1,132 matches
-
numărul devenea, ca și acela al altor publicații, un necrolog. Lucrul cel mai extraordinar din Euphorion este publicarea a șase Sonete fără sunet scrise de Doinaș în ultimele sale luni. Toate sînt superbe. Îl reproducem pe primul care e oarecum paradigmatic pentru întreg ciclul cu acest nume. Se intitulează Un timp postum: Un timp postum ne-nghite, mult mai lacom/ că timpul vieții noastre. Ce-i uitarea/ decît surîsul ipocrit al morții?/ Dar vine-un timp cînd nu mai mori, cînd
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14785_a_16110]
-
guvernator al vreunei insule. Iarăși personal, cred că, din alt punct de vedere a sistemic a episodul cu insula Barataria nu este o farsă rizibila decât în aparență; în susbstantă, prin sfaturile lui Don Quijote și judecățile lui Sancho, este exemplar, paradigmatic. Guvernarea scutierului e o alternativă diamantina la un sistem de fier. Nu este o ficțiune, ci o versiune paralelă cu realitatea. Atrăgând în jocul quijotesc pe Cervantes, pe Shakespeare și Marea Artă, Nicolae Manolescu se situează pe o poziție intermediară
Noi concepte-cheie în interpretarea lui Don Quijote by Paul Alexandru Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/17615_a_18940]
-
așteptat, din partea optzeciștilor, grup îndeajuns de exclusivist, compus din autori "care, din marginalizații de dinainte de 1989, au devenit răsfățații primului deceniu post-revoluționar profitînd de descoperirile stilistice ale ocultatei promoții '70 și de coincidența în timp a demersului lor cu modificările paradigmatice generate de post-modernism. Canonul post-revoluționar tinde să fie monopolizat de această grupare activă care știe să-și impună mediatic valorile ei reale (M. Cărtărescu, Stratan, Traian T. Coșovei etc.) dar care nu de puține ori o face prin ștergerea tuturor
O antologie recuperatoare (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16049_a_17374]
-
numea Entzauberung, Dezvrăjirea lumii lui Harry Potter. Acest fir al maturizării personajelor a scandat de la un punct încolo declinul poveștii, pe măsură ce problemele lor ieșeau din lumea ei pentru a intra într-o alta. Acest fapt îmi amintește de un personaj paradigmatic pentru universul magic al poveștii: Peter Pan. Peter Pan refuză să crească, preferă să rămână în lumea copilăriei pentru eternitate. Personajele din seria Potter au încercat cu concursul regizorilor, nu puțini, să țină timpul în loc. Gingășia lor inițială și-a
Harry Potter, Peter Pan și sfârșitul copilăriei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5308_a_6633]
-
eseistică bună, într-o analiză lipită, ca o mesadă, pe text. O lucrare de detaliu cu aplecare spre sinteză, spre-a vedea ce pot ascunde doamnele, indiferent de nume, pe foi dosite în sipet. La sfîrșit, rămîn cîteva lucruri sigure, paradigmatice, în stare să le transforme, dincolo de orice intenție polemică, partizană, precizează Liana Cozea, într-un cin memorialistic cu reguli destul de stricte. Pomeneam de nemulțumire (,Un om împăcat cu sine și cu ceilalți nu scrie jurnale", notează Tia Șerbănescu), de adevăr
Femeia la malul mării by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11091_a_12416]
-
Petru Manoliu, greșește vorbind în același timp de exemplu și de replică: exemplul fiind ceresc, replica este, ea, pământească). Ceea ce trebuie să reținem este că orice poveste este, în opinia lui Thomas Mann, repetarea alteia. Există întotdeauna o poveste dintâi, paradigmatică, la care se referă, direct sau oblic, aceea pe care o ascultăm sau o citim. Fie ea în cer, fie pe pământ. Orice poveste este relatarea unei întâmplări primordiale, iar personajul, întruparea unui erou mitic. Mitosul este, de altfel, substanța
Prâslea cel voinic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6131_a_7456]
-
