822 matches
-
apoi se năpusti în cealaltă margine a pădurii după o căprioară care tocmai trecea. Raza călători mai departe. Munți, dealuri, văi; ai ce cutreiera în lume când te-ai așternut la drum. Pe-un câmp, o grămadă de oameni prăfuiți, osteniți, aduși de șale, merg laolaltă. Pe umeri de-abia își duc puștile cu spăngile ascuțite. Raza îi urmărește; ar vrea să se înfășoare ca o sârmă de aur împrejurul spăngii călătorului celui mai obosit, rămas în urmă. Dar, deodată, un
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
avânt tineresc, încrezător și neînfricat, visam un cer senin și un țărm cu raze, zări și zile înstelate. Vrăjit de acest vis ardea în pieptul meu dorul urcușului tot mai sus, chemare cerească. Acum, împovărat de greul anilor mulți și ostenit, nu mai pot surâde revărsărilor sufletești de altădată și privesc înapoi. Decepție-o lume infamă care bate din palme, urlă și așteaptă. Forța idealului creștin s-a alterat de mult și speranțele luptei noastre gem neîmplinite. Trăim zile amare. Căldura
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
toți. Nu știu de când. Zău că nu știu. Poate și mai de mult. Poate de la aniversarea zilei mele de naștere. — Aniversarea zilei de naștere? se miră Hilary. Despre ce naiba vorbești? Michael se așeză și își puse capul în mâini. Vorbi ostenit, fără emoție. — Cu ani în urmă, la a noua aniversare a zilei mele de naștere, am fost dus să văd un film. Acțiunea se petrecea într-o casă cam ca asta și era despre o familie, cam ca a voastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în el? Ce-o să zică mama? Pe bulevard la ultimul etaj trebuie că cineva ori nu doarme ori a adormit cu lumina aprinsă. Dacă nu doarme, ce face la ora asta? Scrie? Își bate nevasta? Are părul creț? Cu gene ostenite? Întrebările acestea bâzâie în fiecare noapte în capul lui Arion călare de delfin, înfățișat în basorelief pe zidul muzeului Aman. Noaptea, pentru că atunci prind viață statuile și chiar semistatuile, cum e cazul lui. Poate că nu e chiar viață, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
-ți treacă? N-a trece, n-a trece, da’ mă iau și eu cu paharul... Ce face calul? Acum nu mai tremură de frig. În colibă îi cald... Bine făceai dacă încălzeai și tu mâncarea, că pic din picioare de ostenită... După ce au mâncat, Maranda s-a aciuat pe cuptor și mai-mai să adoarmă, când Toaibă, care își făcea de lucru cu paharul, a vorbit, ca pentru sine: Măi! Când îi să ai noroc... ai! Când îi să nu-l ai
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Marțială. O să le spunem că ne-am făcut datoria. - Că dumneavoastră pierduserăți prea mult sânge, și aveați febră, și poate de aceea ne-ați cerut să reîncărcăm carabina, că nu mai știați pe ce lume sunteți, slăbit și nemâncat, și ostenit. Darie îi privi o dată, cu o mută exasperare, apoi zvârli țigarea și se ridică brusc. Se îndreptă hotărât către locotenent - Ce ne facem cu ei, domnule locotenent, că acum nu mai ascultă ordinele?... Locotenentul îl privi lung, ca și cum ar fi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu jale, Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, Apele plâng, clar izvorând în fântâne; Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine. Scârțâie-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp; toaca sună mai tare, Clopotul vechi împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para.” Ascult surprins. Ce te-a apucat, dragă ieșene, să-mi reciți „Sara pe deal
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
crâșmar. Cel mai apropiat sat sau târgul se găseau la nu mai puțin de o poștă depărtare...Dacă luai în seamă doar apa rece scoasă cu ciutura din fântâna adâncă cu colac de piatră și era deajuns pentru un om ostenit și însetat. Vitele se adăpau din ulucul aflat în afara curții, alimentat de un izvor cu vână bogată. Luând în seamă toate acestea, se putea spune că nu-i mergea rău deloc crâșmarului. Mai pe la chindie, îl auzeai pe câte un
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
să fie! și-a dat acordul moș Dumitru. Pufăind din greu, boii călcau resemnați glodul șleaului. Priveau în mocirla drumului cu ochii lor mari și blânzi. La Fântâna cu răchiți, au poposit mai îndelung. Drumul însă îi chema fără ostoire. Osteniți, cărăușii se poticneau, călcând glodul șleaului ca și cum l-ar fi frământat. Din când în când, se auzea câte un crâmpei de vorbă. Uite la moș Dumitru. L-o luat aproape pe Hliboceanu. Abia o venit între noi și l-o
