7,232 matches
-
Ursului de aur la Festivalul de Film de la Berlin în 1988, care se bazează pe primele două capitole ale romanului. Autor prolific, Mo Yan a publicat peste optzeci de povestiri și douăsprezece romane, cele mai cunoscute fiind: Cântecele usturoiului din Paradis (1988), Țara vinului (1993), Țâțe mari și șolduri late (1995), Viața și moartea mă ostenesc (2006). Romanele și povestirile sale au fost traduse în numeroase limbi, iar câteva au fost ecranizate. Romanul Viața și moartea mă ostenesc narează ultima jumătate
MO YAN Viața și moartea mă ostenesc by Dinu Luca () [Corola-journal/Journalistic/4459_a_5784]
-
perplexitatea, s-a încheiat în acea seară memorabilă: cenzura va constata că se mersese prea departe și le va interzice. Există, privind raporturile mele, rare, dar excepționale, cu Steinhardt, și o urmare a debarcării proaspătului eliberat din infernul carceral în paradisul (sau, poate, purgatoriul) modernității: înainte de a ne cunoaște personal, mi-a citit Contradicția lui Maiorescu și a luat-o cu el la Rohia, unde am regăsito, ani buni după moartea lui, când am fost eu însumi la mănăstirea maramureșeană, în
Steinhardt 100 by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4483_a_5808]
-
romantice. Cum ar fi legătura intrinsecă dintre adevărul istoric și legendă care, în fond, s-ar influența reciproc. Călătoria peste ocean intră în orizontul unor personaje cum ar fi Al Nouăzeci și doilea și Petru. Cunoașterea Lumii Noi și a paradisului haitian e un nou prilej de evadare în ficțiune. Fuga de încremenire Epopeea lui Gheorghe Schwartz își are originea în romanul german care a traversat mai ușor crizele și a devenit un gen proteic, izvorât din romanul popular. Plasându-se
Gheorghe Schwartz: martor rătăcitor prin Istorie by Gheorghe Mocuța () [Corola-journal/Journalistic/4484_a_5809]
-
nimic, dar căreia îi găsise ea o întrebuințare, ascunzând în interior un pachet de țigări, pentru momentele când rămânea în pană... Clipe dulci, ale unei iubiri venite la apus, se transformaseră încet, încet în amintire. Omniprezentă, dar numai o amintire. Paradisul unor clipe trecute prea devreme, în numele... În numele cui? Și de ce? De fapt, nu mai conta. De ceva timp, nu mai avea nimic importanță. Aproape nimic. Blestemată să fii! Cine vorbise? Stătea singur, în întuneric. Și totuși, putea să jure că
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
a aparținut cândva, să trecem prin toate: lacrimi, dezamăgiri, revoltă, regrete, indiferență, neputință. Fără strădania proprie, fără a străbate purgatoriul trăirilor noastre cele mai intime, nu am avea dreptul, nu am putea spera că vom păși, din nou, în unicul paradis care ne-a fost dăruit la începuturi: liniștea. Știi? Cineva mi-a spus, odată: tu ești o poezie. Am zâmbit cu drag, pentru că a fost și a rămas unul dintre cele mai frumoase cuvinte pe care le-am auzit, spuse
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
două surori În sat care erau femei serioase la casa bărbaților lor. A muncit mai departe și a cumpărat o casă veche bătrânească ce avea un lot mare de pământ și acolo și-a construit cu mâna lui un mic paradis. Aproape că nu era floare mai deosebită care să nu se găsească și În grădina lui. Toate zarzavaturile creșteau aliniate frumos În braze trase la linie sau cu araci și via pe sârme. Totul era făcut ca la carte. Când
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
flămândă în trup! Ce mulți ani au trecut ... 1966, cifre grele de grimase, de cântec și somn au coborât, ori au urcat în stele? Nirvana? Nuntașii pleacă de pe pământ, ei nu mai sunt îngenuncheați, cu al lor verde veșmânt, redeschid Paradisul nu știu că a lor coroană de spini îi va aduce din zona centrului înapoi câte unul, câte doi, viii și cei morți, plini de speranța întoarcerii sub același stejar, alunecând gând sădit cândva în rădăcinile cusute în cerc, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
copilărie! Odată cu ea a asfințit și amintirea mea, știa cum să mă apere de nostalgie, de durere și de frustrare! Știa să mă ducă în lumea ei veselă și fără griji; cât soare aducea viața ei de vis! Un întreg paradis cobora: stea lângă stea acopereau tavanul și peretele din dreapta mea. Am jelit plecarea ei în necunoscut. Cântecul mut se auzea într-un mare concert cu viori, cu flautul fermecat, cu pianul orgolios înălțând la cer spaimele noastre de azi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
