9,077 matches
-
atenția o lungă perioadă de timp. La începutul secolului al XX-lea, descoperirea unei biblioteci într-o grotă a stârnit interesul lumii. În anul 1900, un alt călugăr taoist, pe nume Wang, a descoperit din întâmplare o încăpere, numită ulterior "Peștera Scripturilor Budiste". În această încăpere de formă pătrată cu latura de trei metri, erau păstrate cărți religioase, țesături și broderii, picturi și portrete, statui și multe alte obiecte prețioase, în total în număr de peste 50.000. Scrierile descoperite datează din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
și alb și seamănă cu mătasea prelucrată. Dispunând de ac și ață, sinantropii își puteau confecționa îmbrăcămintea, motiv care îi determină pe experți să tragă concluzia că aceștia purtau îmbrăcăminte diversificată. Sinantropii confecționau și purtau podoabe. Arheologii au găsit în peșterile locuite de aceștia coliere din pietricele, dinți de animale, oase de pești și cochilii de scoici, toate șlefuite cu multă îndemânare. Mai mult, aveau găuri scobite și erau prinse între ele cu sfori subțiri, vopsite în culoare roșie obținută din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
de aproximativ 4 m și laturi de peste 3 m. Este realizat din santal violet. "Muntele" este de fapt o sculptură în lemn, care înfățișează văi cu pini și brazi înalți, pagode și pavilioane mici și simple, presărate ici și colo, peșteri adânci legate prin cărări, scări, pâraie și poduri. Lucrarea este realizată cu o minuțiozitate ieșită din comun, este o combinație perfectă între pictură și sculptură. Deși sunt de dimensiuni mici, cei cinci sute de arhați așezați într-un mod armonios
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
în spațiu și timp. O pungă de plastic, albă, dansând cu vântul toamnei, pe fundalul unui zid cenușiu de beton (American Beautyă, poate să-mi stârnească aceeași emoție ca o mare balerină în Lacul lebedelor. Arta a început pe pereții peșterilor, la primele sunete articulate scoase în jurul focului, și va ajunge la imense holograme proiectate pe vârfurile munților sau în spațiul cosmic. Lumea, viața nu sunt omogene, nici izotrope. Nu orice segment existențial are noimă. Dimpotrivă, există zone aride, deșerturi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
de unul singur, te privea mirat când deschideai ușa și te ruga fâstâcit s-o închizi la loc. Mașinuțele erau piese auxiliare, nu prea contau în atacurile de pe șesurile covorului, în retragerile precipitate sub pătură (unde cutele și pliurile formau peșteri și tuneluri) ori în regrupările din înălțimile bibliotecii. Rolul principal îl jucau soldățeii. Și nu pentru că așa e-n bătălii, ci pentru că Matei le împărțea suflete mititele, câte unul pentru fiecare, iar apoi îi trata ca pe camarazii lui, omuleți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
apropie, iar ea s-a apropiat (ca o pisică, ca un linx), s-ar putea să se coboare și ceața la fel de bine cum s-ar putea să nu apară nicicând, un fel de plapumă nevăzută îi acoperă ca bolta unei peșteri, apoi se retrage ca și când nu ar fi fost scornită vreodată, totul redevine tundră și nemișcat ca la facerea lumii, numai că acum nu mai e nevoie de nici un cuvânt, e de ajuns să existe o mână, un braț, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
într-un institut de proiectare, i-a venit ideea să închirieze cămăruța de la mansardă unei muncitoare de la o fabrică de mezeluri. Nu-i cerea bani, pentru că banii erau din ce în ce mai inutili, iar mezelurile, din cauza pensionarilor care le stocau în pivnițe, în peșteri și-n gropi săpate pe întuneric în spatele blocurilor, păreau noțiuni abstracte. Duduia plătea chiria în rude de salam, câte șase pe lună, pe care le scotea temătoare pe poarta fabricii, vârâte sub bluze vaporoase și transpirate, din vâscoză. Vara, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Eveniment tocmai era pe punctul de a se petrece, iar Întrebarea era ce are de gînd Flo (mama) să facă În legătură cu asta. Ei bine, o să vă spun ce-a făcut. S-a dus la raftul cel mai apropiat de mica peșteră din spatele chestiei de metal cald și a tras spre ea cea mai mare carte pe care a putut pune lăbuțele. A tras-o jos și a deschis-o și, Îndoind o pagină cu picioarele, a rupt-o cu dinții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
