3,339 matches
-
polimorfe sau polarizante, deschise sau Închistate, inteligente sau plate. Cine din fruntea ei va putea manageria cele mai bune soluții sau puneri de acord? Contează de bună seamă biografia și statutul profesional-cultural al celui care va fi așezat pe scaunul patriarhal. Dar rămânem pe gânduri atunci când un parcurs pozitiv și ascendent devine un prilej de interogare, un model de excelență și probitate spirituală este luat drept un handicap, iar Întâmplarea de a nu fi fost Încarcerat În temnițele comuniste e un
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
al autorului. Indecis la început între a amenda inepțiile și opacitatea conservatorismului ruginit sau a lua în râs ridicolele stridente ce decurg din imitarea cu orice preț a manierelor occidentale, scriitorul optează până la urmă pentru bunul simț și înțelepciunea bătrânească, patriarhală, a boierului Enache Damian. Și drama Boieri și ciocoi, apărută în 1873, idealizează vechea boierime de țară. Decăderea boierimii și ridicarea burgheziei constituie un proces sugerat în Ginerele lui Hagi Petcu. Debutând, ca autor dramatic, în 1840, cu Farmazonul din
ALECSANDRI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285234_a_286563]
-
fără scrupule din plămada unor Dinu Păturică ori Tănase Scatiu. Uneori, într-adevăr, după cum remarca criticul Valeriu Cristea, se percepe „un abur subțire de idilism, pe care însă nu prozatorul îl suflă asupra narațiunii sale, ci se ridică din realitatea patriarhală”, observată și reconstituită literar. Se întâlnesc și note de fantastic, de straniu ori fabulos, lăsate în ambiguitate, ca în proza așa-zis „fantastică” a lui I. L. Caragiale ori ca la Pavel Dan, de pildă. Există fără îndoială o componentă „ardelenească
ANGHEL-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285368_a_286697]
-
siguranța de sine, inteligența agresivă, pofta Înfruntării, forța dominatoare ( În cuvinte, gesturi, ținută). Epoca marii emancipări feminine În Europa occidentală Începuse deja. De la mijlocul veacului al XIX-lea până azi, femininul se află Într-o continuă expansiune, tulburând ierarhiile lumii patriarhale, fisurând bastioanele androcrației. Vremuri de criză? Din punctul de vedere al tradiției, da. Tocmai În astfel de epoci, când reperele valorice slăbesc sau chiar se estompează, apar - susțin antropologii, psihosociologii, istoricii ideilor - „subiecții feminizați”. Dacă granițele dintre „masculin” și „feminin
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
de aplauze. Se revelează în acest melanj de poem și baladă cu jocuri și cântece (ca într-o operetă) un alt D., unul care mizează pe sentimente, nu doar pe idei în conflict. După un prim act plasat într-un patriarhal Ev Mediu de convenție - acțiunea se petrece în vremea lui Petru Rareș -, aducând în scenă boieri și jupânese, stareți, răzeși, lotri, plăieși, partea a doua e o idilă (între Ioniță, nepotul domnitorului, și Anca, fiica pădurilor) plină de alinturi, emanând
DIAMANDY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286760_a_288089]
-
distribuire a loturilor familiale în teren, de dispunerea locuințelor în vatra satului și a celor morți în cimitire, existau două tipuri de structuri sociale, în general: 1.familia-pereche, baza obștii sătești (teritoriale), specifică populației autohtone (românești) și 2.marea familie patriarhală, baza obștii gentilice, întâlnită la popoarele nomade (migratoare). Caracterul proprietății în sânul obștii sătești teritoriale varia în funcție de evoluția comunității rurale într-o epocă istorică dată. Astfel, întregul pământ arabil se afla în proprietatea obștei, la început, fiind periodic împărțit, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
