1,400 matches
-
aș vrea să-i dau vreun motiv să-mi facă plângere. Cumva porți o brățară de argint? întreabă ea. Aha. M-a prins! Nu e șireată? Nu ai voie să porți decât bijuterii de aur la serviciu. Probabil o persoană plictisită a născocit acum mulți ani regula asta și nimeni nu s-a deranjat s-o schimbe. A, pardon, zic. Îmi dau jos brățara și mi-o pun în buzunarul de la șorț. O port de aseară și am uitat cu desăvârșire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
numai bine. —Biata Amy nu s-a simțit prea bine, continuă în timp ce eu încercam să trec de el. Stă între mine și mașina de gheață, așa că nu e prea ușor. Aș vrea să mă lase să trec. Chiar așa? întreb plictisită. Da, dar cred că acum se simte mai bine. Asta e fantastic. Acum iartă-mă că sunt nepoliticoasă, dar trebuie să mă bag la loc în pat. Ieri-noapte am stat mai mult decât aș fi vrut. Ignor expresia nedumerită a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
nu mai stea în frig și să intre. Pfiu! Evident, tata nu face diferența între el și Adam, haha. Arunc o ultimă privire în oglindă. Arăt bine. Doar bine, totuși. Părul mi-e puțin cam turtit pentru că fata cu mutră plictisită care m-a spălat azi pe cap evident că nu a clătit tot balsamul. Nu o să mai pun piciorul în coaforul ăla. Și din nu știu ce motiv, cred că fața mea e mai roșie ca de obicei. Poate nu ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
aterizare cu un bufnet puternic. Avionul aleargă pe pistă, cu un huruit infernal. Doamne, a fost cam tare! exclamă Lydia. O să-l întreb pe Mike ce naiba a fost în capul lui. — Nu Mike a aterizat, spun pe un ton oarecum plictisit. Ci copilotul. Lydia, poți să mă scuzi un minut? Doar asigură-te că pasagerii stau la locurile lor până când se stinge avertismentul cu „Puneți-vă centura de siguranță“, bine? Mă ridic clătinându-mă în timp ce avionul încetinește. Apoi mă încui în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
cifrele lui cabalistice printre literele mele exclusiviste. Viața în Vamă începe după plecarea lui. Boby, un artist-ceramist din Brașov (pretinde că a absolvit anul ăsta Artele Decorative, după cât de încleiat vorbește, chiar poate să fie artist), m-a văzut foaarte plictisit, foaa’te, și s-a instalat nepoftit pe locul de lângă mine la mesele lungi de lemn ale corturarilor, cu un lichid greu de identificat, probabil Skol brună, în paharul de plastic: am venit să te obosesc, frate! Munca de ziarist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
vecini de gazda mea din Babadag, aia care-a fugit cu artiștii... Ușa s-a închis, tranșant ca un punct. Pe fata de pe dușumea, romanul lui Nabokov pare s-o fi absorbit atât de tare, că uită să întoarcă pagina (plictisită, l-a și abandonat cu cotoru-n sus, înainte de pagina zece). Are și scrisul ăla mic de parcă-i tăiat în bucăți, scris de om zgârcit. Bine, dar și eu scriu mic. La tine literele ies altfel, nu tăiate, sunt totuși rotunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
urmă, chiar e adresa corectă. Deschid ușa de sticlă, intru într‑un hol sărăcăcios mobilat cu scaune de plastic și dau din cap fără stare spre recepționerul de la tejghea. — Ăă... scuzați‑mă, vă rog, zic politicoasă. Căutam... — Etajul doișpe, zice plictisit. Lifturile sunt în spate. Mă grăbesc spre capătul holului, chem unul dintre lifturile antice și apăs pe 12. Încet și ușor scârțâind, liftul se ridică și încep să aud un fel de zumzăială slabă, care crește în intensitate pe măsură ce mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
palmele una de alta, ca să-i ureze noroc. La ora nouă, încăperea e plină până la refuz cu tinere femei. Sosesc asistenții regizorului și încep să aranjeze mese și scaune. După ce scena e pregătită, își face apariția Zhang Min. Pare deja plictisit. Cere ca audiția să înceapă de îndată. Cât așteaptă să-i vină rândul, Lan Ping se uită cu atenție la regizor. E un bărbat cu glas domol, îmbrăcat cu o jachetă neagră din bumbac și poartă o beretă franțuzească neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