o cauză pierdută. Însă n-am de gînd să insist mai mult asupra acestui subiect. Am să revin mai Încolo. Mama făcuse un morman uriaș de hîrtie, pe care o trăgea cu mare efort după ea și o Îndesa În peștera aia mică și Întunecoasă pe care o găsise. Însă, ajunși aici, nu trebuie să ne lăsăm atît de distrași de trista cacofonie a gemetelor și horcăielilor ei de obeză demnă Încît să pierdem din vedere Întrebarea fundamentală : de unde venea toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
și Balonul, oricît de prețioase erau, nu reușeau să fie decît simple foișoare, posturi de observație suspendate asemeni unor cuiburi de vultur deasupra vacarmului și foielii de dedesubt, și nu-mi oferiseră o intrare efectivă În magazin și În uriașa peșteră a comorilor, plină ochi cu cărți inedite, așa cum făcuse această nouă descoperire. Cu un extrem de fin simț al ironiei, sau cel puțin așa mi s-a părut mie atunci, am numit-o Gaura de șobolan. I-aș fi putut spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
prelinge pe obraz de pe pleoapa ochiului drept, gîdilîndu-l, dar nu-l putu șterge. Undeva, Într-o altă Încăpere, un gramofon Începu să cînte. Era o melodie suavă și onomatopeică, de Mendelssohn, sugerînd zgomotul unor valuri ce se sparg Într-o peșteră plină de ecouri. După o scurtă pauză, acul gramofonului fu mutat Înapoi și melodia Începu iarăși să se reverse În Încăpere. Aceleași valuri se spărgeau În aceeași peșteră, cu o monotonie exasperantă. Pe fondul acestei muzici, urechea lui desluși răsuflările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
onomatopeică, de Mendelssohn, sugerînd zgomotul unor valuri ce se sparg Într-o peșteră plină de ecouri. După o scurtă pauză, acul gramofonului fu mutat Înapoi și melodia Începu iarăși să se reverse În Încăpere. Aceleași valuri se spărgeau În aceeași peșteră, cu o monotonie exasperantă. Pe fondul acestei muzici, urechea lui desluși răsuflările celor din jur, trădînd teama unora și emoția Încordată a altora. Domnișoara Pantil avea un fel ciudat de a respira, cu un șuier uscat, pe cînd răsuflarea domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cunosc nimic altceva din grădinărit decît florile. — Trucurile lor sînt de vină! exclamă anticarul, iar În ochii lui blînzi se aprinse o sclipire șireată. Totul se reduce pentru ei la un mecanism... — Mecanism? — Da, statuile din care țîșnește apă, și peșterile alea, adică ce-și Închipuie dumnealor că ar putea fi luat drept o peșteră! Într-o asemenea grădină nu te simți nicăieri la adăpost! — Eu, unul, socoteam că o grădină trebuie să fie tocmai un loc de refugiu. — Dumnealor sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
iar În ochii lui blînzi se aprinse o sclipire șireată. Totul se reduce pentru ei la un mecanism... — Mecanism? — Da, statuile din care țîșnește apă, și peșterile alea, adică ce-și Închipuie dumnealor că ar putea fi luat drept o peșteră! Într-o asemenea grădină nu te simți nicăieri la adăpost! — Eu, unul, socoteam că o grădină trebuie să fie tocmai un loc de refugiu. — Dumnealor sînt de altă părere, zise anticarul, Îndreptînd asupra lui Rowe duhoarea dinților săi stricați. Rowe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
adăugă: Va să zică, n-aveți un cine stie ce simț al sublimului, sau... al ridicolului. — Probabil, pentru că prefer natura omenească În simplitatea ei, răspunse Rowe. — Știu ce vreți să spuneți, chicoti omulețul. A, credeți-mă, făceau ei loc și pentru natura omenească În peșterile alea. În fiecare dintre ele era de găsit și cîtea o canapea confortabilă! Nu uitau niciodată de canapeaua confortabilă. Rowe simți din nou răsuflarea puturoasă a entuziasmatului său interlocutor. — Nu credeți că-i timpul să vă continuați drumul? Îl Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
eterne, alungară urșii și focile, iar peștii muriră în apa clocotindă. Poporul norvegian era disperat: barbarii triumfaseră! Dar spiritul nostru de luptă nu fusese încă înfrânt. O cale de scăpare continua să existe. Sfatul bătrânilor de la Markafjald se adună în peștera Rengersfengen. Acolo, pe întuneric, își uniră mâinile cu pielea crăpată de căldură, ziseră cuvintele magice, învățate de la strămoșii lor, și făcură, din ultima zăpadă a Norvegiei, un bulgăraș. „Veljegard! Veljegard! Veljegard!“, strigară toți în cor, iar bulgărele începu să crească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
băieții așezați pe scările monumentale; te învârți, pierdut, între zidurile austere, pe care studenții le-au ilustrat cu scrieri enorme în majuscule și cu desene minuțioase - la fel cum oamenii cavernelor simțeau nevoia s-o facă pe pereții reci ai peșterilor, pentru a pune stăpânire pe lumea minerală, atât de străină și neliniștitoare, pentru a se familiariza cu acei pereți, a-i aduce în spațiul lor interior, a-i atașa de latura fizică a trăirii. Cititorule, te cunosc prea puțin ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
