9,932 matches
-
nu merit acest lucru din partea ta, dar cum tu găsești întotdeauna să plătești cu bine chiar și celor care ți-au făcut rău, mai sper. Urmau multe rânduri goale pe coala de dictando. Ici și colo se mai deslușeau mici pete, ca niște genuni în miniatură în care fuseseră îngropate probabil lacrimi ce se voiau a fi tot cuvinte, dar fuseseră înăbușite înainte de a se naște, ca urmare a stării în care se afla prietena ei în clipele acelea. Și semnătura
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
cameră. Din urmă,însă, rămase, pe retina vicelui, ceva, ca un fel de urmă, cumva, mai întunecată decât restul peretelui. Prost - prost, vicele nostru, dar, la părerea aia, totuși, tresări. În următoarea fracțiune de secundă se întrebă: oare de ce, acea pată de culoare, pe peretele camerei? Se ridică în picioare. Oare de ce? - se reîntrebă, după care, și mai curios, puse un taburet pe birou , scoase un briceag din buzunar și începu a scobi în locul amintit. Apoi, contactă studioul de televiziune Gălăgia
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
să mai disting ceva. Terminându-mi treaba, mi-am examinat hainele; erau murdare de pământ și rupte, pline de cheaguri negricioase de sânge. Doi cărăbuși zburau în jurul meu, viermi minusculi mișunau, lipindu-mi-se de corp. Am vrut să curăț petele de sânge care îmi acopereau hainele, dar cu cât îmi umezeam cu salivă mâneca, cu cât frecam mai mult, cu atât sângele se întindea și se îngroșa. Se împrăștia pe mine și îi simțeam răceala vâscoasă pe toată suprafața corpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
devenit nesfârșită, dacă ochii mei, închizându-se, ar fi putut să se scufunde, încet, dincolo de somn, în neantul absolut, în așa fel încât să-mi pierd conștiința că exist, atunci ființa mea s-ar fi dizolvat în întregime într-o pată de cerneală, într-un sunet muzical, într-o rază colorată. Apoi, aceste unde și forme ar fi devenit atât de mari, încât s-ar fi estompat până la pierderea perceptibilității lor. Și dorința mea ar fi fost satisfăcută. Puțin câte puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
într-o altă lume, antică, dar mai apropiată și mai naturală. Era la lăsarea nopții. O lampă cu ulei ardea în nișa peretelui. Într-un colț al camerei era un pat, dar nu puteam dormi. Trupul mi-era în flăcări; pete de sânge îmi ardeau abaua, fularul, mâinile. În ciuda febrei și migrenei, eram pradă unei tulburări, unei frenezii deosebite, chiar mai puternice decât gândul să șterg sângele, chiar mai tari decât teama de sergentul de noapte care ar veni să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
sunt greu de înțeles, cu tot ceea ce s-a pierdut în tenebrele nopții. Era un gest supraomenesc al morții. Doica luă reșoul și ieși cu pași măsurați. Mi-am șters transpirația ce îmi curgea pe frunte. Aveam mâinile acoperite de pete albe. M-am sprijinit de perete, lipindu-mi capul de plită; mi se păru că mă simt mai bine. Am început să fredonez refrenul ăsta auzit nu știu de unde: Hai să bem, Vinul orașului Rey să-l bem! Dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Văzuse fantoma ...propriului tată! Gestul, dincolo de conotația psihiatrică, denotă și lipsă de profesionism. Căci unde am ajunge dacă-n finalul Jocului ielelor ne-am gîndi la tata, și am folosi gloanțe adevărate? Sau, În Macbeth, am Înnebuni Încercînd să ștergem pata aia de sînge? Ori ne-am sinucide, precum actorul din Jurnalul unui nebun al lui Purcărete? Sau am face precum comedianul de la Botoșani care semna ștatul de plată cu numele prințului danez? Am mai spus-o : pe lîngă sensibilitate artistică
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
i-am mai băgat câteva, așa, bătând șaua să priceapă iapa." "Și înțeleg că a priceput, până la urmă." "A priceput, dă-l dracu', da' s-a uitat cam lung la mine." "Nasol! Știi că lu' ăsta când i se pune pata pe cineva, o ține langa așa." "D-aia nu mai pot eu. Oricum, din toamnă s-a lins pe bot de decanat. Așa că să mă pupe!..." "Mda... numa' că, vezi tu, 'mnealui ar mai dori o derogare, ceva, ca să mai
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
