1,619 matches
-
un profil care să se adreseze unui electorat mai larg, mai degrabă decât unei avagarde intelectuale (Angell, 1998). În Europa de Vest, populismul a intrat în scenă abia la sfârșitul secolului trecut. Printre puținele excepții se număra pujadismul în Franța, o mișcare populistă cu o ideologie eclectică, care a avut o scurtă răbufnire în anii '50, dar care nu a avut un impact major asupra peisajului politic (Priester, 2007: 142-158). Între anii '30 și '70, populismul a prins rădăcini, atât în Canada, cât
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
agregarea unei mișcări care apelează la grupuri sociale foarte eterogene (Collier & Collier, 1991; Conniff 1999; Drake, 1978; Oxhorn, 1998). Desigur, ideea potrivit căreia populismul tinde să creeze coaliții multi-clasă nu este nejustificată. Recurgând la noțiunea de "popor", liderii și partidele populiste pretind că reprezintă o varietate de grupuri diferite care împărtășesc o idee comună, aceea că suveranitatea populară a fost coruptă de către elite. Totuși, formarea unor alianțe multi-clasă nu reprezintă un atribut definitoriu al populismului, ci mai degrabă un element central
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
compatibil cu toate formele de lideri, mișcări sau partide (Taguieff, 1995). Guverne social-democrate, ca cel condus de Tony Blair în Marea Britanie (Mair, 2006) și de Gerhard Schröder în Germania (Jun, 2006) sunt privite drept prime exemple ale acestui stil politic populist, din moment ce, în ambele cazuri, liderii politici nu conduc numai slujindu-se de sondaje de opinie și de specialiști în marketing politic, ci și îndreptându-se împotriva propriilor lor partide, cu scopul de a pune în mișcare reforme care, în mod
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
manieră încât nu poate sprijini o analiză empirică. În fapt, dacă populismul este văzut ca un sinonim al politicului, atunci rămân deschise doar două căi de analiză, ambele înoielnice: fie populismul este ceva omniprezent, fie orice element care nu este populist nu poate fi considerat ca politic. Pentru a rezuma, teoria lui Laclau privind populismul este, pe de-o parte mult prea abstractă și, de cealaltă parte, propune un concept de populism prea vag și maleabil, astfel încât acesta își pierde orice
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
este în primul rând precumpănitor morală (pur versus corupt) și nu o distincție situațională (poziție de putere), socio-culturală (etnie, religie) sau socio-economică (clasă). Mai mult, ambele categorii (poporul și elita) sunt, până la un anumit punct, "semnificanți vizi" (Laclau, 1977), din moment ce populiștii sunt cei care construiesc sensul exact al poporului și al elitei (de la Torre, 2000; Stanley, 2008). Mai precis, definim populismul ca o ideologie rarefiată, care are trei concepte fundamentale (poporul, elita, și voința generală) și două noțiuni cărora se opune
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
teoretice existente deja în literatura consacrată populismului. În primul rând, ea se apropie destul de mult de acele definiții care privesc populismul ca discurs și ca stil/strategie politică. Cu toate acestea, perspectiva noastră nu ia în calcul sinceritatea sau nonsinceritatea populistului. Faptul că populistul chiar crede în mesajul pe care îl transmite sau faptul că acest mesaj este doar o unealtă folosită strategic reprezintă, în bună măsură, o chestiune empirică, la care, cel mai adesea, este greu de dat un răspuns
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
în literatura consacrată populismului. În primul rând, ea se apropie destul de mult de acele definiții care privesc populismul ca discurs și ca stil/strategie politică. Cu toate acestea, perspectiva noastră nu ia în calcul sinceritatea sau nonsinceritatea populistului. Faptul că populistul chiar crede în mesajul pe care îl transmite sau faptul că acest mesaj este doar o unealtă folosită strategic reprezintă, în bună măsură, o chestiune empirică, la care, cel mai adesea, este greu de dat un răspuns convingător fără a
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
îl transmite sau faptul că acest mesaj este doar o unealtă folosită strategic reprezintă, în bună măsură, o chestiune empirică, la care, cel mai adesea, este greu de dat un răspuns convingător fără a te strecura în prealabil în mintea populistului. În al doilea rând, definiția noastră nu spune nimic despre tipul de mobilizare al actorilor populiști, aspect care este central în mai multe dintre definițiile populismului în studiile consacrate Americii Latine (Roberts, 2006; Weyland, 2001). În timp ce recunoaștem unele legături logice
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
măsură, o chestiune empirică, la care, cel mai adesea, este greu de dat un răspuns convingător fără a te strecura în prealabil în mintea populistului. În al doilea rând, definiția noastră nu spune nimic despre tipul de mobilizare al actorilor populiști, aspect care este central în mai multe dintre definițiile populismului în studiile consacrate Americii Latine (Roberts, 2006; Weyland, 2001). În timp ce recunoaștem unele legături logice cu anumite tipuri de mobilizare (conducerea carismatică, comunicarea directă între lider și mase, suspiciuni față de o
