1,535 matches
-
Își caută și el un adăpost... PARASCHIV: Mă duc să-i dau drumul... MACABEUS: Nu. PARASCHIV: I-o fi foame... MACABEUS: Nu. Auzi? PARASCHIV: Ce? MACABEUS: A stat. (Cinci secunde de liniște; apoi, cu cea mai mare violență, apocalipsa în plenitudinea ei, undeva deasupra; cei doi se ghemuiesc unul în altul; PARASCHIV își apără capul, MACABEUS îl strânge în brațe pe PARASCHIV; câteva lungi secunde de haos; apoi îndepărtarea treptată.) PARASCHIV: S-a dus? MACABEUS: Se duc... PARASCHIV: Gata? MACABEUS (Patern
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Omul e făcut - ca toate vietățile - pe măsura unor anumite senzații. Or, se întîmplă ca ele să nu-și mai facă loc una alteia, în succesiunea normală, ci să năpădească toate într-o furie elementară, roind în jurul unei epave - din plenitudine - care e eul. Unde să mai fie loc atunci pentru pata de vid care e conștiința? Este atâta crimă și poezie în Shakespeare, că dramele lui par concepute de un trandafir în demență. Oricâtă amărăciune ar fi în noi, ea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de durere, atunci aș avea dreptul și mândria să afirm viața. Orice aprobare ar avea de partea ei mărturia infinitului de suferință și orice bucurie sprijinul amărăciunilor. E urât și vulgar a scoate o afirmație întăritoare din ce nu e plenitudine de rău, durere și mâhnire. Optimismul este un aspect degradant al spiritului, fiindcă nu pleacă din febră, din înălțimi și amețeli. Tot așa o pasiune ce nu-și extrage tăria din umbrele vieții. În scuipat, în gunoi, în tina anonimă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lor, se tălăzuiesc într-o melancolie imediată. Nevoia de un timp pur, curățit de devenire, și care să nu fie eternitate.... O subțiere eterică a "trecerii", o creștere în sine a temporalității, un timp fără "curgere"... Extaz delicat al mobilității, plenitudine temporală în afară de clipe... A te scufunda într-un timp lipsit de dimensiuni și de o calitate atât de aeriană, că inima noastră-l poate întoarce înapoi, el nefiind pătat de ireversibil și nici atins de irevocabil... ... Încep să bănuiesc felul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
par de spânzurătoare - în mijlocul nesiguranțelor noastre... Absolutul e un stadiu crepuscular al voinței, o stare de foame istovitoare. Dragostea de frumusețe este inseparabilă de sentimentul morții. Căci tot ce ne răpește simțurile în fioruri de admirație ne ridică într-o plenitudine de sfârșit, care nu e decât dorul arzător de a nu supraviețui emoției. Frumusețea îți sugerează icoana unei zădărnicii eterne! Veneția sau amurgurile pariziene invită la o sfârșeală aromată, în care veșnicia pare a se fi topit în timp. O
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o străduință abstractă a imediatului. Fără boală - și acum am fi în rai. Patologia se ocupă de stările geniale ale naturii. Sănătatea este o absență de intensitate. Teama de boli nu consistă decât în tulburarea ce-o simțim în fața unei plenitudini pentru care n-am fost pregătiți și care ne înspăimîntă, fiindcă nu sîntem obișnuiți decât cu prezența neutră a echilibrului, pe când boala este o forță mărită de vecinătatea nimicului. Tot ce nu-i muzical e aparență, eroare sau păcat. O
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
supraviețuiește, iar Dumnezeu devine vacant de divinitate. Când ai dilatat viața la infinit, voința de a te distruge emană dintr-o senzație dureroasă de plinătate. Căci nu lâncezești în dorul muririi decât întinzîndu-ți ființa dincolo de spațiul ei. Negația vieții din plenitudine este o stare extatică. Niciodată nu ne stingem din vid, ci din preaplin. Un moment absolut răscumpără golul tuturor zilelor; o clipă reabilitează o viață. Orgasmul spiritului este scuza supremă a existenței. Așa îți pierzi de fericire mințile în Dumnezeu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în fluiditatea noastră interioară, fără gândul unei obiectivări, sorbind doar cu o voluptate intimă toate fierberile și agitațiile lăuntrice? În acest caz am trăi cu o intensitate infinit bogată întreagă acea creștere interioară pe care experiențele spirituale o dilată până la plenitudine. Trăiri multiple și diferențiate se contopesc și se dezvoltă într-o efervescență din cele mai fecunde. O senzație de actualitate, de prezență complexă a conținuturilor sufletești se naște ca un rezultat al acestei creșteri, asemănătoare unei înălțări de valuri sau