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
poartă. Bine ați venit, dar rău v-am primit - a răspuns Costache, ștregându-și fața nădușită. Dacă ești sănătos, atunci îi bine. Ai numai puțină răbdare, că punem și noi mâna pe lopeți și mântuim treaba îndată... Inserarea i-a găsit osteniți, dar mulțumiți că toate treburile au fost puse la locul lor...Măriuța crâșmărița a făcut de mâncare pe gustul cărăușilor. După ce a terminat treaba, Costache s-a ocupat de udătură. Era firesc să se întreacă pe sine în a o
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
fost nevoie să-l strige pe Costache, pentru că el i-a simțit de departe și a ieșit cu felinarele aprinse... Bine te-am găsit, Costache! Dacă stai în poartă, asta înseamnă că sunt pregătite toate cele trebuitoare pentru niște oameni osteniți și înghețați ca noi - a grăit moș Dumitru din dosul mustăților pline de promoroacă. Bine ați venit, oameni buni! Intrați! Vă așteptam - a răspuns Costache. Veneam noi ca de obicei dacă drumul nu era atât de anevoios. Mai de-a
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
cei de la divizie și-au terminat treaba În ambele magazii, rusul zăcea deja lungit pe jos. Cu mare grabă, am sărit În tranșeu. Petrică s-a oprit din nou. Cu o privire Îngerească a cătat către Elena. Apoi a Îngăimat ostenit: ― Fata tatii. Mai ai o gură de vin? Roagă-l pe nenea Mitru să sloboadă câte un chicuș În ulcelele musafirilor da’... să nu mă uite și pe mine... După ce „paharnicul” și-a făcut datoria, Petrică a sorbit pe-ndelete și
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
și-a cumpărat o rochie, un costum, lenjerie de corp, accesorii și pantofi. Când a ieșit din magazin, deși tremura la gândul că a îndrăznit să pună pe ea asemenea haine nerușinate, era cât se poate de hotărâtă. Se simțea ostenită, așa încât s-a întors acasă și apoi, în vremea ei. Zilele treceau și ea devenea din ce în ce mai îndrăzneață. Nu prea înțelegea exact care sunt intențiile soțului ei și, deci, era bănuitoare. Nu avea nici un punct de reper după care să judece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
și oamenii sunt îndîrjiți. De aceea el s-a gătit să pornească îndată cu brișcă, numai să adape calul, la Gliganu, la stăpânul lui, să-i dea de știre... Primarul Pravilă cu plutonierul Boiangiu și cu logofătul Bumbu se întoarseră osteniți, negri de fum și de funingine. Căruța intră în curtea conacului, după ce oprise o clipă în uliță să se dea jos cei doi jandarmi. Boiangiu însuși numai cu mare greutate s-a lăsat convins să se prezinte boierului Miron, socotind
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
o primea încă, o luă asupra lui și și-o puse pe cap. Se potrivi, de parcă Petrache și călărețul de bronz erau de-o seamă, fiecare în lumea lui. Se simți, dintr-odată, chiar și cu această putere nouă, foarte ostenit. Își strânse veșmintele pe trup, vântul sufla prin ele de parcă ar fi fost zdrențuite. Se ghemui la rădăcina zidului și adormi. Poate că visă și visul îl nedumerea, căci capul i se înclină într-o parte și, tot așa, cununa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
putea crește nestingherit ca Iacob, fiul lui Zevedei. Cosmina nu putu înțelege zâmbetul lui altfel, atunci când își rosti numele, decât ca pe o prelungire a amabilității de până atunci, într-un loc ca acela unde oamenii erau prea grăbiți, prea osteniți, prea îngrijorați ori de-a dreptul îndurerați, pentru a mai putea fi curtenitori. Probabil că fata mai păstra pe chip surpriza întâlnirii cu privirile pacientului de la reanimare. Avea capul strâns într-un bandaj mare, ca un turban ce-i cobora
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
asta în situația în care chiar ai fi știut ce anume să întrebi. Porni la întâmplare, strângându-și jacheta în jurul trupului. Abia la primul colț văzu mașina lui, însoțind-o, în ritmul pașilor ei șovăielnici. Urcă, spuse Iacob și fata, ostenită, se strecură prin portiera deschisă. Ți-ai uitat poșeta. Și, în plus, trebuie să vorbim. Cred că e o neînțelegere la mijloc. Cosmina îl privi fără expresie, apoi își întoarse capul, uitându-se absentă în lungul drumului. — E așa cum spuneam
