7,285 matches
-
vorbească pe înțelesul lui. Se lămuri curând că nu ardea nicăieri și că femeia, ce se tot foia pe scaun, se agita din pricina unor motive care n-o priveau. Luana nu putea accepta ideea de a sta pasivă în fața goanei oarbe cu care șeful ei se îndrepta spre prăpastie. Femeia asta îl va nenoroci. Ștefan se relaxă în fotoliul lui. Nu ai de unde să știi. Știu. O femeie care nu-i aduce partenerului zâmbetul pe buze și lumina în priviri nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
că, atâta timp cât eu voi fi doamna Noia, tu nu vei putea fi al meu. Ștefan Escu reuși să se miște cu mult după plecarea ei. Cu mișcări greoaie se ridică și se sprijini de perete. Apoi, cuprins de o furie oarbă, începu să urle și distruse totul în jur . Intrase în acest așezământ lipsit de conștiința gestului. Poate pentru că Luana o făcea de nenumărate ori. Învățase de la ea să se închine și să-și facă semnul crucii, în dreptul frunții, cu apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
sete, că nici măcar de plâns nu e-n stare să plângă. Sughițurile uscate, țiuite, ale copilului pluteau peste clipocitul apei la chei, peste duduitul Îndepărtat al motorului unui șlep. Adam s-a așezat lângă un perete scund, alături de o femeie oarbă, și și-a adunat genunchii sub bărbie. Mai târziu, pe jumătate adormit, orașul imaginar s-a Întors la el, de astă dată nepoftit. Îi părea rău că-l născocise și voia să dis pară. Ar fi vrut să-l lase
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
pornită pe calea cea bună, era În stare să facă astfel Încât totul să se petreacă așa cum ar fi dorit, prin simpla forță a voinței, iar o situație fără speranță să se tran sforme cel puțin În ceva acceptabil. Acea Încredere oarbă, tipică tinereții, părea să o fi Însoțit până de curând, dar Între timp o pierduse, iar ea era Încredințată că dispăruse pentru totdeauna. Încă și mai rău era faptul că fusese Înlocuită de o apreciere exage rată a faptelor, care
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
se așezase pîcla, nu se concentra, nimic clar, nimic precis, nu avea de ce să se agațe. Se știa dezarmată, nu avea forță, nu avea dovezi, cum să poți lupta așa, cu mîinile goale? La ea nu era decît înverșunare, înverșunare oarbă și atît". În legătură cu portretele impecabile, proza Doinei Popa trimite la o temă foarte actuală: în "Ca frunza-n vînt" e o lume care trăiește în și din poze (" Cînd am fost acolo la ea am avut impresia că totul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să-mi spună dinainte ce e bine și rău, devenisem aproape maniacă. Cu timpul, când interesul meu pentru poezia lui s-a mai tocit și când, inevitabil, s-au mai produs câteva erori evidente în tălmăcirea evenimentelor viitoare, încrederea mea oarbă s-a zdruncinat, am început să apelez din ce în ce mai rar la practicile oculte, până când am ajuns, într-un târziu, să mă debarasez de carte. Acum zace de mai mulți ani într-un colț al bibliotecii, nici nu mai știu pe unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se așezase pâcla, nu se concentra, nimic clar, nimic precis, nu avea de ce să se agațe. Se știa dezarmată, nu avea forță, nu avea dovezi, cum să poți lupta așa, cu mâinile goale? La ea nu era decât înverșunare, înverșunare oarbă și atât. Și totuși, nu, își zise, nu pot să-i accept ideile numai de frica acestor lovituri atât de dibaci pregătite. Nu pot să-l secondez ca Nina sau Marga, fără nici o rezervă, fără nici o tresărire, nici o împotrivire, nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de la hol era larg deschisă și ușa de la bucătăria de vară unde este butelia. Până la urmă a găsit-o pe soacră-mea Ela, se afla în spatele casei într-o debara, scărmăna niște lână, în jur pluteau o mulțime de fluturi orbi, se loveau de pereți, de obiecte, erau urâți, cenușii, nici vorbă de grația și frumusețea fluturilor care pot fi văzuți pe afară. Sunt molii, m-a lămurit bătrâna, am lăsat plapuma asta aici ani de zile, e plapuma în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
