1,597 matches
-
ceva! Totuși este ciudat. Un german primește cetățenia abia după 25 de ani de serviciu, odată cu diploma militară de lăsare la vatră. Bunicul și străbunicul meu au luptat alături de Caesar când galii s-au răsculat sub conducerea lui Vercingetorix, spune orgolios tânărul. Se uită în jos la el. Continuă cu o superioritate abia disimulată: — Oi fi auzit ce s-a întâmplat la Noviodunum... Rufus își ferește privirea. A auzit de neamul ăla de trădători. Probabil de-aia au trecut la ubi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
străpungă prin obscuritate. Își plimbă privirea pe trupul ușor diform din cauza sarcinii. Revine la gândurile dinainte. Agrippina e diferită de flușturaticele din ziua de azi. N-o preocupă decât căminul, soțul și copiii... Fugitiv, pe față îi joacă un surâs orgolios. Oare cum își visează odraslele când vor fi mari? Reformatori precum Grachii, sau generali revoluționari ca Iulius Caesar? Ori pur și simplu buni administratori întocmai ca bunicul ei? Zâmbetul face loc tristeții. Mai mult ca sigur că în mintea ei
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
prin oraș, îmbrăcate în veșminte țipătoare, ca ale grecilor, unde totuși numai un anumit tip de femei, cu proastă reputație, le poartă. Așa că legea le-a retras dreptul de a se mai folosi de trăsuri prin Cetate sau prin împrejurimi. Orgolioasa soție a lui Germanicus se consideră însă deasupra suratelor ei. Deh, nepoata lui Augustus, cum spune chiar ea. Alături de el, Livia bombăne cu acreală: — Tatăl tău adoptiv preferă să confere onoruri mai degrabă femeilor din familie decât bărbaților, pentru că ele
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
zile visând să lucreze pentru Kilburn Herald. I-a spus redactorului-șef că ar fi fericit să înceapă ca reporter, dar că la un moment dat, unul nu prea îndepărtat, va fi editor de știri. Iar redactorul-șef, fiind cam orgolios și cam prost, a fost flatat de Ben Williams, și a fost câștigat de gropițele și zâmbetul lui. Chiar atât de prost nu era redactorul-șef. Și-a dat seama de efectul pe care-l avea fizicul frumos al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
lucruri atunci când îl văd pe Ben. Ori îl doresc brusc, ori aleg a doua variantă și îl urăsc dacă bănuiesc că Ben este genul de bărbat pe care nici nu pot spera să-l aibă, îl urăsc pentru că este arogant, orgolios și-și dă importanță. Dar noi știm că nu-i adevărat, pentru am ajuns să-l știm un pic pe Ben; iar Jemima știe și ea că nu-i adevărat, pentru că a privit dincolo de gropițele și ochii lui albaștri (pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
timpul linear. Aceste două pasiuni ale autorului simbologia "totemică" (vezi bestiarul fabulos din Grădina de dincolo) și colajul intens vizualizat de tâlcuri ale omenescului infuzează paginilor de acum un mister psihologic pe cât de generos în cheile decodării, pe atât de orgolios (pentru că inițiatic) claustrat în efigii imposibil de tradus monovalent. Comisionarul este o dilemă oarecum confină Căderii lui Camus; o parabolă morală "gardianul" și "victima" pazei lui labirintizând dialogal pe tema sinuciderii ca libertate sau ca temniță, ca anulare sau realizare
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pe lângă gard, pândind momentul prielnic pentru a o înhăța. Greutatea mare la momentul acela pentru jigodiile străine aflate la pândă era de ordin psihologic. Românii or fi dus-o mai greu pe timpul lui Ceaușescu, dar devenise un popor demn, orgolios cu un ascuțit simț național și nu ai fi putut să-i înfrângi decât după ce tăvăleai bine prin rahat și noroi aceste sentimente care stăteau în calea dizolvării ființei naționale ale României. Odată distrus sufletul, corpul omenesc nu devine decât
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
Și de ce n-ai plecat de la prima oară? (Aș fi suferit mai puțin?) - Era prea târziu și nu mai puteam da îndărăt; pornisem pe calea aceasta și trebuia să o duc până la capăt, altfel totul purta numele de aventură. Și, orgolioasă, dar alături de plîns: - Și știi că eu nu sunt în stare de aventuri! - Voiam să mă vindec de tine cu orice preț, am crezut că acesta este un mijloc. Tipul este inteligent și am socotit că asta îmi ajunge. Dar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
căci, într-adevăr, așa e firea mea pe care o aplic tuturora și mie îndeosebi și mă împiedecă să izbutesc ceva până la capăt. Dar mai gândesc cu ciudă că o credință a ei nealterată deloc de mine - căci eram prea orgolios să o fac - ne distrusese fericirea: credința în virtuțile celuilalt. Ioana mea deșteaptă... E uimitoare pasiunea pe care o pune pentru cine știe ce lectură. Atunci nu mai există nici o altă distracție, fuge de lume, nu o interesează nimeni, nu o importă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