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sugerându-i că, după osteneala cu despachetatul, nu se putea mulțumi cu atât de puțin. — Oriîncotro vezi cu ochii, răspunse Jenică, dându-i de înțeles că orice răspuns ar fi neîndestulător. — Muncești prea mult, conchise maică-sa, în fața acestui răspuns ostenit. Ar trebui să-ți iei niște zile de concediu. Și ce dacă-i toamnă ? răspunse ea unei întrebări nerostite. Sunt locuri frumoase și acuma, uite, de pildă, Slănicul sau Olăneștiul sau Sovata, unde mergeam cu taică-tău, Dumnezeu să-l
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nimic mai bun decât cel rupt cu degetele. Jenică numără de câte ori foarfecele clănțănea și lozurile cădeau ca niște fluturi cu aripile smulse. Estimp, planta își înfășura lujerii pe deasupra aracului, urca pe pereți, iar floarea ei răspândea un miros dulceag și ostenit, ca al vieților lipsite de speranță. Vocile de copii se auzeau tot mai depărtate, însoțite de zurgălăi. Dar e încă toamnă, se gândi Jenică. Ajunsese la nouăzeci și nouă. Mai avea o singură frunză și jocul se putea încheia. Ce
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
făcut nici cel mai neînsemnat gest care ar fi putut s-o lase să creadă că doream măcar s-o ating, povestește amorezul în jurnalul său. În după-amiaza aceea, mâna sa atârna nonșalant peste marginea unei măsuțe, ca un animal ostenit, apoi amorțit de atâta așteptat, mută ca o mănușă. M-am prefăcut că nu bag de seamă nimic. În cele din urmă, iritată, și-a mai retras-o întrucâtva și și-a adus-o până-n dreptul genunchilor". După cum vedem, limbajul
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
o expresie dulce-amăruie, cum o făceau contesa de Pange sau Catherine Pozzi douăzeci de ani mai devreme. Louise d'Espard, tânără a anilor '20, își concentrează întreaga senzualitate, îndrăzneală și dorință în gestica mâinii. Din afară, această mână pare doar "ostenită", odihnindu-se pe o margine de masă. Louise are astfel un alibi care îi apără onoarea, păstrează aparențele. Însă adevărata semnificație a acestei mâini întinse este că așteaptă să fie atinsă, prinsă, apucată. Cum acest contact nu are loc, "animalul
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
odihnindu-se pe o margine de masă. Louise are astfel un alibi care îi apără onoarea, păstrează aparențele. Însă adevărata semnificație a acestei mâini întinse este că așteaptă să fie atinsă, prinsă, apucată. Cum acest contact nu are loc, "animalul ostenit" devine treptat, de la atâta așteptare, "mut ca o mănușă", lipsit de viață. Mâna redevine o simplă parte a corpului pe care Louise și-o trage înapoi spre ea. Bineînțeles, partenerul tinerei fete a sesizat reprezentația acesteia, însă și el joacă
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
Alexandru Andrițoiu, Ion Brad este o structură romantică, fără să fie însă fantezist, versurile lui sunt parcă "scrijelate", stilizările ne trimit la un anume hieratism, chiar la prețiozități descoperite în încercarea de "a reface", cum spune Petru Poantă, tradiția: "Prea ostenite se fac/ Pădurea răsturnată în ochiul unui lac/ Cu ascunzișuri clare din care nu mai vine/ Nici un răspuns râvnit până la mine". În prezentarea satului, elementele picturale sunt sărace; în câteva linii, poetul fixează cadrul dezbaterilor etice. Curgerea vegetației sau peisajul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se-ncovoaie,/ Ca un braț care duce o pâine imensă la gură." Tristețea, nostalgia, oboseala le descoperim în volumul "La ritmul naturii" și parcă însăși condiția de a scrie implică această stare: "E un sicriu închis creionul mut" sau "Atât de ostenită că-mi vine să surâd." Sunt observații subtile ale unei sensibilități la care visul se desface ca o floare într-o dulce exultanță. Peisajul citadin este surprins în transformările lui, ciobanii mână turmele prin oraș și se lovesc de tramvaie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Da, fusei în castelul/ Nababilor/Cu cristale, oglinzi și marmoră”. Așadar: „aur”, „mătase”, „cristale”, „oglinzi”, „marmoră”. Acestea sînt prezente, o dată sau de mai multe ori, și în poeziile mai vechi. Iată: „Pantofi de aur, expuși în vitrină” („Pantofii”), „în fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase” („Poemă în oglindă”), „în cupeuri de cristal” („Amurg”), „în oglinda larg-ovală încadrată în argint” („Poemă în oglindă”), „Și pe masa părăsită - albă marmoră sculptată...” (Idem). Lista cuvintelor ce sugerează luxul în opera lui Bacovia e
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]