1,057 matches
-
o intensă idealizare de sine și a propriei capacități de creație. Acest tip de experiență există pentru că minoritățile respective caută două lucruri În același timp: să fie admirate și să influențeze publicul. Primul scop desemnează o strategie comercială, o tactică persuasivă și o adaptare la condițiile pieței, la cultura majoritară și la valorile sale pentru a plăcea, adică o breșă În spațiul ritual propriu, În propria bogăție creativă. Cel de-al doilea obiectiv face trimitere la afirmarea de sine, la crearea
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
anume; cu această accepție distribuționalismul a valorificat conceptul "discurs" în formularea propriei teorii, cu semnificația de "unitate superioară frazei". Mult mai devreme, însă, în cultura europeană, prin direcția retorică și filozofică ori religioasă, discursul a deținut rolul de construcție lingvistică persuasivă, realizată după o schemă riguroasă, destinată să influențeze emoțional și rațional auditoriul. Din perspectiva lingvisticii franceze, discursul a fost inițial conceput în opoziție cu enunțul: enunțul constituie o suită de propoziții delimitată prin pauze în comunicare, în vreme ce discursul conține enunțul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și estetic. A n a l i z a d i s c u r s u l u i abordează relația dintre emoție și rațiune, iar cercetările întreprinse în aceste direcții explică modul în care mărcile emoționale afectează dimensiunea persuasivă a discursului, fără să existe însă niște criterii de evaluare în acest sens. Emoțiile intervin și facilitează procesele de luare a deciziilor. Pentru P. Charaudeau, emoțiile sînt intenționale în măsura în care ele se manifestă la un individ în legătură cu ceea ce acesta își imaginează
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
astfel o funcție emotivă (sau expresivă) care redă atitudinea vorbitorului față de ceea ce exprimă enunțul, fiind centrată asupra emițătorului mesajului (Mi-e teamă să nu se răzgîndească.; Uf, iar este frig!). Orientarea enunțului către destinatar se realizează prin funcția conativă (sau persuasivă) a limbii, ceea ce produce selecția unor mijloace gramaticale de adresare (Te rog să fii atent!). Funcția referențială (sau denominativă) este primordială în cele mai multe enunțuri, fiindcă ele sînt alcătuite de obicei pentru a transmite informații despre ceva. Ca atare, această funcție
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discursului se folosește pentru a trimite la formele distincte pe care le ia discursul în funcție de scopul lui: discurs descriptiv (sau descriere), în care se prezintă scene sau personaje, discurs narativ (sau narațiune), în care se relatează întîmplări sau incidente, discurs persuasiv (sau persuasiune), folosit cu intenția de a convinge, discurs dialogal (sau dialog), alcătuit din replicile interlocutorilor, și discurs poetic, format prin folosirea trăsăturilor estetice sau artistice ale limbii. V. act de vorbire, apreciere, polifonie. BALLY 1932 ; DUCROT - SCHAEFFER 1972; FLEW
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
perspectiva raportului dintre efectul vizat și efectul produs sau dintre destinatarul ideal și cel real. Devenită obiect de studiu pe terenul mai multor discipline umaniste, persuasiunea este abordabilă și din din perspectiva actelor de vorbire, fiind integrabilă temelor pragmaticii. Activitatea persuasivă constă în principiu din antrenarea de către enunțător (sau emițător) a tuturor mijloacelor pentru a-l determina pe interlocutor (receptor) să accepte o relație enunțiativă, astfel încît comunicarea să devină eficientă. Persuasiunea are două moduri de a se concretiza: ca un
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fapt perlocutoriu (cînd provoacă o acțiune și se apropie de manipulare). De aceea, a n a l i z a d i s c u r s u l u i are datoria de a distinge două tipuri de discurs persuasiv, unul de convingere și unul de manipulare, ce înscriu într- o manieră mai mult sau mai puțin explicită, în programul narativ, modele ale convingerii și ale acțiunii (ca în discursul științific și în cel didactic), cu secvențe persuasive avînd diferite
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de discurs persuasiv, unul de convingere și unul de manipulare, ce înscriu într- o manieră mai mult sau mai puțin explicită, în programul narativ, modele ale convingerii și ale acțiunii (ca în discursul științific și în cel didactic), cu secvențe persuasive avînd diferite grade de autonomie. V. argumentare, demonstrație, retorică. GREIMAS - COURTES 1993. RN PERTINENȚĂ. Conceptul de "pertinență" s-a impus în lingvistică prin Școala de la Praga și ține de dezvoltarea teoriei fonologice structurale. Sintagma trăsătură pertinentă este folosită pentru a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