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
I-am încurajat pe autorii acestui volum să investigheze această relație în analizele lor empirice. Așa cum am afirmat și în altă parte (Mudde & Rovira, Kaltwasser, 2011), criticând definiția lui Kurt Weiland (1996, 2001), nu ignorăm rolul leadershipului în cadrul populismului. Liderii populiști sunt într-adevăr foarte relevanți. Aceștia, nu numai că încearcă să mobilizeze electoratul, dar sunt și actorii principali care definesc morfologia ideologiei populiste. Cu toate acestea, o concentrare excesivă asupra lidershipului este unilaterală, generând un fel de versiune modernă a
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Rovira, Kaltwasser, 2011), criticând definiția lui Kurt Weiland (1996, 2001), nu ignorăm rolul leadershipului în cadrul populismului. Liderii populiști sunt într-adevăr foarte relevanți. Aceștia, nu numai că încearcă să mobilizeze electoratul, dar sunt și actorii principali care definesc morfologia ideologiei populiste. Cu toate acestea, o concentrare excesivă asupra lidershipului este unilaterală, generând un fel de versiune modernă a așa-numitei teorii a Marilor Oameni, a lui Carlyle, care presupune faptul că liderul este principalul și aproape singurul factor care explică dezvoltarea
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
versiune modernă a așa-numitei teorii a Marilor Oameni, a lui Carlyle, care presupune faptul că liderul este principalul și aproape singurul factor care explică dezvoltarea politică. Prin contrast, o definiție ideologică a populismului ia în calcul toate fațetele fenomenului populist, atât latura de cerere, cât și cea de efort, din moment ce această abordare asumă faptul că formarea, propagarea și transformarea ideologiei populiste depinde de existența unor antreprenori politici dibaci și a unor grupuri sociale care au motive emoționale și raționale pentru
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
singurul factor care explică dezvoltarea politică. Prin contrast, o definiție ideologică a populismului ia în calcul toate fațetele fenomenului populist, atât latura de cerere, cât și cea de efort, din moment ce această abordare asumă faptul că formarea, propagarea și transformarea ideologiei populiste depinde de existența unor antreprenori politici dibaci și a unor grupuri sociale care au motive emoționale și raționale pentru a adera la ideologia populistă. 1.2 Definiția democrației La fel ca populismul, democrația este un concept intens dezbătut în științele
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
cât și cea de efort, din moment ce această abordare asumă faptul că formarea, propagarea și transformarea ideologiei populiste depinde de existența unor antreprenori politici dibaci și a unor grupuri sociale care au motive emoționale și raționale pentru a adera la ideologia populistă. 1.2 Definiția democrației La fel ca populismul, democrația este un concept intens dezbătut în științele sociale (e.g. Keane, 2009; Tilly, 2007). Dezbaterile nu se referă numai la definiția corectă a "democrației", ci și la diversele "modele ale democrației" (Held
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Skaaning, 2011). Din acest unghi, legătura între tradiția liberală și cea democratică este rezultatul unei lupte aprige care nu are un final previzibil și care conduce la tensiuni permanente (Mouffe, 2000). Una dintre aceste tensiuni este dată de emergența forțelor populiste care, sprijinindu-se pe noțiunea de suveranitate populară, sunt inclinate să conteste legitimitatea instituțiilor liberale, cum ar fi "domnia legii" (Zizek, 2008: capitolul 6). În al doilea rând, democrația liberală tinde să sacralizeze consensul și nu admite că democrația înseamnă
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
arătat, relația între populism și democrație este transparentă și pozitivă. Cel puțin în teorie, populismul susține suveranitatea populară și regula majorității. Însă, așa cum o afirmă John Green (2006): "La origini, prin chiar natura sa, populismul este democratic, chiar dacă mulți lideri populiști (odată ce ajung la putere) pot să nu manifeste o conduită democratică". Astfel, ne putem aștepta ca populismul să joace un rol pozitiv deosebit, mai cu seamă în primele faze ale democratizării, oferind poporului posibilitatea să se exprime, atacând autoritarismul establishmentului
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
manifestă împotriva reprezentanților politici din țara lor sau dacă ei susțin că sistemul de reprezentare eșuează și că acesta ar trebui îmbunătățit cu ajutorul intrumentelor plebiscitare, ei se opun doar tipului eronat de reprezentare și nu reprezentării ca atare (Mudde, 2004). Populiștii acceptă să fie reprezentați de cineva din "popor" și nu de cei care provin din rândul "elitei" (trebuie reamintit că această distincție este morală și nu situațională). Așadar, populismul și democrația întrețin o relație mult mai complicată (Mudde, 2007: cap
