KorAP: Find »[drukola/base=podea & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...31 32 33 ...340 >

8,496 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

din plâns, ca să-i pot zice că-mi pare rău. Capitolul 37 Vila Gartoller în lumina lunii, o casă în stil georgian cu opt dormitoare, șapte băi, patru șeminee - totul este pustiu și alb. Pretutindeni răsună ecoul fiecărui pas pe podelele lustruite. Casa este întunecată, fără nici o lumină. Este rece, fără nici o mobilă, fără nici un covor. — Aici, zice Helen. Putem s-o facem aici; n-are cum să ne vadă nimeni. Apasă un întrerupător pe o scară. Tavanul este atât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pe o scară. Tavanul este atât de înalt, că ar putea fi cerul. Lumina unui candelabru suspendat sus de tot, mare cât un balon meteorologic de cristal, lumina preface în oglinzi pereții înalți. Lumina ne proiectează umbrele în spate, pe podeaua de lemn. Aceasta este sala de bal de o sută paruzeci de metri pătrați. Eu am rămas fără slujbă. Mă caută poliția. Apartamentul meu pute. Mi-a apărut poza în ziar pe o pagină întreagă. Toată ziua am stat ascuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ochii spre mine și apoi continuă să citească. Geaca mi se ridică la subsuori. Helen se face mai înaltă. A ajuns la nivelul meu. Apoi mă uit la ea în sus. Picioarele îi atârnă, cu degetele în jos; atârnă deasupra podelei. Unul după celălalt, pantofii galbeni îi alunecă din picioare și i se rostogolesc pe scânduri. Cu aceeași voce monotonă și egală, Helen se uită în jos la mine și zâmbește. Și, apoi, simt că nu mai ating pământul cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
celălalt, și încep că calc așa cum faci atunci când încerci să dai de fund într-o piscină adâncă. Întind mâinile în lături ca să-mi mențin echilibrul. Calc aerul, și picioarele mi se ridică dinapoi, până ce ajung cu fața în jos deasupra podelei din sala de bal, care rămâne dedesubt, la un metru și jumătate, apoi la doi, apoi la trei. Mă îndepărtez din ce în ce mai mult de umbra mea. Umbra se face tot mai mică. — Carl, ai grijă, zice Helen. Și în jurul meu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
arde prin mânecă. La înălțimea asta mă cuprinde panica și mă agăț de o ghirlandă de sticlă; încâlceala aceea sclipitoare se scutură și se clatină, răsunând ca niște șiraguri de clopoței în bătaia vântului. Niște piese sclipitoare se rostogolesc pe podea. Totul se balansează înainte și-napoi, cu mine cu tot. Și Helen zice: — Stai pe loc! O să-l faci praf! Apoi ajunge lângă mine, levitând dincolo de o perdea scânteietoare de mărgele de cristal. Își mișcă buzele, rostind cuvinte tăcute. Helen

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cu fiecare bătaie a inimii mele. — Închipuie-ți că ești sub apă, zice, și-mi dezleagă șireturile. Îmi scoate pantoful și-i dă drumul. Cu mâinile ei pline de pete, îmi desface și pantoful celălalt, în timp ce primul se rostogolește pe podea. — Haide, zice, și-și strecoară brațul sub al meu. Scoate-ți haina. Îmi aruncă geaca afară din încâlceala candelabrului. Apoi cravata. Își scoate și ea taiorul și-i dă drumul. În jurul nostru, candelabrul scânteiază în milioane de curcubee de cristal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Zice: — De-acum putem să facem orice. Orice, zice. Ne sărutăm, și, cu degetele de la picioare, îmi dă jos șosetele. Ne sărutăm, și-i deschei nasturii de la spatele bluzei. Șosetele mele, bluza ei, cămașa mea, ciorapii ei. Unele cad pe podea, departe, altele se agață și atârnă de partea de jos a candelabrului. Piciorul meu umflat și infectat, genunchii acoperiți de coji și julituri ai lui Helen, de când a lovit-o Stridie - nu avem cum să le mai ascundem. Au trecut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
catifelată și fierbinte în acest miez de lumină, zâmbește și-și lasă capul pe spate, zicând: — Așa și trebuie. M-am îndrăgostit de ea. M-am îndrăgostit. De Helen Hoover Boyle. Pantalonii mei și fusta ei se adaugă grămezii de pe podea - cristalurile căzute, pantofii noștri, alături de ceaslov. Capitolul 38 La sediul agenției imobiliare Helen Boyle este încuiat și, când bat în ușă, Mona strigă prin geam: — E închis. Nu sunt un client, strig. Stă la calculator și scrie ceva. La fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mi se lungesc. Dau ochii peste cap și genunchii încep să mi se taie. Așa e când mori. Când ești mântuit. Dar a ucide e deja un reflex. Așa rezolv eu totul. Genunchii mi se taie și mă prăbușesc pe podea în trei etape - fundul, spinarea, capul. Iute ca un râgâit, ca un strănut, ca un căscat din străfundul sufletului, descântecul îmi țișnește în gând. Butoiul cu pulbere al tuturor porcăriilor pe care nu sunt în stare să le rezolv nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
strănut, ca un căscat din străfundul sufletului, descântecul îmi țișnește în gând. Butoiul cu pulbere al tuturor porcăriilor pe care nu sunt în stare să le rezolv nu mă lasă niciodată la greu. Cenușiul se limpezește. Întins pe spate pe podeaua barului, mă uit la fumul gras și cenușiu care linge tavanul. Încă se mai aude cum se frige fața individului ăluia. Nash lasă cartonașul dintre degete să cadă pe masă. Ochii i se dau peste cap. Umerii i se ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cartonașul dintre degete să cadă pe masă. Ochii i se dau peste cap. Umerii i se ridică și fața îi cade în castronul de chili. Sosul roșu împroașcă peste tot. Corpul mătăhălos, în uniformă albă, saltă și se prăbușește pe podea, lângă mine. Mă țintuiește în ochi. Cu fața mânjită de chili. Coada, micul palmier negru din creștet, i s-a desfăcut și părul negru, sârmos, îi atârnă peste frunte și obraji. El este mântuit, dar eu nu. Fumul de grăsime

