1,817 matches
-
Sidonius a aparținut aristocrației galice și a încercat, atît cît a putut, să păstreze un anumit echilibru între lumea tradițională romano-galică și aceea a barbarilor care o înconjuraseră. Desigur, el, deși a fost fără îndoială creștin, pare mai degrabă un păgîn din alte vremuri, adept întîrziat al unui ideal de literatură rafinată și elegantă, complet neinteresat de orice angajament ce iese din linia automulțumirii: un ideal a cărui existență de-acum se încheiase. Totuși, unii cercetători acordă felului de a scrie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mai persistentă decît în cazul altor scriitori. Prin urmare, noi nu am ezitat să-i considerăm scriitori creștini, tocmai fiindcă asta au vrut ei înșiși să fie. La fel ca Synesius, și Boetius are o producție filozofică cu conținut exclusiv „păgîn”, fiind alcătuită din comentarii la Aristotel și Porfiriu, din tratate de muzică și matematică. Mai mult, opera sa cea mai semnificativă și mai cunoscută, Mîngîierile filozofiei (Consolatio philosophiae) este în esență profană, în sensul că abordează exclusiv prin prisma filozofiei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
exact opusul lui Boetius. Și Ennodius se întoarce la tradiția clasică și îi dă din nou viață, însă în mod exhibiționist și afectat. Așa cum observă Pellegrino, „în proză și în poezii elementul creștin alternează, într-un amestec ciudat, cu cel păgîn... Artificialitatea sclifosită care se observă în general la scriitorii din această perioadă atinge nivelul extrem în stilul acestui retor, care nu e capabil să spună nimic cu naturalețe și simplitate”. Bibliografie. Ediții: CSEL 6, 1882 (G. Hartel); MGH, Auctores Antiquissimi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Italia intră sub opresiva și nemiloasa stăpînire bizantină, între 535-555. în 568, după mai puțin de douăzeci de ani, are loc invazia longobardă, care distruge unitatea politică a Italiei, sporește și extinde sărăcia prin jafuri și persecuții violente (longobarzii erau păgîni, nu erau nici măcar arieni precum ostrogoții). După renașterea teodoriciană vine, în mai puțin de cincizeci de ani, o epocă de barbarie și de mizerie, care duce la depopularea satelor și a orașelor și la distrugerea culturii. Literatura din această perioadă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
prima jumătate a secolului al VI-lea la Constantinopol și a continuat opera lui Ieronim cu perioada 378-534, cu o mare precizie a detaliilor; apoi așa-numitul Anonim Valesian, o operă anonimă constituită din două secțiuni, prima scrisă de un păgîn din secolul al IV-lea care trăiește în timpul împăratului Constantin, iar a doua parte fiind opera unui creștin antiarian ce povestește istoria domniilor lui Odoacru și Teodoric; scriitorul sesizează schimbarea apărută în politica din ultima parte a guvernării lui Teodoric
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
deoarece papa a făcut poate prea multe concesii, a atenuat prea mult opoziția dintre idolatrie și catolicism, stimulînd implicit persistența anumitor obiceiuri păgîne, mai ales în domeniul dreptului familial. Acest fapt contrastează cu duritatea cu care i-a tratat pe păgînii aflați în interiorul granițelor imperiului; față de evrei, în schimb, el s-a arătat relativ tolerant. „Caracteristica geniului său a fost aceea de a admite că religia catolică se putea disocia de stăpînirea romană și că viitorul neamului omenesc nu era indisolubil
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
întrerupe la al treizecilea capitol din cartea a patra. Se pare deci că avem cam jumătate din această operă. Aceasta era structurată ca o povestire, relatată unui anume Teostene, a unei dispute, care durase cinci zile, între autor și un păgîn învățat care nu e numit, însă e menționat ca filozof sau „filolog”. în realitate, cadrul dialogului e pură ficțiune: de fiecare dată, păgînul lansează atacuri, adesea sarcastice, contra unei serii de pasaje din Scripturi, în general din Noul Testament și în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o povestire, relatată unui anume Teostene, a unei dispute, care durase cinci zile, între autor și un păgîn învățat care nu e numit, însă e menționat ca filozof sau „filolog”. în realitate, cadrul dialogului e pură ficțiune: de fiecare dată, păgînul lansează atacuri, adesea sarcastice, contra unei serii de pasaje din Scripturi, în general din Noul Testament și în special din evanghelii și din Apostolul Pavel, iar autorul îi răspunde îndelung, fără ca interlocutorul său să-l mai contrazică ulterior. Intervențiile adversarului sînt
