58,806 matches
-
formelor cu sufix, dar și excepțiile: a chatui apare, la o căutare cu motorul Google, cu 74 de atestări pentru forma chatuiește ("stă și chatuiește la 2 noaptea", romanian-portal.com), și cu 128 pentru să chatuiască ("prietenului meu îi cam place să chatuiască", eva.ro), dar și cu 14 atestări ale formei (să) chatuie ("ești unu din ăia care chatuie, frate", linkmania.ro; "nu mai știe nimeni să chatuie elegant", firmaro.com). Derivatul familiar-argotic a țepui apare de 347 de ori
Absolvă, cheltuie, bombăne... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10474_a_11799]
-
șmecherie aici), strecurîndu-se printre Scylla patetismului și Charybda kitsch-ului, și a nu-l privi de sus, minimalizîndu-l. Un film "light" la sfîrșitul căruia nu te trezești punîndu-ți întrebări sau buimac pur și simplu, doar cu sentimentul că a fost plăcut cît a durat. Merită remarcat însă dozajul atent al vocabularului stilistic al cineastului, contribuie cel puțin cu jumătate la a trezi în spectator sentimentul ante-menționat. Acum, în extrema cealaltă, un film care îți refuză orice satisfacție estetică epidermică, oderindu-ți un
Medicație estivală by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10479_a_11804]
-
o premoniție a rolului echivoc pe care l-a jucat filosoful în etapa Păltinișului? în orice caz, următoarele rînduri cu mizantropică alură, așternute în anii nebuloși ai războiului, au un caracter profetic: "în fond, fiecare cu structura lui. Dacă îi place omului să fie redus la rangul de sclav fanatizat și util, n-are decît". Sorana Gurian, prinsă în malaxorul măsurilor comuniste, marginalizată și lovită de interdicția semnăturii, recurge la jurnal ca la singura posibilitate de-a "mărturisi insuportabilul". Sumbrele teze
Jurnale feminine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10471_a_11796]
-
exilat Ovidiu, în cronica lui despre culegerea de nuvele intitulată întîmplări dintre amurg și noapte, m-a criticat violent pentru dragostea mea față de animale, pe două coloane! (...) Și problema era în cele din urmă pusă astfel: - Dacă pretinde că-i plac animalele, de ce nu și-a luat un pechinez în locul dogului german? Asta da, perfidie. Din cauza asta, eu nu sînt doar perversă, ci și fascistă!" în opoziție cu Crohmălniceanu și compania "realist-socialiștilor", prozatoarea evocă la un mod tușant "mizeria sordidă a
Jurnale feminine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10471_a_11796]
-
tari, că are o limbă slobodă și că, de curînd, l-a calificat pe prim-ministrul Tăriceanu drept "gîndac politic" (politische Kakerlake). În același ziar, din 17 mai a.c., un editorial despre intrarea Bulgariei și României în UE. Ne-a plăcut fotografia: un cioban, poate român, poate bulgar, cu căciulă rusească și pantaloni reiați, care duce în spate un miel albastru cu stele galbene. Și kitsch-ul s-a globalizat odată cu Gigi Becali! Dilemateca nr. 2 La reviste, la fel ca
Ochiul Magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10484_a_11809]
-
nu i-ar fi trecut prin minte să-l scoată din acest tipar spre a-i împrumuta ceva din trăsăturile unui om al scrisului. Mai mult, Dragomir aproape că își întreținea cu bună-știință această imagine. Mărturisea mereu că nu-i place să scrie și că nu înțelege plăcerea pe care alții o pot găsi în chinul de a obține o formă estetică care să fie pe înțelesul publicului. Pentru filozof, scrisul însemna epatare a vulgului și etalare a orgoliului. Mai mult
Caietele timpului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10475_a_11800]
-
lui, îți dai seama cît de greu se potrivește, în mintea noastră, conținutul acestor volume cu alura de abstinent al scrisului pe care Dragomir o arăta semenilor. Și atunci este o uimire să vezi cum un filozof căruia nu-i plăcea să scrie a putut totuși să scrie atît de mult. Al doilea motiv pentru care Caietele timpului îți atrag atenția este conținutul lor propriu-zis: pur și simplu avem în față o mostră de gîndire filozofică în forma ei cea mai
Caietele timpului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10475_a_11800]
-
caracteristice să fie integrate într-o construcție dinamică" - afirmă criticul în sinteza sa din 1991. În viziunea sa grandioasă, Iorga înfățișează "tragedia acestui neam omenesc", desfășurată în scene, acte și conflicte, susținute de personaje fabuloase. Lui I. Negoițescu nu-i place memorialistica din O viață de om sau din Oameni cari au fost, pentru că portretele nu au vivacitate și consideră, concluziv, că "din atâta putere expresivă, din atâta operă istorică și publicistică, probabil că, literar, va rezista cel mai bine, ca
Pitorescul prozei de călătorie by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10472_a_11797]
-