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
începe să dea în marșarier ca să iasă din parcare. Pe geam, Mona strigă: — Du-te la centrul medical New Continuum! Sper să nu fie prea târziu, țipă, în timp ce se îndepărtează. Capitolul 43 În camera 131 de la centrul medical New Continuum podeaua scânteiază. Linoleumul pârâie și plesnește când pășesc pe el, peste cioburile și așchiile de roșu și verde, de galben și albastru. Picăturile de roșu. Diamantele și rubinele, smaraldele și safirele. Pantofii lui Helen, și cel roz, și cel galben, au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
stă pe o pernă de plastic alb, ghemuit pe-o parte, cu degetul în gură. Desăvârșit și străveziu ca gheața albăstruie. O iau pe Helen în brațe, și ea tresaltă. Genunchii încep să i se moaie, și o așez pe podea. Helen Hoover Boyle închide ochii. Zice: — Mulțumesc, domnule Streator. Cu piatra cenușie în pumn sparg geamul cenușiu. Cu mâna sângerând, îl ridic pe Patrick, rece și străveziu. Îl așez în brațele lui Helen, plin de sângele meu. O iau pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
într-însa. Helen îl ridică pe Patrick în mâini. Copilul ei, rece și albăstriu ca porțelanul. Înghețat și fragil ca sticla. Și aruncă prin cameră copilul mort, care se izbește cu un zăngănit de dulăpiorul de oțel și cade pe podea, învârtindu-se pe linoleum. Patrick. Un braț înghețat i se rupe. Patrick. Învârtindu-se, trupul lui se lovește de un colț al dulăpiorului de oțel și picioarele i se frâng. Patrick. Trupul fără mâini și fără picioare, ca o păpușă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
picioare, zice: — Poate ai timp de una mică cu mami înainte s-o mierlească. Și arunc din poală corpul lui Helen. Întregul corp mă doare mai mult decât m-a durut vreodată piciorul. Helen trage un țipăt când alunecă pe podea, un țipăt scurt. Și, încovrigată pe linoleumul rece, printre nestematele sparte și bucățile din Patrick, zice: — Carl? Își duce mâna la gură, pipăie pietrele incrustate acolo. Se răsucește și se uită la mine: — Carl? Carl, unde suntem? Vede dulăpiorul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
strângându-și copilul și legănându-l. Doamne, spune-mi, te rog, cum am ajuns aici! Și mă duc la ea. O iau în brațe și-i zic că la început noul proprietar spune că nu s-a uitat niciodată la podeaua salonului. Nu s-a uitat niciodată cu atenție. Nu s-a uitat nici prima dată când au vizitat casa. Nici când agentul i-a condus prin încăperi. Au măsurat camerele și le-au spus muncitorilor unde să așeze canapeaua și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
casa. Nici când agentul i-a condus prin încăperi. Au măsurat camerele și le-au spus muncitorilor unde să așeze canapeaua și pianul, și-au cărat înăuntru toate lucrurile și nu s-au oprit nici un moment să se uite la podeaua salonului. Așa spun ei. Capul lui Helen se apleacă spre Patrick. Sângele îi curge din gură. Brațele i s-au muiat, scăpând pe jos degețelele de la mâini și de la picioare. Peste încă o clipă voi fi singur. Asta mi-e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

