1,076 matches
-
aventurilor eroului. Abia atunci Bolintineanu va fi înțeles că termenii străini încrustați în versul românesc pot da naștere unei fonetici evocatoare. Noutatea la nivel lexical e depășită însă de melodicitate: în inventivitatea ritmică și metrică, Bolintineanu nu are egal printre pașoptiști. De la primele sale versuri, poetul a manifestat preferința netă pentru ritmurile trisilabice și quatrosilabice, pentru alexandrinul clasic, pentru versurile de dimensiuni extrem de diferite și pentru combinațiile fanteziste. „Pe unda poleită de miriade stele Se leagănă, murmur, În horă grațioasă suave
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
de el rămîne la fel de ciudată în context pașoptist: e vorba mai ales de o senzualitate acaparantă, epuizantă, unită însă cu o omniprezentă obsesie a morții. Senzualitatea morbidă a poetului - iată mai degrabă un simptom al decadenței avansate, incompatibil cu renașterea pașoptistă. În Florile Bosforului, în Basme și în Macedone se moare de prea multă plăcere, optîndu-se decis pentru sărbătoarea simțurilor obținută cu orice risc, chiar cu cel al dispariției. Voluptatea ultimă, spasmul, împinge personajele lui Bolintineanu pe lumea cealaltă. Obsesia corpului
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
era o povestire „cu cheie”, cu personaje ușor de recunoscut de către contemporani. Romancierul nu a mai avut însă răbdarea de a persevera în această formulă atît de deosebită de cea din Manoil ori Elena. Poet în stare pură al generației pașoptiste, Bolintineanu lărgește poezia pînă dincolo de limitele ei naturale: cu toate că a scris și roman, memorialistică de călătorie ori teatru, el a așternut abuziv vălul poeziei peste toate celelalte forme literare. Și-a tratat de multe ori propria sa viață în mod
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
preponderent în text (precum în capodopera Satiră. Duhului meu), Alexandrescu dovedea o altă înrudire profundă cu clasicismul francez, și anume vocația de autor dramatic. Nicăieri talentul dramatic al lui Alexandrescu n-a căpătat formă mai completă decît în fabule. Toți pașoptiștii scriseseră fabule - de la Asachi și Heliade pînă la Bolintineanu, Bolliac ori Alecsandri -, deoarece adaptarea modelului clasic la realitățile românești devenise un exercițiu extrem de răspîndit; totuși Alexandrescu rămîne fabulistul prin excelență, iar fabulele sale, dintre care multe se situează la nivelul
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
leului); "Cunosc mulți liberali, la vorbă ei se-ntrec, Dar pînă în sfîrșit cu oase se înec" (Vulpea liberală); "Slava strămoșească pe strămoși cinstește: în zadar nepotul cu ea se fălește" (Pisica sălbatică și tigrul). De puține ori în epoca pașoptistă revanșa clasicismului restant a fost mai evidentă decît la Grigore Alexandrescu. Acest salonard și poet al conversației spirituale, născut întîmplător 1810, a debutat la 1832; prin forța lucrurilor, limbajul său poetic a trebuit să fie cel lamartinian. Scriitor sensibil și
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
limbile statornicite", spunea el resemnat în 1847, "după cum o știu mai cu osebire toți aceia care scriu, și prin urmare cunosc influența ce are limba asupra stilului". Dar această conștiință a limitelor multiple de care se afla condiționată literatura română pașoptistă nu l-a împiedicat să presimtă viitoarele capodopere și să fie convins că le-a pregătit el însuși prin poeziile lui. Rareori a adus cineva, în secolul al XIX-lea românesc, un mai vibrant elogiu Poeziei, decît Alexandrescu: "...poezia e
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
rigoarea și necruțarea unor proceduri clinice. Temeinic și meticulos, autorul ia probe din materia vie sau moartă a culturii autohtone, inventariază și sortează atitudini și argumente, urmează cursul estetic-evolutiv al literarului constatând, totodată, progresia complexelor înseși, rafinarea lor. În timp ce pentru pașoptiști întârzierea noastră istorică, rămânerea în urmă oferă impulsul unor febrile înfăptuiri culturale, la autorii mai noi conștiința handicapului este mult mai acută, aproape mutilantă. Deși sincronizarea cu prezentul cultural occidental e în perioada interbelică aproape realizată (cel puțin pe versantul
