1,115 matches
-
Domnișoara se uită distrată la el, apoi începu să cânte rău, cu intermitențe, Songe d'automne. Colegul uscat se aplecă familiar peste umărul cântăreței și-și lipi, cu concursul acesteia, obrazul de obrazul ei. Cealaltă domnișoară se dădu jos de pe pervazul ferestrei și începu să valseze. - Dansezi? întrebă ea pe Stănică. - Tinerețe, tinerețe, parcă sunt iar student! exclamă Stănică, privind semnificativ spre moș Costache și se prinse în vals cu studenta. Aceasta întrebă pe bătrân peste umărul lui Stănică: - Moșule, nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
unei ogrăzi enorme, ca două corpuri de gardă în fața curții de onoare a unui palat imperial. Una din case, cel puțin, cu aer de părăsire, deși încă impunătoare, se ghicea că fusese prăvălie, din cauza obloanelor trase. Forma ferestrelor și un pervaz lat de lemn în fața lor, ca o tejghea, dovedeau că fusese o brutărie. Între cele două case, ar fi trebuit să fie un gard, dar nu era decât o poartă în aer, într-o parte. Curtea avea înfățișarea unui han
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
împinsese ușa cu umărul și intrase încet, gheboșată, cu o farfurie cu felii de pâine și brânză. — Lasă-mă-n pace... strigă Gelu furios. Lasă mă-n pace, repetă mai încet. Se duse la geam, își sprijini o mână de pervaz și se uită afară. — Iartă-mă, îi șoptise fetei trăgându-se în marginea studioului, până când lemnul rece, muchia ascuțită îi intrase în carne. Iartă-mă, bolborosise cuprins de-o lehamite și de-o disperare atât de mare, încât nici la
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
înălțimea căruia se impune interlocutorului, obligîndu-l să-i fie pe măsură, sau să renunțe. Renunț! gîndește Mihai cu glas tare. Îmi retrag vorbele, te rog! se corectează imediat. Liliana surîde, încrețindu-și colțul gurii. Rămîne locului, sprijinită cu spatele de pervazul ferestrei. Am făcut acolada de mai înainte pentru a ajunge la problema nefericirii. Dacă știam că ești căsătorit, nu ți-aș fi telefonat, spune ea cu tristețe vădită în glasul aproape stins. Liliana, ce rost are să umbrim fericirea acestei seri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Mihai înainte de-a le aprinde. Vrei o portocală? Zău?! Ai? A, nu... refuză Liliana imediat. Le-ai luat pentru fetiță... Dar ce, crezi că am un regiment de copii acasă? arată Mihai sacoșele cu portocale, puse lîngă fereastră, pe pervaz. Am și-o conservă, ca orice drumeț chibzuit, că nu poți ști ce-i la destinație! rîde el în timp ce decojește portocala. Da?! Lăsăm portocala ca desert, se bucură Liliana. Mihai deschide conserva, apoi face un gest categoric: Dar mai întîi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
oprește. Poți să mă reții, face ea un gest spre jumătatea goală a patului, parcă l-ar invita. Dar eu nu vreau! adaugă cu convingere. Hm! Bine... aprobă Mihai. Cînd sînt gata pregătiți de plecare, ia una din sacoșele de pe pervazul ferestrei: Te rog! Portocalele astea le-am luat pentru Daniela. Ne-am bucurat noi de una singură, dar ea, care-i copil!.... Liliana vine în fața lui, mulțumește cu un zîmbet larg, ce-i umple fața, ia sacoșa, apoi o pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
înțeleg cît de departe au mers. Mi-ai promis că vom coborî separat! face Liliana un gest ferm, îndemnîndu-l pe Mihai să urce singur în vreunul din scaunele ce trec pe lîngă ei. Un aparat micuț de radio așezat pe pervazul ferestrei de la stația telefericului transmite o emisiune-școală pentru tineret. În acordurile finale ale unei fraze muzicale din Mica serenadă, prezentatorul face o scurtă trecere de la Mozart la Beethoven. Apoi, primele acorduri din Sonata lunii umplu liniștea amețitoare ca o plonjare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
dacă va supraviețui pînă atunci și se sperie - simți o agitație În măruntaie, iar o venă de pe frunte Îi pulsă și-l făcu să transpire. Starea i se Înrăutăți. Îl cuprinseră fiori de spaimă. Meeks Își puse arsenalul pe un pervaz de fereastră și-și Înfundă buzunarele cu muniție: gloanțe pentru revolverul de 38, Încărcătoare de rezervă pentru automat. Își vîrÎ cuțitul la centură, acoperi fereastra din spate cu salteaua și Întredeschise fereastra din față, ca să mai intre aer. O adiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