bagă în dulap. Închide și-i arată lui Petrică picăturile de sânge de pe jos: "Uite, mă. Dacă ți-aș spune că m-am lovit în căcata asta dă ușă, m-ai crede?" Cel întrebat se scarpină în vârful capului: "Da, petele dă sânge să vede clar... Da' cum, Doamne iartă-mă, ai făcut, nene, de te-ai procopsit așa bine?" Adevăru-i că-ți trebuie și talent pentru asta", face haz de necaz nea Vasile. Își ia geanta și și-o aruncă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
lui că a scăpat atât de ieftin, dând peste un om cumsecade. "Dacă așa ți se ia o piatră după inimă, da", acceptă ORL-istul. "Bun, săru'mîna!", răsuflă vizibil ușurat bolnavul. Se trezi într-o lume fără contururi. Numai pete de culori și lumină. La care se adăuga un vuiet neregulat. Clipi de câteva ori și imaginea prinse să capete claritate. La fel începură să prindă sens, devenind recognoscibile, și sunetele. Erau două voci. Nea Vasile se căzni să-și
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
și după ce mă jicnești în toate felurile. Da, da, alta nu știu ce făcea în locu' meu...". " Hai mă, nu-mi scoate ochii acuma. Ce vrei? Eram fiert dă nervi. Fiert eram, ai văzut și tu. Și normal să ți să pună pata și să greșești", încercă el o justificare. Se scărpină în creștetul capului cu un de om care reflectează: Totuși mă, tot n-am aflat cine-i ăla de mi-a făcut ordinăria asta. Mamă, dacă-l prind... Dacă-l prind
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
mă lăsați în pace, că așa ne-a fost înțelegerea". Se uită înspre peretele pe care primise mesajele mele, dar peretele era în continuare alb și, implicit, mut. Continuă cu năduf: "Nu știu dă ce vi s-a pus așa pata pă mine. În fond, n-am fost cel mai bunlangiu tip din câți să ezistă pă lumea asta. Ziceți dă mine că sunt arogant și că mă țiu dă chestii nasoale. Nu neg, am mai exagerat și io, pă undeva
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
a corpului, cu păr, cu urechi, cu torace, cu abdomen, cu tot. De asemenea, se gândi, și aceasta îl înviora, că ar fi fost bine ca umbra lui să aibă și mâini și picioare. Să nu fie numai așa o pată haotică din care lumina să fie scoasă, o pată parcă umplută cu vid. Apoi i se păru că lângă umbra lui, acolo pe dușumea, între mescioară și dormeză, ar fi apărut și umbra iubitei lui Iozefina, crescută parcă din a
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
abdomen, cu tot. De asemenea, se gândi, și aceasta îl înviora, că ar fi fost bine ca umbra lui să aibă și mâini și picioare. Să nu fie numai așa o pată haotică din care lumina să fie scoasă, o pată parcă umplută cu vid. Apoi i se păru că lângă umbra lui, acolo pe dușumea, între mescioară și dormeză, ar fi apărut și umbra iubitei lui Iozefina, crescută parcă din a lui, așa ca o coastă de-a lui Adam
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
aceea Karin-tante își aminti amănunțit ce visase noaptea precedentă. Parcă în locul ferestrei dinspre grădină, era o ușă mare, care dădea spre o râpă imensă cu pământ galben. Acolo, pe balcon, musafiri, toți prea înalți, cu fețe albe, pătrate și cu pete scârboase de psoriazis pe gât și pe dosul palmelor, îl așteptau pe General care tocmai se căsătorise la starea civilă cu fata, sora, cumnata lor (totuși, ceva neclar). Dar Epa nu mai catadicsea să apară. Parcă trebuia să vină în
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
aș spune prea mult. Doream ca Iozefina să-mi rămână în suflet așa, în plină glorie, cum o întâlnisem de atâtea ori în bibliotecă, pe parcursul dactilografierii piesei și, ori de câte ori mă adumbreau amintirile urâte, cum era ultima întâlnire - cea mai mare pată pe o armă de viteaz încercam să mi le scot repede din minte. Eram conștient în același timp, că nu mai puteam trăi așa, fără să mă destăinui cuiva în legătură cu Iozefina și să mă limitez numai la a scrie despre
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
mult lumii visului și nu realității. De-ar fi trăit mama mea, jumătate româncă, de aici din Ardeal, nu s-ar fi încumetat să nu interpreteze visul acesta. Să-l interpreteze cam așa: cum că oglinda este sufletul omului, iar pata de pe ea, păcatele alea grele ale lui. Adică, ale mele. Cert este că totuși acest vis prefigurează ceva, Pruncule, chiar dacă eu nu-i dau importanță. Prevestește ceva rău. Ha, ha, ha! Râse pe săturate și adăugă ca și cum i-ar fi
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
