1,297 matches
-
forfotă necurmată - semn că lucrul nu-i nici pe departe la apus. Dincolo de lanurile mândre de grâu “pârguit” din belșug, privirea mi-e asaltată de noi forme de viață ce mă câștigă prin simplitatea și, în același timp, bogăția lor: pâlcuri de iarbă din care se ivesc cu inocență necuvântătoarele! Această zi m-a ajutat să-mi dau seama cât de importantă este natura în toată splendoarea ei, răsfățată continuu de soarele grijuliu și darnic! Rotariu Daniel Școala Gimnazială Rediu Compoziție
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
dau seama cât de importantă este natura în toată splendoarea ei, răsfățată continuu de soarele grijuliu și darnic! Rotariu Daniel Școala Gimnazială Rediu Compoziție descriptivă: Fantasmele mamei- naturi E liniște! Totul de jur împrejur e liniștit! Soarele a înghițit ultimele pâlcuri de zăpadă. E primăvară în toi. În afara codrului, culmile întinse aduc bucuria mieilor drăgălași cu blana deasă și moale. Câte-un iepuraș, pe ici, pe colo, aduce și el bogăție și optimism întregului tablou de primăvară încă timidă și ușor
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
ca nicicând. Doar frământările mării răscolite de obuze se asemănau îngrijorărilor noastre. Și în aceste nemaiîntâlnite circumstanțe, stoluri de rândunele, obosite de drum și nefaste presimțiri, se așezau pe umerii noștri pentru a se reface o clipă. Rânduindu-se în pâlcuri successive și reluându-și zborul invers, ca și în înaintarea noastră care, strategic, se abătea spre sud, spre țărmul turcesc, ca mai apoi să se îndrepte spre Constanța noastră românească, deși acest detur, de mulți kilometri, ne intarzâia sosirea pe
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
nu-l va condamna vreodată, el fiind președintele amneziei, în timp ce Băsescu e socotit și perceput ca un președinte al memoriei. Băsescu susține că o democrație trebuie apărată. Adunările masive din toată țara sunt caracterizate de PSD și acoliții lor drept „pâlcuri și bande”, așa cum le caracterizase și Ceușescu în 1989. Se lucrează febril la aceeași manipulare a maselor ca la alegerile din 1946. Se primesc numeroase mesaje emoționante din rândul cetățenilor manipulați cu intenție, întărind convingerea că rezultatul va fi contrar
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
îngustă. Înconjurat de păduri ruginite, din chelia unui pisc golaș îl pândea un foișor scheletic. Cu pași de uriaș, foișorul se întoarse și se cufundă sub pământ. M-a trecut un fior. În zare tăcerea era desăvârșită. Pâlpâiră sub un pâlc de salcâmi case albe. Ca o claie înmiresmată, le acoperea liniștea. Pufăind, niște bărboși se lățeau pe acoperișe. Parcă țineau sfat, în vreme ce câteva lămpașe licăreau neliniștit sub deal. Cred că voiau s-o fure pe zâna Viorică care, scoțând noaptea
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
câteva lămpașe licăreau neliniștit sub deal. Cred că voiau s-o fure pe zâna Viorică care, scoțând noaptea capul pe frunzare, începuse să părăsească palaturile de sub pământ. Neclintiți, bărboșii erau doar niște oale de ogeag. Câmpul se depărta nelămurit spre pâlcul de salcâmi ; o ciocârlie înălța triluri dintr-o trompetă de argint ; ochind păsărelele ce se strecurau în tufele de sânger, hultanii mici își tremurau aripile în văzduh. Iată-l și pe cel mare : fâlfâind, trece prin umbra brumată a unei
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
spre autodistrugere ― am cochetat și cu ideea sinuciderii -, dar e suficient să-mi pun problema morții pentru a deveni laș. În vis, azi-noapte, eram într-o casă părăsită, cu multe camere, ticsite de mobile. Afară, o lună plină lumina un pâlc de pădure. Treceam din cameră în cameră, fără să ajung nicăieri. Nu găseam nici o ieșire din clădire. La un moment dat, am vrut să forțez o fereastră. Noaptea de afară a dispărut și am văzut un soare roșu, înălțîndu-se din
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
îi plăcea să se audă vorbind, într-o zi, am aflat că a murit. L-a doborât, la nouăzeci și patru de ani, o criză cardiacă. 22. Vis premonitoriu? întors cu spatele, privind pe fereastră niște munți vineții, acoperiți cu pâlcuri de chiparoși, un bărbat îi explica femeii de lângă el (nici unul nu păruse să observe prezența mea) că trebuia să mor deoarece așa e tradiția în insulele Fidji, ca bătrânii să fie înlăturați. "Astfel, se ușurează drumul progresului, explica el. Prin
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