voievodul) era ajutat de un sfat al bătrânilor. Deplasările lor nu se făceau de întregul trib, ci fărâmițat, în grupuri separate, mari sau mici, conduse de un șef militar (Ardagast). Temelia structurii sociale a obștilor sătești slave o reprezenta familia patriarhală slavii trăiau încă în faza relațiilor gentilice. Ca urmare a contactelor (legăturilor) cu populația romanică din regiunea carpato-dunăreană și cu civilizația bizantină, slavii au primit numeroase influențe. Slavii, atât cei din nordul Dunării cât și cei din sud, după 602
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
istoriografia românească, într-o anumită perioadă, s-a crezut că la noi n-ar fi existat o stratificare socială, în momentul întemeierii statelor medievale toți locuitorii ar fi fost atunci oameni liberi, am fi avut un regim țărănesc, o stare patriarhală, idilică, fără stăpâni și supuși. Este o concepție romantică, în afara realității istorice. Astfel, documentul Diploma cavalerilor ioaniți (1247) vorbește despre acei "majores terrae" (mai marii pământului), adică aristocrația boierii, care beneficiau de o serie de privilegii. Funcțiile (dregătoriile) au apărut
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Gherman II (1222-1240). În 1285, la Vicina, păstorea Teodor, participant la sinodul din Constantinopol, care semna: "...mitropolit al de Dumnezeu păzitei cetăți Vicina". În 1302, este amintit mitropolitul Luca, menționat pe vremea împăratului Andronic II (1285-1328). În 1317-.1318, sinodul patriarhal făcea referire la mitropolitul Vicinei, fără să-i dea numele. În prima parte a secolului al XIV-lea, însemnătatea Vicinei începe să se diminueze, în urma numeroaselor incursiuni de pradă ale tătarilor instalați în nordul Mării Negre. Rezultatul expedițiilor lor a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și nici reședința decât în caz de "mare trebuință". Referirea are în vedere faptul că Vicina era stăpânită pe atunci "de o mână de păgâni nelegiuiți". Ulterior, în mai 1341 și în aprilie 1343, Macarie lua parte la dezbaterile sinodului patriarhal din Constantinopol. Nu știm când a încetat păstorirea sa, dar, în februarie 1347, este amintit un nou mitropolit la Vicina, Chiril. Se pare că, între timp, stăpânirea mongolă încetase, iar Vicina intrase în componența Țării Românești. Ultimul mitropolit pomenit la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dominatorii turanici în aceste secole ? Închegați ca neam creștin încă din secolul al X-lea, ei și-au continuat existența istorică, sub conducerea cnejilor lor româno-slavi, în vechile vetre de dăinuire ale obștilor. Ei duceau o viață simplă, mai curând patriarhală, de păstori și plugari, încadrați în uniuni de obști, cnezate și voievodate, așa cum apucaseră din vechime, de la începuturile neamului românesc. Aflați sub dominația neamurilor turanice de nomazi asiatici, ei plăteau dijmele cerute de stăpânitorii pământurilor (ținuturilor) lor, fără a mai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bisericii muntene nu avea, în primii ani, recunoașterea canonică a Patriarhiei de Constantinopol, suprema autoritate în partea de răsărit a Europei. Această recunoaștere este menționată în două acte însemnate pentru istoria noastră bisericească. Primul act este "înscrisul" sau hotărârea sinodului patriarhal, prin care mitropolitul Iachint, anterior titular la Vicina, era recunoscut ca primat al noului stat, Ungrovlahia. Al doilea este scrisoarea patriarhului Calist I (1350-1363) către domnul țării, Nicolae Alexandru, prin care-i aducea la cunoștință hotărârea sinodală. În scrisoarea patriarhală
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