să doarmă precum un cadavru în sicriu. Fata continuă să redacteze scrisoarea pe care i-a promis-o lui Lao Lin. Stă la masa lui Mao și se joacă cu pensulele și stilourile. În mintea ei e un gol. E plictisită. Numără caracterele la fiecare câteva rânduri. Știe că trebuie să umple o pagină întreagă, ca scrisoarea să fie acceptabilă. Bășină, bășină și iar bășină, scrie ea, apoi șterge, apoi scrie din nou. Scoate o oglinjoară și se apucă să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
teologic, unde nu se plăteau taxe, dar eu știam că nu am vocație de preot și pe la șaisprezece-șaptesprezece ani am Început să visez să-mi dau diferențele la un liceu de limbi clasice și să ajung profesor. * Christa ascultă superior plictisită, știe povestea care o să urmeze, numai că protocolul o obligă să aibă răbdare. Doar ea este cea care va monitoriza momentul toasturilor și ora când se vor ridica să plece, pentru că mâine, Înainte să ia drumul lung spre casă, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Întinse o mână peste măsuța care îi despărțea și el se grăbi să i-o sărute. Menajera tocmai le umplea ceștile și privea contrariată când spre stăpână, când spre stăpân. De obicei, asista la schimburi de cuvinte morocănoase, iritate sau plictisite. Ba chiar la certuri în toată regula. Nu-i venea să creadă că amândoi zâmbeau și se priveau ca doi însurăței peste buza ceștilor, prin aburii fierbinți ai cafelei cu lapte. În mometul următor, consulul scăpă ceașca din mâini, conținutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o piardă din ochi pe Kulfi, dat fiind că uneori o pornea la-ntâmplare, alteori cu țintă precisă în sus pe coasta dealului, dovedind cam tot atâta preocupare pentru menținerea drumului cât o albină. Kulfi începuse să se simtă puțin plictisită de ceea ce găsise până atunci în pădure. Căută sub o piatră, lângă un arbore cu lalele, de-a lungul unui pârâu. Avea nevoie de un ingredient nou, își zise, adulmecând aerul, ceva incitant și proaspăt, care să o inspire să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
nevoiți să ne lepădăm toate hainele. Gândurile ei indecente au fost întrerupte de sunetul făcut de bărbatul de lângă ea, care apăsase pe un buton de pe panoul de alamă și acum striga: —Alo? Alo? Într-un final, o voce îndepărtată și plictisită i-a răspuns. — Da? Care e problema? S-a blocat liftul. Nu putem să ieșim, i-a explicat bărbatul nerăbdător. Din cauza agitației, accentul italian devenise și mai pregnant. —OK, stați liniștiți. O să trimit un inginer jos. Câți sunteți acolo? —Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
căsnicia lui murise cu mult înainte s-o cunoască pe ea. Sigur că Deborah putea să mintă, dar Julia nu avea la dispoziție nici o modalitate prin care să-și dea seama cine spunea adevărul. Oftând, femeia a mimat o expresie plictisită. —Deborah, e o chestie ultra-cunoscută faptul că bărbații nu divorțează dacă au o căsnicie fericită. —Prostii, a fost replica spusă pe un ton amiabil. Toți spun că au un mariaj nefericit ca să-și justifice decizia de a părăsi familia în favoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
o pătură groasă, de la alta un blid de cușcuș cald și se întoarse la locul său, să mănânce în tăcere, privind noaptea ce cădea, peisajul nins ce dispărea înghițit de umbre și peretele de lemn al vagonului, pe care pasageri plictisiți săpaseră cu briceagul tot soiul de inscripții ca să-și omoare timpul. Acolo, în gară, în picioare pe zăpadă, Gacel Sayah descoperise dintr-o dată că prezicerea bătrânei Khaltoum părea că avea să se împlinească. Deșertul, iubitul deșert unde se născuse, rămânea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se aud țipetele deținuților torturați în beciuri. Deși unii spun că sunt vaietele sufletelor tuturor celor uciși acolo jos. în zori, scot cadavrele pe poarta din spate, într-un furgon de marfă. — De ce îi omoară? — Politica, răspunse cu un gest plictisit. în orașul ăsta blestemat totul e politică. Mai ales de când Abdul-el-Kebir e liber. O să iasă cu bucluc! exclamă, apoi arătă cu mâna o străduță laterală spre care se îndreptă, traversând strada principală. Vino! spuse. Pe-aici. Dar Gacel tăgădui, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