va apropia nici măcar cu un pas de a înțelege cum era să fii celălalt. Neurologia n-avea să ajungă niciodată la înțelegere, în lipsa unui lucru care exista doar în străfundurile unui interior impenetrabil. Studenții goliră sala, mocnind pe culoare în pâlcuri răzvrătite. Weber fu cuprins de o senzație, de o dorință de a suplimenta neurologia adevărată cu literatură de duzină, cu ficțiune care măcar era conștientă de propria sa orbire. O să-i pună să-l citească pe Freud, prințul povestitorilor: Istericii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și Jess. Nu Jess, ci Jessie, la opt sau nouă ani, când un oraș al păsărilor ar fi uluit-o. Oare se apropiase vreodată de copilul acela? Oare fetița aceea care se automodelase merita un tată puțin mai simțitor? În pâlcuri întrețesute, păsările se întorc pe pământ. Se prăbușesc din grație într-o poticneală terestră. Căderea ar fi comică, dacă n-ar fi atât de dureroasă. O mie de cocori plutitori cedează gravitației. Îi observă pe oameni și-și văd de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
zorilor. Găsește drumul până acolo, întoarceri la stânga și la dreapta înmagazinate în corpul lui. Noaptea trecută se risipise. Dar cârdul e tot acolo, bălăcindu-se. El și femeia se instalează în șanț, la nici trei metri de cel mai apropiat pâlc de păsări. Se străduiesc să nu facă zgomot, dar mișcările lor îi alertează pe cocorii care fac de strajă. Vigilența cuprinde întregul stol. Cocorii se agită, singuri și laolaltă, apoi, când pericolul a trecut, se liniștesc. În lumina din ce în ce mai puternică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
văzut o coloană albă... Îi cercetează chipul - știință dorindu-și cu disperare confirmarea. Ea urmărește pasărea, temându-se să se uite la Weber. Acum are șansa să lămurească tot. În loc de asta, spune: —Așa crezi? Urmăresc pasărea-fantomă până când dispare după un pâlc de copaci. Se ghemuiesc și rămân la pândă, multă vreme după ce câmpul se golește. Amândoi sunt înghețați și plini de noroi. Ea îl trage din nou spre ea, pierzându-și din nou mințile. Se inundă unul pe altul, valuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
când am intrat într-o vale cu plopi. Ca într-un final de videogame, totul era foarte frumos și calm, cumva copleșitor, cum e în orice vale cu plopi, și în plus cu vremea însorită, iar sus de tot zburau pâlcurile de ciori peste șosea, treceau dintr-o coroană foșnitoare în alta și senzația era de melancolie multă și de liniște, de curățenie și împăcare în același timp. Sfârșit de nivel, când mai ai ceva de bifat și nu știi despre
Curățenia de primăvară. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Cristina Ispas () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1771]
-
i-au ucis zmeii, deci e o pădure fără părinți, care n-are nici înțelepciune de-ajuns și nici cine s-o apere. Peste ea a venit furtuna de acum, a scos din rădăcini copacii și i-a prăbușit pâlcuri- pâlcuri pe versanți. „Pădurile vechi, pădurile seculare nu cad sub furtuni” a vorbit, ca pentru el însuși, Artistul în timp ce privea cu părere de rău, de jur împrejur, la pădurea căzută. Acum oftează: ─ „Într-o pădure cu arbori de sute de ani
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Roman. La urmă de tot se scoală popa din fruntea mesei și zice rugăciunea și cântarea În veci pomenirea și masa electorală pleacă, se ridică moșii de la masă cu picioarele îndoite de reumatisme specifice, își pun pălăriile și paltoanele; conduc pâlcul electoral la stradă și, chiar în momentul în care strâng mâini și salut obștea, îmi zumzăie prin cap nedumerirea: "cu cine votează ăștia la toamnă, domnule", mă întreb, în vreme ce cocoșelul hanți, săltat pe stâlpul gardului de la grădină, sloboade un cântat
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
la picioare, dar nu văzu nimic. Cerul era înnorat și noaptea era precum cerneala. - Vei ateriza pe un mic drum cam la un kilometru de această parte a Templului Zeului Adormit, zise el. Îl descrise în detaliu, estimând amplasările diverselor pâlcuri de pomi și dând o imagine a cotului drumului, întemeiată pe amintirile precise ale lui Ashargin. Zborul lor continuă în tăcere. Aterizară în umbră și se opriră. - Revino din oră în oră!... zise Gosseyn plecând. Coborî pe drum, făcu câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
