1,696 matches
-
a exclamat. Categoric nu. —Bun. Eram mulțumită - încântată chiar - că Aidan obținuse cu brio certificatul de non-Mângâietor Delicat. Plină de admirație, ea a adăugat: — Pariez că e greu să-l ții în lesă pe unul ca el. Zâmbetul meu a pălit imperceptibil. Capitolul 14tc " Capitolul 14" Sâmbătă după-amiază, un taxi a oprit în fața reședinței Walsh. S-a deschis portiera și s-a ivit o sanda subțire cu toc, urmată de un picior bronzat (ușor pestriț, cu o umbră de portocaliu în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
bombă miniaturizată, cu o forță spectaculoasă. Toți tăceau încă chitic, dar Ariella a înclinat aprobator din cap cu un gest aproape imperceptibil. —Și asta nu e totul, am zis. Ascultați ce vă zic: Fără. Promovare. Prin. Intermediul. Vedetelor. Franklin a pălit. Promovarea prin intermediul vedetelor era viața lui. Nimeni nu obține chestia asta pe gratis. Dacă Madonna o vrea, Madonna trebuie să plătească pentru ea... —Hei, nu și Madonna, a obiectat Franklin. —Chiar și Madonna. Asta e o nebunie, a mormăit el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fi vrut să vorbească cu el (probabil că da, mă temeam) și nu știam nici cât de mult băuse el; dacă nu cumva acest interes subit față de starea lui Jacqui avea să se evapore de îndată ce trecea Ziua Recunoștinței și îl pălea mahmureala. De îndată ce Jacqui a ajuns acasă, i-am relatat toată scena cuvânt cu cuvânt și ea a atribuit-o amestecului de bunăvoință și de exces specific sezonului. Mai exact, cuvintele ei au fost: „Nătărău beat!“. Capitolul 8tc "Capitolul 8" —Anna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de nuntă a lui Maggie, am dedus. Am privit asaltul lui năvalnic asupra stingătorului și m-am gândit la ce îmi spusese Leisl: de ce era JJ atât de important pentru mine? De ce avea să devină „mai important“? Apoi m-a pălit: poate că Leisl nu se referise câtuși de puțin la JJ. Spusese „un băiețel blond cu o pălărie“ și cu „inițiala J“; descrierea i se potrivea micului Jack tot atât de mult pe cât i se potrivea lui JJ. Poate că Aidan încercase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mod atât de dubios trebuie să slujească la terminarea bazilicii Sfântul Petru, și că o parte e consacrată nu chefurilor, ci, dimpotrivă, celor mai nobile creații umane. Sute de scriitori, de artiști produc la Roma capodopere în fața cărora anticii ar păli de invidie. O lume e pe cale să renască, având o privire nouă, o ambiție nouă, o frumusețe nouă. E pe cale să renască aici, acum, în această Romă coruptă, venală și nelegiuită, cu banii extorcați de la germani. Nu e oare asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să lupte pentru tine pe cel mai mare gladiator din lume, vei pune să fie uciși cei învinși; acesta va fi sacrificiul pe care i-l vei aduce lui Marte. Lumina ce o învăluia pe Velunda începu să tremure, să pălească. În depărtare se auzi bubuitul unui tunet, iar cerul se întunecă. Adierea primăvăratică se înteți, retezând corolele florilor. — Voi ajunge împărat la Roma? — Da. — Îl voi pune pe cel mai mare gladiator să lupte pentru mine? strigă Vitellius, cuprins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tăcut. — Ce-ai făcut, mi-ai luat-o înainte? Ai ajuns la escortă, apoi te-ai întors să mă cauți? Listarius privi pumnalul din mâna lui Vitellius, apoi își ridică privirea: — Ai înfăptuit un sacrilegiu! — Ce vrei să spui? Vitellius păli. Oare Listarius îl văzuse? — Șterge-ți firimiturile alea de la gură, strigă băiatul. Ai mâncat prăjiturile mele cu miere și susan... Ai mâncat ofranda pentru Zeiță. Ți-am spus că ăsta-i un sacrilegiu! Vitellius ascunse pumnalul și își șterse gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fântână, trasă cercuri din ce în ce mai mici și numără vrăjit vălurelele care dispăreau încet-încet. „Plec“, se gândi. Își trecu mâna peste piept. Degetele dădură peste amuletă. Amuleta Velundei. O strânse în pumn, apoi o privi în lumină: strălucea, transparentă. Frumusețea ei nu pălise, de parcă Velunda n-ar fi murit, de parcă nu l-ar fi părăsit. Era oare cu putință ca ea să nu mai fie în stare să treacă pragul dintre lumea celor vii și lumea morților? În fiecare noapte așteptase să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
