2,096 matches
-
virilității lui și își contemplă satisfăcut opera de distrugere a familiei, pe care o pusese la cale cu atâta perfidie vicleană. Gustav stă pe margine, îi privește de sus pe nefericiții soți, îi manevrează cum vrea el și le pregătește pieirea. Creditorii atestă cu o evidență frapantă reversibilitatea supravegherii: aceasta poate deveni o sursă a puterii, dar poate, la fel de bine, să declanșeze și chiar să accelereze procesul unei prăbușiri fatale. Nu există armă mai de temut ca supravegherea manipulată: fie că
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
puterea în exercițiu. Supravegherea integrată dorește să-i facă pe indivizi să devină anonimi, toți la fel și egali, reduși la o masă amorfă și incapabili să formeze comunități, disidente sau răzvrătite. Dată la rindea, nivelată, diferența individuală e destinată pieirii, pentru a face loc domniei masei. Supravegherea se exercită ca prealabil indispensabil acestui model de putere care o ridică la rangul de practică favorită: ea devine o anticameră a terorii, conducând (sau încercând să o facă) spre uitarea de sine
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
În acest Tunet, care pretinde a fi „prostituată și Sfîntă” concomitent 48. ST nu oferă o explicație limpede a căderii Sophiei, mărginindu-se să menționeze că ea a acționat fără să consulte Pleroma și de aceea rodul ei este sortit pieirii 49. Asistînd la faptele MÎntuitorului, unii dintre Arhonți se lasă convinși de Sophia să părăsească lumea inferioară a Cosmocratorului (CÎrmuitorul Universului). Motivul Arhonților pocăiți este comun În gnosticism, Însă ST oferă o variantă interesantă: chiar și acești Arhonți sînt ignoranți
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
presus de inteligența ecosistemică. Gnosticismul accentuează, este evident, mai puțin pe radicala Înstrăinare a omului În lume și mai mult pe superioritatea omenirii față de ecosistemul căruia Îi aparține. Acest ecosistem adăpostește de altfel nenumărate ființe care sînt cu siguranță sortite pieirii: turma Demiurgului și adepții Potrivnicului. Răsturnînd principiul antropic și negînd inteligența ecosistemică, doctrina gnostică realizează un optimism antropologic excesiv. La fel, experiența gnostică a lumii nu implică refuzul radical al acesteia. Dimpotrivă, chiar și acei maniheeni În care Învățații s-
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
multe din elementele (și din personajele) acestuia pentru a se implementa. Ar fi putut fi un joc fără consecințe externe, deoarece exista În propria sa dimensiune logică. Și totuși, vreme de mai bine de un mileniu și-a condamnat la pieire jucătorii, dîndu-i pe mîna celor aflați la putere. Teologia creștină timpurie și dualismul occidental au fost „obiecte ideale”, adică sisteme funcționînd Într-o dimensiune logică, fără să aibă nimic intrinsec În comun cu jocurile de putere ce se jucau În numele
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de firești renunțări, ctitorind nouă viață." Politica de zi cu zi a țării se întruchipează în versuri autentice: Nu putem cerși la curțile imperiale/ Nu putem fura la drumul mare sau pe ascuns/ Avem o istorie în suflete refuzând atentatul pieirii." Și este necesar să recuperăm steagurile, podurile arse, să umplem de zăcăminte munții prădați, să ne purificăm memoria. Pe trădători îi biciuiește, ca altădată Arghezi: "Ați îndoit lumina țării dreaptă/ Și ați murit visând-o în noroi/ Iar azi când
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
neliniște, de spaimă în fața unui univers aflat în stare de proliferare sau de dezagregare, cuprinsă de o "boală fără nume". Aceasta ar fi taina cea mare de care se cutremură lumea. Sevele izbucnesc, regenerând universul sau strivindu-l, sortindu-l pieirii. Eugen Simion subliniază existența unor "simboluri întoarse", o dimensionare a miturilor cu sens într-o altă direcție. În această perspectivă calul troian nu ar fi produsul fanteziei lui Ulisse, ci invenția troienilor înșiși, orgoliul lor de a-și pregăti singuri
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
farmecele ei au șters tot necazul din pricină că n-am izbutit. Am îndeplinit de altminteri tot ce se cuvenea pentru ca să nu pierz prea multă vreme cu suspinele. SGANAREL: Ce să spui, stăpâne, mă uimești. Am fost împreună la doi pași de pieire, și-n loc să mulțumești smerit lui Dumnezeu că i-a fost milă de noi și ne-a scăpat de ceasul rău, dumneata te dai peste cap să-i răscolești din nou mânia cu năzdrăvăniile dumitale obișnuite și cu dragostele
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
aruncată în neant. Și interogația nu poate exista pentru că inocentul a fost "ucis", mai întâi, în mintea celui care l-a condamnat fără să-și pună problema: de ce ființe umane trebuie să omoare alte ființe umane? În fapt, celor sortiți pieirii li s-au luat, printr-o perversă operație de ordin mintal, toate atributele umanității. După aceea, indiferența în fața "păduchilor" sau "viermilor" nu mai pare, în ochii lor, deloc condamnabilă. Căci, asemenea "arătări" n-ar trebui să existe oricum, dacă și
