816 matches
-
este de un elinism de decadență. Un element modern însă care i se adaogă este tonul gros și buf în care e scrisă o parte din bucată. Ecoul faptei creatoare înregistrat cu un rîs fonf al demiurgului!". Variantele succesive ale poemei Uvedenrode, ce-l intrigă pe redactorul de la "Viața literară", sînt pentru poet: o încercare, mereu reluată, de a mă ridica la modul intelectual al Lirei. Și propune, în continuare: "La această puritate aeriană, în care poeții englezi se așează, pare
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
literal nu numai sensul figurii (de stil), ci și ceea ce ea reprezintă". În Estetica lui Dante, Edgar Papu prezintă ce înțelege florentinul prin Poezie, apelînd la De vulgari eloquentia (Despre arta vorbirii în limba vulgară) unde Dante afirmă: "că o poemă, așa cum ar fi Divina Comedie, cuprinde următoarele șase componente: subiectul sau sensul, forma, titlul, acțiunea, scopul și genul filosofiei. Îndeosebi, ultimii doi factori ne arată că poezia nu este concepută numai ca "delectabilă". Scopul poemei, după cum mărturisește Dante, este acela
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
unde Dante afirmă: "că o poemă, așa cum ar fi Divina Comedie, cuprinde următoarele șase componente: subiectul sau sensul, forma, titlul, acțiunea, scopul și genul filosofiei. Îndeosebi, ultimii doi factori ne arată că poezia nu este concepută numai ca "delectabilă". Scopul poemei, după cum mărturisește Dante, este acela de a-i scoate pe oameni din starea mizeriei și de a-i aduce în starea fericirii; prin urmare, poezia își propune un precis obiectiv moral. De asemenea, ea trebuie să cuprindă la bază și
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
două genuri filosofice la Dante, aparțin, unul ordinei teoretice, iar celălalt ordinei practice. Poezia aplică la exemple ideile filosofiei teoretice și prin aceasta devine o filozofie practică. Dacă mai ținem seama că și prima componentă amintită, aceea a sensului, îmbogățește poema cu o sumă de semnificații, ne putem da seama că în concepția lui Dante, poezia aduce o pondere cu mult mai mare decît aceea pe care i-o atribuie autoritatea scolastică". Poezia din poema dantescă este comparabilă cu arhitectura, prin
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
componentă amintită, aceea a sensului, îmbogățește poema cu o sumă de semnificații, ne putem da seama că în concepția lui Dante, poezia aduce o pondere cu mult mai mare decît aceea pe care i-o atribuie autoritatea scolastică". Poezia din poema dantescă este comparabilă cu arhitectura, prin valorile pe care le subsumează în edificarea ei. "Pătrunzînd, după puterile noastre, în structura Divinei Comedii, ajungem, după cum ne spune Osip Mandelștam în Eseu despre Dante, 1933 (Editura Universității "Al.I. Cuza" - Iași, 2001
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Juan, nu este, pînă la capăt, nici Tristan (mitul pasiunii devoratoare). Este mitul cuplului biblic, simbolul unei mîndre singurătăți în doi" (E.S.). Sînt subliniate în Dimineața poeților cîteva priorități la autorul Anatolidei, prima: e cel dintîi la noi care scrie poema leagănului și a neliniștii paterne în fața pruncului bolnav. Erosul este aici copleșit de simțul datoriei morale. Și a doua: Zburătorul, capodopera poetului, leagă pentru prima oară de Heliade (și în poezia română) nașterea iubirii de prezența unei "ființe aeriene". Originea
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
cultură și imaginație, spre nord, spre miturile borealice. Cu mai puțin talent și cu o spiritualitate redusă, Bolintineanu îl precede în ambiția de a depăși granițele inspirației locale, dar într-o direcție contrară" (E.S.). Modelele la care se raportează autorul poemei O fată tînără pe patul morții sînt romanticii la modă în epocă, mai ales cei francezi. Prin juxtapunere, Eugen Simion îi fixează ca-n insectar pe poetul Satirei duhului meu și pe cel al poemului Conrad: "Față de Grigore Alexandrescu, care
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
valuri transparente, acrobația delfinilor, pasiuni fatale, desfătări dulci, dulci...". Simțualist în toată fibra sa lirică, Bolintineanu are ca țintă dominantă seducția, indiferent prin ce mijloace retorice. Un poem care prin simbolurile lui îi anticipează pe Eminescu și Ion Barbu (din poema Riga Crypto și lapona Enigel este Domnul de rouă: "Cu tot coșmarul de convenții ("luna ca o sferă, dupe-o stîncă verde", "copila jună" cu părul bălăior ce trece "plaiul dalb" etc.), Bolintineanu figurează aici un mare mit poetic, acela din
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
de plictiseală. Chiar și vitele care nu mai beau apă o resimt, cocoșii care cîntă cu voci foarte scăzute. Este o stagnare, o stare fundamentală vecină cu moartea: timpul îngheață într-un fel de regresie biologică". Sesizează plictiseala sfîșietoare din poema Decembre în repetarea adverbului mai: "Un element structural, un semn morfologic care devine cheia de boltă a întregii poezii este mai. "Mai spune s-aducă jăratec", " Mai spune s-aducă și lampa", mereu acest mai, mai... "Mai spune s-aducă