iarbă și ascultase trosnetul ușor al flăcărilor, invocând-o pe Velunda. Când jarul se stinsese, luna dispăruse printre copaci. Vântul împrăștiase cenușa în iarbă, printre florile, tufișurile și rădăcinile ce se iveau din pământul umed. Valerius privise cerul până când stelele păliseră în lumina zorilor și dispăruseră. Atunci Lurr, care îl însoțise pe parcursul întregii călătorii, se scuturase ca și cum ar fi auzit o chemare și intrase în pădure. Nu se mai întorsese. Nu avea să se mai întoarcă, fiindcă îi aparținea Velundei. — Potrivit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ceilalți să râdă zgomotos. — Vorbește! Nu vezi că nimeni nu ne bagă în seamă? Ceea ce-ți voi spune îți va da și mai multă putere, sunt sigur, zâmbi băiatul. Fratele tău se luptă cu vitellienii, tot la Bedriacum! Valerius păli. Îl luă pe băiat de umeri, tulburat. — Ce spui? Antonius Primus și răzvrătiții au ajuns până la Cremona? — Se află pe același câmp de bătălie unde a învins Vitellius în primăvară. Deocamdată nu se știe cum s-a terminat lupta. Băiatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zeului și... Vitellius îl întrerupse: — Armata flaviană stă pe loc? Atunci soldații mei or să acționeze. Asta e ziua cea mai potrivită ca să întoarcem norocul de partea noastră. Dă ordin să fie atacat Capitolium-ul. — Să fie atacat Capitolium-ul?! Allius Cerpicus păli de indignare. Privi în jur, așteptând ca toți cei prezenți să protesteze. Asiaticus continua însă să scrie, iar Listarius privea în pământ. Fiul lui Vitellius dormea lângă tatăl său. În fundul sălii, sclavii se întorseseră cu spatele. — Să fie atacat Capitolium-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tău? Câte rude ai în casă și câte dulapuri? Ca să fii sănătos, cel mai bine e să bei un litru de lapte de bivoliță pe stomacul gol de dimineață, înainte să răsară soarele. Sampath simți emoția minunată care îl cuprinsese pălind. Autobuzul se hurduca pe panta dealului. Preț de o clipă, motorul se înecă și autobuzul se opri. Atunci, înainte ca șoferul să schimbe viteza și să-și continue drumul în sus, Sampath sări pe fereastra autobuzului care încetinise, alungat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
dintr-un ghioc de mac. Petrecuseră nopți albe la rând, strânși la fereastră să o vadă plimbându-se fără țintă prin grădină, fiind apucată dintr-odată, după cea de-a douăzecea aniversare, de somnabulism. Tatăl ei în pijamale o privea pălind, iar mătușile tremurau în furouri. Lunile treceau fără vreun semn de îndreptare a comportamentului. Luna să făcuse mare, apoi se micșorase cât un fir de păr, apoi ajunsese din nou plină. Kulfi mergea senină pe lângă copaci, desculță, având aerul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
trândăvie de la oficiul poștal. Îl strigă, parcă implorându-i frenetic ajutorul. — Domnule Singhji. Își aminti de o scrisoare pe care acesta i-o trimisese tatălui său. — Bijuteriile dumneavoastră sunt încă îngropate la loc sigur sub tufa de busuioc? Domnul Singh păli. — De unde știi amănuntele astea? Sampath o zări apoi pe doamna Chopra. — Ce mai e cu umflătura aceea de la dumneavoastră din gât, cea care se plimbă în sus și-n jos pe trahee, care șoptește amenințări și aproape că țâșnește afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
spițele. O dată aranjată cât de cât, fu și ea suită în arborele de guava. Deși un pic șubredă, era suficient de mare ca să-l apere pe Sampath și patul său de ploaie și de soare. Și, în ciuda faptului că îi păliseră culorile, dungile sale galbene și verzi și țesătura striată încă îi dădeau un aer vesel. Astfel, familia îl înzestră treptat pe Sampath cu diferite comodități și cu cât erau mai complicate aranjamentele făcute pentru existența sa, cu atât era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
o arate sau să o lase să pună stăpânire pe ea. Sau chiar să recunoască în sinea ei așa ceva. Din ce în ce mai curajoasă, pășea demnă în spatele superintendentului. Între timp, băiatul Hungry Hop, tremurând de departe mai vârtos decât ea, în timp ce curajul îi pălea cu fiecare clipă care se scurgea, era dus la clinica familială, cu urechea împachetată într-un tub de înghețată de vanilie, pe care îl avusese la îndemână în gheretă, ca să rămână congelată pentru ca doctorul Banerjee să i-o poată coase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
reuși el să scape? Se îmbolnăvise deja de-a binelea din cauza grijii și a nervilor, incapabil să mănânce și să doarmă. Mama lui încerca asta și aialaltă ca să-i trezească pofta de mâncare, ca să-i reînvie obrajii rozalii care-i păleau, dar nimic nu părea a avea vreun efect... Nici micii pești de râu care-i plăceau atât, nici ardeii iuți de temut, din propriul ei arbust de ardei iuți, deosebit de puternici, nici porumbeii cei dolofani și somnoroși, cu carnea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