formație discursivă, interdiscurs. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IO RETORICĂ. Una dintre cele mai cultivate științe despre limbă în lumea antică greco-romană, retorica, îmbina arta construcției discursurilor cu o teorie a discursului, în special a celui cu funcție persuasivă, deoarece, prin discursul său, oratorul urmărea să impună un punct de vedere, un mod de exprimare sau orientarea către o activitate. Cultivată de predecesori, retorica a fost studiată în mod deosebit de Aristotel, care i-a dedicat o lucrare specială, dar
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
-lea, prin valorificarea ei în teoriile argumentative, în lingvistica discursului și în lingvistica pragmatică, precum și în alte discipline sau direcții de cercetare. În tradiția pledoariilor din perioada clasică a Greciei antice, retorica reprezenta un ghid al alcătuirii discursului cu finalitate persuasivă, făcînd o analiză a mijloacelor ce puteau fi folosite pentru a comunica în public, și reprezentînd astfel prima formă de a n a l i z ă a d i s c u r s u l u i. Treptat
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
etica și politica, unde deciziile și controversele necesitau recurgerea la argumente, și astfel retorica a devenit indispensabilă în educația cetățeanului și a omului politic. Nu au lipsit însă criticile care scoteau în evidență faptul că argumentația retorică, prin orientarea ei persuasivă, pornește de la premise nedemonstrate și numai admise de public, în vreme ce demonstrația pornește de la premise adevărate, astfel încît retorica produce o emoție, iar nu o convingere proprie cunoașterii. În Retorica sa, Aristotel a susținut utilitatea retoricii ca artă formală de a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
realizează printr-o selecție a faptelor și, pe de altă parte, prezentarea se face pentru a convinge de ceva și pentru a determina adoptarea unui anumit punct de vedere. De aceea, trăsătura de bază a limbajelor stilului publicistic este caracterul persuasiv, antrenarea mijloacelor limbii pentru a urmări atingerea unor scopuri (uneori prin organizarea discursului în formă demonstrativă sau prin folosirea figurilor de stil). Materialele publicistice realizează forme de discurs repartizabile mai multor limbale: limbajul politic, limbajul de reportaj, limbajul științific de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Issues in Parsing Strategies in Social Interaction, Cambridge University Press, Cambridge, 1991, pp. 56-289. Ciorănescu, Alexandru, L'Avenir du passé. Utopie et littérature, Gallimard, Paris, 1972 (trad. rom. Viitorul trecutului: utopie și literatură, Cartea Românească, București, 1996). Cmeciu, Camelia, Strategii persuasive în discursul politic, Editura Universitas, Iași, 2005 Cohen, Jean, Théorie de la figure, în "Communications", 16, 1970, pp. 3-25. Combettes, Bernard, Pour une grammaire textuelle. La progression thématique, De Boeck-Duculot, Bruxelles, 1983. Combettes, Bernard, Discours rapporté et énonciation: trois approches différentes
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Jaisson, Pierre) Evolution and culture, MIT Press, Cambridge, MA, 2006; (în colab. cu Wilkins, David P.) Grammars of space, Cambridge University Press, Cambridge, 2006. Walter LIPPMANN (1889-1974), scriitor și jurnalist american, teoretician al comunicării, recunoscut pentru ideile referitoare la natura persuasivă a comunicării publice (stereotip, opinie publică). Lucrări de referință: Public Opinion, Harcourt, Brace, New York, 1922; The phantom public: a sequel to "Public opinion", Harcourt, Brace, New York, 1925. Dominique MAINGUENEAU (n. 1950), profesor la Universitatea Paris-Sorbonne, specialist în gramatică și în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
avem temeiuri să afirmăm că avem de-a face cu o narațiune, dar nu de tip non- tradițional. Decizia în astfel de situații de graniță se bazează pe ceea ce cititorul hotărăște că ar fi scopul ultim al textului: narativ, declamativ, persuasiv, informativ, argumentativ ș.a.m.d. 1.4. Istorie - text - narație În următoarele capitole ne vom îndrepta atenția asupra celor mai influente discuții lingvistice despre narațiunea ca artă verbală: scrisă sau orală, tradițională și colectivă, inovativă și individuală. Aceste capitole readuc
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
Erau ei proști cu adevărat?! Nu, se pare că nu, și aceste exemple, cel puțin, vin În sprijinul afirmației mele de mai sus și anume că proștii nu numai că uzează, ca și psihoticii, de o anume viclenie insistentă și persuasivă, dar nu rareori ne cred pe „noi” proști și ne tratează ca atare. Dar, ca În cazul unor artiști, care la debutul lor se tem de contemporani și Își ascund ideile, chiar și idealurile, din teama de a nu fi
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
oroare de vid, horror vacui -, se va „clădi”, cu arme insistente și nu rareori viclene, cu adevărat demonice - Demonul este el Însuși un artizan și chiar un artifact extrem de priceput, de inventiv, de Încăpățânat! -, o altă speranță, artificială și „lipicioasă”, persuasivă și obsesivă ca o boală mortală, insistentă așa cum sunt aparițiile de coșmar, care te urmăresc ani În șir, sute și sute de nopți. O altă speranță, ce nici nu mai este una, ci doar forma ei goală; sub regimurile totalitare