motive însemnate. Era, la începutul cunoașterii noastre, un personagiu important, domnul X. El a invitat pe câțiva studenți ca să se arate apropiat de tinerețe. Prin nu știu ce ciudățenie, ne-am hotărât să mergem și noi, necunoscuți și în același timp foarte orgolioși, deci trebuind să ne supere cea mai mică neatenție care ni s-ar arăta. Într-un salon mare au intrat vreo patruzeci de persoane. În sfârșit, a apărut și gazda, grav, zâmbitor, dar distant și a început să dea pe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mine. Și chiar în ziua când se încolătăcește împrejurul meu și când tremură fierbinte, nu sunt în stare să mă gândesc este ceva anormal, și frenezia ce o pune îmi place s-o explic: "Așa au făcut toate îndrăgostitele". Și, orgolios, îmi spun: Am avut prilejul să fiu iubit în mod excepțional". Este posibilă o dragoste veritabilă, în care să nu consideri tovarășul egal cu tine capabil să te înțeleagă? Să te porți ca și cum el ar fi un copil? Adică să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
acesta poate cineva trăi? Viky îmi este dragă, am copilărit cu dânsa, îi admir sufletul curat, incapabil să supere pe cineva, dar n-avem nici o legătură amândouă. Să mai insist asupra deosebirilor noastre ar însemna să crezi că iarăși sunt orgolioasă, nu pentru că ocupațiile mele sunt de mai bună calitate ca ale ei, dar pentru că tu nu prețuiești decât ceea ce îmi e și mie familiar: gust pentru viața artificială, închisă în bibliotecă, sau pentru turburările interioare. Și dacă ar trăi Viky
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Te văd acum: suferi în orice moment, nu atât din milă pentru mine - ai dreptate, în dragoste n-are ce căuta mila - cât din scârba că ți s-a putut ție întîmpla așa ceva. Ești umilă în orgoliul tău. Iubita mea orgolioasă, mi-e dor de buzele tale fierbinți (,fierbinte" nu este pentru tine, pasionată, un cuvânt convențional?) și de toate principiile înrădăcinate în tine, orice teorii ai susține. Și poate că fericită ai fi nu având la dispoziție biblioteca cea mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
atare, ține cu tot dinadinsul să exprime clar ceea ce este inefabil și să înțeleagă în mod conceptual ceea ce este incomprehensibil în sine. De unde, atâtea propoziții lipsite de sens. E adevărat însă, în vorbirea metafizică nonsensul nu cunoaște doar această expresie orgolioasă și tristă. Cum vom vedea în paginile ce urmează, uneori prezența sa e intenționată, mai ales în formulări paradoxale, căutând să indice înseși limitele gândirii noastre. Așadar, destule reprezentări și imagini pot fi considerate „lipsite de sens“. De altfel, unii
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
care se contrazice în ceea ce concepe nu ar trebui să pretindă atunci că gândește. Cele două situații absurde atrag după sine multe altele, încât poți vedea cum întregi viziuni metafizice sunt lipsite de sens, cel puțin în unele privințe. Filozofi orgolioși, de toate orientările posibile, duc între ei războaie nesfârșite. În felul acesta, metafizica însăși „se prăbușește în întuneric și contradicții“. Se subminează singură cu fiecare enunț străin logicii naturale sau celei speculative. E absurd, de pildă, să crezi că poți
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
atare, ține cu tot dinadinsul să exprime clar ceea ce este inefabil și să înțeleagă în mod conceptual ceea ce este incomprehensibil în sine. De unde, atâtea propoziții lipsite de sens. E adevărat însă, în vorbirea metafizică nonsensul nu cunoaște doar această expresie orgolioasă și tristă. Cum vom vedea în paginile ce urmează, uneori prezența sa e intenționată, mai ales în formulări paradoxale, căutând să indice înseși limitele gândirii noastre. Așadar, destule reprezentări și imagini pot fi considerate „lipsite de sens“. De altfel, unii
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
care se contrazice în ceea ce concepe nu ar trebui să pretindă atunci că gândește. Cele două situații absurde atrag după sine multe altele, încât poți vedea cum întregi viziuni metafizice sunt lipsite de sens, cel puțin în unele privințe. Filozofi orgolioși, de toate orientările posibile, duc între ei războaie nesfârșite. În felul acesta, metafizica însăși „se prăbușește în întuneric și contradicții“. Se subminează singură cu fiecare enunț străin logicii naturale sau celei speculative. E absurd, de pildă, să crezi că poți
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