nu-i mai rămînea nici un pic pentru lumea reală. Un teritoriu mic și fertil sătea ascuns într-un crater creat de o explozie atomică. Thaw îi era prim-ministru. Locuia într-un vechi conac care se ridica printre pajiști și pîlcuri de pădure, pe malul unui lac împodobit cu insule. Conacul era spațios, întunecos și liniștit. în holuri atîrnau tablouri pictate de el, biblioteca era ticsită cu romanele și poeziile lui, iar în ateliere și laboratoare lucrau cele mai ascuțite minți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Dar probabil nu i se adresa lui, ci aeronavei. Suna de parcă o mașină conversa cu altă mașină. își scoase iar capul la soare. Zbura deasupra unui estuar imens și șerpuitor, cu coaste extrem de diferite. La dreapta erau pășiuni verzi, cu pîlcuri de copaci și rezervoare legate între ele de pîraie repezi. La stînga se vedeau culmile muntelui cu țancuri înalte argintate de zăpadă, soarele aruncînd scîntei aurii dincolo de lacul marin dintre ele. Pe ambele maluri observă stațiuni de vară cu magazine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de lacrimi. își dădu brusc seama că Rima era probabil o femeie bătrînă și gîndul îl duru. — Trebuie să mă opresc, murmură el, și se așeză pe marginea unui bloc de granit. Vibrațiile îi iritau spatele. în apropiere desluși un pîlc de bărbați cu brasarde care stăteau aplecați peste un vechi transmițător radio. Lîngă ei, o femeie solidă într-o rochie neagră îi făcu semne lui Alexander, apoi se apropie și puse o mînă pe umărul lui. El își ridică privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
oprea lumina orizontului prea brusc, strângeam pleoapele, era o pajiște verde, câțiva stejari se înălțau, răzleți, își făceau semne de la distanță, se furișaseră din pădure; pe sub ei mișunau ierburile, umblau și ele, schimbându-și locurile într-o alunecare aproape imperceptibilă, pâlcuri întregi, se vizitau, poate făceau dragoste, cele mai multe sunau ca niște fire de sârmă, povesteau întâmplări dintr-o lume cumplit de vie, mi se strângea stomacul ascultându-le pentru că mă simțeam nepregătit pentru punctul lor de vedere în care ziua și
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
n-a ieșit nici unul să alunge haita. La capătul satului m-am oprit să răsuflu, câinii rămăseseră în urmă, le auzeam mârâitul înăbușit; apoi am tăiat pe o scurtătură, de a curmezișul unei arături și m-am oprit lângă un pâlc de salcâmi. știam că acolo era locul : o groapă, un fel de șanț adânc și nu prea lung. Am sărit în groapă, m-am ghemuit pe fundul ei, eram leoarcă de sudoare, burnița îmi udase hainele, mi se lipeau ochii
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Lampa se stinsese, cred, singură. Am întrebat la ce oră trece primul tren spre București; aceeași voce mi-a șoptit că mai am de așteptat. Soarele devenise explozie galben-roșcată. M-am tras mai la o parte, exista și acolo un pâlc de salcâmi, m-am culcat la umbra lor. Acasă i-am dăruit Zenobiei medalionul de piatră lucioasă șlefuit cu vreo trei mii de ani în urmă și regăsit de mine, pentru ea, în bezna gropii; piatra aceea neagră ea spune
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
la picioare, dar nu văzu nimic. Cerul era înnorat și noaptea era precum cerneala. - Vei ateriza pe un mic drum cam la un kilometru de această parte a Templului Zeului Adormit, zise el. Îl descrise în detaliu, estimând amplasările diverselor pâlcuri de pomi și dând o imagine a cotului drumului, întemeiată pe amintirile precise ale lui Ashargin. Zborul lor continuă în tăcere. Aterizară în umbră și se opriră. - Revino din oră în oră!... zise Gosseyn plecând. Coborî pe drum, făcu câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
o căutătură, tot mai piezișă. Vedeam că face eforturi mari de gândire. Brusc a tras de hățuri, eu am venit în față ca împins, iar el a sărit jos cu o iuțeală care dovedea un lung exercițiu. Eram într-un pâlc de pomi cu zăpadă prinsă pe trunchiuri, ca un mușchi alb. Pe jos, un trup care zăcea pe spate. Nu-l observasem. — Alta-acum! a exclamat Petre și s-a apropiat de forma din zăpadă. Ce-i cu voi, oameni buni
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Petre n-a găsit cu cale să-mi mai răspundă. Părea limpezit. Calul mergea la trap, și nu locurile erau de vină că-mi venea să-nnebunesc cu-adevărat. Copacii se bolteau albi deasupra capului, apoi drum întins, soare, iarăși pâlcuri de pădure și câte o pasăre care zburătăcea fără griji. Am dat curând de drumul mare, pe care se vedeau multe urme amestecate. — E vineri, a catadicsit să-mi spună, parcă îmbunat. Sculat când încă nu se luminase de ziuă
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]