1,340 matches
-
credibil, dar se strecoară, voluntar sau nu, pe teritoriul parodiei. Boiardo începe să scrie Orlando innamorato în 1479; în 1483 erau deja tipărite primele două cărți. După 1487 mai compune două cânturi și jumătate, dar nu reușește să finalizeze. Noutatea parodică a subiectului este anunțată chiar din start ("Signori și cavaleri, domnească ginte,/ Voi smulge lucruri noi acestei lire"), unde se vede la lucru conștiința auctorială de care dădea dovadă, raportându-se la ciclurile carolingian și breton. Orlando, nimeni altcineva decât
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
sânge se arată"), sunt, în fața iubirii, lipsite de orice inițiativă: Nici spada și nici brațul ce răpune,/ Nici scutul, zalele, nici cutezanța/ Nu pot să-l apere de mreji, scoțându-l/ Când i-a-ncâlcit și inima, și gândul..." Intenția parodică transpare cu claritate atunci când autorul simte nevoia să se detașeze net de înaintașii săi. Pentru că aceștia, din pudoare sau prea mult zel (ironia este evidentă: "Spun lucruri ce le-ascunse cronicarul/ Turpino 225, bănuind c-au să insulte/ viteazul conte
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
un autentic antierou, din cauza pasivității, dar și a imoralității sale, Francion, personajul lui Charles Sorel din romanul care-l reprezintă chiar prin prin titlu (L'Histoire comique de Francion/ Isprăvile hazlii ale lui Francioni, 1623-1633) contribuie decisiv la instaurarea tipologiei parodice. Picarul leneș, pasionat mai degrabă de aventuri galante, rar verosimile, decât de fapte de vitejie, ba uneori chiar o "scursură a societății" oferă și el, în spațiul francez, modelul cavalerismului răsturnat, parodie a curteanului din literatura de gen (și, se
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
nimicind turme de oi, dând foc colibelor, dărâmând casele, târând după el herghelii de iepe și făcând alte nenumărate blestemății, vrednice de-a fi veșnic pomenite în cărți?"230. De ce însă a simțit el nevoia să se raporteze, prin distanțare parodică, la o literatură care, la vremea ei, continuase o literatură precedentă, "asasinându-i" contextual valorile? Un posibil răspuns dă Francesco de Sanctis, accentuând caracterul inovator tocmai prin comicul singular al scriiturii ariostești: "Ariosto nu cântă isprăvile lui Agramante sau ale
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
care ni-l propune textul emis de autor își conține, câteva pagini mai încolo, propria negare. Ca într-un joc de șah, ni se dezvăluie "mișcarea inteligentă", abilă de-abia în momentul în care nu mai putem percepe altfel decât parodic lumea ficțională ce urmează să ne captiveze. Invocația "Către cartea lui Don Quijote de La Mancha" pe care o face, în introducere, Urganda cea Neștiută, protectoarea lui Amadís de Gaula, se alătură unor sonete care vizează explicit modele livrești. Surprinzând esența personajului
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Don Quijote și apoi să rememorăm câteva din celebrele episoade ale distanțării de real pe care, din cauze livrești, personajul nostru nu le mai poate domina (hanul devine castel, oile sunt armate, morile de vânt au chip de uriași etc.). Constantele parodice ale romanului cervantesc au fost analizate de formaliști, din rândul cărora Bahtin vorbea, referindu-se la Don Quijote, despre parodie ca gen în sine, nemailuând în calcul doar specia (în sens strict, romanul). Observând că niciodată "genurile parodice nu se încadrează
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
uriași etc.). Constantele parodice ale romanului cervantesc au fost analizate de formaliști, din rândul cărora Bahtin vorbea, referindu-se la Don Quijote, despre parodie ca gen în sine, nemailuând în calcul doar specia (în sens strict, romanul). Observând că niciodată "genurile parodice nu se încadrează în acele genuri pe care le parodiază"241, deși reproduc, formal, operele parodiate, acesta "deconspiră" însăși esența fenomenului: operele rezultate în urma parodierii sunt "parodii în sens strict" și nimic altceva. Nu este uitată nici literaritatea textului parodic
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
parodice nu se încadrează în acele genuri pe care le parodiază"241, deși reproduc, formal, operele parodiate, acesta "deconspiră" însăși esența fenomenului: operele rezultate în urma parodierii sunt "parodii în sens strict" și nimic altceva. Nu este uitată nici literaritatea textului parodic. De pildă, sonetele cu care se deschide romanul, "deși ca sonete sunt compuse ireproșabil, nu le putem în nici un caz încadra în genul sonetului. (...) În sonetul parodic, forma sonetului nu constituie un gen, adică nu e forma unui ansamblu, ci
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