Întrebarea fără răspuns este de ce, contrar legii tribului și a cutumei, tatăl îl preferă adesea primului său născut pe cel mai mic dintre fii. În Biblie, această ciudată preferință urcă până la Avraam, o regăsim la Isaac și îi aflăm ilustrarea paradigmatică în Iosif, cel de al doisprezecelea copil, din treisprezece, câți a avut Iacob de la două neveste și de la două sclave. Folclorul din multe țări preia această preferință care a dat mereu naștere unor conflicte familiale sfârșite tragic. Nu l-au
Prâslea cel voinic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6131_a_7456]
-
glezna greoaie, coapsele plate. Fața are trăsături jenant masculine, "din cauza severității sau seriozității numai, lipsite de acea copilărie care intră pentru moderni în compoziția farmecului feminin". Atunci cum se explică admirația celor vechi față de această imagine investită cu o semnificație paradigmatică? Nu cumva lipsa lor de siguranță în gustul pentru frumusețea feminină provenea tocmai din lipsa lor de dragoste pentru femeie, din atitudinea lor mereu fluctuantă față de cea pe care nu o socoteau demnă de dragostea și egalitatea lor, dar din
Ana Blandiana și homo viator by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9077_a_10402]
-
energii malefice, neîngăduind celor drepți "nici un stil de colaborare", Ca și în "epoca de aur", exilul continuă a fi "ademenit" în verigile sale slabe, versatile. Evident, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca nu reprezintă o astfel de verigă. În fața surghiunului lor paradigmatic în orașul-lumină, se închină respectuos și exilul intern, vădit complementar, căruia îi aparține și subsemnatul. *** Scrisul lui Virgil Ierunca constituie un excelent antidot la postura nu neapărat propagandistică și truculentă, dar măcar demisionară, conformistă, lașă a unora din comentatorii noștri
Glose la Virgil Ierunca (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16819_a_18144]
-
Hazardului, înțelegînd Neantul și disprețuitor al Forțelor oarbe, care conduc istoria universală. Mandarinul refuză Forțele și credințele oarbe. Firește, mandarinul meditează, de predilecție, la Neant, Hazard și Forțe oarbe, dar nu se teme de nimic". în planul pragmatic, aflăm că paradigmaticul personaj tinde "la eliberarea intimă a lui și a semenilor". Avînd doar visuri nu și interese, "a găsit pacea uitării de sine", în calitate de "paladin neînfricat în bătălii pentru visurile și interesele semenilor". Mandarinul e capabil a-și distila "veninul psihic
Avocat și martor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8911_a_10236]
-
care niște oameni, alcătuind o comunitate, o poartă simultan în mințile lor timp de cîteva generații. Cînd reprezentarea mentală se schimbă - e vorba de paradigma pe care o împărtășesc oamenii unei epoci - litera cuvintelor va fi însuflețită de noul cîmp paradigmatic al generației dominante, ceea ce înseamnă că sensul cuvintelor își va trage valabilitatea din această nouă repezentare și nu din altă parte. Cu alte cuvinte, cînd vorbim de litera și spiritul cuvintelor, trebuie să adăugăm imediat al treilea element: sensul lor
Scleroza limbilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9452_a_10777]
-
romană, din spațiul Renașterii sau din acela, nostalgic și întîrziat, al neoclasicismului, avea drept reper al stabilității absolute, al împăcării cu lumea și al armoniei cu universul, al coabitării cu eternitatea și al victoriei cu duratele mici tocmai nudul, forma paradigmatică, deplină, a umanului, aceea în care se revarsă infinit mai multă contemplație edenică, fie ea și abstractă prin gradul înalt de generalizare, decît substanță tranzitorie culeasă de pe la ospețele orgiastice sau de prin lupanarele istoriei mărunte. Cu alte cuvinte, atunci cînd
Despre percepția feminității by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11548_a_12873]
-
stricte, două sunt momentele principale ale impunerii mitului: definiția dată de către N. Iorga, în 1929, Ťexpresie integrală a sufletului românescť, și aceea din 1975 datorată lui C. Noica, Ťomul deplin al culturii româneștiť. Ambele au la bază concepția unui Eminescu paradigmatic și anistoric, neschimbător și pururi exemplar pentru toată suflarea românească. Dacă formula mai veche și curentă, Ťpoetul naționalť, pe care G. Călinescu însuși o așază în fruntea capitolului din Istorie (făcând oarecum pandant celei de la capitolul despre Alecsandri, Ťpoetul oficialť