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dilați interior, crești până la nebunie, până unde nu mai există nici o graniță, la margine de lumină, unde aceasta este furată de noapte, și din acel preaplin ca într-un vârtej bestial ești aruncat de-a dreptul în nimic. Viața dezvoltă plenitudinea și vidul, exuberanța și depresiunea; ce sîntem noi în fața vârtejului interior care ne consumă până la absurd? Simt cum trosnește viața în mine de prea multă intensitate, dar și cum trosnește de prea mult dezechilibru. Este ca o explozie pe care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o corespondență intimă, în toate stările mari și adânci, între planul subiectiv și planul obiectiv. Ar fi absurd să concepi un entuziasm debordant într-un mediu plat și închis; dacă totuși s-ar întîmpla, aceasta s-ar datora unei excesive plenitudini ce ar subiectiviza întreg mediul. Ochii omului văd în exterior ceea ce îl frământă în interior. Cadrul este de cele mai multe ori rezultatul unei proiecții subiective fără de care stările sufletești și experiențele intense nu-și pot găsi o realizare deplină. Extazul niciodată
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
rezervele care mocnesc și care, acumulate, riscă o izbucnire violentă. Toate stările extreme sânt derivate ale vieții, prin care ea se apără de ea însăși. Transcenderea limitelor din stările negative are cu totul alt sens, deoarece ea nu pleacă din plenitudine, ci dintr-un gol ale cărui margini nu sânt demarcabile. Aceasta cu atât mai mult cu cât golul pare a răsări din rădăcinile ființei, întinzîndu-se progresiv, ca o cangrenă. Este un proces de diminuare, iar nu de creștere; din acest
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
simt că pot totul, cărora nici o rezistență nu le pare prea mare și nici un obstacol insurmontabil. Magia presupune o astfel de comuniune cu viața, încît orice manifestare subiectivă este o expresie a pulsației totale a vieții. Este în ea toată plenitudinea integrării în fluxul vieții, toată exuberanța activării în sensul și direcția imanentă a acestei vieți. Sensibilitatea magică nu poate duce decât la bucurie, deoarece pentru ea nu există iremediabilul, ireductibilul și fatalul, ca elemente din structura interioară a existenței. A
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
auzi melodii sublime și transcendente. Că sânt oameni care nu disperează niciodată, iată un fapt impresionant și care dă de gândit. Cum se poate ca în entuziasm specificarea obiectelor să fie inexistentă? Cum se poate să realizezi numai dintr-o plenitudine și un exces în mod permanent? La ce realizare ciudată și paradoxală a ajuns iubirea în entuziasm? Iubirea, cu cât e mai intensă, e mai individuală și mai legată de o specificare a obiectului. Bărbații care iubesc cu adevărat, cu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o proeminență mai mare. Să ne închipuim o astfel de pasiune erotică, la un moment dat, lipsită de obiect, să ne închipuim iubirea unui bărbat fără femeia înspre care s-ar orienta iubirea lui. Ce am avea altceva decât o plenitudine de iubire? Nu sânt oameni cu mari virtualități de iubire, dar care n-au iubit niciodată în sensul acelei iubiri tipice, originare? Entuziasmul este o iubire în care obiectul nu s-a specificat. Toate dispozițiile de iubire, în loc să se orienteze
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
rar și fascinator. Toate aceste experiențe au un caracter de definitivat sau, în cazul cel mai bun, de răscruce. După ele, oricâtă diversitate ai mai căuta în viață, ea nu te poate îndepărta de la senzația de gol ce urmează fantasticelor plenitudini ce se nasc și cresc în experiențele capitale. Tragedia omului, ca animal dezintegrat din viață, consistă în faptul că el nu mai poate găsi o satisfacție în datele și valorile vieții. Orice ființă ca parte din existență poate viețui, întrucît
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
limbaj. Dar, prin conținutul său esențial, această nouă Scriptură ar continua să fie expresia aceleiași «credințe care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna» (Iuda 1,3), și manifestarea acestui același și unic Duh care lucrează neclintit în Biserică”2. Plenitudinea tradiției ecleziale nu se ascunde în exterioritatea cuvintelor, ci într-o „trăire nearticulată” și nevăzută, aprofundată mistic în rugăciune și recapitulată în teodrama Liturghiei euharistice. Prezidată informal de instituția paternității spirituale, fără de care nu se poate vorbi de continuitate apostolică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
este toujours à l’infini, ori sub specie aeternitatis, ceea ce implică o renunțare ascetică la voința oarbă a instinctelor corpului organic. Michel Henry se menține, de altfel, pe pozițiile lui S. Kierkegaard, pentru care castitatea spiritului este o condiție a plenitudinii iubirii 3. Ceea ce ar putea salva egoismul relației în doi este, paradoxal, fecunditatea biologică, organică. Negarea misterului nativității - înscris matricial în trupul uman - sau, altfel spus, refuzul principial de a procrea, oglindește o conștiință resentimentară, care suprimă viața celuilalt ca