parodii în sens strict" și nimic altceva. Nu este uitată nici literaritatea textului parodic. De pildă, sonetele cu care se deschide romanul, "deși ca sonete sunt compuse ireproșabil, nu le putem în nici un caz încadra în genul sonetului. (...) În sonetul parodic, forma sonetului nu constituie un gen, adică nu e forma unui ansamblu, ci obiect de reprezentare; aici, sonetul este eroul parodiei (...), mai profund sau mai superficial, în fața noastră nu se află un sonet, ci imaginea sonetului". Prin parodie, celelalte genuri
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
care urmărește procedee specifice acestui fenomen în romanul clasic englez (cu precădere în Tom Jones al lui Fielding și în Tristram Shandy) și cel spaniol, consideră că Don Quijote se transformă într-o autentică graniță a romanului modern tocmai prin delimitarea parodică de romanele precedente ce abordau aventurosul lumii cavalerești. Delimitarea, deși pe alocuri ironică, nu se face cu malițiozitate, căci Cervantes "nu a urmărit atât să nimicească acest gen de roman, cât să-l reformeze"242, însă rezultatul e surprinzător: deși
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
insistă mai mult asupra efortului constructiv al autorilor discutați și mai puțin asupra caracterului distructiv pe care l-ar implica scrierile lor. În baza acestor celebre exemple, ia naștere o teorie ce va promova nu atât rolul dinamitar al operelor parodice, cât ideea de necesară evoluție, de înnoire reformatoare a claselor de subiecte, procedee și tehnici literare la adăpostul ideii de modificare a formei literare. Chiar dacă lumea cavalerească și-a pierdut din densitate în urma deriziunii cervantești, câștigul pe plan formal s-
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Astăzi, granița dintre poemele eroi-comice ale Renașterii și romanele secolului XX pare să se fi șters. Istoria literară are însă obligația de a o consemna, arătându-i atât împlinirile, cât și redundanțele. Printr-o asumată complicitate cu propriul conținut, romanele parodice renascentiste târzii, semnate de Rabelais și Cervantes, dau senzația de parodie și, în același timp, de original. Aici rezidă vocația creatoare autoironică pe care o îmbracă ele "prin generozitatea cu care se alătură greșelii pentru a o ridiculiza; o ruinează
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
lumi ficționale rămase mult în urmă. 3.2.1. Parodia ca strategie: François Rabelais Ciclurile romanești pe care le cunoaștem astăzi editate sub titlurile de Gargantua și Pantagruel/ Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha se înscriu în acel tip de continuare parodică a operelor anterioare pe care G. Gennette avea să-l numească meurtrière sau parricide. Ele reprezintă, ca întreg, cazuri evidente de depășire a modelului, chiar de "asasinare" a acestuia, întrucât renumele pe care și le-au dobândit în timp a
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
acestei povestiri; iar pe voi așijderea, focul sfântului Anton să vă ardă, ducă-se pe pustii să vă apuce, buba neagră să vă roadă, damblaua să vă lovească [...] de veți pune la îndoială cele scrise în paginile ce urmează". Desprinderea parodică de legendele cu uriași este, prin urmare, limpede: afirmația veridicității unor asemenea isprăvi nu poate semnifica decât o discreditare, ironică și când e cazul autoironică, a tuturor instanțelor implicate în registrul epic. De altfel, această cronică ni se dezvăluie, atenție
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
a povesti). Rabelais s-a jucat cu normele și a reușit să păcălească cenzura, dar, mai presus, a izbutit, în final, să consacre un tip de roman inexistent până la el și dificil de reconstruit după. Fie că-l numim roman parodic și satiric ori epopee comică, Gargantua și Pantagruel e o narațiune complexă ce ridică numeroase întrebări cu privire la rigiditatea genurilor literare la finele Renașterii, adică într-un moment în care compartimentarea genului epic lăsa mult de dorit. Până atunci, în genul
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
episoadele proprii pe care le-a introdus pentru a parodia romanele cavalerești, folosind aceeași limbă populară drept o continuare a latinei vulgare, dominată de dialectisme 257, dar adăugându-i termeni de specialitate din limbajul medical, Rabelais preia, tot în cheie parodică, și secvențe din Orlando furioso al lui Ariosto sau Morgante Maggiore al lui Pulci, dar mai ales din Baldus (1517) al lui Girolamo Teofilo Folengo, poem eroicomic scris într-o latinească de bucătărie. Rabelais prețuise întotdeauna opera lui Folengo, "opus
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
gonește vântul mare, iar băutura lungă trăsnetele-alungă") sau fragmente ce realizează intertextualitatea, cum este cel din Epistolele lui Horațiu, Fecundi calices quem non fecere disertum 259. De fapt, este ușor de observat cum, de fiecare dată când intenționează să polemizeze parodic, naratorul (sau unul din personajele delegate de el) intervine în text printr-un "Scrie la carte" sau adresându-se cititorilor cu îndemnul "Citiți" ori injurios... După ce s-a ospătat bine cu o porție zdravănă de "șaisprezece banițe, două ciubere și
