880 matches
-
aceea. Nu-mi place mirosul de cocină”. Dar nici de data aceasta n-am avut puterea să-i arunc adevărul în față. Îmi pare rău, nu știu decât să renunț. „Plec chiar acum”, i-am zis și mi-am luat pardesiul, punându-mi la repezeală câteva lucruri într-o mică valiză de voiaj. O clipă, ajungând la poartă, am fost tentat să mă urc din nou pe acoperiș, dar îmi era lehamite. Puteam să jur că știam dinainte dialogul: „S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să se urce pe pereți. Și nu mai vedea nimeni în jurul ei. Îi plăcea orașul, și avea să rămână cu el, iubirea sa, până când nu s-ar mai fi putut. Pe jos fleșcăia murdăria. Veni și prietenul ei. Își puse pardesiul jos, o salută politicos. Închină ea capul, privindu-l cu tandrețe, mângâindu-l cu un zâmbet, un plânset pentru el. Atât de aproape și totuși atât de departe Tantal. Un moment se bucură de pura prezență a unui suflet lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
al existenței. E el. Singur pururi, așa cum trebuie și nu mai poate fi Dar el e trist? Poate că e fericit în nefericirea lui. E învingător, orice s-ar întâmpla, și doar asta contează. Își pune sabia în teacă, sub pardesiul negru. La picioarele sale stă mortul. De fapt, cine e cel ce zace decapitat? Prietenul lui? Acum el se duce glorios spre eterna sa și tristă peregrinare. Aerul năclăit de ceață și pustiu persistă în jurul său în timp ce el trecea prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
apărură de după ziduri. Se luptă cu ei și auzi un țipăt de femeie. Porni într-acolo și-1 doborî pe ultimul dintre ei. Realiză că se afla în fața blocului său. Fata era pe jos. Instinctiv, își acoperi fața cu gulerul pardesiului. Își puse mâinile pe umerii ei și ea își întoarse privirea înspăimântată spre el. Era Amanda. Prea iute, prea brusc, prea disperat gestul, ea-i dădu în lături gulerul și rămase cu un strigăt în gât. -Nu, nu! Sst! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
fi întotdeauna viu. Toți suntem Nemuritori, asta învățase el. Când se întoarse însă înapoi, avu parte de o surpriză. Pe pat era sabia lui, iar Amanda dispăruse. La recepție nu o văzuseră plecând. Rochia ei de seară era pe pat, pardesiul ei la fel. Doru bănui că o găsește prin împrejurimi. Probabil că împrumutase niște haine. Dar ea nu era nicăieri. Sună atunci la el la servici. Petru, salve. Ce faci? Uuu, lover boy! Amanda când a venit, a spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Prăbușește-i, tăicuțule, și frige-i pe moțîrcani! - Împărate, bea-le într-o linguriță inima târgului, cîntare-ar benga la ei! - I-a tras-o lui babeta de pe trotuar de nu mai avea aer... I-a pus-o lui cetățeanul cu pardesiu cărămiziu de-l spunea pe Tatăl Nostru direct la canal... - Ce zice? Ce zice? 21 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI deci sub fotoliile din față și deșuruba. Victoria Andrei dădea și dânsa ce-avea mai bun în ea: - "...Și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
În Învălmășeala de voci Întretăiate și sunete sparte, care-i cotropeau auzul. Ridică ochii și găsi cerul după-amiezii de o stranie limpezime. Apoi se dezechilibră și nu mai știu nimic. Se trezi Întins pe bancă, cu o bătrână Într-un pardesiu ponosit ținându-l de palma acoperită de o mănușă neagră. Alte câteva persoane Îl priveau cu fețe Îngrozite. “Și-a revenit!”, auzi vocea unui domn Înalt, cu o țigară Înfiptă Între buze. “Să mai stea Întins, să-i vină roșeața
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
așa, că nu-i frumos! Copilul ofensat că nu a fost bine Înțeles sau că dușmanul râde de el spuse și mai ascuțit: Taie popa limba? Ganu’! Ganu’! Ganu’! și nu s-a oprit decât atunci când dușmanul și-a luat pardesiul și borsalina și s-a Îndreptat spre ușă urmărit de privirile Ochenoaiei care făcea un semn care se traducea: Copilu-i tot copil, ce știe el, da bine ți-a mai făcut! Obosit de victorie, viteazul nostru adormi imediat, un somn
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
prăvălii: "La balon" a unuia Marin Bălună, pălărier care călca cravate, manșete artistice și gulere de domni, " La briciul vesel" sau "La minut", cum scria pe a doua firmă, frizerie de lux, tuns, ras și frezat, "La șicul elegant", croitorie, pardesie, paltoane, fracuri, nunti,-botezuri, "Tricolorul", ceaprazărie, șepci, uniforme pentru C.F.R., Poștă, vin și acasă, "La italianu", tocilărie, ascutim brice, foarfeci și lame de ras și "La vapor" cafea, zahăr, simigerie. Înspre peroanele gării, pe aceeași parte a ieșirii, se înălța