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
muri, de a-și trăi moartea pe picioare, de-a dura, de-a rămîne". Și este decelată cauza impactului: "Secretul este că amîndouă, și plumbul ca și violetul, au rădăcini comune, nu în natură, ci în metafizică, însemnînd descompunerea". Analizînd Poemă în oglindă constată, dar în același timp își pune și ne propune bune și firești interogații: "Oglinda măritoare ne transportă la limitele neantului pline de reflexe și de agonie violetă. Muzica, culoarea și cuvintele se întîlnesc pentru a satura de
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
său este viu și ia astfel o direcție. Pe verticalitatea Dumnezeu - Satan, Bacovia se orientează în jos, el coboară scara pe negativ. Această coborîre este bîntuită de viziuni halucinante, infernale: flori carbonizate, ploi negre în miros de arsură". Ca în poema Negru. Poetul este în fața civilizației, un retractil, o refuză, îi întoarce spatele preferînd vremurile preistorice, ca în una, cum recunoaște exegeta, dintre cele mai intens inspirate poezii bacoviene - Lacustră. Observațiile dintr-o notă care însoțește comentariile la Refuzul civilizației și
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
modernă”, deschisă aproape exclusiv cenaclului macedonskian. Au publicat aici Macedonski, Ion Theo (Tudor Arghezi), Grigore Pișculescu (Gala Galaction), I.C. Săvescu, Cincinat Pavelescu, iar C. își tipărește producțiile literare și se ocupă de pagina sportivă. În 1899 i-a apărut Bertha, poemă biblică, și în 1903, volumul Aripi de vis, cuprinzând aproape toate versurile sale, precum și fragmente de „teatru clasic” (La Cydnus. Episod într-un act din viața lui Alexandru Macedon, Devadata, Sfârșitul unei lumi). Tragediile Sapho și Dacica, prin care, sfătuit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286076_a_287405]
-
uneori Orlandi sau G. Cinariu. Cele mai multe au fost strânse pentru un volum intitulat Din alte vremuri și încredințat spre tipărire lui Mihail Dragomirescu, dar manuscrisul s-a pierdut. O. a scris și teatru: Pâinea păcatului (1905), parabolă în versuri, și „poema scenică” Sărmanul Dionis (1909), adaptare după Mihai Eminescu (în colaborare cu Jean Bart și Const. Calmuschi). Fragmente dintr-o dramă istorică închinată lui Ștefan cel Mare la comemorarea din 1904 a domnitorului, au apărut în „Calendarul Ligii Culturale” (1907). Altă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288590_a_289919]
-
frumos/ În buze mi-l dau dar”. În Hartomandia ghicitul în cărți devine pretextul, de o anume originalitate, al evocării iubitei. Dominantele eroticii lui V. se recunosc în Primăvara Amorului, cea mai cunoscută piesă lirică a sa, lungă și heteroclită poemă în care fiorul trăirii directe, senine, a iubirii, cum și percepția sentimentului și a naturii fruste ca măsură a universalului dau preț multor pasaje. Maniera alegorică și mitologizantă duce la o amplă și retorică paradă de nume sau de epitete
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
Se realizează o stampă câmpenească în care elementarul și murmurul armonic al pământului (câmpul scăldat în „zmalțuri” de rouă, truda „arătorului” și aleanul lui spus în cântec, „plăcutele zbierări de turme”, „balsamul” miroaselor) sunt chemate să mărturisească tot supremația erosului. Poema îl anunță pe Heliade din Zburătorul prin momentele ei de pastel însuflețit de acordul „unsunător” al cereștii mișcări: „Toate se deștept, simt, cere/Magnetul însuflețit/ Ce va prin împărechere/Sufletul a fi-nnoit”. V. încearcă și struna liricii de idei. Prieteșugul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
timpului să întârzie când înfloresc valorile morale (frăția, dreptatea, iubirea) și, dimpotrivă, să alerge fără oprire când relele (nelegiuirea, discordia) îl copleșesc pe om. Însemnată, pentru că aliind pastelul, ruga, meditația și satira formulează metaforic filosofia practică a lui V., este poema Adevărul. Aici ideea unității, laitmotiv al viziunii sale lirice, este reprezentată de idealul „inelului de inele”, simbol al tăriei neamului, realizată prin coeziunea lui, dincolo de deosebirile de rang, odată cu perfecționarea omului prin adevăr, oglinda lui Dumnezeu, și prin iubire, forța
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
abia mă zărește, "Cu nectar, îmi zice,-nchină", După asin șovăește, Sfârâi boloboaca plină, Strig-"așa, drăguțu meu! Prea voios pe Baccu cânt. Piesa memorabilă rămâne însă Primăvara amorului, dezvoltare a cunoscutului episod anacreontic al ivirii și adăpostirii micului Amor. Poema e un mare tablou câmpenesc, deschis cu priveliștea imensă a Carpaților. În perspectiva lor, poetul desfășură câmpurile și orașul Târgoviște, tratează într-un colț un detaliu cinegetic și zugrăvește întreagă geografia, înviorată de impulsia erotică, cerul cu stelele, apele adamantine
