1,745 matches
-
soteriologice: Logosul nu și-ar fi însușit trupul lui Adam așa cum era înainte de păcat pentru că a venit să-l izbăvească tocmai pe Adam păcătosul. Chiar dacă nu și-a însușit păcatul, și-a însușit totuși, prin urmare, trupul celui care a păcătuit ca și sufletul acestuia. Perfecta asemănare dintre carnea lui Cristos și aceea a ființei umane păcătoase face posibilă imitarea de către aceasta a lui Cristos însuși și, ca atare, etica (Dialog contra aftartodocetiștilor, PG 86, 1348-1349). În timp ce n-a existat niciodată
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din ajutoare (leitourgoi) care purifică. Al doilea grad, cel al inițiatorilor, se compune din servitori (therapeutai), adică din călugări; din iluminați, adică poporul sfânt, capabil să mediteze asupra anumitor taine; din purificați, adică din catehumenii și din botezații care au păcătuit din nou. Ultimul capitol, în care continuă explicarea riturilor ecleziastice, e consacrat riturilor funerare. Cele zece scrisori care completează corpusul reiau în general temele din tratate cum sunt raportul de identitate dintre cunoașterea și necunoașterea lui Dumnezeu (1), întunericul divin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
alcătuită de Sabin este considerată de el în mod frecvent o sursă ce trebuie utilizată cu prudență; de altfel, el însuși intervine în cuprinsul narațiunii pentru a judeca și a interpreta faptele, pentru a explica adevărata lor cauză. Chiar dacă uneori păcătuiește printr-o oarecare imprecizie a detaliilor, Istoria bisericească a lui Socrate este totuși o relatare demnă de încredere și extrem de utilă pentru cunoașterea perioadei de care se ocupă. În introducerea la cartea a șasea, el vorbește despre credibilitatea scrierii sale
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în stagiunea 1852-1853, se ocupă de regia unor spectacole. Institutor la Ploiești timp de mai mulți ani, din 1869 dă și aici un impuls teatrului de amatori. Piesele lui, originale și prelucrări, sunt compuneri limbute, cu un verbiaj adesea nesuferit, păcătuind prin afectare. Sunt evidente totuși încercările de diferențiere prin limbaj a personajelor, împărțite neapărat în bune și rele. Temele care îl urmăresc pe H. sunt două. Cumplitul amăgit sau Izvorul demoralizațiii (1847) e o farsă în care zgârcenia își primește
HALEPLIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287399_a_288728]
-
caracteristici care îl individualizează pregnant, precum și o funcție simbolică bine precizată. Noe, Noa și Iafet sunt fațete ale binelui slab, voci morale neputincioase în fața glasurilor puternice, virile, dezlegate etic ale lui Sem și Ham. Deși cu multe fragmente frumoase, textul păcătuiește prin schematismul psihologic și miza simbolică pusă prea apăsat pe umerii personajelor. Comparabilă cu Arca bunei speranțe - nu tematic, dar prin echilibrul instabil între însușirile și deficiențele dramatice - este Simion cel Drept. Dedicată lui Lucian Blaga „în veșnicie”, piesa intenționează
SIRBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
care administra în Africa bunurile Bisericii din Milano; Celestius se încadrează în esență în sfera gîndirii lui Pelagius, pe care o împinge însă spre limite extreme: Adam fusese creat ca muritor, prin urmare ar fi murit chiar dacă n-ar fi păcătuit; păcatul originar l-a atins doar pe el; copiii sînt în aceeași stare ca Adam înainte de păcat; nici păcatul sau moartea lui Adam și nici învierea lui Cristos nu sînt cauza păcatelor sau a învierii tuturor oamenilor. Celestius a fost
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de acel păcat se nasc toți copiii; cartea a doua neagă că omul ar putea scăpa de această condiție. Nu e adevărat că perfecțiunea omului ar deveni imposibilă, așa cum susțin pelagienii, atunci cînd nu este admisă posibilitatea de a nu păcătui; pur și simplu, liberul arbitru nu poate exclude intervenția harului divin. Omul, chiar dacă este botezat, păstrează în sine concupiscența, care a fost iertată ca păcat, dar este încă vie în trup, ca „lege a păcatului”, conform definiției din Rom. 5
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
identifică pe adevăratul cap al ereziei. Ca urmare, Augustin reia și sintetizează motivele din cele două cărți precedente, referitoare la necesitatea botezului care servește la ștergerea unicului păcat comis de copii, cel originar, și la presupusa posibilitate de a nu păcătui, negată și de Scriptură (cf. Iov 14, 4-5; Psalmi 50, 6-7); îl citează, ca pe o autoritate, și pe Ciprian. Urmează imediat un alt tratat, dedicat și acesta lui Marcellinus, cu sopul de a-l ajuta să depășească unele dificultăți