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
isteroid Don Juan Îl văd pe schimnicul ce locuia, o Îngustă mansardă pe rue de l’Odeon: cum să Întorci spre tine privirea acelei prea-frumoase, prea-dorite și Înălțată pe coturni dramatici - Existența -, adulată de atâția, decât printr-un violent și persuasiv, vecin cu o anume delicată demență, „anti-elogiu”! Când toți vor Îngrămădi la picioarele albei și Înghețatei statui complimente răsuflate și metafore previzibile, tu-i vei arunca florile fanate și rele ale unei negări calculate și vii, extrem de suspecte tocmai prin
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
trebuia să mă afund Încă o dată În chinul anonimatului - chin, deoarece trebuia să dobândesc Încă o dată legitimitatea ideilor și a scrisului, a „construcțiilor” mele epice. Să nu-i credeți pe artiști când reclamă, când „visează” anonimatul; Cioran Însuși, febril și persuasiv ca În toate alegațiile sale, este cel mai puțin convingător când declară anonimatul și ratarea ca forme depline, nobile, regale ale realizării, ale creației. Trebuie Încă o dată să-i aplicăm acea „cheie de cifru” și să Înțelegem altceva din ceea ce
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
infinite ne devin viscere, iar Misterul, din depărtat, din neînțeles și inexistent, ne devine intim, ca o pulsiune gravă, aproape de neîndurat și din ființele cele mai umile și umilite ale cerurilor boltite deasupra conștiinței noastre devenim regi, zei, având obscura, persuasiva senzație - instinct, aproape! - a unei bruște Întronări! De parcă toată această imensitate globulară și sticloasă care ne Înconjoară În nopțile de august - sticloasă și globulară din cauza limitei senzorilor noștri care, vrând să ne apere, falsifică „poetic” nu puține lucruri! - ne impun
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Codreanu decât aceea formulată de autorul însuși, care, pe traseul câtorva sute de pagini, citește scriitorii români din perspectiva mitului lui Narcis și Echo. Rezultatele sunt revelatoare. În Dimitrie Bolintineanu, criticul descoperă un precursor al publicisticii eminesciene. Nuanțările valorice sunt persuasive: "...Bolintineanu nu atinge geniul stilistic al publicisticii eminesciene și nu are o viziune asupra lumii de anvergură și coerența urmașului său. Însă poziția onestă, profund patriotică, opțiunea pentru adevăr, dincolo de orice interese de partid, având drept consecințe o așa izbitoare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cunoștințe râvnite de toți cei contaminați de microbul care stăpânește Varvara, cu ingrediente din mitologie, magie, filozofie, știință sau pseudoștiință, mixate verosimil. De aceea, Empedocle, Pitagora, Platon sunt doar câteva dintre numele pe care le vehiculează învățătorul, spre a fi persuasiv, permițându-i, parțial, tânărului accesul la teoria pe care ar fi descoperit-o în cărți și care îi permite transcenderea realității, prin intermediul oglinzii negre, poarta spre interiorul nucii, al Pământului, o nucă imensă fără miez, căreia Soarele îi e centrul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mai corecte, mai apropiate de adevăr. Cinstea sa intelectuală, ochiul scormonitor, rațiunea aflată mereu în stare de urgență garantează coerența și gravitatea unui discurs despre limitele suportabilității umane și capacitatea eului liric de a-și supraviețui prin operă. Un discurs persuasiv despre singurătatea creatoare a Poetului ce a privit în centrul nopții și de ce nu? a criticului aflat față în față cu cititorii săi. Multe din ideile cu care ne întâlnim în prezenta carte ne sunt familiare din studiile sale precedente
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de conștiință sfâșiată a ex-președintelui M. Snegur care, luând ca temei mult discutata "palmă a jandarmului", insista în ideea kominternistă că revenirea Basarabiei pentru 22 de ani în frontierele firești ale României a fost o "ocupație". În replică, autorul dovedește persuasiv că "de abuzul "dăștepților" și ale jandarmilor nu se face vinovată România. E o greșeală capitală a confunda elementele corupte din corpul statului român cu România", pentru că "vinovăția aparține elementelor corupte din guvernările românești (fulgerate cu dureroasă pasiune și de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
datorează în întregime împăratului. El este figura paternă, responsabilă de fericirea colectivă și individuală în marea familie multietnică a Imperiului Habsburgic. Un accent deosebit este pus pe capitolul intitulat " Datoriile Cetățenilor către patria și Imperatul". Aici este prezentată în scopuri persuasive teoria paternalistă a statului, în care statul este asemănat cu o casă, în care împăratul este tatăl, iar cetățenii sunt fiii (p. 102). "Care legătură este între tată și fii, aceeași este între Imperatul și supușii săi; și care datorii
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]