îl ocoliseră ani la rândul și se crezuseră superiori pentru că reușiseră să înșele natura. Fana plecase și lăsase într-adevăr acolo balastul. Până târziu în noapte Carmina medită la lăcusta care se ascundea sub două fire de iarbă, la fluturii orbi, la femeia suferindă, căreia i se ridicase rochia lăsând să se vadă dantela furoului nou, se gândi la înstrăinarea Fanei, resimțită odată cu lăsarea întunericului, la un "acasă" în sens abstract. Dar era mai comod așa, să nu mai gândești nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
te avantajează, Larisa se topește după asemenea expuneri, ar fi fost foarte probabil să vă întâlnesc acolo. Carmina își aruncă un picior peste altul. Poala rochiei alunecă dezvelind-o, se acoperi nervoasă, dezlănțuită în fața provocărilor lui, izvorât din sentimentul său orb de egoism menținut asupra ei. Carmina! Bietul autor, continuă ea cu nerv, în timp ce-și scrie piesa și-și pierde acolo, pe masa de lucru neuronii, părul, vederea, o parte din suflet, habar nu are că odată isprăvit chinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
un izvor sau un asfințit de soare. Își însușise observația lui Alexe fără să crâcnească. Nici măcar instinctul ei de femeie nu fusese tulburat, nici nu-i trecuse prin minte să facă o comparație, vorbele lui Alexe trezeau în ea resorturi oarbe. Nina devenise un mecanism foarte bine pus la punct. Carmina se întrebă cum se desfășurase transformarea ei, cât de anevoioasă fusese, cum de reușise să atingă o asemenea perfecțiune, încât să gândească potrivit dogmelor elaborate de Alexe, să privească prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ei mare și cu veselia ei permanentă, dacă aș fi fost bărbat te luam de nevastă, să mor, cred că ne-am fi distrat grozav, și eu cred, asta e, să o iubești pe Toni, zicea mătușa Sabinica, ochii ei orbi și incredibil de mari și albaștri privind din fața osoasă pe deasupra capetelor noastre, dintr-o garsonieră unde, singură, de multă vreme se chinuia să moară și nu putea, fotografia ei cu haina de blană albă, tânără, Bette Davis, n-am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
la care semnează și regia artistică, există o lungă scenă în care o tânără se fâțâie goală prin casă și-i face de mâncare unui bărbat îmbrăcat din cap până-n picioare.“ — Bine, dar asta se-ntâmplă fiindcă ea îl crede orb! — „«Bine, dar asta se-ntâmplă fiindcă ea îl crede orb!A a exclamat Samuel Sharp“, cita Adrian din ziar. „De parca asta ar îndrepta în vreun fel lucrurile. I-am spus: Dar noi știm că el nu-i orb. Asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
în care o tânără se fâțâie goală prin casă și-i face de mâncare unui bărbat îmbrăcat din cap până-n picioare.“ — Bine, dar asta se-ntâmplă fiindcă ea îl crede orb! — „«Bine, dar asta se-ntâmplă fiindcă ea îl crede orb!A a exclamat Samuel Sharp“, cita Adrian din ziar. „De parca asta ar îndrepta în vreun fel lucrurile. I-am spus: Dar noi știm că el nu-i orb. Asta nu contribuie oare la intensificarea suspansului voyeuristic? Nu-i asta oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
îl crede orb! — „«Bine, dar asta se-ntâmplă fiindcă ea îl crede orb!A a exclamat Samuel Sharp“, cita Adrian din ziar. „De parca asta ar îndrepta în vreun fel lucrurile. I-am spus: Dar noi știm că el nu-i orb. Asta nu contribuie oare la intensificarea suspansului voyeuristic? Nu-i asta oare visul fiecărui școlar: să fie invizibil în vestiarul fetelor? A La care Samuel Sharp a început să tragă cu coada ochiului spre oglindă de pe perete cu o frecvență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
la câte un șut. Iar celorlalți oameni le place să le vadă smotocite un pic. — Aha, prin urmare recunoști?! — Bineînțeles. Așa e firea oamenilor. Cand mi-ați citit articolul despre Șam Sharp, n-ați simțit - pe langă compasiune și furie oarbă și tot ce mai trebuie să simtă un prieten într-o astfel de situație - și un fel de plăcere nemărturisita? Vreau adevărul. „Fără măști, fără ipocrizie.“ Se aplecă înainte, sfredelindu-l cu privirea, și îl sili s-o privească în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
-și tatueze pe cur o coadă de scorpion! spuse Eleanor. Ei bine, n-am fost prea încântată de această scenulice, deși nu m-am gandit nici o clipă că s-ar fi consumat ceva mai intim de-atât... — Aveai o încredere oarbă, remarcă Șam. Știi și tu că-i fanatic în privința saunei, urma Eleanor. Întotdeauna încearcă să facă noi adepți. Chiar nu cred c-ar fi încercat s-o seducă. — Dar dacă ea e cumva cea care încerca să-l seducă? — Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