Ideea critică by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11406_a_12731]
-
o ediție din „Bibliotecă școlarului”. Hogaș e, în fond, un diletant, cu o bună știință de carte, ale cărui Amintiri dintro călătorie seamănă bine cu proza Biedermeier din veacul precedent. Că și eroul lui Mérimée, din nuvelă Colomba, inspiratorul romanticilor pașoptiști, care umblă cu Horațiu în ediția Elzévir sub braț în căutare de bandiți corsicani sau de țigani, Hogaș e un costumbrist întârziat, plecând urechea la folclorul muntenilor din Neamț și cercetându-le moravurile. Stilul prozei lui e la mijloc între
Calistrat Hogaș, 165 by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2930_a_4255]
-
o imagine cvasicompletă a operei vaste și diverse a lui Samuil Micu. Ioan Rusu, Scrieri, editie ingrijita de Ioan Chindris si Niculina Iacob, Targu-Lapus, Editura Galaxia Gutenberg, 2010. O prejudecată, adânc înrădăcinată, a istoriei noastre literare este că generația literară pașoptistă a fost refractară la poezie, citându-se doar un singur reprezentant, Andrei Mureșanu, despre care Titu Maiorescu spune că este autorul unei singure poezii, Deșteaptă-te, române. Adevărul este că blăjenii din generația pașoptistă, Cipariu în primul rând, dar și
Școala ardeleană în câteva restituiri literare by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/5269_a_6594]
-
noastre literare este că generația literară pașoptistă a fost refractară la poezie, citându-se doar un singur reprezentant, Andrei Mureșanu, despre care Titu Maiorescu spune că este autorul unei singure poezii, Deșteaptă-te, române. Adevărul este că blăjenii din generația pașoptistă, Cipariu în primul rând, dar și ceilalți, au tăinuit talentul lor poetic, lăsând poeziile în manuscris sau tipărindu-le în publicațiile brașovene („Foaie pentru minte, inimă și literatură”) sau blăjene („Organul luminării”) cu pseudonime încifrate, greu de decriptat, și numai
Școala ardeleană în câteva restituiri literare by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/5269_a_6594]
-
revistei: poezii de inspirație folclorică, elegii romantice de un emoționant lirism erotic, sau versuri ce cuprind ecouri de învățătură evanghelică. El este însă și unul dintre primii traducători în poezia românească din Schiller, alături de T. Cipariu și Andrei Mureșanu, ardelenii pașoptiști simțindu-se în mod vădit atrași de acest „poet al libertății”. Ediția mai cuprinde studii istorice și lingvistice, unele cu note polemice, reproduse din aceeași publicație brașoveană a lui G. Bariț și, bineînțeles, interesantul său epistolar cu redactorul gazetelor care
Școala ardeleană în câteva restituiri literare by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/5269_a_6594]
-
ardelenilor sacrificați de istorie, cu osebire a celor ce se găseau antrenați în mișcarea militantă determinată de refugiul din 1940. O poziție „autentic românească” ar fi avut în schimb Gabriel Țepelea! Confuzia continuă prin invocarea unor precedente din istoria literar-politică: „Pașoptiștii și-au făcut, în acest sens, exemplar datoria (...). Exemplar și-au făcut-o și cei din generația Unirii. Cazul lui Lovinescu e edificator” (ultimul fiind lăudat pentru „prezența luptătoare” ocazională din răstimpul primului război mondial). Pe cînd asupra contemporanilor adolescenței
Despre „generația amînată” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13237_a_14562]
-
știe că Alecsandri a intervenit copios în textul folcloric, fiind prin această, ca și prin considerarea lui că un important izvor de inspirație pentru poezia culta, creatorul școlii romantice în istoria folcloristicii noastre. Ea va fi reprezentată de către toți scriitorii pașoptiști, adăugându-i și valoarea documentar-istorică (N. Bălcescu, A Russo). Ideea va reveni la B. P. Hașdeu, ca un argument al romanității și continuității poporului român, în polemică cu Rösler. Autorul Cuventelor din bătrâni este inițiatorul cercetării științifice a folclorului, anticipând