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și bărbi și aruncă cuțitul la fix! Unde vrei te găurește! - Da-n tine nu dă? - De ce să dea? râdea al Măritei. Eu sânt de-ai lor! - Și n-au frică de vardiști? - N-au. Vreo trei și-au făcut pardesiu de scânduri de pe urma lor. Copiii nu prea înțelegeau limba păsărească a lui Oprică, dar tăceau din gură. Al Măritei se dezlegase la limbă: - Unuia-i zice Bozoncea, unuia Gheorghe. Șef peste toți e Bozon-cea. A mierlit un comisar și-a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
unul. Când ieșim afară și-oi face pst! tu o ștergi la dreapta, eu la stânga. Ne găsim la " Doi păduchi", în Taica Lazăr. Zis și făcut. A ochit Nicu un fraier. Boier după înfățișare. Avea haine-n dungi și-un pardesiu scump. Într-o mână ținea un baston. - Să-ți ducem geamantanele, stăpîne? Se înființase ăl bătrân în fața lui, scoțîndu-și șapca din cap. - Ieftin, un pol până la trăsură, a adăugat și lunganul. Străinul n-a zis nu. Pungașii au pus mâna
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
zvonea că viața Îi fusese Întunecată de oarecari nefericiri În căsătorie. Blândețea melancolică a firii compensa la el precaritatea talentului. Purta o manta lungă și pe vreme rea, iar pe vreme mai bună nu se despărțea de acel gen de pardesiu din lână maron-verzuie, numit loden. Eram captivat de modul În care folosea radiera specială pe care o ținea În buzunarul de la vestă, de felul În care ținea foaia bine Întinsă și apoi curăța cu dosul degetelor, „gutele percii“ (cum spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și notam ceva în carnețelul de care nu mă despărțeam niciodată, pe atunci. Nu observasem că, în stânga mea, cu capul proptit în mâini, o femeiușcă mă privea înduioșată. În cele din urmă, s-a aplecat spre mine, trăgându-mă de pardesiu. — De-al dracu’ o faci, nu? Să mă bagi și tu la regulă... Îți faci raportu’ aci... N-am luat-o în seamă. S-a tras mai lângă mine, încercând să se uite peste umărul meu, peste mâna cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Îmi amintesc că le zăpăceați bine. Cuvintele...“, zâmbi, ridicând din umeri, cu privirea aceea plină de mesajul lui „Tu ai vrut-o. Noi am încercat!“. Acum, în fața „Tic-Tac“-ului, privea concentrat prin vitrină în interior și șoptea ceva în gulerul pardesiului. Am dat să trec. M-a zărit prin vitrină și s-a apropiat de mine. Am făcut câțiva pași până la intersecție. „Probleme“, surâdea el. „Poate formale, dar asta-i datoria.“ N-aveam chef să-i răspund. Mă și dureau glezna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
oprit chiar la intrarea în parc. Moartea mea, o adulmecam, venea din Cișmigiu. Îngrozit, m-am răsucit spre Conți. Adormise. Dormea din picioare. Un fir de salivă i se prelingea pe barbă, pe fularul galben, în jos, până spre cordonul pardesiului gri, boțit. Am început să urlu... 34tc "34" ...Am urlat o săptămână? O lună? Habar nu am. Mai mult ca sigur că urletul a fost totuși ieri-noapte. Ningea, parcă. Ninge și acum. De aici, de la fereastra rezervei mele, nu văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zici, Mirciulică? E o ținută destul de convenabilă? Bătrâna se admira în oglinda fixată pe ușa interioară a șifonierului. Îmbrăcase o rochie cafenie cu o cravată verde închis. De la centură, fusta se deschidea în cute adânci. Pe marginea fotoliului își pregătise pardesiul ― un raglan dintr-o țesătură ecosez discretă ― și poșeta încăpătoare. ― Totdeauna am susținut că maronul este cel mai indicat pentru voiaj. O culoare care, hotărât, nu te avantajează, dar este extrem de practică... Mirciulică! Melania Lupu își izbi palmele consternată. Cotoiul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
o să vrea pipi înainte de două-trei ore. În prag, se întoarse lăsîndu-și ochii să alunece de-a lungul pereților. Lângă fereastră, atârna o fotografie din tinerețe. Pe buzele Melaniei Lupu tremură un surâs. Făcu o reverență adâncă ținîndu-și cu degetele subțiri pardesiul și șopti: ― Adio, draga mea! * De după colțul vilei apăru Raul Ionescu. ― Nu e nimeni. Îi dăm bătaie! Urcară câteva trepte. Dascălu îngenunche în fața ușii. Scoase o lanternă și lumină scurt broasca. ― Rahat cu perje! Scarlat privea în lungul străzii. Felinarele