lână decât domnul Gupta, în mijlocul unei mări de valize, se afla inspectorul sanitar șef, dând ordine unei mici armate de servitori în fața bungalow-ului său. Câteva mașini ieșiră de pe aleea sa în drum. Ce faci, grăsane? zbieră brigadierul. Ofițerul medical-șef păli. — Vorbești cu mine? întrebă demn. Dacă e așa, cred că ar trebui să te abții până aflii care e starea sănătății mele! — Dă-te, urlă brigadierul. Mișcă-te, mișcă-te, mișcă-te și mută-ți lucrurile afurisite. Acum! — Unde pleci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
și-a petrecut degetele prin părul meu și a spus cu vocea ei prostească: „Se împuținează“. „Cu toții ne împuținăm“, am răspuns eu. Cu toții, fluturând batiste sau făcând semne cu mâna, sau doar trimițând o bezea, cu toții ne ofilim, ne împuținăm, pălim. Viața e o pierdere, noi toți o pierdem, pierdem mame, tați, tinerețea, părul, frumusețea, dinții, prietenii, iubitele, forma, motivația, viața. Pierdem, pierdem, pierdem. Să ne luăm viața. E prea greu, prea dificil. Nu suntem deloc buni la așa ceva. Încercați-ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
m-am simțit al naibii de minunat. Năzbâtia asta cu sinuciderea e un fleac. Am început să aștept. Apoi m-am simțit invadat de spaimă. Era ca o contracție - ca și cum lumea s-ar fi mărit și înnegrit pe măsură ce eu mă micșoram și păleam. Taticule, mi-am spus eu, am nevoie de ceva de băut sau de un tranchilizant. Dintr-o dată m-am înveselit și am început să privesc spre partea senină a lucrurilor. I-am tras una televizorului și am dat iama prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ce-i asta - M-afund într-o crâșmă să scriu, Sau râd și pornesc înspre casă, Ș-acolo mă-nchid ca-n sicriu. Și mereu delirând, Pe vreme de toamnă, M-adoarme un gând Ce mă îndeamnă: - Dispari mai curînd! Pălind Sunt solitarul pustiilor piețe Cu tristele becuri cu pală lumină - Când sună arama în noaptea deplină Sunt solitarul pustiilor piețe. Tovarăș mi-i râsul hidos, și cu umbra Ce sperie câinii pribegi prin canale; Sub tristele becuri cu razele pale
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
piețe. Tovarăș mi-i râsul hidos, și cu umbra Ce sperie câinii pribegi prin canale; Sub tristele becuri cu razele pale, Tovarăș mi-i râsul hidos, și cu umbra Sunt solitarul pustiilor piețe Cu jocuri de umbră ce dau nebunie; Pălind în tăcere și-n paralizie, - Sunt solitarul pustiilor piețe... Amurg violet Amurg de toamnă violet... Doi plopi, în fund, apar în siluete: - Apostoli în odăjdii violete - Orașul tot e violet. Amurg de toamnă violet... Pe drum e-o lume leneșă
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
femeie în doliu pe stradă, O frunză galbenă tremura după ea - Luat de-a orașului sfadă, Uitasem că toamna venea. Era mai demult o stradă, O școală, și bruma cădea - Prin săli, ca nimeni să-l vadă, Un elev singuratic pălea. Un om, în amurg, pe o stradă... Pe foi nu mai știu cum trecea - Sub ropot, și-a lumii grămadă... - Uitasem că toamna venea. Singur Odaia mea mă înspăimîntă Cu brâie negre zugrăvită - Prin noapte, toamna despletită În mii de
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
ei în lumina lumânării, chipul Elfridei, palidă și delicată ca un elf. Trupul care fremăta, trupul Elfridei. Gemetele ei, gemetele Elfridei. Era ca și cum, prin carne, cele două femei deveniseră una și aceeași, îngemănate prin mijlocirea iubirii lui. Apoi viziunea a pălit, dar adevărul ei a rămas, iar când au terminat să facă dragoste, Vultur-în-Zbor a rămas așa, scăldat în lumina galbenă, uimit de miracol. Pentru că lucrurile stăteau astfel: în poftele dezlănțuite ale Irinei el căuta eleganța - da, pudoarea - Elfridei, sfințenia care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
seamă pe raft. Voi citi acum din el, zise Liv, și începu să recite. Să recite, pentru că în cameră era întuneric, se tot întuneca tot mai tare, pe măsură ce se lăsa seara și până și cea mai slabă rază de lumină pălea. Liv știa caietul pe de rost. 19 iunie, ziua lui Wotan Jurnalele mi-au fost întotdeauna prietene. Cuvântul scris este mult mai statornic decât ființele umane. Și mai cinstit. Ca și cum ai ține tot timpul o oglindă în dreptul propriilor defecte, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]