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
care însoțește permanent democrația. 1.4 Efectele populismului asupra calității democrației: remediu și amenințare După ce am trasat, din punct de vedere teoretic, relația între populism și democrație, ne vom îndrepta atenția asupra întrebării empirice care privește modalitatea în care actorii populiști afectează democrațiile, așa cum există acestea în realitate, sau, în termenii propuși de Dahl, poliarhiile. Privitor la acest aspect, este important să reamintim că utilizăm o definiție minimală a democrațiilor liberale, definiție care se dovedește cea mai potrivită pentru a le
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
calcul etajarea celor trei dimensiuni ale calității democrației: procedură, conținut și rezultat, distincție propusă de Larry Diamond și de Leonardo Morlino (2005). Cu toate că cele trei dimensiuni pot fi considerate complementare, nu pot fi excluse unele interferențe între acestea. Adesea, actorii populiști susțin că rezultatele regimurilor democratice sunt nesatisfăcătoare, iar pentru remedierea acestei situații, propun anumite ajustări ale dimensiunilor procedurale specifice sistemului democratic (întărirea suveranității populare în dauna constituționalismului. Dincolo de problematică interferențelor, așa cum se poate observa în figura 1.1, fiecare dintre
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
separația puterilor specifică democrațiilor liberale. (2) Populismul poate face uz de noțiunea de regulă a majorității și de practicile care îi sunt asociate pentru a se sustrage și ignora drepturile minorităților. (3) Populismul poate impulsiona apariția unui nou clivaj politic (populiști vs. non-populiști), care impiedică formarea unor coaliții politice puternice. (4) Populismul poate conduce la o moralizare a politicii, făcând astfel compromisul și consensul foarte dificil de obținut (dacă nu chiar imposibil). (5) Populismul poate încuraja transformarea politicii într-o practică
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
efectiv al democrației. 1.5 Care sunt circumstanțele care determină efectele populismului Așa cum am argumentat, populismul poate avea atât efecte negative, cât și pozitive asupra calității democrației. Multe dintre aceste efecte au fost documentate de studiile empirice privitoare la actorii populiști, chiar dacă aceste cercetări folosesc o definiție diferită a populismului și nu disting între efectele cauzate în mod direct de acesta și cele produse de "ideologiile gazdă". În ciuda acestor cercetări, încă nu dispunem de o teorie adecvată care să elucideze circumstanțele
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
continuitate a regimului politic și pentru nimic altceva. Așadar, acest concept ar trebui să descrie un regim căruia, observatorii relevanți, să-i prevadă un viitor durabil - și nimic mai mult de atât (1998: 102). Principalele noastre supoziții sunt: (i) efectele populiștilor vor fi mai puternice acolo unde democrația este slabă, sau pentru a o spune altfel, forța democrației influențează magnitudinea impactului populismului; (ii) populiștii vor antrena, cu prioritate, efecte negative atunci când sunt la putere, și efecte pozitive când se află în
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
un viitor durabil - și nimic mai mult de atât (1998: 102). Principalele noastre supoziții sunt: (i) efectele populiștilor vor fi mai puternice acolo unde democrația este slabă, sau pentru a o spune altfel, forța democrației influențează magnitudinea impactului populismului; (ii) populiștii vor antrena, cu prioritate, efecte negative atunci când sunt la putere, și efecte pozitive când se află în opoziție, cu alte cuvinte forța populismului influențează magnitudinea impactului asupra democrației. Aceste supoziții ne conduc la următoarele ipoteze centrale: Ipoteza 1) Populismul la
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
consolidate. În acest prim caz, democrația liberală este mult mai puternică decât populismul. Anticipăm că populismul va avea efecte pozitive reduse asupra democrației, deoarece există destul de puțin spațiu pentru schimbare (incluzând aici progresul). Am selectat două cazuri (țări) cu forțe populiste de opoziție foarte puternice, pentru a putea observa mai bine orice efect pe care îl poate avea populismul. În capitolul 2, Sarah de Lange și Tjiske Akkerman analizează cazul Belgiei unde există o prezență considerabilă în Parlament, începând cu 1991
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
David Laycock se concentrează asupra ascensiunii Partidului Reformei (1987-2000) în Canada. (2) Populismul în opoziție în democrațiile neconsolidate. În acest caz, atât populismul, cât și democrația sunt relativ slabe. Având în vedere că populismul nu deține pârghiile puterii, anticipăm că populiștii vor funcționa mai degrabă ca un remediu, decât ca o amenințare la adresa calității democrației. Populiștii se vor axa pe critica diverselor probleme cu care se confruntă noile democrații, incluzând aici corupția, ineficiența și excluderea și vor reprezenta un factor de
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]