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de identități, ci mai degrabă o apariție serială (serial occurrence) în timp a realității diferențiale, legată de Dumnezeu printr-un semn plus”1. Din acest punct de vedere, răul nu poate fi explicat decât ca un fapt de agresiune asupra plenitudinii ființei; răul ține de o privare esențială de sens și orientare a tuturor lucrurilor; răul este refuzul deliberat al participării în actul divin de recreație perpetuă a iubirii divine. Epilogul poezieitc "Epilogul poeziei" Această alternativă teologică la criza gândirii sociale
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Justice, Democracy and Kingship in a Hellenistic Framework, Sheffield Academic Press, Sheffield, 2005. Bobbio, N., Dreapta și stânga: Rațiuni și semnificații ale unei diferențieri politice, trad. rom. de M. Șchiopu, cuvânt înainte de A. Crăiuțiu, Editura Humanitas, București, 1999. Bohm, David, Plenitudinea lumii și ordinea ei, trad. rom. de H.-R. Patapievici și S. Părăoanu, Editura Humanitas, București, 1995. Borella, Jean, Criza simbolismului religios, trad. rom. de D. Morărașu, Editura Institutului European, Iași, 1995. Bouyer, Louis, Gnosis. La connaissance de Dieu dans
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
rețea multiplu ramificată converge spre ceea ce În Pădurile orchestre se numește „sărbătoarea poemului”. Căci poemul este o sărbătoare, un „festin” („festinuri se spărgeau prin scamă ca niște orhidee uriașe” - citim altundeva), „apoteoză” și „iluminare” tocmai În măsura În care propune un spectacol al plenitudinii ființei, Într-o lume degajată de povara „realității” („Dezbracă-te de realitatea ta, cum te-ai dezbrăca de haine...”), unde orice act pare gratuit („fără nici o conjugare a utilității”), iar ființa participă la tot ce există, Într-o „Împărtășire din
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
mișcării cotidiene cu dansul și cu ceea ce francezul numește loisirs, ca o degajare de apăsările existenței de fiecare zi, creează acea atmosferă destinsă, specifică momentelor festive, de răgaz, - spațiu și timp al „Îngăduinței” de a-ți descoperi propria libertate și plenitudine de a fi. Or, cristalizările imaginarului lui Voronca, funciarmente subordonate privirii spectatorului, arată că ele nu sînt decît cazuri particulare ale mai generalei perspective asupra unui cosmos festiv, impulsionată de ceea ce am putea numi voință de sărbătoare, apelul la transfigurarea
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
bucuria cu forța unei epidemii [...]”, - iar poezia lui Ilarie Voronca este Însuflețită pe Întreg parcursul ei de un program ca acesta, crezînd În valoarea incantatorie a rostirii poetice, capabilă să reînnoiască fundamental poziția omului În univers, Înălțîndu-le pe amîndouă În plenitudinea lor originară. „MILIARDARUL DE IMAGINI” Urmînd itinerariile lui Ilarie Voronca În căutarea unei noi „gramatici” a poeziei, am putut remarca interesul său ieșit din comun și constant pentru imagine; iar identificarea cîtorva dintre tiparele universului său liric, dependente de ipostaza
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
care, poate denota cu precizie ceva, fără a renunța, în același timp, și la alte denotări; adică avem o denotare și, în același timp, ni se amintesc altele”. Există, așadar, „această posibilitate de evocare”. Limbajul poetic ar reprezenta, în plus „plenitudinea funcțională a limbajului”, spațiul în care se actualizează absolut tot ceea ce ține deja de semn, toate funcțiile acestuia. Merită să insistăm mai pe larg asupra argumentației desfășurate de Coșeriu în scopul susținerii acestei teorii, cu atât mai mult cu cât
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
scriitorului, cele mai multe secvențe vădind o și mai mare preocupare către surprinderea concretului prozaic, lipsit de transcendență. Pretutindeni ne întâmpină un fel de frenezie a restituirii faptelor de viață, care posedă o „poezie” a lor, frustă, oferind o imagine convingătoare despre plenitudinea unei experiențe umane. Un poem precum Grija, bunăoară, „comprimă romanul unui cuplu, cu personaje de o delicatețe și de un rafinament al gesturilor, ce sugerează decenii de cizelare”397: Ea dormea în pat, ca o cucoană, Și Bâțu își întindea
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
s-ar manifesta aici, un fapt e sigur: Heliade are sentimentul că Înaintea lui se află un imens gol pe care trebuie să-l umple. Poetul trebuie să Înființeze oriunde „raiul”, să Întoarcă, adică, omul și lucrurile sărace, sterpe, la plenitudinea lor „adamiană”. Un poem din 1836 (Destăinuirea) traduce limpede acest adamism grandios: „Subt degete-mi răsună, lină, te-nfiorează, Spune ce e poetul În ăst loc osîndit, Cum el dintr-Însul raiul oriunde-nființează Și-și face fericirea din bine
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]