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
convenționale, se produc toate efectele pe care legea le leagă de îndeplinirea acestei formalități: se constată oficial neexecutarea obligației contractuale, pregătindu-se astfel condițiile pentru angajarea răspunderii debitorului; începe curgerea daunelor-interese; în contractele translative de proprietatea are loc transferul riscului pieirii fortuite a bunului de la înstrăinător la dobânditor și a suportării riscului imposibilității de executare a obligației etc. Punerea în întârziere este reglementată de dispozițiile art. 1521 1526 C.civ. Potrivit Legii nr. 71/2011 de aplicare dispozițiile art. 1.521-1
Drept profesional. Teoria generală a contractului profesional by Maria Dumitru () [Corola-publishinghouse/Science/1415_a_2657]
-
multe ori, apoi s-o arunce fără s-o deznoade, căci pe lumea cealaltă o dez noadă cu ochii. Ață visînd arată drumuri. Ața albă-i drumul tău, ața nea gră-i drumul ascuns al dușmanilor ce-l tot fac spre pieirea ta. Augur Se crede că aceluia ce merge la oraș și întîlnește pe o cale o babă sau un copil înturnat de la țîță (înțărcat, care apoi iarăși suge) îi va merge de tot rău, din care cauză mulți se întorc
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
doctrină a fost preluată de legiuitor prin dispozițiile art. 1896 C.civ.: asociatul care aportează proprietatea sau alt drept real asupra unui bun răspunde pentru efectuare aportului întocmai ca un vânzător față de cumpărător. Momentul transmiterii proprietății și implicit a riscului pieirii fortuite a bunului diferă de dreptul comun. Proprietate nu se transmite nici în momentul încheierii contractului de societate, nici în momentul transferării dreptului către societate, nici în momentul predării efective a bunului ci, așa cum precizează art. 65 alin.1. din
Dreptul societăţilor comerciale by Maria Dumitru () [Corola-publishinghouse/Science/1418_a_2660]
-
ci, așa cum precizează art. 65 alin.1. din L.S.C., bunurile devin proprietatea societății din momentul înmatriculării ei în registrul comerțului, înmatriculare care se face în baza unei încheieri a judecătorului delegat după efectuarea controlului de legalitate a constituirii societății. Riscul pieirii fortuite a bunului este suportat, conform regulii generale în materia obligațiilor, de proprietarul bunului res perit domini 46. Aceasta înseamnă că dacă bunul piere înainte de înmatricularea societății debitorul nu va fi considerat liberat de obligația de aport și va trebui
Dreptul societăţilor comerciale by Maria Dumitru () [Corola-publishinghouse/Science/1418_a_2660]
-
ironia este reprezentată de o transformare intertextuală pe care o recunoaștem oricînd în parodie. Constructul ironic se aseamănă, în for(t)ul lui adevărat, cu schema mitică a uzurpării dublului, cu un fratricid abstract. În "oglindă", cel asemenea e sortit pieirii. Natura duală a actului discursului, fără de care nu avem de-a face cu Ironia, înseamnă, în două straturi, supunere șireată la o semnificație inofensivă, familiară, dar concomitent sabotare nemiloasă a sensului avansat, prin înțelesul care se tace, dar este "elocvent
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
trist și roș/ Cum se-nchide ca o rană printre norii întunecoși/Cum planeții toți îngheață și s-asvârl rebeli în spaț". Tabloul stingerii universului este sugerat de metafore de mare expresivitate: "Timpul mort și-ntinde trupul și devine veșnicie". Această pieire a universului și-a găsit o strălucită viziune escatologică. Poetul introduce simetria: începutul și sfârșitul universului stau sub semnul haosului, întunericului, păcii. Tabloul al patrulea e o satiră la adresa societății meschine, cuprinde elemente de meditație filosofică și are caracter moral
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
părintele pă fecior“, îl apos tro fea ză Costandin, ame nin țându-l că „în scurtă vreme voi veni și cu mine vei avea judecatacea mai mare“. Stro ies cu se crede eliberat de nevastacea rea și hră păreață: „ci de pieirea măne-ta am fu git din țara Rumânească, iar acum dacă m-au mântuit Dumnezeu de dânsa, peste puți nă vreme voiu veni și eu“. Elibera rea a durat aproape 12 ani și a pre su pus rui na bărbatului, cel
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
acestui tip de reacție atunci când se adresa, în preajma Unirii, ex-domnitorului care dorea să-și adjudece din nou puterea: "Ce cauți, ce vrei, umbră neputincioasă a nopții? Tu ai avut odată ființă și n-ai putut fi. Acum ce vrei, fiica pieirii? Pieri, retrage-te înapoi în haosul uitării! Țara vrea lumină, progres, viață!" Gestul exorcizant se repetă, la o scară mai amplă, sub ochii noștri. Atunci, procesul novator era amenințat de fantomele epocii regulamentare; acum șansele unei democrații autentice sunt puse
