă, prostul de Tatsuoki le adusese În castel pe soțiile și copiii soldaților care luptau afară, precum și pe familiile orășenilor bogați, ca ostatici, pentru ca ostașii să nu treacă de partea dușmanului. Omul care ticluise acest plan, Însă, nu era altul decât Iyo, unul dintre cei Trei Bărbați din Mino, care se aliase deja cu Hideyoshi. Prin urmare, „strategia“ lui nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
puterile. Evident, când soseau primăvara și vara, lui Shingen i se Înfierbânta sângele și se Întorcea spre lumea exterioară, spunând: „Ei bine, haidem la luptă.“ Nu numai Shingen, ci toți samuraii din Kai Împărtășeau această atitudine. Până și fermierii și orășenii simțeau dintr-o dată că, Împreună cu soarele verii, sosise momentul. În anul acela, Shingen avea să Împlinească cincizeci de ani și simțea un acut regret - o nerăbdare față de așteptările lui de la viață. „Am luptat prea mult numai de dragul luptei,“ medita el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Glonțul Îl zgârie pe Nobunaga, dar acesta se comportă ca și cum nu s-ar fi Întâmplat nimic, nefăcând decât să Întoarcă privirea În direcția detunăturii. Generalii din jurul lui săriră de pe cai, bineînțeles, și se repeziră să-l captureze pe atentator, dar orășenii, chiar mai mult decât generalii, fură cuprinși de furie, răcnind ca turbați: — Prindeți-l! Făptașul, care crezuse că locuitorii din Kyoto aveau să fie de partea lui, Își greșise calculele, iar acum nu avea unde să se ascundă. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
din urmă, Însă, Ieyasu Împlinise majoratul, clanul său era În termeni de prietenie cu Oda și, puțin câte puțin, cucerea teritoriul clanului Imagawa. Provincia lui era plină de speranța prosperității și curajul expansiunii, astfel Încât vasalii mai vârstnici, samuraii, agricultorii și orășenii aveau moralul bun și priveau viitorul cu Încredere. Mikawa nu se putea compara cu Kai În materie de armament și resurse; ca Îndârjire, Însă, nu era cu nimic inferioară. Exista un motiv pentru care războinicii clanului Tokugawa Îi dăduseră lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
dus vestea pentru curajul tău, nu te pricepi cum să trăiești În această țară haotică. Și nu numai atât, dar nu ai nici nu vrei să salvezi lumea din haosul ăsta. Ești inuman, te-ai coborât mai jos decât un orășean sau un țăran. Cum te mai poți numi samurai? Cum! Spui că nu sunt uman? — Exact. Ești o fiară. — Ce-ai spus? Haide! Înfurie-te cât de mult poți. Totul se Îndreaptă Împotriva ta. Ascultă, Murashige. Dacă oamenii Își pierd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
oamenii din vechea capitală păreau Întristați. De fiecare dată când drapelul cu cuvintele lui Sun Tzu și flamura cu cele treisprezece ideograme chinezești erau desfășurate și luate În luptă, vitejii soldați se Întorseseră cu ele. În acele vremuri, ei și orășenii răgușiseră strigând, din toată inima, victoria Împărtășită de toți. Asemenea evenimente avuseseră loc pe vremea lui Shingen și, acum, cu toții duceau dorul acelor zile. Și cu toate că steagul care purta cuvintele lui Sun Tzu era unul și același, oamenii simțeau că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
era chinuită de frică, pe când străbătea drumul spre Saga, că cerul, de fapt, Îi judeca toate acțiunile. Mitsuhide traversă Râul Katsura și ajunse la Castelul Kameyama pe seară, tocmai când soarele cobora sub linia orizontului. Informați despre Înapoierea seniorului lor, orășenii din Kameyama Îl primiră acasă cu focuri aprinse, care luminau cerul nopții. Era un conducător popular, care cucerise afecțiunea localnicilor prin administrația lui Înțeleaptă. Zilele din an pe care Mitsuhide le petrecea cu familia se puteau număra pe degetele unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Tamba, până În asfințit. Orașul Kameyama era acum complet pustiu. Soldații și căruțele care se Îngrămădiseră pe străzi plecaseră. Ostașii, ducând arme de foc, stindarde și lănci, ieșeau din oraș Într-o coloană prelungă, cu capetele Încinse În căștile de fier. Orășenii se Îmbulzeau pe marginile drumurilor pentru a privi plecarea armatei. Căutându-i din ochi pe binefăcătorii care le vizitaseră prăvăliile În trecut, le urau noroc cât puteau de tare și-i Încurajau să facă fapte mari. Dar nici soldații În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
familiei. Un vacarm de zgomote și de voci Începu să se Înalțe curând din regiunea altminteri pașnică a conacelor nobilimii, care Înconjurau Palatul Imperial. Cu toată zarva și ecourile copitelor de cai, părea să răsune Însuși cerul orașului Kyoto. Zăpăceala orășenilor, Însă, nu dură decât un moment, și de Îndată ce nobilii și oamenii de rând Înțeleseră situația, În casele lor se lăsă aceeași liniște din urmă cu puțin timp, când dormiseră În pace. Nimeni nu Îndrăznea să iasă pe străzi. Era Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