pe fereastră. Luă arma cea mai apropiată și trase cu foc automat: ținte luate ca din oală, bucăți de ipsos care explodau, lemnul uscat luînd foc. Peste cadavre, În cameră. Ușa din față stătea deschisă. Pistoalele lui erau tot pe pervaz. Se auzi o bubuitură neobișnuită. Meeks zări un tip care stătea culcat pe burtă, În spatele lăzii de la pat, și trăgea de acolo. Se aruncă la podea, lovi cu piciorul, rată. Individul trase un glonț... cît pe ce. Meeks scoase cuțitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
drumul acesta sânt presărate încă două cabane, rămase "ca pe vremuri". Ajung în fața primeia dintre ele. Pe terasa joasă este instalată o masă de ping-pong la care doi tineri își dispută un meci. La câțiva metri de ei, pus pe pervazul ferestrei, un casetofon dat tare le ține de urât. O formație "de cartier", dintre cele foarte îndrăgite de noua generație, reia la infinit aceeași "frază muzicală", ca acul unui patefon care nu mai poate ieși din șanțul plăcii: "Ce p
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
viața mea rolul Capelei Sixtine În viața părinților mei. În vreme ce filmam rotonda aia misterioasă, Îmi spuneam că eu nu văzusem niciodată, nu dezmierdasem niciodată, nu sărutasem niciodată, nu pătrunsesem niciodată un sex de femeie. Filmam prin toată Provența portaluri și pervazuri, uși zidite, arcade oarbe, scări, grilaje, bolți. Nimeni nu și-a dat seama, dar acel film de amator turnat de un viitor profesionist era un film intens erotic, ca toate filmele documentare În care autorul se servește de subiect În loc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
slugarnic în timp ce în sinea sa cugetă la pofta de putere care l-a mânat pe Augustus o viață întreagă de la spate și l-a ajutat să rămână sus, în ciuda disprețului afișat față de diademele regale. Cezarul își sprijină gânditor spatele de pervazul oblonului care face trecerea din birou spre grădină. Oftează adânc. Intrigantul are dreptate. Societatea îi cere lui, ca împărat, întâi de toate protecție militară și victorii răsunătoare asupra dușmanilor. Dar când zăngănitul armelor se stinge și ajunge în plan secund
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de solid când este în poziție verticală. Alt lemn mai potrivit nu găsești pentru îmbinarea canaturilor de orice fel. Acest arbore este cel mai adeziv la clei, astfel încât se frânge în locul unde lemnul este întreg. Izbește dintr-odată cu pumnul în pervazul ferestrei. Cățeaua! S-a eschivat din nou. Sughite de enervare. Cum s-o înfunde? Dacă nu reușește până închide ochii Augustus, s-a zis cu el. Împreună cu Tiberius Nero îl va strivi ca pe un gândac. Vrăjitoarea asta îi citește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
parte a texturii ofilite a casei, dizolvîndu-se În Întunericul care se strîngea asemeni prafului, prin ungherele șubrede. La două străzi depărtare, trecu un tren care se Îndrepta spre intersecția din Clapham; Îi simți tremurul și zgîlțîitul prin brațele sprijinite de pervaz. Becul lămpii din spatele ei prinse viață, clipi o secundă ca un ochi iritat, apoi se stinse. Bulgărele de jar din șemineul mic și rudimentar - cîndva fusese camera unui servitor - se sfărîmă, risipindu-se În mici frînturi fragile. Kay trase ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
care era prinsă. Dar locul era neobișnuit de Însorit, și se duceau direct acolo, de cîte ori aveau ocazia. De acolo puteau auzi soneria și telefonul; și, ca niște alergătoare de garduri, Își perfecționaseră stilul de a se cățăra pe pervazul ferestrei cu mare viteză și eficiență. La această oră, soarele cădea oblic, dar cărămizile și metalul, care fuseseră Însorite toată dimineața, Încă Îi mai păstrau căldura. Aerul era perlat din cauza gazelor de eșapament. Dinspre Oxford Street se auzea geamătul necontenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