ființei bivalente. Să zăbovim puțin asupra relațiilor pe care Ioan Pintea crede a le putea accepta între oficierea religioasă și cea a cuvîntului cu miză estetică. Conexiunea nu e totuși foarte lesnicioasă, tangentă fiind la o anume "ispită" (,mi-a plăcut să fiu ispitit"). La un moment dat, autorul notează că l-a citit pe Luca Pițu "rîzînd și surîzînd copios", pentru a se amenda de îndată, "dar creștinește". Și a întări: "ortodox". Voluptatea (senzuală) a lecturii apare exorcizată, împinsă spre
Pietate și creație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10493_a_11818]
-
și osîndire? Militantismul, polemismul de facto al Mîntuitorului, atunci, bunăoară, cînd i-a izgonit pe neguțători din templu, se regăsește și la tutelarul N. Steinhardt, încurajîndu-l, presupunem, pe învățăcelul său: "Monica Lovinescu descoperă la N. Steinhardt o smerenie îndîrjită. îmi place sintagma. Simplă, adevărată și cuprinzătoare. Face parte din ținuta lui N. Steinhard". O asemenea "smerenie îndîrjită" o învederează și Ioan Pintea însuși, cînd află că o profesoară "nici mai mult, nici mai puțin, de limba și literatura română", neavînd pesemne
Pietate și creație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10493_a_11818]
-
Sîrbu o soluție de dominare a disperării și a cauzelor ei. Are aceeași funcție, ca și ironia. Cum nu o dată o spune, Sîrbu avea acel l^esprit drôlatique, descoperit și de Blaga, ca dat nativ al "bufonului Gary". I-a plăcut să se acopere, parcă protector, cu eticheta pusă de Blaga, iubitul lui profesor, adesea spre a nu recunoaște că râde pe ruina propriei lui vocații, deși a făcut teoria unui astfel de râs. I. D. Sîrbu, acest "copil teribil" al
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
e la fel de acută ca în roman. "Râsul care doare" ritmează notațiile sintetice, "nocturne" și nu zilnice. Este radiografiat cu luciditate mecanismul sistemului în care trebuie să te ascunzi ca să poți râde. Or, asta, pentru comunicativul Gary însemna suferință. Lui îi plăcea să-i facă pe alții să râdă, urmându-și vocația de bufon. Scoase din text, observațiile despre râs, de la zâmbet la râsul amar și râsu-plânsu, cu citate alese din Cicero, Gogol, Zarifopol etc., cu trimiteri la interpretarea râsului la diferite
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
devin, ulterior, "mituri". Cine și-ar îngădui, azi, să treacă neglijent prin fața "Giocondei" la Luvru? Eu am stat, cândva, la pândă pe Acropole. Vroiam să văd dacă se găsește vreun turist care să spună cu voce tare că nu-i place Parthenonul, că-l dezamăgește. Ei bine, m-am lămurit că toți cei care treceau de Propilee erau "pregătiți" să se arate impresionați. Am vorbit în una din cărțile mele, nu mai știu în care, despre "dictatura celebrității". Am și văzut
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
ideea de a reface drumul lui Don Quijote! Aproape mă înduioșează gândul că m-am putut lua în serios. Am avut, doar, grijă să nu mă demasc în fața nimănui. Nu știu când am făcut saltul spre ipoteza, în care mi-a plăcut din ce în ce mai mult să mă instalez, că aș fi motivat, structural, să văd în Don Quijote mai mult decât un personaj literar. Au contribuit la asta, am impresia, și defectul meu de a avea proaste relații cu realitatea, nefiind dotat pentru o
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
compozitorul meu preferat din toate timpurile.” În concertele sale, André cântă la vioară, dirijează orchestră lui și este un “conférencier” fermecător, care va interacționa cu publicul după fiecare piesă. André cântă la o vioară construită de Stradivarius în 1732. “Îmi place acest instrument. Îmi amintește de cântăreață de operă Maria Callas - foarte pasionala”. André Rieu - The Entertainer În fiecare an, André și a lui Johann Strauss Orchestră, cor și soliști internaționali susțin aproximativ 100 de concerte peste tot in lume, în fața
Participă la eveniment şi ai şansa să dăruieşti bucurie, cu o 9atitudine! [Corola-blog/BlogPost/94283_a_95575]
-
toate și parcă mai prind curaj. Casa poetului e postată pe-o muchie de deal, ca un cuib de acvilă, maiestuos dominând împrejurimile. Culmea, din poeziile pe care i le-am citit, s-a nimerit ca tocmai Acvila să-mi placă cel mai mult! Strada îngustă, doar cât un lat de mașină, nu-mi lasă drum de-ntors; e ca un drum predestinat, destinic. La capătul ei, poarta din fier forjat, curtea generos dimensionată, grădina cu straturi insulare verzi, care amintesc de
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94265_a_95557]
-