trei dimineața. Oare cum pot zbura piloții noaptea? Cum se orientează în bezna nesfârșită? Dacă se rătăcesc și ajung deasupra deșertului Kalahari, unde nu-i nici o lumină care să-i ghideze și unde ar fi ca și când ar zbura într-o peșteră întunecată? Urmări avionul cum trece aproape razant cu casa și văzu forma aripilor și conul strălucitor pe care îl proiectează becul de aterizare. Zgomotul motorului se auzea tare acum - nu mai era doar un bâzâit îndepărtat - ci un sunet puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
stea aici, casa unei prietene care venea uneori în vizită la Gaborone, unde o aștepta o cameră confortabilă, cu podeaua roșie lustruită și răcoroasă și acoperișul de stuf care făcea aerul dinăuntru la fel de tăcut și reavăn ca atmosfera dintr-o peșteră. — Mă bucur să te văd, o întâmpină prietena ei. Dar ce vânt te aduce? — Caut pe cineva, îi răspunse Mma Ramotswe. Sau, mai curând, ca să ajut pe cineva să dea de altcineva. — Vorbești în șarade, râse prietena ei. — Păi, hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
tot mai limpede că n-am să mă pot extrage prea repede din cameră. - De asta ce zici? „Mângâiam în neștire foile și-mi imaginam cum mi-aș trece mâinile peste coapsele ei, căutând să ajung în zona umbroasă a peșterii...” Tu ești chiar penibil! Auzi, „zonă umbroasă”... Pentru cine scrii toate chestiile astea? În ziua de azi, orice zâzea din clasa-ntâi pune mâna pe cretă și trage pe perete, în spatele blocului, pe șleau. Și tu vii cu metafore, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de piatră, ne-am uitat la pânzele de păianjen groase întinse în colțuri, luminate slab de razele strecurate prin ferestruici. Dormisem de mai multe ori în pivnița lui, învelit c-o blană de oaie. „Te-ntorci la esențial, ai? La peșteră?” râdea Ioan. „Da’ vezi că primitivul nu înghițea atâta votcă...” Ne pătrundeau în nări praful și umezeala. Noul proprietar a adus materiale de construcție, camionul a dărâmat din greșeală gardul de lemn, a descărcat plăcile de gresie și marmura, nisipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
urmare a rapidului crepuscul ecuatorial, și douăsprezece ore mai tîrziu, la fel de repede și de exact, soarele avea să se ivească Încă o dată dinspre răsărit, auriu, splendid și furios. Și, odată cu sosirea umbrelor, bărbatul se lăsă pe vine, ghemuit În fundul unei peșteri adînci, Închise ochii și adormi. Bărbatul cu pricina nu știuse niciodată cu adevărat cum se numea, unde se născuse ori cine Îi fuseseră părinții. Primele sale amintiri erau legate de mare și de o balenieră jegoasă care naufragiase În Insulele Canare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
trei kilometri de la golful adăpostit de vînt, dar chiar și așa, totul a fost zadarnic și singurul lucru pe care a reușit să-l facă a fost să Împută mai multe zile la rînd intrarea În cea mai mare dintre peșterile sale. De ce anume avea nevoie o zeiță neagră ca să asculte rugile unui fiu alb al lui Scaraoțchi? Atunci și-a născocit propriile ritualuri, simboluri, ba chiar și propriul limbaj - singurul care se vorbea pe insula aceea - și de multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de Arhipelagul Galápagos și tot acolo, În acea zonă abruptă și primejdioasă, Oberlus Își obținea „bogățiile”: lemn, butoiașe, nuci de cocos, saci, ba chiar și bucăți de chihlimbar, care erau apoi Îngrămădite În cea mai ascunsă și mai tainică dintre peșterile sale. Marea, veșnică furnizoare din care adeseori credea că s-a născut, căci de ea erau legate primele lui amintiri, Îi oferea pești, languste, raci și broaște-țestoase cu care să se Îndestuleze, Îl răcorea În amiezele caniculare În care soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
capătul universului, avea să Înfrunte lumea și să revendice o parte din bunurile ei, smulgîndu-le cu forța dacă, așa cum se părea, forța era Întotdeauna necesară. În cea de-a patra zi, și-a Început cu chiu, cu vai urcușul spre peșterile sale, avînd prilejul să constate, În trecere, că María Alejandra Încărcase În cală toate fructele și verdețurile lui, iar echipajul se distrase distrugîndu-i copacii și smulgînd din rădăcini lăstarii de viță-de-vie. Nu mai rămăseseră, În cea mai Încăpătoare dintre peșterile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]