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
venirea pe lume a fătului se lasă depășită doar de exagerarea comică a momentului în care acesta, refuzând să plângă, vorbește direct asemenea copiilor din basme, doar că primele cuvinte pe care le rostește "limpede și deslușit" sunt și ele parodice ("Dați-mi să beau!, ca și cum ar fi îndemnat la pahar pe toți cei de față"). Chiar acordarea numelui Gargantua (de la gargara cu vin pe care nou-născutul obișnuia să o practice în prezența doicii) se înscrie în aceleași coordonate. În Cartea
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
a domnit o secetă atât de amarnică prin ținuturile Africii, încât treizeci și șase de luni, trei săptămâni, patru zile, treisprezece ceasuri, ba chiar mai mult, n-a căzut un strop de ploaie", menționează naratorul, prefigurând evenimentul printr-un amestec parodic al cifrelor, dintre care unele cu semnificația recunoscut fatidică, din basme. Ceea ce urmează, așadar, n-ar trebuie să rețină o semnificația pozitivă: când Badebec, soția lui Gargantua și fiica regelui amoruților din Utopia, îl naște pe Pantagruel, tatăl său îi
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
sale stilul lor savuros-creatural și reliefat până la farsă"265. Printre modelele care i-au slujit la realizarea operei, dincolo de orice îndoială trebuie considerate romanele cavalerești, cu tot excesul lor de idealizare, susținute pe "scheletul" narativ eroic al speciei favorite romancierilor parodici, anume epopeea. Este vizibilă în întregul ciclu romanesc parodierea temei războiului, pornindu-se de la omniprezența ei, necesară explicării unor fapte miraculoase, în romanele cavalerești. Motivația războiului picrocolin din capitolul al XXVI-lea, " Cum au năvălit fără veste locuitorii din Lerné
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
război "cu părere de rău". La Rabelais, singurele atribute "eroice" sunt pofta de mâncare și setea nepotolită decât cu ajutorul unor cantități (cum altfel?) uriașe de vin. Îmbinarea celor două serii cea eroică și cea gastronomică reprezintă, pe parcursul romanului, o modalitate parodică prin care autorul își subminează, continuu, personajele, deși acestea nu devin, la limită, caricaturi, ci se apropie, mai în glumă, mai în serios, de figurile lipsite de densitate mitologică ale contemporanilor scriitorului. Grandgousier devine un altfel de Charlemagne, care, ironizat
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
organizare specific mănăstirilor medievale, marcat de privațiuni; pe de altă parte, rezonează cu dorința renascentistă de eliberare a energiilor umane din orice situație de natură să le încorseteze. Vom urmări secvența strict din punctul de vedere al deformării, în oglindă parodică, a eruditului model. Dacă, înainte de publicarea operei rabelaisiene, protagonistul lui Morus, Raphael Hytlodeus, descoperă și istorisește, la rându-i, celor interesați detaliile funcționării societății perfecte într-un spațiu extern lumii reale, pe insula Utopia, acest model al despotului luminat care
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
a căror cronologie a fost ulterior modificată, trebuie să recunoaștem că a sfârșit prin a-și eluda modelul, prin a-și condamna hipotextul la uitare, transformându-se din critică în creație unitară. La fel se întâmplă în cazul tuturor romanelor parodice mari ale Renașterii, din rândurile cărora numai cazul Don Quijote a condus la apariția a numeroase lucrări de specialitate pe această temă, dar și a unor metaficțiuni în genul binecunoscutei Pierre Menard, autorul lui Don Quijote a lui Jorge Luis Borges. "Admirabila
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
cu substrat satiric: Istoria amănunțită și adevărată a bătăliei dintre cărțile antice și cele moderne petrecută vinerea trecută în biblioteca de la Saint James, cunoscută în general sub titlul de Bătălia cărților. Piesa oferă o mostră de judecare sintetică a operelor parodice singulară în secolul Luminilor, secol în care este evident că s-a făcut multă parodie cu care însă teoria literară. Ca majoritatea scrierilor de factură satirică ale lui Jonathan Swift, și aceasta își găsește pretextul într-o dezbatere provocată de
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
fie ca atare, fie prin crainici, ca trecătorii să le poată privi". Destinația lor e limpede: sunt menite amuzamentului ca și modificării, rejudecării canonului, pe care îl obligă neîncetat să se autocenzureze, întrucât "cele mai mari și mai însemnate" opere parodice "[...] sunt consemnate în anumite prăvălii purtând numele de biblioteci, unde și rămân, așezate într-un colț anume, și încep a se chema cărți de controversă (s.n.)". Va fi deci considerată, de-acum înainte, parodie literară numai acea operă al cărei
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]