Dictionarul etnologilor români by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/17697_a_19022]
-
poetice fusese împinsă de Cârlova la limită, să notăm că el nu a scris nici poezie socială, nici satire, nici pamflete îndreptate contra cuiva; nu s-a atins prin urmare de acea zonă tematică ce urma să facă nefericirea poeziei pașoptiste în ansamblul ei” (p. 49) Capitolul acesta, foarte dens ideatic, se încheie cu un medalion surprinzător. Prin aceea că, în finalul paragrafului, estetul Mihai Zamfir pune pe plan secund tocmai argumentul estetic: „S-a desfășurat tot atunci în Moldova o
Stilul intelectual (II) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5238_a_6563]
-
examenul hermeneutic al criticului analist) la: Săluc Horvat, Radu Mareș, Adriana Babeți, Max Blecher și alți câțiva. 14. Stilul „celorlalți” nu-i scapă din vizor Danielei Sitar- Tăut: „Daniel Vighi, în Lumea de la 1848, propune o lectură binară asupra epocii pașoptiste”, Gabriel Chifu - „Cartea Poves tirile lui Cesar Leofu (...) este tributară esteticii ambiguității”. 15. Fără mimată pudibonderie, deci tranșantă, spiritul feminin al cronicarului literar, Daniela Sitar - Tăut, discută, eseistic,și bărbătește, cu toate consoartele de breaslă. Edificator a rămas textul despre
Editura Destine Literare by MARIAN BARBU () [Corola-journal/Journalistic/101_a_259]
-
să propună în prostie critica "manualelor", a bibliografiei foarte generale... Cioculescu deja înseamnă finețe. Și Cioculescu nu se potrivește cu ideea de subvenție... Cioculescu își tratează clasicii ca pe niște egali. Aici stă agresivitatea sa. în capitolul său, dedicat perioadei pașoptiste, din celebra Istorie a literaturii române moderne (Cioculescu, Vianu, Streinu), Asachi, Alecsandri, Heliade-Rădulescu, C.A. Rosetti, Bălcescu și ceilalți sînt departe de a fi simple fosile. Cioculescu nu iartă nimic și nu se sfiește să-i laude acolo unde e
Critica nemuritoare a detaliului by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14845_a_16170]
-
scriitorii înșiși, de la Arghezi și Cocea la Mircea Damian și Zaharia Stancu își descriu experiența carcerală ca metaforă și pars pro toto a lumii românești. Foarte importante sunt diferențierile între statutul de condamnat politic, mult mai elitist, privilegiat după liberalizarea pașoptistă, și cel - torturant - al condamnaților de drept comun („ocnași” sau nu). O agravare masivă a tratamentului aplicat deținuților politici (legionari sau comuniști) apare abia în anii ‘30. În acest orizont comparativ putem înțelege mai bine atît determinările comportamentale pe care
Literatura română și închisoarea by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3445_a_4770]
-
de mucigai și dostoievskienele Amintiri din casa morților, a căror primă ediție românească din 1912 a fost prefațată de Arghezi și, probabil, tradusă de el din franceză. Altminteri, căutînd uneori cu lupa elemente la temă din scrierile literare ale reformatorilor pașoptiști (Bolliac, Grigore Alexandrescu, Heliade-Rădulescu), sau ale lui Alecu Cantacuzino, A. Pann, N. Filimon, Alecsandri, Macedonski, Eminescu, Odobescu, Caragiale, Sadoveanu, Victor Eftimiu, Octav Șuluțiu, I. Biberi, Petre Bellu, dar și ale militanților socialiști D. Ion Georgescu-Stoașe și Panait Macri sau ale
Literatura română și închisoarea by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3445_a_4770]
-
enormă aglutinare informațională, ca și, probabil, prin imensitate tipografică, prin impresionantă pondere fizică (căci hermeneutul are fascinația cantității): "De unde permanența "modelului" enciclopedic, realizabil, bineînțeles, la nivelul și cu instrumentele actuale. Apare, într-adevăr, cu D. Cantemir. Dar abia în perioada pașoptistă el se precizează cu toată claritatea. Continuitatea sa este deci inevitabilă. Starea generală a culturii române, din cauza insuficiențelor și subdezvoltării sale, este și rămîne deci potențial "enciclopedică"". Nimeni nu respinge nevoia unor enciclopedii (întrevedem și aci modelul iluminist al Marii