și ea înecată sub apă. * * * Dida pleacă în Spania. Vecina mea frumoasă și tânără; Este plină de vervă și neastâmpăr, într-o vrie de necrezut. Îmi place bucuria ei atât de mult, încât retrăiesc plecările mele de vis într-un paradis neatins decât în gând, mereu încercat, în porțile cetății ferecat. Abia târziu am zburat și am aflat și eu că lumea începe cu Dumnezeu, că vor trece anii, fără să fiu întrebat?! De unde atâta pasiune în bătrânul regat? Rochia se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
de filologie a Universității București, debutează la Contemporanul sub numele de Maria Octavian și colaborează la revistele: Luceafărul, Steaua, Tribuna, Gazeta literară, România literară. În 1960, debutează editorial, cu Poezii, semnat Maria Octavian, căruia aveau să-i urmeze, în 1969, Paradis arhaic, în 1977, Anotimpuri. Între aceste date, a dat curs vocației lirice doar cu intermitențe, pentru că,timp de trei decenii,s-a dăruit preocupărilor didactice, materializate în comentariile orale de poezie, și de literatură în general, cu elevii, elaborând, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
punctate pe alocuri cu nume de scriitori și filozofi (Platon,Eminescu, Blaga, Labiș, Nichita Stănescu, Basarab Nicolescu, Mircea Ciobanul, Emil Brumaru, Marian Papahagi), cu evocări de mobilier vechi, de vitrine, de candelabre, cu fel și fel de componente ale unui Paradis arhaic, reverii și fantazări învăluite în nostalgii și reflecții melancolice. Principalul laitmotiv al lirismului meditativ e timpul. Timpul individual, străbătut, din perspectiva prezentului, în ambele sensuri, spre izvor și spre vărsarea în eternitate. Vehicolele acestei deplasări sunt memoria și imaginarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
firesc și cuceritor, podoabe și găteli alese nu numai din pietrele prețioase și veșmintele subtile ale viermilor de fluture, ci și din luminile becurilor electrice, din tăceri și nopți - abundent, hieratic, generos, regal !”¹ Deschizând la întâmplare, pretutindeni se observă un paradis cu o muzică fantastică : „Balul”, „Șarpele”, „Sânii gemeni”. Scriitoarea a depășit aritmetica, geometria, istoria și geografia noastră, a creat simțiri noi, uneori inaccesibile. Intuiția sa pornește de la adevăratul substrat al amorului și de la rădăcina lui temperamentală, care este însăși fiziologia
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
din roman, un scop suprem. Scriitoarea se reflectă în imaginea unor eroine din roman, ele vor fi reflexii ale sinelui în diferite ipostaze. Adolescenta marcată de impulsul intelectual, va deschide drama tinerei fete cu înzestrări excepționale, care după “anii de paradis” ai pensionului, întrerupea studiile. Regretul se va manifesta ca un ecou: “Îmi place grozav să învăț, atât știu eu să fac bine”, îi comunica lui Garabet Ibrăileanu în 1914, “Sunt timpuri când judec aproape cu necaz pe cei ce mă
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
drumul parcurs de când a întâlnit-o pe Teodora. Ca de obicei, îi trec prin minte tot felul de „asocieri livrești”. Astfel: „strămoșul” Adam a fost fericit atâta vreme cât a „hălăduit” (scrie P.H.L., sau a „vagabondat”, a „flanat” ar zice modernii) prin Paradis de unul singur. - Câtă vreme? - Nu se știe! - De ce? - Din simplul motiv că nu exista răul, singura „realitate” cuantificabilă, tradusă de Profesor într-o sintagmă quasi filosofică: „conștiința timpului”. Apariția Evei i-a schimbat „traseul”. A constatat cu surprindere, intrând
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
de panică ce nu l-a mai părăsit niciodată, că este total „descoperit” (fizic și în fața destinului?!), ceea ce l-a determinat să ia o primă măsură: să se ascundă! Abandonează starea de „transparență totală”, scăldatul copilăresc în lumina orbitoare a Paradisului, și caută umbra, obscuritatea „protectoare”. Improvizează o „apărătoare” din frunză de viță! Se înțelege că acest gest nu este decât expresia simbolică pentru un „moment epocal” din existența umanității. Atenție, însă! Frunza era o rezolvare provizorie: pălește, se vestejește și
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
trup uman. I-a fost dat femeii să trăiască prin și pentru cealaltă ființă, încă nenăscută, dar plămădită dintr un întreg existențial, din dorințe ce capătă realitate în substanța corporală a omulețului din pântec. Creșterea lui secretă până la exodul din „paradisul amniotic” vine să completeze misterul uman pe care doar viitoarea mamă îl poate percepe la dimensiunea lui cea mai adevărată. Profesorul acceptă spusele Teodorei: deși are „calitatea de autor”, bărbatul nu știe ce înseamnă minunea apariției unei noi vieți în
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