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în Noul Testament, într-o carte, lui Honoratus (De gratia Testamenti Novi ad Honoratum liber unus); sau nr. 157, adresată prietenului său Ilarie din Siracuza, care în 414-415 îi ceruse să-i clarifice unele probleme referitoare la posibilitatea de a nu păcătui, la soarta copiilor morți fără botez și la alte chestiuni de ordin moral. Din acei ani datează scrierea despre Credință și fapte (De fide et operibus), care totuși nu e dedicată exclusiv combaterii pelagienilor, ci discutării anumitor norme practice pentru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cea a adversarului și din care, așa cum obișnuiește să facă în tratatele de bătrînețe, Augustin citează pas cu pas, citarea fiind urmată imediat de confutație. Augustin nu acceptă interpretarea reductivă a harului, propusă de Pelagius, ca posibilitate de a nu păcătui dăruită de Dumnezeu omului prin liberul arbitru sau prin lege, care indică binele ce trebuie făcut și răul ce trebuie evitat. Apoi, pentru că predicile lui Celestius avuseseră succes în Sicilia, el răspîndind acolo, printre alte doctrine, și pe aceea conform
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Symmachus, senatorul cu care a polemizat Ambrozie (cf. vol. II, t. 1, p. 298), a fost considerat ulterior un model pentru acest gen, datorită multitudinii de subiecte și de tonuri, chiar dacă, în urma unui examen atent, se poate vedea că textul păcătuiește prin vacuitate și superficialitate pînă și în fragmentele în care Ennodius crede că abordează teme mai profunde, cum se întîmplă atunci cînd îi consolează (dacă se poate spune așa) pe africanii care suferă din cauza reluării persecuțiilor din ordinul regelui Trasamundus
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pe oamenii încăpățînați și trufași, Dumnezeu trimite persoane cu calități excepționale precum Constantin sau Clovis, îi avertizează prin vise și minuni pe regii care sînt ispitiți să se îndepărteze de El și îi pedepsește în mod exemplar pe cei care păcătuiesc. Intenția sa declarată este aceea de a compara succesele pe care le-au avut creștinii care credeau în Sfînta Treime cu nenorocirile care s-au abătut asupra ereticilor care o contestau. Grigorie pune accent pe teologia istoriei, pe concepția unei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
soteriologice: Logosul nu și-ar fi însușit trupul lui Adam așa cum era înainte de păcat, pentru că a venit să-l izbăvească tocmai pe Adam păcătosul. Chiar dacă nu și-a însușit păcatul, și-a însușit totuși, prin urmare, trupul celui care a păcătuit, precum și sufletul acestuia. Perfecta asemănare dintre carnea lui Cristos și aceea a ființei umane păcătoase face posibilă imitarea lui Cristos de către aceasta și, ca atare, etica (Dialog contra aftartodocetiștilor, PG 86, 1348-1349). Niciodată nu a existat suflet omenesc neîntinat de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și din ajutoare (leitourgoi), care purifică. Al doilea grad, cel al inițiatorilor, se compune din slujitori (therapeutai), adică din călugări; din iluminați, adică poporul sfînt, capabil să contemple anumite taine; din purificați, adică din catehumenii și din botezații care au păcătuit din nou. Ultimul capitol, în care continuă explicarea riturilor ecleziastice, e consacrat riturilor funerare. Cele zece scrisori ce completează corpusul reiau în general temele din tratate, cum sînt raportul de identitate dintre cunoașterea și necunoașterea lui Dumnezeu (1), întunericul divin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de documente sinodale alcătuită de Sabin este considerată în mod frecvent o sursă ce trebuie utilizată cu prudență; de altfel, el însuși intervine pe parcursul narațiunii pentru a judeca și a interpreta faptele, pentru a explica adevărata lor cauză. Chiar dacă uneori păcătuiește printr-o oarecare imprecizie a detaliilor, Istoria bisericească a lui Socrate este totuși o relatare demnă de încredere și extrem de utilă pentru cunoașterea perioadei de care se ocupă. în introducerea la cartea a șasea, el vorbește despre credibilitatea scrierii sale
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
oară, interpretînd abuziv și excesiv datele) tind să fie umbrite de fidelitatea suspectă cu care ea o copiază pe aceea a d-nei Petreu. Dar problema Uitării fascismului nu este că reprezintă o clonă nefericită a cărții d-nei Petreu, ci că păcătuiește grav împotriva adevărului istoric și că are o metodă neștiințifică. O scrisoare de turnătorie amoroasă O doamnă doctor, Daniela Roșca, a remis presei o scrisoare deschisă în care afirmă că a avut timp de trei ani o legătură amoroasă cu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14963_a_16288]
-