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
convins de altfel că prietena noastră, doamna Melania Lupu, și-a ales rolul victimei inocente. Pilotul mi-a spus că abia respiră, îi era chiar teamă de un atac... Ce să mai discutăm, e machiavelică, domnule! Își desprinse din mers pardesiul și pălăria. Fularul îi atârna afară din buzunar. ― Hai să vedem Căsuța cu zorele. ― Ce facem cu șantajul? ― Habar n-am! Aș vrea să-l cunosc pe ăla în stare să-mi dea o idee. Azimioară își coborî privirea. Nu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
luciditate Lui Pilar, zilele toate. Lui Manuel Vásquez Montalbán, în viață „Să urlăm, spuse câinele“. Cartea glasurilor Rea vreme pentru votare, se plânse președintele prezidiului adunării electorale numărul paisprezece după ce închise cu violență umbrela îmbibată cu apă și dezbrăcă un pardesiu care nui folosise prea mult de-a lungul celor patruzeci de metri de trap gâfâit, din locul unde lăsase mașina până la ușa pe care, cu sufletul la gură, tocmai intra. Sper că nu sunt ultimul, îi spuse secretarului care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
jos cu votul alb, jos cu starea de asediu, moarte trădătorilor, făcea o justiție sumară. Comisarul ajunsese la barieră. Bărbatul îl privi fără să se miște. Avea degetul mare al mâinii stângi încârligat de curea, mâna dreaptă băgată în buzunarul pardesiului, totul prea natural ca să fie autentic. E înarmat, are pistol, gândi comisarul și spuse, Timpul ajunge întotdeauna. Bărbatul nu zâmbi, nu clipi, spuse, Oh, nu, niciodată nu e timp, și atunci îi înmână plicul, poate acum își vor da bună ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
așa cum i se ordonase, Răspunderea mea, albatros, a încetat în momentul în care mesagerul dumneavoastră, după ce a lăsat pistolul pe care-l avea în mână, da, am văzut eu bine că avea un pistol, a scos mâna dreaptă din buzunarul pardesiului ca să ia plicul, Dar plicul era gol, l-am deschis eu, ar țipa ministrul, Asta nu mai e treaba mea, albatros, ar răspunde el cu seninătatea celui perfect împăcat cu conștiința sa, Știu foarte bine ce vreți dumneavoastră, ar țipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
în scrisorile care le soseau de la firma providențial, s.a., asigurări&reasigurări, era vorba de chestiuni importante și demne de toată atenția informativă. Acum comisarul va ieși din nou. Puse cele două scrisori într-unul dintre buzunarele interioare ale sacoului, îmbrăcă pardesiul, deși vremea era dintre cele mai blânde care se puteau dori în acea perioadă a anului, după cum, de altfel, s-a putut dovedi de visu deschizând fereastra și privind norii albi, răzleți și lenți, care treceau acolo sus. S-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
a anului, după cum, de altfel, s-a putut dovedi de visu deschizând fereastra și privind norii albi, răzleți și lenți, care treceau acolo sus. S-ar putea ca și un alt motiv puternic să fi tras în balanță, în realitate, pardesiul, mai ales purtat în stilul impermeabil, cu cordon, e un fel de semn distinctiv al detectivilor din epoca clasică, cel puțin de când raymond chandler a creat figura lui marlowe, până într-atât încât e la îndemâna oricărui cititor de cărți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
epoca clasică, cel puțin de când raymond chandler a creat figura lui marlowe, până într-atât încât e la îndemâna oricărui cititor de cărți de tip hoții și vardiștii categoria crimă, care vede un individ cu pălărie cu borurile lăsate și gulerul pardesiului ridicat, să proclame imediat că e humphrey bogart aruncându-și pieziș privirea pătrunzătoare printre marginea gulerului și marginea pălăriei. Acest comisar nu poartă pălărie, umblă cu capul descoperit, așa l-a determinat moda unei modernități care detestă pitorescul și, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
în parc, se așeză pe banca unde stătuse cu soția medicului și-l cunoscuse cu adevărat pe câinele lacrimilor. De acolo vedea lacul și femeia cu găleata înclinată. Sub pom era încă un pic răcoare. Își acoperi picioarele cu poalele pardesiului și se așeză comod suspinând de satisfacție. Bărbatul cu cravata albastră cu buline albe veni prin spate și-i trase un glonț în cap. După două ore ministrul de interne susținea o conferință de presă. Era îmbrăcat cu cămașă albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]