până joi, piața Camden și Împrejurimile sale nu erau peste măsură de aglomerate - doar În weekend Înghesuiala devenea insuportabilă. Erau destule mese libere la cafenea, iar fata care se sprijinea În spatele tejghelei purta pe chip expresia inconfundabilă a studentului străin plictisit, care avea să-i spună șefului să-și găsească pe altcineva pentru slujba asta de rahat de Îndată ce va fi acumulat vocabularul adecvat, la orele ei de engleză de la vreo amărâtă de școală de limbi străine, undeva pe lângă strada Oxford. Localul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
privit Îngândurată. — Știi la ce m-am tot gândit, Sam, acum că Derek a fost arestat? Ce-ar fi dacă Într-adevăr el ar fi ucis-o pe Linda? — Doar nu crezi asta cu adevărat, Rachel. Nu, nu, spuse ea plictisită. Dar, mai devreme sau mai târziu, nu poți să nu te Întrebi. N-ar fi ciudat dacă... O, știi tu ce vreau să zic, Sam — Ei bine, am stat de vorbă cu polițistul. Cel cu grad de sergent. Am cochetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
mi-am dat seama că era În fața salonului Satins, unde lucra prietena lui Naomi. Profitând de vremea caldă, ușa era deschisă. Mi-am strecurat capul Înăuntru și-am văzut-o pe Cath stând la biroul de la recepție, cu o figură plictisită. Părul Îi era prins În codițe, iar ea se juca fără nici un chef cu una dintre ele. — Bună! mă salută ea când mă observă. Cum merge treaba? Își coborî vocea și privi Împrejur, plină de importanță. — Am auzit că au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
turci, grupuri de notabilități, ca și câțiva dihkan-i, nobili de țară din satele Învecinate; ei Îi sărută suveranului piciorul, mâna, umărul, fiecare după rangul său. Apoi Înaintează un poet, recită o elegie pompoasă monarhului care, foarte repede, se arată vizibil plictisit. L-a Întrerupt pe poet cu un gest scurt, apoi i-a făcut cămărașului semn să se aplece, dându-i porunca pe care trebuie să o transmită: — Stăpânul nostru le aduce la cunoștință poeților aici de față că s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
nepotului său Ahmed, un tânăr necopt de necitit, șovăielnic, imprevizibil, nu știu niciodată cum să-l iau. În mai multe rânduri, m-am plâns lui În legătură cu uneltirile ereticilor, i-am Înfățișat primejdiile, nu mă asculta decât cu o ureche neatentă, plictisită. Văzând că nu se hotăra să ia treburile În mâini, i-am strâns laolaltă pe conducătorii străjilor, ca și pe câțiva slujbași a căror credință o câștigasem, și le-am cerut să supravegheze Întrunirile ismailiților. Trei oameni de Încredere făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cu atât mai tare și ne-am sfătuit cum am putea ocoli interdicția. Majoritatea s-au lăsat păgubași, fiindcă nu vedeau nici o soluție. Eu însă aveam o șansă mai bună: ușa cu geam dinspre dormitor. Seara, tata s-a prefăcut plictisit și m-a trimis mai devreme în pat: „Nu-i nimic interesant la televizor. Un film italian vechi”, a stăruit el și părea chiar să creadă ce spune. Apoi a adăugat că, acum câțiva ani, el văzuse filmul transmis de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
la moșul \la cu cârje cum se holbează la picioarele mele! îmi spuse Midori, amuzată. Cel cu ochelari, în pijama albastră. — Normal că se uită! Dacă ți-ai pus o fustă atât de scurtă... Nu mă deranjează. Or fi săracii plictisiți și poate le prinde bine să vadă niște picioare tinere. Se înzdrăvenesc și ei mai repede, nu? — Mă rog, totul e să nu le facă mai rău, am zis eu. Midori se uita la fumul țigării ce se ridica drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
-o. Nu i-am mai scris de atunci. * Am intrat cu Hatsumi într-un bar și am mai băut câteva pahare. Nici unul dintre noi nu avea chef de vorbă. Am stat față-n față, tăcuți, ca doi oameni căsătoriți și plictisiți, bând și ronțăind alune. Când a început să se umple localul, am ieșit să ne plimbăm. Hatsumi a vrut să plătescă, dar până la urmă am convins-o că eu am invitat-o și deci nu se făcea să o las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
le-ai face cu piciorul, pe răcoare, dar așa, să conduci, sînt doar monotone. N-am condus atîta cît să mă obișnuiesc. Dar ar trebui să-mi revin mai ușor. Nu mi-e somn. Doar ochii Îmi sînt obosiți și plictisiți. Eu nu-s plictisit. E vorba doar de ochii mei și de faptul că n-am mai stat de mult așa, nemișcat. E un alt joc și o să trebuiască să-l Învăț din nou. Cam de poimîine o să fiu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]