de atunci? — Am socotit că-i mai bine așa. M-am gandit c-o să rămâneți amândoi alături de mine, că dacă nici unul din voi nu stie care-i tatăl, o să salvăm trioul nostru. Știi cum e - ca-n povestea cu glonțul orb din plutonul de execuție. Sau dimpotrivă, adaugă ea după o clipă de gandire. — Eu... eu... îngaimă pierit Șam. Eram o tânără la ananghie, cuprinsă de panică. Nu voiam decât să nu fiu însărcinată. Ulterior însă am trecut printr-o depresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
depărtări albastre; apa sună somnoroasă; pragul apelor nestăpânite; miros răcoritor de brad; frunzele se înroșesc de emoție. Despre noapte: nopțile de poezie; noaptea minții mele; amurg rece; noaptea ulițelor vechi; întunecime viorie; nopți ca fantome; noaptea e limpede, răcoroasă; întuneric orb; sclipirile stelelor; noaptea se lasă molcom ca o pânză întunecată. Despre nori: nor sihastru; nouri trecători; norii suri pe bolta posomorâtă; nori fumurii; nori plumburii; nori albi; plutea pe talazul acela cu aripile neclintite; norii se sparseră în sfârșit în
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Îl cuprinse un soi de amețeală. Creionul Îi alunecă Într-o parte și, printr-o Întâmplare, se opri În orificiul din centrul concav al parabolei. Rămase acolo sleit de puteri. Așa Îl găsi Marta: cu ochii larg deschiși, speriați și orbi. 32. Nu făcea nimic. Lâncezea. Pierdea timpul. Dar numai Dumnezeu știa acest lucru și nu o dojenea. Îi mai dădea o șansă. Pentru că făcea totuși ceva: privea. Și privirea dădea o fărmă lâncezelii, Îi imprima chiar o energie discretă, asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
se va Întoarce Îndată și după pălărie. Nu e cazul, Gheretă, cu un drum le faci pe toate, zise Brândușă, punându-i pe cap melonul, mărimea 58, care alunecă pe fruntea poștașului până la rădăcina nasului lăsându-l În beznă. Sunt orb ca un cuier, Își zise Gheretă, incapabil să mai facă vreo mișcare. Și poate că ar fi rămas pe loc nemișcat dacă nu i-ar fi venit În ajutor gagica lu' dom' profesor care Îl scăpă de pălărie. La timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ei preferată, dar ea a zis că vrea apă din fântână. Atunci el a apucat ruda de câțiva metri de care spânzura o găleată de lemn și a trimis-o, cu metodă, În adânc spre un ochi de apă aproape orb. Apa avea un gust sălciu. Când ți-e sete, nici nu contează, zise domnul Tobă, Încă mirat că cineva putea refuza o apă așa de celebră ca Volvicul. Bea și tu, i-a zis ea, ținându-i În palmele străvezii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
vârful limbii Între dinți, ca și cum altfel mâna nu i-ar fi alunecat pe hârtie cu atâta ușurință și cu o moliciune care lui Îi dădea amețeli. Nu degeaba i se zicea Nemțoaica. Rasă pură. Ar fi trebuit să fi fost orb și surd să nu o fi văzut În tribune când trăia Klaus. El l-a iubit pe Klaus. Tot orașul l-a iubit. Își spuneau că atâta timp cât Klaus era printre ei era Încă bine. Îi ceru În gând iertare pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și bău. În sănătatea cui, nu se știa. Flavius-Tiberius avea și el o sticla asupra lui, dar de bourbon, din cel promis de Grațian. Era goală pe trei sferturi. Bău o Înghițitură apoi lăsă sticla În zăpadă, lângă un stâlp orb, fără bec. Cerul era senin. Frig. Până să se lumineze de ziuă mai erau vreo două ore și ceva. Paltonul său bine căptușit cu vatelină, lung, croi de mantă militară, Îi ținea de cald, dar Îi și Îngreuna mișcările, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
putea-o ajuta pe Randle să-mi trateze afecțiunea, dar. Dar dar dar. Cum să explic asta? Era pur și simplu prea repede - nu mă aflam pe lume de destul timp ca să mă simt în largul meu cu atâta încredere oarbă câtă aveam în diagnosticul stabilit de ea. Scrisoarea de pe măsuța din antreu, a doua scrisoare care sosise cu câteva ore în urmă și orice altă scrisoare viitoare - toate aveau să sfârșească într-un dulap din bucătărie și să rămână acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]