vremea când se va albi cerul, odronă Hideyoshi, după care așteptă, liniștit, zorii zilei. Orașul era de asemenea destul de calm. În două sau trei locuri izbucniră incendii. Nu fuseseră aprinse de oamenii lui Hideyoshi ci, mai probabil, le declanșaseră, accidental, orășenii buimăciți. Întrucât puteau servi pentru iluminarea atacurilor prin surprindere ale soldaților din castel, fură lăsate să ardă toată noaptea. Feluriți generali intraseră și ieșiseră din cartierul general al lui Hideyoshi, de cu seară, până după miezul nopții. Din acest motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Cu acea ocazie, Însă, călăreții fură lăsați În grupuri mici, de câte doi sau trei; În fața și În spatele lor erau plasați pedestrași; flamurile rămăseseră Împăturite, iar armele de foc, ascunse. În acea noapte cețoasă de primăvară din Luna a Treia, orășenii se Întorceau să privească și se Întrebau ce se Întâmpla, dar nimănui nu i-ar fi trecut prin minte că asistau la o plecare pe front. La doar trei leghe depărtare de Ogaki, În timp ce trupele se adunau, din nou, laolaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
al orașului. Desigur, trădarea era unul dintre motivele căderii, Într-un timp așa de scurt, a unui castel cu mijloace naturale de apărare atât de bune. Dar mai exista și un alt motiv: Shonyu fusese, cândva, comandantul Castelului Inuyama, iar orășenii, căpeteniile satelor Înconjurătoare și chiar și agricultorii Încă Îl mai țineau minte pe fostul lor stăpân. Deși Shonyu trimisese vasali să-i cumpere cu bani pe acei oameni chiar Înaintea atacului, succesul planului datora mult mai mult fostei sale poziții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Treia. Păsările Își răspândeau ascuțit cântecele În stufărișurile de lângă Osaka. Florile de cireș se scuturau și, pe străzi, petalele căzute se Învolburau prin jurul lungii procesiuni de cai și oameni În armuri, dând impresia că natura Însăși le ura drum bun. Orășenii care veniseră să-i privească alcătuiau un lanț uman nesfârșit pe marginea drumului. Armata ce-l urma pe Hideyoshi În ziua aceea număra peste treizeci de mii de oameni. Toți se străduiau să-l Întrezărească pe Hideyoshi În mijlocul lor, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
a le asculta păsurile îți impui strângerea sufletului și trecerea mai departe, cu toate ifosele a-tot puternciei" ( „Înălțarea " nr.1 ) Intelectualul Densusianu observă că este conștient de menirea sa. În articolele sale nu uită să ceară pentru țăranii și orășenii săraci o stare materială bună, un trai omenesc, ocrotirea sănătății, educație: Printre țărani, Vrem pământ al țăranilor. Nu reușește în mișcarea de la „Înălțarea”, datorită sincerității și onestității sale, dar este merituoasă încercarea și intervenția sa în politică, făcânduși pe deplin
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
ispravnic de Vaslui „a se lua piatra din ruinele curților domnești ale lui Ștefan Vodă”. În schimb, biserica s-a păstrat, suferind unele modificări cauzate de puternicele cutremure din secolul al XIX-lea, rămânând timp de 500 de ani la îndemâna orășenilor dreptcredincioși din Vaslui. Biserica domnească Sf. Ioan a fost începută la sfârșitul lunii aprilie 1490 și terminată în a doua jumătate a lunii septembrie a aceluiași an, fiind deci construită în mai puțin de cinci luni de zile, așa cum rezultă
Istorie pe meleaguri vasluiene by Gheorghe Ulica () [Corola-publishinghouse/Science/1250_a_2316]
-
coadă. Nu ne-am dat seama ce ne așteaptă. Era un vis - așa credeam noi -, nu ne dădeam seama ce ne așteaptă. Sâmbătă, prăvăliile erau închise și a început vânzarea clandestină și dăruitul lucrurilor. Ca niște corbi au năvălit țărani, orășeni, vecini și străini și-ntr-o dimineață am golit casa de lucrurile cele mai frumoase. După masă la ora trei s-a zvonit că totul a fost amânat pentru șase luni. Nesiguranță, neliniște, plecăm sau nu? Mamei și tatei le-
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
modul de adaptare la viața postbelică a României comuniste: dificultățile inițiale de aprovizionare, construirea căminului, educația copiilor, manifestările de divertisment, lipsurile provocate de politica dură de economii pe seama populației, programele prelungite de muncă și mobilizare pentru efectuarea lucrărilor agricole de către orășeni. Reacția la acest mediu ostil era retragerea în interiorul familiei și al cercului de prieteni, edificând un spațiu privat suportabil al acestor „oameni de subt vremi”. în schimb, referirile la spațiul public sunt aproape inexistente, rareori se fac trimiteri la relațiile
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
de un vehicul special; controlul minții asupra corpului. În calitatea sa de sistem, cu o structură socială dată, activitatea sportivă influențează structura culturii, întrucât cultura sportivă capătă o configurație dependentă: de structura de clasă a societății cu sportivi (bogați, săraci, orășeni, rurali...), de structura de grup a sportivilor (fotbaliști, patinatori pe gheață, jucători de snooker etc.) și de istoria oricărui joc (relația între biliard și snooker), de structura comunitară a societății, în raport cu care se poate distinge: cultura sportivă universală, cultura sportivă
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]