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
evoca "ura, interesul, pisma, toate patimile" ce dezbinau o societate în curs de schimbare. Situația se arăta disperată ("Doamne, clama G. Lazăr, până când anii blestemului?"), însă istoricul a știut să vadă, dincolo de clipă, efectul regenerator al suferinței. "Ba nu, vremea pieirii nu ne-a venit, citim în Arhiva românească, sângele nostru este tânăr, pentru că este înnoit prin nenorociri." Era numai nevoie de o nouă solidaritate, de stimularea voinței spre mai bine, de un apel insistent și reconfortant la valorile strămoșești puse
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
o istorie agonica și o alta, identic deliranta. Dintre comentatorii recenți ai filmului, doar Cristian Tudor Popescu a observat, destul de exact, finalitatea acestui perpetuu glissando: "Sensul filmului nu poate să stea în povestea plină de clișee a tribulațiilor sentimentale și pieirii unui trișor de cazinou, narata neatașant pentru spectator. În prima parte, s-ar putea spune ca Daneliuc încearcă un tablou al existenței burghezo-moșierești interbelice, roasa de setea de avere și minata de crimă. Dar partea a doua a filmului abandonează
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
neliniștii metafizice, pentru ca, așa cum spune în opera citată anterior: "O dată ce s-a ridicat pe cele două picioare din spate, un animal ciudat abandonează pentru totdeauna fericirea zoologică, ca să inaugureze nefericirea metafizica: sete absurdă de veșnicie a unui corp mizerabil destinat pieirii"9. Ibsen spune că toate personajele i-au ieșit din suflet, Flaubert spune că Doamna Bovary este el însuși, la Sábato, personajele sale sunt fațete ale fantasmelor care se găsesc în interiorul lui, ale ființei umane, în general. Sábato este Alejandra
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
22 la Faptele Apostolilor, vorbește despre milostenie ca despre un izvor pe lângă care cresc nu plopi, nu pini, nu chiparoși, ci plante cu mult mai bune și mai înalte: dragostea lui Dumnezeu, lauda oamenilor, slava adusă lui Dumnezeu, bunăvoința tuturor, pieirea păcatelor, încredere multă, disprețul bogățiilor; prin milostenie este hrănită planta dragostei, căci nimic nu hrănește, de obicei, dragostea față de aproapele ca milostenia<footnote P. G., LX, 643. footnote>. A condamnat cu duritate avariția (în omiliile despre Lazăr și bogatul rău
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
istoria omenirii. Arta picturală de la Lascaux este, așadar, un al doilea certificat de naștere, care aduce confirmarea sau autentificarea celui de la Chauvet. "Omul, în sensul speciei căreia îi aparținem, al speciei umane care subzistă, care se știe astăzi amenințată cu pieirea, a apărut pe pământ o dată cu arta. Iar Lascaux este primul semn cu adevărat maiestuos al acestei apariții" (Bataille, "Dosarul Lascaux", conferința din 18 ianuarie 1955). Astfel, înaintea "miracolului grec" care a dat lumea pe mâinile gândirii raționale, un alt miracol
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
22 la Faptele Apostolilor, vorbește despre milostenie ca despre un izvor pe lângă care cresc nu plopi, nu pini, nu chiparoși, ci plante cu mult mai bune și mai înalte: dragostea lui Dumnezeu, lauda oamenilor, slava adusă lui Dumnezeu, bunăvoința tuturor, pieirea păcatelor, încredere multă, disprețul bogățiilor; prin milostenie este hrănită planta dragostei, căci nimic nu hrănește, de obicei, dragostea față de aproapele ca milostenia<footnote P. G., LX, 643. footnote>. A condamnat cu duritate avariția (în omiliile despre Lazăr și bogatul rău
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
teologicului. Ar fi apreciat în mod sigur o observație a lui Heinrich Heine: „Din clipa în care o religie face apel la filozofare, apusul ei este inevitabil. Încearcă să se apere, dar prin vorbărie se afundă tot mai rău, până la pieire. Religia, ca orice absolutism, nu are nevoie de justificare.“72 Wittgenstein se apropia cu dragoste și venerație de acele opere artistice și lucrări religioase prin care valorile fundamentale ce dau sens vieții se arată în mod direct și firesc, fără
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
apocalipsei: Din pântecul de mamă poale-n brâu,/ demonul făt iese în lumină,/ vânăt de ciudă se răspândește în lume/ A scăpat de înec la botez/ Nici dumicatul, îmbibat cu alcool,/ nu-i stă spre moarte în gât/ Acum așteaptă pieirea a tot ce e bun pe pământ/ Pe cei vrednici i-alungă, iar cel/ ce-nvârtește sapa și plugul/ (povești de demult)/ e lătrat și mușcat de câini asmuțiți/ de acest târâie-brâu cu capul de lut" etc. Toate contribuie la
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]