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în răspunsul său, Proclus evită să-l menționeze pe Teodor, ca să nu fie nevoit să-l condamne în mod expres. După o primă parte (2-4) în care îndeamnă la apărarea credinței, speranței și carității, superioare celor patru virtuți prețuite de păgîni (dreptatea, prudența, cumpătarea, tăria morală), Proclus trece la expunerea cristologică. El reamintește că expresia lui Ioan „Și Cuvîntul S-a făcut trup” (Ioan 1,14) nu înseamnă că Logosul a pătruns într-un om perfect (teză antiohiană), dar nici că
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o parte dintr-o scrisoare, adresată probabil lui Martirios de Antiohia, referitoare la primirea ereticilor în sînul Bisericii, unde Ghenadie face o distincție între cei ce nu au nevoie de botez (arieni, macedonieni, novațieni, quartodecimani, apolinariști) și cei care, asemenea păgînilor, trebuie catehizați și botezați (eunomieni, montaniști, sabelieni și alții). în sfîrșit, s-au păstrat și alte scurte fragmente atribuite lui Ghenadie: despre cunoaștere și discurs (cu siguranță un comentariu la 2 Cor. 11,6, unde Pavel afirmă că e neiscusit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
poziții, dacă nu unanim, oricum larg reprezentate în Biserică și susținute, printre alții, și de marii Capadocieni. Ipatie pare să transpună aici, într-o formă pe înțelesul celor simpli, argumentația din Deuteronomul 4,19 conform căreia Dumnezeu le-a îngăduit păgînilor să venereze astrele ca să nu se închine la opera propriilor mîini; astfel, lumina materială și strălucirea decorațiunilor unei biserici poate conduce către lumina inteligibilă și imaterială a lui Dumnezeu (S. Gero). Prin serii de manuscrise exegetice s-au transmis numeroase
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lor în orice lucru dorim, noi ceea ce îi derutează pe ascultători (IV, 117). îi critică și pe cei care se străduiesc să interpreteze tot Vechiul Testament ca o referire la Cristos: forțînd sensul simplu al enunțurilor, aceștia le fac un serviciu păgînilor și ereticilor; numai unele părți sînt profeții referitoare la Cristos (II, 195), și trebuie să știm să distingem ceea ce este profeție de ceea ce nu este (II, 63). Din punct de vedere dogmatic, Isidor se revendică de la Conciliul de la Niceea și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
încetează în această perioadă să mai ofere răspunsuri. Și patriarhul Petru de Ierusalim (524-552) are un schimb de epistole cu Varsanufie, în care îi cere sfaturi pentru a rezolva problemele apărute din necesitatea catehizării și botezării unui mare număr de păgîni, în urma legilor lui Iustinian din 529. Laicii pun întrebări extrem de variate privind raportul dintre credința religioasă și circumstanțele vieții practice. Epistolarul e de mare ajutor pentru cunoașterea vieții spirituale din deșert sub toate aspectele ei, în raport cu problemele concrete ale indivizilor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
un document interesant pentru felul cum vede un istoric creștin religia sa și conflictele religioase din vremea lui”. Și totuși, Sozomen era un scriitor profund creștin, după cum dovedește subtila apărare construită pentru a respinge anumite critici adresate lui Constantin de către păgîni; lui Socrate, dimpotrivă, acestea nu-i trezesc aproape nici un interes. Partea introductivă a operei a fost considerată una din cele mai importante dovezi de conștiință metodologică rămasă de la un istoric antic, mai ales din cauza interesului autorului pentru documentele de arhivă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
măsoare „templul lui Dumnezeu și altarul și pe cei care se închină în el” (11,1). Curtea exterioară a templului (numită „cetate sfântă”) nu trebuie măsurată deoarece ea va trece pentru un timp - patruzeci și două de luni - sub stăpânirea păgânilor. Contextul ne obligă să vedem în expresia „cetate sfântă”, care desemnează îndeobște cetatea Ierusalimului, un simbol al întregii lumi locuite. Astfel, păgânii vor domina lumea timp de patruzeci și două de luni, adică trei ani și jumătate sau o mie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sfântă”) nu trebuie măsurată deoarece ea va trece pentru un timp - patruzeci și două de luni - sub stăpânirea păgânilor. Contextul ne obligă să vedem în expresia „cetate sfântă”, care desemnează îndeobște cetatea Ierusalimului, un simbol al întregii lumi locuite. Astfel, păgânii vor domina lumea timp de patruzeci și două de luni, adică trei ani și jumătate sau o mie două sute șaizeci de zile (ca în Dan. 7,25; 12,7). Doi martori, purtând veșminte de sac, vor profeți, apărați de puterea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al cărei text datează din secolul al II‑lea (cea mai târzie datare este către sfârșitul acestui secol), apare o aluzie destul de importantă la tiranul care se va arăta la sfârșitul lumii (4, 1‑6). Autorul epistolei este probabil un păgân convertit la creștinism, ostil iudaismului. În viziunea sa, creștinii și nu evreii reprezintă adevăratul „popor ales” de Dumnezeu, dat fiind faptul că ei sunt singurii capabili să interpreteze în sens autentic (i. e. spiritual) Sfânta Scriptură. Legătura evreilor cu Iahve dispare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