Câteva sentințe (V) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7402_a_8727]
-
care a analizat și în teza sa de doctorat mecanismele lingvistice ale umorului, pornește de la o apreciere globală a mecanismelor umorului în limba română. Ele "sunt mai degrabă bazate pe redundanță și pe adiție sintagmatică, decît pe ambiguitate și selecție paradigmatică". Topîrceanu, apreciază Cristina Tătaru, nu folosește excesiv avantajele oferite de limba română în acest sens, el este un artist care își permite să creeaze efecte umoristice extrem de variate. Volumul de traduceri apărut la Editura Limes nu este exhaustiv. Cristina Tătaru
Topîrceanu în englezește by Mihaela Mudure () [Corola-journal/Journalistic/11529_a_12854]
-
lua razna și a glisa către înjghebări anapoda. "Beția de cuvinte" e oricînd reprobabilă. Cassian Maria Spiridon o evită, păstrînd o claritate a expresiei în pofida faptului că se apropie nu o dată, cu emoția veșnicului învățăcel (vezi numeroasele citate din autori paradigmatici), de chestiunile dificile ale poeziei. Perspectiva d-sale e una preponderent spiritualistă. Fascinat de misterul creației lirice, o abordează entuziast sub semnul celor "trei virtuți teologale", conform Apostolului Pavel, care sînt interdependente: credința, nădejdea, dragostea. Esența poeziei, ne încredințează d-
Un poet despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14197_a_15522]
-
la amiază (publicat în 1940), sau Orwell, O mie nouă sute optzeci și patru (publicat în 1949), alături de care l-a așezat critica. Ambele romane desfășoară epic traseul unui singur personaj principal, un fel de ultim om al cărui destin este paradigmatic. Dacă tu, Winston, ești om, atunci ești ultimul dintre oameni. Faci parte dintr-o specie dispărută", îi spune O'Brien revoltatului din O mie nouă sute optzeci și patru. Și Rubașov al lui Koestler este singurul rămas din specia sa de comuniști
O carte nedreptățită by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/7227_a_8552]
-
generează altele, și de la un semn la altul - uneori se închide cercul și se revine la cel dintâi - ori se merge într-o direcție cu totul diferită. Nimic nu e întemeiat pe apriorisme, ca de exemplu axele lui Jakobson - axa paradigmatică și axa sintagmatică etc. Să spunem așadar, că după părerea dvs. trebuie să fim foarte atenți la singularitatea fiecărei opere, la sens, la metamorfoza cuvintelor în interiorul textului... ...la mobilitatea continuă, care se pretează variațiilor de la un text la altul... Dar
Michael RIFFATERRE "Textul literar nu e niciodată desuet" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15544_a_16869]
-
înainte de orice, în selectarea autorilor, iar miza criticii de înaltă clasă - în descoperirea acelui moment în care textul apare ca un întreg organic, viu, funcțional la toate nivelurile sale. Din această perspectivă însă, orice lectură inteligentă devine, inevitabil, o relectură. Paradigmatică pentru acest mod de "a citi", mi se pare odiseea unui text de Nerval (e vorba de Sylvie), căruia Eco îi consacră și aici un sclipitor studiu intitulat La brume de Valois. Pentru cei familiarizați cu opera autorului, nu mai
Umberto Eco și literatura by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14449_a_15774]
-
masă cîștigată, este prejudecată, lanț, inerție. Elita luptă împotriva istoriei. Tot ce e biruință istorică e mediocritate". Discursul istoric, purtător de particular, n-ar putea fi decît vătămător pentru creatorul care, în nobilă tradiție aristotelică, e îndatorat a urmări generalul, paradigmaticul, arhetipalul. Istoria eclipsează chestiunile esențiale ale conștiinței umane, avînd în consecință un rol alienant: În Însinguratul, se confesează Ionesco, dau cuvîntul unui personaj care este în conflict cu istoria sau, mai degrabă, care trăiește paralel cu istoria. Istoria și politica