zăcea nemișcată pe asfalt, era clar că nu toanele fiecărui automobil purtau vina, ci o maladie de origine necunoscută, care trecea de la injector la injector, de la supapă la supapă, care poate, cine știe?, se lua prin intermediul gazului de eșapament, al petelor de ulei Întinse pe caldarâm sau al lichidului de parbriz pulverizat În atmosferă. Guido, omulețul nervos din duba cu efigia pictată a propriului chip, se Îndrepta grăbit către noi. Părea extrem de agitat, iar mustața Îi tremura ca o coadă de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ar fi părăsit totuși formația, plonjând asupra pieței, ar fi văzut că tot ceea ce din Înaltul cerului părea diafan de aproape devenea grotesc, irizațiile petalelor erau de fapt vene prin care circula otrava, iar mugurii gingași niște pustule vineții, că petele roșii apărute din senin În jurul pistilului nu erau buburuze, ci pete de sânge, imensa floare carnivoră strângându-se acum ca un pumn peste gâzele captive. Cu motoarele urlând, pufăind din eșapamente și scoțând aburi prin cepurile radiatoarelor, cu roțile Înfășurate
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
că tot ceea ce din Înaltul cerului părea diafan de aproape devenea grotesc, irizațiile petalelor erau de fapt vene prin care circula otrava, iar mugurii gingași niște pustule vineții, că petele roșii apărute din senin În jurul pistilului nu erau buburuze, ci pete de sânge, imensa floare carnivoră strângându-se acum ca un pumn peste gâzele captive. Cu motoarele urlând, pufăind din eșapamente și scoțând aburi prin cepurile radiatoarelor, cu roțile Înfășurate În fum și pucioasă, mașinile năvăleau de peste tot, zdrobind trupuri cu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
comun, și În fond asta și era, o mașină populară pentru oameni de rând, și nici măcar un Passat TDI. Într-o seară, să fi fost vreo două săptămâni de la prima lor Întâlnire, trăsese pe dreapta lângă un tunel, când din pata de Întuneric a apărut, pe neașteptate, silueta grena a Alfinei. „Vroooom!“ i-a vuit lui Fauvé motorul În piept. „Taaaa! Taaaa!“ a chiuit claxonul. „Offfff!“ s-au cutremurat duzele pulverizatoare, tulburând parbrizul cu jeturi subțiri. În acea noapte, n-a
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
suflet la manifestație direct dintr-un lan din Împrejurimile Romei. „Ia uită-te și la mironosițele-astea!“ a mârâit o semănătoare cu ghearele zbârcite de câte gropițe săpase la viața ei, „n-au nici măcar scaunele decolorate de soare, darămite o pată de rugină.“ „Astea numai prin spălătorii și ateliere de tuning s-au ținut“, a molfăit o combină știrbă, la care o batoză a replicat: „Nu te uiți la ele ce pricăjite sunt? Vai de șoferu’ ăla al lor, de-abia
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
automobil blindat folosit pentru transportul valorilor bancare. „Cam ușuratice domnițele, ia uite cum fac din semnalizator spre toată lumea“, au remarcat niște mașini corpolente, care se Întorceau de la o nuntă, dovadă garoafele lipite pe capote, printre care sclipeau roșu Întunecat câteva pete de sânge, probabil al nuntașilor, dacă nu cumva chiar al mirilor. Un model de familie a făcut și unele comentarii disprețuitoare despre cele doar două scaune disponibile În interior - „dacă ăla poate fi numit interior“ -, iar un automobil de teren
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ale teraselor și pe firele de Înaltă tensiune. Prin multe dintre acestea nu mai circula seva civilizației, astfel Încât astrul nu avea rival În ceea ce privește strălucirea. Al ei era licărul stins care se reflecta În pupilele celor Întinși pe pavaj, ale ei petele luminoase care dormitau pe parbrize. Era o noapte liniștită, ca și cum ambele seminții și-ar fi Încheiat definitiv socotelile războinice. Se mai auzeau când și când o tuse tuberculoasă de tinichea, un claxon stins, un oftat din eșapament. Străduța pe care
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
fâșie de mătase, spunea povestea unui han lyonez unde neguțătorii medievali de stofe se opreau, iar În noaptea popasului lor sulurile se desfăceau spre a fi admirate și pipăite. Conducta de Încălzire era o altă minune a lumii. Zgrunțurii și petele de rugină o făceau să semene cu o columnă având pictate scene eroice, iar din coturile și niplurile ei Îmi făuream arc de triumf la Întoarcerea acasă. Ochiul, astru Închegat din căldura lacrimilor, Își parcurgea orbita Încet, asemenea geamănului din
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]