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Înainte de Bacovia și aproape în spiritul lui Rollinat, poetul cultivă un patetic sfâșietor, în care elementele tipice sunt "simfoniile", "aiurările", "delirurile", "sarcasmele", plânsetele de nebun pe stradă, dansurile macabre, muzica dureroasă (Weber, Chopin): Cântă încet din Weber: "gîndirile din urmă"- Poema unui geniu ce-apune maiestos, Adio-al unui suflet artistic, ce se curmă Pe-o tristă armonie cu sunet dureros! Și degetele-i albe pe clapele sonore Se-nmlădiau alene, în ochii mei privind - Erau în miez de noapte târzii
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
frecventat pe Macedonski și a fost izbit de nevroza snobă din cenaclul acestuia, intoxicat de crizanteme în putrefacție și rigid de lux decrepit, cvasi-funerar. În primul rând Petică glorifică diafanitatea florilor, fragranța cărnurilor vegetale: Parfum din flori pălite și uitate, Poemă tăinuită-ntr-o petală, Te stingi în dureroasa-ți voluptate În seara singuratecă și pală, Parfum din flori pălite și uitate... fecioarele cu incarnat de crin ale lui Botticelli întristatul, Mult vestitul florentin... fecioarele pale trecând muzical: O, marile pasionate
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de gheizeri, plante albastre de cobalt, ploi de pietre prețioase: Plouă, plouă, plouă, A-nnoptat și plouă. Orele trec repezi Când privești visând Plouă și pe case Nu știu cine cântă Un adagiu trist, Nu știu cine cântă Versuri prin burlane, Versuri de argint. O poemă tandră De-aiurări bolnave Plânge sub ferestre Un necunoscut. Plouă briliante Lacrime de rouă Și-ametiste negre; Ploaia spune versuri; Iar necunoscutul Plânge aiurind. Legăturile lui Al. T. Stamatiad cu simbolismul, din care împrumută numerele mistice (șapte balcoane, șapte cupole
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
care declara profetic în 1972: "Istoricii literari și esteticienii vor stabili într-o bună zi cât de unitară a fost existența materială și sufletească a poetului, câtă prezență artistică și ideologică este în articolul său de ziar ca și în poema cea mai hieratică..."260. În acest sens, o analiză contrastivă a limbajului politic și a celui poetic eminescian oferă informații relevante privind zonele de suprapunere și specificul fiecăruia în parte 261. De-a lungul timpului, publicistica devine obiectul de analiză
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
o triplă funcție: una terapeutică, alta salvatoare și, în sfârșit, alta metafizică dobândirea nemuririi. Ocurențele termenilor carmen și musa conferă această configurație. Importante însă pentru descrierea unei poetici ovidiene sunt, desigur, observațiile asupra creației poetice (poesis), dar și asupra poeziei (poema) și asupra creatorului (poeta). Menționăm câteva: 1. importanța inspirației directe (Pontica III, 4, 18); 2. grija pentru selecția lexicului (Pontica I, 5, 15 și III, 9, 13); 3. interferența dintre poezie și retorică (Pontica II, 5, 65-70); 4. relația dintre
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și foarte-ntortochiate”, demn de Heliade. Netezi și-ntortochiate totodată arată, În confuzia gramaticii, o confuzie mai mare, posibila În ordinea scriiturii: sentimentul informului și, simultan, imperios, nevoia de ordine, spaima de rătăcire. Este spaima omului clasic de a părăsi „drumul rației” ( Poema didactică după Boileau și Horațiu) și spaima, mai adîncă; de a trăi mai mult timp Într-o lume care și-a pierdut legile. Heliade vrea să depășească repede antitezele, să ajungă la echilibru și, te plan liric, acest lucru se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
urează: Ani veseli, ani de pace, ani mulți, ani fericiți.” Într-un Imn la dragoste (1838), scris după un cutremur teribil, poetul substituie sentimentului erotic evlavia creștină, zicînd că „dragostea e Domnul”. Heliade e cel dintîi la noi care scrie poema leagănului și a neliniștii paterne În fața pruncului bolnav. Erosul este aici copleșit de simțul datoriei morale: „Copilul se deșteaptă; l-amenință răceala Și mama Îl lipește de chiar inima sa...”. O dedicație din 1839, La Elvira, este mai Întunecat romantică
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sugestia autenticității), lexicul otoman și toponimia trebuie să dea o idee despre culoarea și moliciunea senzuală a locului. Nu ne-am face o impresie adecvată despre spațiul și despre darurile coloristice ale lui Bolintineanu dacă n-am lua În considerație poema În patru cînturi și note explicative Conrad din 1867. Este, indiscutabil, performanța lirică a fecundului autor. Regăsim, aici, toate temele lui, tratate cu mai mare originalitate: tema nimicniciei omului și a trecerii vieții, tema matinalului, tema armoniei, tema creatorului proscris
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]