cameră își surprindea imaginea în multele oglinzi și suprafețe lustruite curățate meticulos cu Mr Sheen. Își desfăcu bluza și își trecu mâinile peste cupele de nailon, căutând locul dintre sâni și bretele. Își desfăcu nasturii de la pantaloni, care alunecară la podea. Se eliberă de ei. Acordurile de la Whiter Shade of Pale răzbăteau în valuri dinspre CD player, iar Carol își lăsă mâna să îi lunece sub elasticul chiloților... — Crezi în oroare? Întrebarea directă m-a luat complet pe nepregătite. Fusesem absorbit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
astfel de oameni n-ar putea fi decât bărbați, așa-i? Ești de acord cu mine? Când Dan ajunse acasă, obiectivul era fixat pe planul mediu și Carol pregătea cina. Ce-avem la masă? întrebă Dan și își trânti pe podea servieta modernă de aluminiu. — Ah, bună, dragul meu, spuse Carol. Se prefăcuse că nu observă intrarea lui și acum se grăbi să-l sărute prelung pe buzele cu colțurile lăsate. Dan observă imediat că se gătise și se dăduse și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
fi fost introdusă și pornită. Glasul îi devenise dulceag și grețos, plin de siropul dezgustător al apropierii. — Unii ar putea spune chiar că nu are nici o importanță ce crezi despre sexualitate. Își scutură călcâiul, lăsând un pantof să cadă pe podea. Purta șosete scoțiene. — Până la urmă, sunt un catâr ciudat, o fundătură procreativă, un capăt de linie genetic. Se ridică, își descheie pantalonii și îi dădu jos. Chiloții de culoarea ficatului nu ascundeau nici o surpriză. — Așa cum spuneam în povestire, am încercat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
dar, înainte să o poată examina cum se cuvine, Bull vomită copios. Din el se revărsară pinte întregi de bere dublu fermentată, al cărei conținut de alcool fusese de mult transformat în carbohidrați. Șuvoaie groase țâșneau pe linoleumul ce acoperea podeaua și se scurgeau mai departe, ducând cu ele fire de păr, scame și praf. „Mi-e rău“, își spuse Bull. „Mi-e rău de-adevăratelea. Sunt bolnav. Am o infecție enormă în scobitura genunchiului. Ar fi bine să merg la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-mi otrăvească sângele.“ Își trase o pereche de pantaloni și străbătu coridorul până la baie, pentru o variantă prescurtată a toaletei sale de zi cu zi. Adună câteva cârpe fosilizate care fuseseră îngrămădite pe țeava de sub chiuvetă. După ce termină de șters podeaua, Bull se îmbrăcă. În ciuda faptului că nu avea să se ducă direct la birou, alese o pereche de pantaloni cu dungă, o cămașă, un sacou și o cravată. Îi părea rău că nu reușise să se spele mai temeinic, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
făcea sex cam cum mănâncă alții alune prăjite: obsesiv, din ce în ce mai mult și cu o plăcere din ce în ce mai mică. În timp ce forma numărul fetei, își aminti de o seară petrecută cu câteva săptămâni în urmă, când ea acceptase să-l însoțească acasă. Preferase podeaua bucătăriei în locul patului. Stătuse ea deasupra. Bull se trezise că se uită la un strat gros de grăsime îngălbenită și firimituri aflat chiar sub aragaz în timp ce Juniper făcea toată treaba. Vaginul lui Juniper îi prinsese bietul penis cu încăpățânarea unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
de manechin. Gleznele lipsite de păr îi erau la fel de maronii și simetrice ca picioarele scaunelor din anii cincizeci, iar pieptul mic și tare îi era strâns în sutien sau brasieră. Peste tot în jurul ei, pe panourile pătate artistic care acopereau podeaua apartamentului său, era dispus și acel „rest“ despre care vorbea ea. Și ce mai resturi! Pantofi cu talpă ortopedică și rochii din lamé, pene de struț și poze din filme, sticle de parfum și portțigarete, insigne de pus la rever

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
cu femeia de sub el, să surprindă privirea vreuneia dintre reproducerile statuilor din Insula Paștelui, răspândite prin grădina întunecată, ale cărei orbite goale îi reproșează furioase amoralitatea. Cam așa stăteau lucrurile. În mintea lui Alan, dragostea pentru soția lui preluase rolul podelei din bufetul de la Euston Station: acela de a contracara pericolul de ejaculatio praecox. Dar oare va putea aplica aceeași metodă, la fel de lin și abil, și pentru deschizătura de la genunchiul lui Bull? Când va împinge lent și priceput în pizda lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]