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14108_a_15433]
-
în așa fel încît echilibrul să rămînă stabil, recuzita și limbajele consacrate cu cele nonconformiste și neconvenționale. În cîteva cazuri notorii, aceiași artiști acoperă simultan, într-o impresionantă demonstrație a duplicității, a procopianismului infatigabil - și aici cazul lui Bitzan este paradigmatic -, atît somațiile conformismului propagandistic, cît și exigențele înalte ale unei vivacități estetice cu totul ieșite din comun. O dată dobîndită o anume libertate a prezenței și a manifestării publice, fie ea și minimală, artistul își redobîndește, aproape spontan, și dreptul legitim
Tradimensione la Roma by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16339_a_17664]
-
în demnitățile publice, literații sînt rara avis. E instructiv să constați că, din această cauză, sînt ratate ocazii excepționale de a se valorifica vorbe de spirit (dictonul latin nu mai are nici o căutare!), exprimări plastice, caracterizări memorabile, nume ori situații paradigmatice. Nu am în vedere exclusiv efectul artistic al intervențiilor publice, rostite ori scrise, evident diminuat de absența ori de sărăcia referințelor literare. Am în vedere un efect pedagogic și politic. Sloganele electorale le ignoră eficacitatea. Nu sînt convins că responsabilul
Cultura literară by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16959_a_18284]
-
măcar înțeles cum trebuie. Se știe că mitul eminescian s-a constituit după moartea poetului, în deceniul care a încheiat secolul XIX și în primul deceniu al secolului XX. Mitul are două componente. Una se referă la personalitatea poetului, devenită paradigmatica. Sub chipul din fotografia din 1869, Eminescu s-a fixat în imaginarul românesc că un geniu tînăr și nefericit, de o puritate morală inalterabila, patriot, iubitor al trecutului glorios și militant politic ardent și necorupt pe baricadele adevăratei simțiri românești
Luna Eminescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/18161_a_19486]
-
Nichita Stănescu și să fim convinși că n-ar fi scăpat, comițînd o astfel de imprudență, acuzei de "demolator" și ostracizării complementare. Noroc că d-sa, după o inițială rezervă, îl socotește pe autorul Necuvintelor unul din cei "cinci poeți paradigmatici" ai literelor noastre din veacul abia încheiat, alături de Arghezi, Blaga, Ion Barbu, Bacovia!). Remarcînd că lui Lucian Blaga i-ar lipsi "un anume simț al realului", în favoarea "abstractivismului" care e o trăsătură caracteristică a plasticii expresioniste, ceea ce ar putea produce
O antologie de Marin Mincu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12557_a_13882]
-
și transformă eșecul în ceremonial. Fără a-l lega în vreun fel de presentimente sumbre sau de angoase milenariste, el este tot mai mult un hermeneut al crizei, dacă nu chiar un profet al entropiei. Într-un mod exemplar și paradigmatic, această stare se regăsește și în sculptura românească de astăzi. Citind impasul global prin lentila marasmului și a eșecului nostru privat, sculptorul a părăsit negocierea abstractă cu spațialitatea pură și s-a întors la figurativism. Sau, mai exact, la un
Alte crochiuri by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15033_a_16358]
-
scris-o, că am să scriu o carte, Norii. Altminteri, sigur că mi-ar fi pe plac să fiu eu autorul acestei cărți cuceritoare; tot astfel cum, dacă ar fi posibil, aș semna, eu, o carte similară, prin accentul pe paradigmatic, Exuvii de Simona Popescu, bunăoară, - norii, în plus, fiind exuviali prin excelență. Să amintesc și Însemnări de căpătâi, opul faimoasei Sei Șonagon... Vedeți, așa ne paște plagiatul (sau pastișa). Din admirație pentru cutare autor, falsa memorie dându-și și ea
Șerban Foarță by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Journalistic/5914_a_7239]