adversarilor au făcut obiectul mai multor cercetări, printre care și cea a savantei americane Elaine Pagels, The Origin of Satan, apărută în 1995. Pagels face o analiză fundamentală a procesului de demonizare a anumitor grupuri religioase - reprezentanții iudaismului tradițional, fariseii, păgânii, ereticii creștini - de către unele minorități radicaliste, aflate „în criză de identitate”. Unul din capitolele cărții sale este consacrat stigmatizării păgânilor de către Iustin. Demonologia sa vizează exclusiv păgânismul. În Dialogul cu Trifon, se vorbește de două ori de Satan (cap. 79
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
apărută în 1995. Pagels face o analiză fundamentală a procesului de demonizare a anumitor grupuri religioase - reprezentanții iudaismului tradițional, fariseii, păgânii, ereticii creștini - de către unele minorități radicaliste, aflate „în criză de identitate”. Unul din capitolele cărții sale este consacrat stigmatizării păgânilor de către Iustin. Demonologia sa vizează exclusiv păgânismul. În Dialogul cu Trifon, se vorbește de două ori de Satan (cap. 79 și 103), dar fără prea mare insistență. Faptul nu este întâmplător, căci, dacă ar fi invocat în prezența unui rabin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
după cum am văzut, și în privința figurii Anticristului. În fața unui public păgân, această figură ar fi reprezentat, dimpotrivă, un argument de primă importanță. Miza principală a celor două Apologii este deculpabilizarea creștinismului în fața puterii imperiale. În plan secundar se află sensibilizarea păgânilor și eventuala lor convertire. Descoperim în Iustin un creștin înzestrat cu tehnica persuasivă și puterea de seducție proprii filozofiei. A.D. Nock a arătat în ce punct se întâlnesc, în fond, modelele filozofice păgâne (mai ales cel platonician), cu cel iudeo
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu oamenii cei doritori de virtute” (1 Apol. 5, 4). Astfel, primul pas către demonizarea păgânismului constituie chiar demonizarea... demonilor. Pentru un creștin, Iustin spre pildă, cuvântul ∗∀∴:Τ< are o conotație strict negativă; nu este la fel însă pentru un păgân. Pentru acesta din urmă, daimonii ar reprezenta divinitățile care asigură legătura dintre lumea celor nemuritori și cea a muritorilor, dintre sfera cerească și lumea pământească. În concepția lui Iustin, demonii sunt esențial răi, îngerii, esențial buni; cei dintâi stăpânesc oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în toată această perioadă șapte tradiții diferite: apogeul răului (2Tes.; Mc. 13; Apoc.; Didah.); falsul profet (2Tes.; 1 și 2 Ioan; Mc. 13; Apoc.; Didah.); tiranul eshatologic (2Tes.; Didah.; Barnaba); fiarele (Apoc.); Beliar (1 și 2 In; Apoc.); atacul din partea păgânilor (Apoc.); Nero rediuiuus (Apoc.; Urc. Is.). Primele patru tradiții sunt foarte bine reprezentate. În afara acestora, se impune să amintim prezența pregnantă a Cărții lui Daniel, menționată în aproape toate textele analizate. Există, fără îndoială, o puternică presiune exercitată de Cartea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
3 3; 8 3 4 4 4 6; 7 7 9 9 10 11 12 8 Tabelul 4 Tradițiile adversarului eshatologic (de la Evanghelia după Marcu, cap. 13, la Iustin) Apogeul răului Falsul profet Tiranul eshatologic Beliar Monștrii Atacul final al păgânilor Nero rediuiuus 2 Tes. x x x x 1 și 2 In x x x Mc. 13 Apoc. Petru x x Apoc. In x x x x x Didahia 16/Iustin x x x Pseudo‑Barnaba 4 x x Urc
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este redactat pe etape, fiind destinat unor clerici din Asia, atrași de curentele gnostice. Cum Irineu se bucura de o bună reputație în Biserică, i se cer explicații în legătură cu concepțiile anumitor „confrați”, eretici care trec drept creștini adevărați în ochii păgânilor. În cartea I episcopul descrie câteva sisteme gnostice cu caracter ezoteric. Iată, primul punct inedit, unic chiar, într‑o vreme în care grupurile eretice nu își descopereau conținutul doctrinei lor decât unui cerc restrâns de inițiați. În cartea a II
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
V, 33, 4); uarius este de asemenea folosit ca epitet al șarpelui ispititor (AH, III, 9, 1). „Diavolului, șarpele străvechi”, notează Antonio Orbe, „îi plac nu numai lucrurile variate, dar și cele complicate (tortuoso). Înainte de Anticrist el se manifestă printre păgâni prin multe lucruri abominabile. Odată cu Anticristul își va schimba tactica. De la variat va trece în chip complicat la un singur idol, pentru ca, prin intermediul acestuia, să fie adorat în templul de la Ierusalim atât de iudei, cât și de păgâni. Va schimba
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]