patriarhal, prin care mitropolitul Iachint, anterior titular la Vicina, era recunoscut ca primat al noului stat, Ungrovlahia. Al doilea este scrisoarea patriarhului Calist I (1350-1363) către domnul țării, Nicolae Alexandru, prin care-i aducea la cunoștință hotărârea sinodală. În scrisoarea patriarhală se arăta că domnitorul "a cerut nu o dată, ci de mai multe ori, prin scrisorile sale" ca biserica din țara lui să fie sub oblăduirea canonică a scaunului patriarhal de Constantinopol. În acest scop, Nicolae Alexandru "a și chemat cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Alexandru, prin care-i aducea la cunoștință hotărârea sinodală. În scrisoarea patriarhală se arăta că domnitorul "a cerut nu o dată, ci de mai multe ori, prin scrisorile sale" ca biserica din țara lui să fie sub oblăduirea canonică a scaunului patriarhal de Constantinopol. În acest scop, Nicolae Alexandru "a și chemat cu câtva timp înainte" pe mitropolitul Vicinei, "aflat în apropierea sa", Iachint. Pe temeiul hotărârii amintite, noul mitropolit urma "să hirotonească preoți", iar "toți clericii din acea țară și ceilalți
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
domnul Țării Românești avea nevoie de recunoașterea statului său de către împăratul de la Constantinopol, chiar dacă o făcea indirect. Reședința mitropoliei Ungrovlahiei a fost la Argeș, unde se afla și scaunul domnesc. Jurisdicția noii Mitropolii se întindea asupra întregii țări, în scrisoarea patriarhală Iachint este menționat ca "mitropolit a toată Ungrovlahia".22 Actul însemnat, care marchează marea sa operă: pentru consolidarea neatârnării țării, el întemeiază, în 1359, scaunul mitropolitan la Argeș, capitala sa-prima mitropolie românească. Dar Nicolae Alexandru s-a înscris în istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
slavilor din sudul Dunării, a căror influență o respinse, neadresându-se lor, o întreagă linie politică. Pentru ca legăturile cu patriarhia de Constantinopol să fie cât mai strânse, el admise să fie adus la Argeș, noul mitropolit, Iachint de Vicina. Actul patriarhal din mai 1359 vorbește despre "marele voievod și domn de sine-stătător a toată Ungrovlahia". Iachint este mutat de la Vicina la Argeș, pentru a conduce "biserica a toată Țara Românească". Se adăuga la aceasta și "învoirea împărătească", noul stat Țara Românească
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
chipul credinciosului comun, conștient de imperfecțiunea sa funciară, când pe al celui posedat de porniri satanice. Alte trăiri - dragostea de patrie (Cântecul Dunării) și atașamentul față de țăran (Glas din câmp), eșecul erotic, care înseamnă anularea unei posibile existențe desăvârșite (Terține patriarhale, Elegia celor doi) - și îndeosebi trăirile provocate de moarte, de la regretul după bucuriile vieții (Elegie) la melancolia grea (Comoara) și angoasa terifiantă (Vis, Cântec de seară, Scrisoare), de la împăcarea resemnată, filosofică (Geamăna, Euthanasie) la afirmarea victoriei prin intensitatea vieții (Eu
CRAINIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286469_a_287798]
-
variate și portretizări izbutite, îi conferă o valoare literară deosebită. Interesantă este și partea a doua a memoriilor lui C., atât pentru informațiile furnizate în legătură cu propria evoluție spirituală, cât și cu epoca. Ca scriitor creștin, Nichifor Crainic evoluează de la calmul patriarhal și terestru spre abstractul teologic și celest; el trece, cu alte cuvinte, încetul cu încetul, de la un stil marcuin la un stil ioaneic. E aici un drum de la evenimentul văzut cu ochii, de la concretul vremelnic, la logosul diafan populat de
CRAINIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286469_a_287798]
-
de respins, dubla paternitate: Russo-Bălcescu). După monografia Anton Pann din 1964 (unde autorul pune la punct aspecte biografice controversate, analizează și evaluează participativ opera, fără însă a cădea în hagiografie, reface, cu vocație epic-evocatoare, traiectoria vieții poetului într-un București patriarhal și pitoresc), volumul De la Alecsandrescu la Eminescu (1966) vine să-l continue pe cel de debut. De data aceasta obiectul cercetării îl fac rădăcinile luministe ale pașoptismului literar, viața și opera lui Alexandrescu și Bolliac, ecourile pașoptiste și postpașoptiste la