mai uitară la paginile de modă cîteva minute, apoi se uitară la ceas și oftară. Helen făcu un semn pe tiparul din hîrtie și-și rulă lucrul. Își traseră pantofii, Își scuturară fustele de praf și trecură din nou peste pervaz. Viv clăti ceștile. Apoi scoase pudriera și rujul și se duse spre oglindă. — E cazul să Înviorez vechiul machiaj de război, cred, zise ea. Helen Își aranjă repede fața, apoi se Întoarse Încet În camera de așteptare. Îndreptă teancul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ea. Helen se ridică În picioare mai rapid. — Eu sînt mai aproape, spuse ea. O să le iau eu. — Ești sigură? — Bineînțeles. Nu-mi ia mai mult de-o clipă. Își simțea respirația la fel de Întretăiată. Se cățără cu dificultate trecînd peste pervaz și aterizînd cu o bufnitură lîngă toaletă. Mai era timp să mai spună ceva. Își dorea mai mult ca oricînd. Iar țigara Îi va calma nervii. Își Îndreptă fusta. Viv strigă prin fereastră: — SÎnt În poșeta mea! Helen dădu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Duncan Începu și el să rîdă. Nu se putea abține. Nu știa de ce rîde - de el, de Fraser, de Viv, de domnul Mundy sau de toți laolaltă. Dar o secundă, el și Fraser rămaseră acolo, fiecare de cealaltă parte a pervazului, cu mîinile la gură, cu ochii umplîndu-li-se de lacrimi, cu fețele Înroșindu-se În timp ce Încercau zadarnic să-și Înăbușe rîsul și icnetele. Apoi, Fraser se mai calmă un pic. Se uită peste umăr și șopti: — E-n regulă. Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
perdelele stăteau Încovoiate pe o vergea ruptă; erau negre de funingine și fum, și un nor negru cu bucăți de tencuială se umfla, dar fără să dea semne de flacără. — Atenție, zise Kay, În timp ce ea și Mickey se urcară pe pervaz și se uitară Înăuntru. S-ar putea să fie una cu ceas. Nu știu, zise Mickey. Aprinse lanterna și o Îndreptă spre interior. Încăperea era o bucătărie, destul de ruinată, cu scaunele și vasele răspîndite peste tot, și tapetul pîrlit, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
altceva - arăți a Aliată. Iată-ne. Locul la care vrem să ajungem este acolo. O duse pe Helen la ușa unei clădiri Înalte, mohorîte și căzute, și potrivi una dintre chei În lacăt. Se stîrni un nor de praf din pervaz cînd Împinse ușa ca s-o deschidă, iar Helen intră cu multă precauție Înăuntru. Fu Întîmpinată de un miros amar, de mucegai, ca acela al hainelor puse pentru spălat de multă vreme. — Asta-i de la ploaie, zise Julia cînd Închise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
arc perfect - de parcă nu s-ar fi datorat violenței sau forței. Dar cînd puse mîna pe ea, simți că cedează, și știu că dac-ar apăsa mai tare s-ar sparge. Apucă draperia de camuflaj și o trase, prinzînd-o de pervaz; după ea putea fi orice altă imagine, iar celula - cufundată Într-un Întuneric aproape total - orice alt loc. Acolo unde lumina lunii ajungea În spatele draperiei, era confuză; dar din loc În loc se strecura prin țesătura slăbită și producea mici stele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
privirea și se uită În altă parte. Îmi pare rău, zise el. Depozitul... a ars ca iasca. Flăcările au ajuns și la adăpost. — Și la adăpost? — Dumnezeu mai știe cîți erau acolo, răspunse el dînd din cap. O adusese la pervazul unei ferestre sparte; o forță să se așeze și se ghemui lîngă ea, ținîndu-i mîna. — SÎnt siguri În privința adăpostului? zise ea la un moment dat. — Da, Îmi pare rău. — Și nimeni n-a fost salvat? — Nimeni. Apoi apăru un pompier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Ai venit aici În timpul raidului? — Nu-mi pasă de raidul ăsta blestemat! spuse Alec. M-am bucurat cînd a-nceput raidul. Speram să mă lovească! M-am plimbat pe Mitcham Lane și am stat chiar În mijlocul drumului. Se aplecă spre pervaz și-l prinse pe Duncan de braț. MÎna Îi era Înghețată. Vino și tu cu mine. Nu fi cretin, zise Duncan trăgîndu-se la o parte. Se uită la ușa dormitorului. Ar fi trebuit să-l trezească pe taică-său, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
duse la gură și Începu să-și muște degetele. Atunci, lasă-mă să intru, zise el după cîteva clipe. Dă-mi voie să stau cu tine. Așa că Duncan se dădu la o parte de la fereastră și Alec se săltă pe pervaz cu genunchii și picioarele spre cameră. O făcu destul de neîndemînatic, așa cum se Întîmpla Întotdeauna - căzînd ca un bolovan, iar podeaua bufni, și sticluțele și borcănelele de pe toaleta lui Viv zăngăniră și lunecară. Duncan trase fereastra și aranjă draperiile. CÎnd aprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
l trec binișor lui Fran, care se așază pe patul de spital, ținîndu-l cu mare băgare de seamă În brațe pe Tom, În vreme ce se minunează de perfecțiunea trăsăturilor lui. — Cum te simți? Sally pune un buchet mare de lalele pe pervazul ferestrei, fără să-și dea seama că se vor ofili Într-un ceas, căci În nenorocitul ăsta de spital s-a dat căldura pînă la trei sute de grade, deși sîntem În miezul lui august și mori de cald afară. Nici unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]