conflictele între doi indivizi sau două comunități devenind astfel conflicte între două principii cosmice. În fine, demonii acționează prin intermediul ereticilor, al falșilor creștini. Dacă față de poeții și împărații păgâni apologetul manifestă o oarecare condescendență - dând de înțeles că aceștia au păcătuit nu din vina lor, ci din neștiință -, în privința ereticilor poziția sa devine tranșantă. Aceștia din urmă trebuie pedepsiți aspru deoarece ei acționează în deplină cunoștință de cauză, în slujba diavolului. Ereticii denunțați ca „demonofori” sunt: Simon Magul, căruia romanii i
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
unui pact cu „cetatea Babilonului” - lumescul - și deci renunțarea definitivă la „cununa cerească”: „Atunci care‑ți este folosul, omule? Să înduri martiriul și să pleci din această lume acoperit de slavă sau, dimpotrivă, să scapi, să rămâi aici și să păcătuiești? Căci știm nu doar unul care, după ce și‑a mărturisit credința în fața tribunalului, a fost eliberat într‑un fel sau altul, așa cum a rânduit Dumnezeu. Dar, după ce a mai trăit câtva timp, a ajuns la stare păcătoasă. Cum le‑a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
P. Geoltrain, La Bible. Écrits intertestamentaires, Paris, 1987, nota 26, p. 1440. . Cf. de asemenea 5 Ezdra 2,1‑32. Ierusalimul pământesc spune copiilor săi: „V‑am crescut cu bucurie și v‑am pierdut cu doliu și tristețe, pentru că ați păcătuit înaintea Domnului Dumnezeu și rău ați făcut înaintea mea. Acum însă, ce mai pot face pentru voi? Căci văduvă sunt și părăsită”. Abordarea de la 5 Ezdra diferă radical de cea de la 4 Ezdra. În acest caz, este vorba despre o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
N vad de Dunăre 478 sau în mică țipătoare: Și ea se făceare Mică țipătoare, Mică țipătoare Pe-o rază de soare”479. Femeile mâhnite din blesteme Dintr-o imprecație severă a unui Yahweh mânios pe cei care furau și păcătuiau - „Și se va aprinde mânia mea și vă voi ucide cu sabia și vor fi femeile voastre văduve și copii voștri orfani” ( Ieșirea 22, 24) - Deuteronomul („A doa leage”, căci mă adresez iarăși Bibliei de la 1688), acel veritabil „cod de
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
efort de restaurare al acestuia prin suferință. În felul acesta, suferința tragică are o dublă semnificație: pe de o parte, este pedeapsă pentru vinovăție, pe de altă parte, este efort de anulare a vinovăției. Nu ne putem mântui decât dacă păcătuim. Vinovăția tragică este o abatere de la norme, este violarea unui tabu, a unor interdicții morale, sociale sau divine. Prin aceasta, persoana Își pierde valoarea, pe care nu și-o va mai putea redobândi decât prin penitența dată de suferință, ca
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
o construcție utopică despre persoană, care caută să o idealizeze? N. Berdiaev răspunde la această Întrebare cu argumentele antropologiei creștine, conform căreia „omul este o ființă creată de Dumnezeu, o ființă liberă care, prin această libertate, se desprinde de Dumnezeu păcătuind, dar se regenerează prin grația care o salvează” (De la destination de l’hommeă. Pentru M. Scheler, omul se distinge prin acel principiu superior care este spiritul ce se manifestă exclusiv prin persoană, și face ca aceasta să se depășească pe
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
germane. De altfel, cu vechiul portret al lui Honigberger ori cu cel Îmbunătățit acum, cultura română are oricum - exact ca Anglia și Argentina, să zicem - atâta orientalistică pe cât ține să aibă. Problema este așadar În altă parte. Aceste erori mai păcătuiesc și prin flagranta absență a ironiei: nu avea aceeași problemă bunul, extraordinarul Gherasim Gorjan când traducea Halima, publicată la 1835? Ba da, Însă el pur și simplu scotea de acolo biografia mitică a lui Avicenna și o punea În loc pe
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
în lumea satelor. Cum sugerează și titlul, confruntarea are loc între „două neamuri”, boierul român de viță veche Ilarie Măcieș și arendașul grec Iani Livaridi, care ajunge să îl ruineze pe primul. G. Ibrăileanu a remarcat cu justețe că autorul „păcătuiește împotriva adevărului; d-sa nu zugrăvește oameni reali; d-sa procedează în mod simplist”. Spre deosebire de romanul Două neamuri, schițele și nuvelele lui S.-A. nu mai sunt tributare decât în mică măsură tezelor de acest tip. Ele impun o perspectivă
SANDU-ALDEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289464_a_290793]
-
Densusianu, care e numit „poet al poeziei”, după ce i se pune la îndoială vocația lirică („dacă ar fi poet”) și după ce sunt detectate insuficiențele ideilor sale despre simbolism. La fel, într-o măsură mai redusă, procedează cu Ion Minulescu, acesta păcătuind în De vorbă cu mine însumi prin autopastișare, prin cădere în manierism. Aprecierile sunt în mare parte juste și, ca atare, unele vor fi validate de posteritate. În această situație se găsesc parțial și cele privitoare la unii poeți simboliști
TRIVALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290274_a_291603]