CORNEA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286421_a_287750]
-
în versurile sale, din toată inima, „frumusețea, visul și seninul”. Cu unele înnegurări trecătoare, lirica lui se scaldă, voios, în „lumină”, sugerând o mișcare ascendentă. Un simț muzical relevă, fără doar și poate, aceste stanțe de licăr folcloric și „zvon patriarhal”, instrumentând acorduri, și triste și jucăușe, dintr-o „rapsodie vâlceană”. SCRIERI: [Poezii], în Gheorghe Bobei, rapsod și poet, îngr. și introd. Constantin Apostol, Râmnicu Vâlcea, 1973; Din licărul străbunelor izvoare, îngr. și postfață Dumitru D. Tița, București, 1986. Repere bibliografice
BOBEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285770_a_287099]
-
numire va atârna atunce de libera chibzuință a patriarhatului. Afară de aceasta Vodă jurui și dete asigurări, atât în scris cât și prin jurământ, că pe câtă vreme va domni el atât el cât și țara lui vor atârna pururea bisericește de biserica patriarhală greco-ecumenică și că va ști să păstreze supunerea credincioasă și ascultarea pentru acea biserică. În mai 1359 se împliniră dorințele lui Alexandru Vodă și un edict patriarhal formal și solemn îl înștiință cumcă atât sinodul cât și împăratul aprobaseră numirea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
el atât el cât și țara lui vor atârna pururea bisericește de biserica patriarhală greco-ecumenică și că va ști să păstreze supunerea credincioasă și ascultarea pentru acea biserică. În mai 1359 se împliniră dorințele lui Alexandru Vodă și un edict patriarhal formal și solemn îl înștiință cumcă atât sinodul cât și împăratul aprobaseră numirea arhipăstorului de până acuma al Vidinului, Iacint, de mitropolit al Valachiei; apoi edictul mai accentuă făgăduința categorică și juruită a lui Vodă cumcă el se va mărturisi
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Matei, dar numai de deasupra preoțimei și poporului, atârnând mai departe asupra capetelor boierilor, fiind ei adevărații începători ai învălmășelii. Mai curând se liniști mișcarea religioasă din Valachia către mitropoliții căreia, ce erau totodată și eparhi, se trimise un edict patriarhal în anul 1401 cu ordinul că, după curățirea clerului și poporului din Moldova de escomunicarea rostită, preotul Isidor venit din Moldova, ce fusese interzis dar acuma curățit, să fie admis în toate drepturile cinului preoțesc, deși primise hirotonia din mâna
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Pe când așadar în Moldova nu exista un arhipăstor greco-oriental propriu, cel din Valachia asemenea nu se bucura de-o poziție de sine stătătoare, ci trebuia să fie-ntrebuințat ca sufragan în patriarhatul Constantinopolei. Dovadă despre aceasta ne-o dă un edict patriarhal din același an (1371), dat asemenea în urma unei hotărâri a sinodului, la care luase parte și mitropolitul Valachiei, prin care se documentează numirea și sfințirea ieromonahului Athanasie de arhiepiscop al Kesariei în dieceza Kappadokiei, precum și subordinarea diecezei metropolitane din Nazianz
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
epoca „Vechii Europe” (în termenii antropologului american Marija Gimbutas), anterioară mileniilor IV-III î.e.n., anterioară deci invaziei valurilor succesive de populații indo- europene. Aceste triburi de călăreți războinici au impus în Europa (dar și în India și Iran) structura lor socială patriarhală, în dauna celei matriarhale, activitatea pastorală, în dauna celei agrare, un panteon dominat de divinități masculine, în dauna celor feminine, cultul Zeului-Tată-Cer, în dauna celui al Zeiței- Mamă-Pământ. Vechile zeități feminine, observă Marija Gimbutas, „s-au modificat treptat în mirese
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]