Adrian Marino între lumini și umbre (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15745_a_17070]
-
toate aceste inflamări belicoase, mă ăncearcă un sentiment de stupoare. ăntăi, nu ănteleg cum de lezează statuia martirilor militari arădeni sensibilitățile specifice ale românilor. Statuia exalta libertatea ca atare, si rememorează executarea demonstrativa a unui grup de 13 generali maghiari pașoptiști de către armata imperiala austriacă. Eventual, lezate s-ar putea simți Ambasada Austriei la București și statul suveran pe care aceasta o reprezintă: românii nu joacă, ăn simbolistică statuii, nici un loc. Pe de altă parte, e incontestabil că vărsarea de sânge
Să ne dumirim by Stefan Borbely () [Corola-journal/Journalistic/17461_a_18786]
-
Prea puțin a interesat, zeci de ani la rând, ce avea de spus acest boier din diminețile literaturii. Cum, de fapt, înghițită de gloria Junimiii, prima jumătate de secol XIX, dincolo de câteva premiere - primul roman, prima revoluție, își doarme, până la pașoptiști, somnul preromantic. Din care ies la iveală - deloc surprinzător, de fapt, pentru cine o cercetează îndeaproape - vârfuri de rațiune sincronizate, cu toate beteșugurile unei limbi în facere, cu tradiția iluministă la apus. O asemenea colecție de maxime, zicători, "cuvinte adevărate
Cuvinte din bătrâni by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9172_a_10497]
-
Ion Buzași 150 de ani de la întemeierea Astrei (1861) 100 de ani de la Serbările Semicentenarului Astrei la Blaj (1911) Cărturarii ardeleni de odinioară aveau o adevărată vocație epistolară. Pentru ei corespondența era, ca și pentru pașoptiști, un gen literar - epistola literară -, dar și un document de istorie și istorie literară. Unul dintre aceștia, mai apropiat de noi a fost Ionel Pop (1889-1985), strănepot al marelui Simion Bărnuțiu (1808-1864), cel care a rostit în 1848 epocalul Discurs
Aniversări by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/5599_a_6924]
-
un document de istorie și istorie literară. Unul dintre aceștia, mai apropiat de noi a fost Ionel Pop (1889-1985), strănepot al marelui Simion Bărnuțiu (1808-1864), cel care a rostit în 1848 epocalul Discurs din Catedrala Blajului, care fixa programul Revoluției pașoptiste transilvane, și nepot al lui Iuliu Maniu (1873-1953), alături de care a activat pentru înfăptuirea idealului de unitate națională. Ajuns la vârsta nonagenară, Ionel Pop, prietenul lui Mihail Sadoveanu - , pe care l-a găzduit în anii grei pentru autorul Fraților Jderi
Aniversări by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/5599_a_6924]
-
imnul lui Iosif. Izvorul trăiniciei sale stă tocmai într-o aprigă luptă pentru apărarea ființei naționale:„Să știe toți că un popor nu moare/ Când veacuri a luptat necontenit.” De data aceasta Șt. O. Iosif este mai apropiat de poezia pașoptistă a lui Mureșanu, care în oda Un devotament familiei Hurmuzachi proclama aceeași idee, potențată în convingerea sa prin corelația cu trecutul: „ De n-a pierit românul când hoardele barbare/ Veneau ca și lăcuste în agrii semănați.../ De n-a pierit
Doi „soli ai Ardealului”: Șt. O. Iosif și Andrei Mureșanu by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/3263_a_4588]
-
însuși pe cele două dimensiuni, care, din câte îmi dau eu seama, nu au fost puse până acum în dialog una cu alta. Pe de o parte, semnificațiile operei de rezistență au o miză utilitară, poate la fel de pregnantă ca la pașoptiști. Pe de alta, opera și-a asigurat autonomia în raport cu politica oficială prin pretenția de a fi artă pură. Tocmai de aceea va trebui găsit un unghi de vedere din care cele două să nu se excludă reciproc. Acest unghi chiar
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]