se umplură de noroiul acela negru și puturos din cap pînă-n picioare. Cînd ajunseră la marginea pădurii și zăriră iar satul scăldat în soare, mașini și oameni trecînd pe șoseaua din depărtare, tractoare pe cîmp, crezură că se află în paradis. Nu se mai gîndiră nici la canistră, nici la alte lucruri care i-ar fi putut reține și se îndreptară spre sat. Se feriră însă cît putură mai bine să nu fie văzuți de nimeni în acel hal. Intrară la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cărei cuprins este bucuria dezrobirii din orice sistem definitoriu, stare de pregeneză sublimată la maximum. Ca și în extazul mistic, se ating zorile unei dizolvări transfiguratoare, urmată de o înviere oarbă. Oarbă prin prea multa lumină revelatoare ca în finalul Paradisului dantesc, și prin prea multa energie existențială ce va să înfăptuiască un sine în nelimitată expansiune. Și anume, expansiune către o a treia stare care, prin actul inițiatic poetic, a depășit și eul intramundan străin și extincția, sincopa existențială. Trecerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
răsărit divin ! În cupe scânteiază câte-un imens rubin ! Fă dintr-un ram de santal o harpă să vibreze Și arde altă creangă, ca să ne parfumeze ! Deschiderea cosmică din Divina Comedia, având loc în viziunea mitologiei creștine, reflectată în tripticul Paradisul, Purgatoriul, Infernul adică de la haosul răului la armonia celestă, are drept ghid al suișului iubirea profană divinizată "che move il sole e l'altre stelle". Deschiderea cosmică din Faust goethean are loc spre ambele lumi mitologice creștină și greacă. Axul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Dacă poate să înlesnească nașterea unui mântuitor". Cât de orgolios va fi fost Dante să arunce în infern pe dușmanii săi precum și zeci de personaje pe care le-a considerat destinate flăcărilor gheenei și ce nemăsurată bucurie să ajungă până în paradis alături de Beatrice! Templul Taj Mahal dedicat de Șah Jahan soției sale Muntaz Mahal, poate fi considerat replică în piatră a maiestuoaselor terține dedicate iubitei sale de autorul Divinei Comedii. Și iată orgoliul disprețuitor al lui Baudelaire adresându-se Parisului: "Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Poemul nu este un alter ego, ci ești tu, cel care, altfel, nu te-ai fi cunoscut niciodată. Intre absența noastră din lume și prezența noastră potențială, așezăm poezia ca o punte, ca un model posibil de existență. La poarta paradisului, arhanghelul de pază îl întreabă pe Goethe ce eroism a efectuat pe pământ ca să merite intrarea în rai, ce răni poate să-i arate. Iar poetul răspunde că rănile vieții, ale iubirii sunt cântecele sale: Ce merit am să intru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
E lumină din lumină Dumnezeu din Dumnezeu. Iar cel mai înalt, diada devenită monadă substituie pe Unul din ajunul creației: " Suntem spiritul divin în mijlocul universului asemenea spiritului divin înainte de creație...Acest spirit divin eram noi". Și pentru Dante, în finalul Paradisului, justiția poetică a iubirii suie la divinitate L'amor che move il sole e l'altre stelle. La fel pentru Goethe în poezia Mai înaltul și cel mai înalt: Ungehemmt mit heissem Triebe Lässt sich da kein Ende finden, Bis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
elevație. Și a aflat-o în terținele (sacra Treime) lui Dante, în citadela italiană a celei mai înalte culturi în acea vreme, cu genii unice Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael, Petrarca, Marsillio Ficino etc. o operă în care se îmbină Paradisul cu iubirea pentru o femeie Beatrice în forma cea mai idealizată, făcând astfel drum către iubirea pământeană dintre Petrarca și Laura. În felul acesta Tizian a putut reuni pe același tablou iubirea sacră cu cea profană, figurând în ambele hipostaze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
David i-a mirosit mereu a naftalină. Așa am fost noi, diferiți, după o anumită vârstă. Eu m-aș fi dus ață să-i caut prin sertare, să citesc scrisori vechi și să mă ascund cu ele în micul ei paradis decrepit, cu frunze și stârvuri în putrefacție printre răsadurile dezordonate. David, nu. Mama îl dăscălea mereu când mergeam s-o vedem pe Lea. Tata nu venea niciodată. Nu era genul lui de companie. Realitatea e că te cam strivea o
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de mult, nimic. Nu vede îmbulzeala, forfota slugilor care-și cheamă stăpânul. Prin fața ochilor ei trec aripi de înger. Cu excepția găurii din obraz, acolo unde, printre fâșii de țesut, piatra lui Solomon lucește ca un al treilea ochi, deschis spre Paradis, chipul ei e intact. Doar trupul zace frânt între pietre, când Musa năvălește în iatac și o găsește, zâmbitoare, cu plete de-acum ruginii, cu perle multe cuibărite în smârcuri de sânge, de carne deșirată, de piele negrăit de albă
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]