o artă în dibăcia acestor oameni, pe care simplu îi numim arheologi, în a da cuvântul pietrelor atunci când e vorba de istorie. Istoria este ceea ce le menține arheologilor permanent linia de plutire, pentru a folosi un cuvânt care să-i placă Dunării, sub care zac cele mai multe din mărturiile, care l-ar ajuta să-și dovedească crezul. Cu alte cuvinte, acest crez s-ar traduce pentru noi, care ne ocupăm mai puțin de istorie, în a demonstra lumii că, atunci când Mircea cel
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94288_a_95580]
-
și cît este el de statuie în devenire. Cornel Udrea este cunoscut și peste hotare, fiind jucat în Danemarca, Bulgaria, Franța; cărțile sale au fost duse departe de țară pentru românii plecați să-și caute norocul. Chiar dacă autorului nu-i place, volumul „Obiceiuri de nuntă la cangurii șchiopi”, ajuns la a VI-a ediție, rămîne după 34 de ani cartea ce este căutată cu înfrigurare și acum, ea definind un autor, o epocă, un spirit. Ne place să credem, și autorul
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94333_a_95625]
-
Chiar dacă autorului nu-i place, volumul „Obiceiuri de nuntă la cangurii șchiopi”, ajuns la a VI-a ediție, rămîne după 34 de ani cartea ce este căutată cu înfrigurare și acum, ea definind un autor, o epocă, un spirit. Ne place să credem, și autorul ne-o confirmă, că planurile sale de viitor nu se opresc aici, pentru un concediu cultural de odihnă adică, ceea ce înseamnă că prezența sa în Cetate și în Țară rămîne confirmată și în actualitate. În sprijinul
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94333_a_95625]
-
însuși sigur că de acum înainte nu-l va putea lovi nimeni. Cel care făcea tărăboiul (noi știam) era câte unul care, cu câteva ceasuri înainte, găsise vreun chilipir pentru câteva sute de chirpici și cărămizi. După ce lau onorariu (le plăcea să se creadă negustori) treceau pe la cârciuma ”La șase craci”, pe lângă pod și după primul șnaps, erau gata. Venea împleticindu-se până-n țigănie, așa, să creadă lumea că el a vândut cărămidă de-a avut bani să bea până n-
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94342_a_95634]
-
până-n țigănie, așa, să creadă lumea că el a vândut cărămidă de-a avut bani să bea până n-a mai putut sta în picioare. Le știam felul, îl știam pe fiecare și le învățasem trucurile pe dinafară. Cărămidarilor le plăcea să aibă o primire cum se cuvine. La asta țineau atât mai mult sau poate mai presus de orice: să se vorbească despre el, în ziua aia, ca despre cineva care a fost în stare să devină ”omul zilei”. Și
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94342_a_95634]
-
cât și pentru cei care i-au oferit distincția. În timpul său liber, în special în vacanțe, Maia Morgenstern preferă să fie alături de copiii ei. Nu s-ar aventura prin zone montane, preferă să meargă la mare, iar în vacantț îi place foarte mult să citească, să se joace cu copiii ei și să profite de timp pentru a se odihni. Țările pe care și le-ar dori să le viziteze sunt Islanda și Groenlanda, mai mult din curiozitate, pentru a afla
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94355_a_95647]
-
la dispoziție suficiente informații calificate și repere pentru o pregătire adecvată unui start de carieră, iar pe de altă parte avem dificultăți în permanență cu găsirea de noi colegi competenți” a declarat Gabriel Curcudel, managing partner AdverPoint. “Ne-ar fi plăcut să avem astfel de oportunități atunci când am plecat la drum, am fi evoluat mai repede și mai plăcut. Dorim să ajutăm tinerii să ajungă mai repede unde își doresc, iar răspunsul pozitiv cu care a fost primit evenimentul ne-a
Career Day, un eveniment pentru studentii pasionati de online [Corola-blog/BlogPost/94368_a_95660]
-
răstimp în care, pe fundalul unui grohăit fioros și al pașilor grei, ai unei namile nevăzute, sunt repetate sacadat, sunt reluate iar și iar sintagme din primele șapte pagini de text ale piesei: “Bună dimineață”, Pis-pis”, “S-aștept”, “Nu-mi place s-aștept”, ”Pis-pis”, “Cămașă ta”, “Pis-pis”, “Calculez”, “Fă un efort de voință”, “Pis-pis”... Totul, pe fondul grohăitului copleșitor, încât nu mai ai timp să te întrebi: cioburile de replici sunt punctul, iar mugetele rinocerului - contrapunctul acestui concert animalic? Ori viceversa
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
valori al oamenilor, mugește din ce in ce mai tare: ,,Brrr... Brrr... Omul... Să nu mai pronunți cuvântul asta! (...) Gata cu umanismul. S-a perimat. De ce să nu fii rinocer? (n.n.: De ce să nu fii nazist? / vrea să spună, sarcastic, Eugen Ionescu) Mie-mi plac schimbările. Totul trebuie dat jos, hainele mă zgârie, totul zgârie. Mlaștină! Mlaștină!“ Actul al II-lea se încheie prin reiterarea disperată a strigatului de ajutor: ,,Chemați poliția! Chemați poliția! (...) Turme de rinoceri... Rinocerii! Rinocerii!“. Interludiul care face tranziția la actul
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]