stăpânirea unei bune părți a lumilor nou descoperite. S-ar fi spus că efortul uriaș, cheltuit de Portughezi în secolele XV-XVI, secătuise până la măduvă substanța vitală și energiile creatoare ale națiunii. Portugalia descoperirilor maritime și a colonizărilor, Portugalia eroică, imperială, orgolioasă, civilizatoare și bogată, a lui Vasco de Gama și Albuquera, a lui Joîo III și a lui Camoens - nu mai trăia decât în amintire. Aventura de la Alcîcer-Quibir (1580), în care și-a pierdut viața ultimul rege al dinastiei de Aviz
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
oameni politici care au jucat mai târziu roluri importante în țară: Palmela, Saldanha, Terceira. Adevărați dictatori ai liberalismului, ei se detestau reciproc și încercau, de câte ori aveau prilejul, să ajungă, fiecare din ei, stăpânul absolut al mișcării. Palmela, nobil, sceptic, inteligent, orgolios, înțelegea prea bine puținătatea celorlalți ca să nu se simtă silit să păstreze exclusiv în mâinile sale conducerea rebeliunii anti-migueliste. Saldanha era un bun militar care învățase în Brazilia vocabularul liberalismului; sărac, avea un anumit complex de inferioritate față de aristocratul Palmela
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
politic, - în timp ce Anglia era în apogeul ascensiunii sale și punea ultimele pietre la cel mai grandios edificiu colonial care existase vreodată în istorie. Acestea erau roadele a două veacuri de nenoroc, de somnolență, lupte civile, liberalism și dispreț al tradiției orgolioase din secolele XV-XVI. Nu rămânea altceva de făcut decât supunerea totală în fața Angliei. Ceea ce Don Carlos se grăbește chiar să împlinească, prin vizita sa în Anglia și prietenia cu viitorul rege Eduard VII. Republicanii și partidele de opoziție profită însă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de responsabilitate înmărmuritoare. Autoritatea își pierde prestigiul îndată după victoria democraților. Poliția e atacată de mulțime în primele săptămâni ale guvernului Barbosa. Monarhiștii sunt destituiți în masă, iar în locul lor sunt numiți oamenii "furnicii albe". Căci Afonso Costa, deși refuză, orgolios, să-și părăsească biroul lui de avocat de la Paris, conduce mai departe marele partid democrat prin faimoasa lui gardă, "furnica albă". În câteva luni se semnează 17.000 de numiri. Monitoarele oficiale nu mai prididesc cu publicarea destituirilor și numirilor
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ridică la rândul său, și replică dur: — Ei, calmează-te, ai înțeles? Și adu-ți aminte că... Cu privirea fixată asupra lui Maliban, Sebastianus întinse mâna, întrerupându-și prietenul. — Termină, Metronius! îi porunci. Cunoștea suficient de bine cât erau de orgolioși și de impulsivi alanii, încât să fie serios îngrijorat de iritarea acelui războinic viteaz. Galoromanul vru să protesteze: — Dar el... Ajunge! Tonul lui Sebastianus devenise acum cât se poate de dur. Misiunea noastră e prea importantă ca să ne permitem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de sub vesta de piele sulul de pergament pe care i-l dăduse Etius. înainte de a i-l înmâna, însă, trase puțin mâna înapoi și-l întrebă dacă știa să citească. Celălalt se încruntă: — Bineînțeles! Altfel nu aș avea comanda, răspunse orgolios Rutilius. Luă sulul, îi cercetă mai întâi sigiliul lui Magister militum, apoi îl rupse, după care desfășură micul pergament, al cărui conținut se ivi în lumina felinarului, și începu, cu voce scăzută, să silabisească: ș...ț Purtătorul a-ces-tui mesaj ac-ți-o-nează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Atila a reușit să se furișeze. Sebastianus privi din nou către câmpie, unde armata romană înainta de-acum în formație compactă, fără să mai întâlnească rezistență, și îl întrebă din ce unitate făcea parte. — A Douăzecea Vexillatio Comitatense, fu răspunsul orgolios. Cu mine sunt o jumătate de duzină de tovarăși de arme. Ceilalți aparțin altor unități. — A Douăzecea ar trebui să fie constituită din gali, dar tu nu-mi pari a fi un galo-roman. Duryodhan scutură din cap: — Nicidecum. Tatăl meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
timpul linear. Aceste două pasiuni ale autorului simbologia "totemică" (vezi bestiarul fabulos din Grădina de dincolo) și colajul intens vizualizat de tâlcuri ale omenescului infuzează paginilor de acum un mister psihologic pe cât de generos în cheile decodării, pe atât de orgolios (pentru că inițiatic) claustrat în efigii imposibil de tradus monovalent. Comisionarul este o dilemă oarecum confină Căderii lui Camus; o parabolă morală "gardianul" și "victima" pazei lui labirintizând dialogal pe tema sinuciderii ca libertate sau ca temniță, ca anulare sau realizare
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]